Avem oaspeţi!

– Naaaz…?
– Da Ani…
– Ţie nu ţi-e frig?
– Ba da…

– Ce-i cu liniştea asta? Hibernează şi copiii?
– O nuu, draga mea. E doar iarnă. Şi multă zăpadă. Să fim îngăduitori cu ei. Se bucură şi ei de anotimp. Frigul menţine zăpada, iar ei se cred eschimoşi. Zăpadă şi săniuş în fiecare zi.
– Credeam că ne-au uitat aici în sertar…
– Sunt sigur că-şi vor aminti de noi. Ai doar puţină răbdare, căci serile de iarnă sunt lungi. Şi au nevoie de o ocupaţie. Iar noi vom fi acolo să îi înveselim.

– Ai văzut, de ieri au apărut doi noi locatari în sertarul cu rechizite. Pix şi Stilou. Oare ştiu şi ei să se joace, ca noi?
– I-am văzut şi eu. Pix este tare simpatic, cu căpşorul lui pe arc. Sunt sigur că îl vor îndrăgi copii, deşi…
– Crezi că nu…?
– Nu ştiu dacă e tocmai bine, Ani. Pix e amuzant, dar nu ştiu dacă este un tovarăş de joacă potrivit pentru ei. Ai văzut şi tu, abia îi învăţăm să ţină corect creioanele în mână. Şi cât mai avem de lucru… Iar Pix nu cred că ne va ajuta.
– Dar poate dacă vorbim cu el, ne ajută.

– Nu aici e problema. El nu-şi dă seama, dar mânuţele lor nu sunt încă pregătite să stăpânească cheful lui de joacă. Mingiuţa mică cu ajutorul căreia scrie alunecă în toate direcţiile. Şi asta îi poate deruta pe pitici. Parcă ar patina pe hârtie, şi nu de asta avem nevoie acum.

– Şi Stilou? Crezi tu că va fi mai uşor? Peniţa e sensibilă, dacă apeşi prea tare o strici, şi nu mai scrie. Apoi cerneala… copilaşi cu degete albastre, murdari până în vârful urechilor… Nu sunt pregătită pentru asta!

– Şi totuşi, Ani, putem încerca. Poate că le va place de Stilou. Semnele grafice au mai mult farmec cu ajutorul lui. Şi la un moment dat, tot trebuie să înveţe.

– Hai să vorbim cu ei. Şi împreună să hotărâm ce e mai bine, înainte să se întoarcă toţi copiii de la derdeluş! Uite pix a şi venit la noi în sertar!