Concursul: Toamnă cu surprize (67-2)

Etapa a doua: 4-10 noiembrie 2013

Săptămâna aceasta avem o temă integrată, decupaj și colaj cu roadele toamnei. Cu ajutorul editurii Casa și a numărului din Idei creative – Figurine din roadele toamnei, am realizat tema pentru această săptămână. Iată ce aveți de făcut:

Deschideți și printați fișierul de aici, doar pagina a doua. Printați pe un carton, sau lipiți apoi coala de hârtie pe un carton. (Nu este nevoie să printați color, șoricelul este gri, va ieși oricum.) Pentru a lipi mai bine, acoperiți cartonul cu lipici, de orice tip, lipiți hârtia dinspre mijloc spre margine, cât mai repede, pentru a evita înmuierea și ondularea acesteia. Așezați apoi la presat sub o carte, până se usucă.

Decupați elementele șoricelului și asamblați-le după modelul de pe prima pagină a fișierului indicat. Peste pantalonași lipiți o bucată de fetru sau material textil, pentru a fi mai estetic, și decupați din nou marginile.

Realizați un leagăn folosind un băț de frigăruie și cel puțin 20cm de ață de fiecare parte. Pe fiecare ață înșirați roade ale toamnei – semințe de orice tip, ghinde, frunze mici, castane mici, etc. Suspendați șoricelul și realizați o fotografie. (De preferat la lumina zilei, dar nu în fereastră, căci fotografiile contre-jour nu sunt cele mai recomandate).

Inspiraţie maximă şi spor la lucru!

Tot ce pot să reamintesc este că trebuie respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!

 

Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează. Poţi participa la această probă chiar dacă nu ai participat şi la prima probă a concursului.

Concursul Toamna cu surprize beneficiază de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cinci seturi a câte doua volume la alegere din colecția Idei Creative (în limita stocului existent la finalul concursului).

Din colecția actuală și viitoare a editurii:

Editura Casa - Figurine din materiale de toamnă

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat câștigătorilor, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 18 noiembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

 Participanţii etapei:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *