Concursul: În luna lui Răpciune (33-1)

Etapa întâi: 5-11 septembrie 2011.

Prima probă de toamnă… şi încercăm să ne obişnuim cu ideea că, cel puţin calendaristic, a sosit! Vom realiza un covor de frunze, astfel: printaţi modelul de aici (sau desenaţi diverse modele de frunze cât mai aproape de model), apoi pictaţi-l prin stropire. Decupaţi frunzele după ce s-a uscat acuarela, şi lipiţi-le pe un carton.

Pentru a picta prin stropire, nu trebuie să atingeţi cu pensula coala de hârtie. Loviţi uşor pensula plină de culoare de un creion, astfel încât stropii să cadă peste modelul cu frunze.

frunze

Inspiraţie maximă şi spor la lucru!

Tot ce pot să reamintesc este că trebuie respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!

Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, sau scanează şi trimite creaţia ta până la 11 septembrie 2011 la adresa participanti@talentedenazdravani.eu (de preferat in format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu şi vârsta.

Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează. 

Participanţii etapei:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.