Concursul: Frunze de brumărel (34-1)

Etapa a doua: 26 septembrie – 2 octombrie 2011.

Fructe şi legume de toamnă. O temă clasică, grea şi uşoară în acelaşi timp. Săptămâna aceasta cerinţele vor fi diferite, pe grupe de lucru, chiar dacă materialul va fi acelaşi, plastilina.

Piticii vor modela cinci fructe sau legume – preferatele lor din acest anotimp – în ce manieră vor dori, 2D sau 3D.

Năzdrăvanii vor modela şapte fructe sau legume, din care două cel puţin vor fi legume, în format 3D, şi le vor aşeza pe o farfurioară, tot modelată.

Şcolarii vor modela nouă fructe sau legume, din care patru cel puţin vor fi legume, în format 3D, şi le vor aşeza într-un coşuleţ împletit de ei, din plastilină.

Inspiraţie maximă şi spor la lucru!

Tot ce pot să reamintesc este că trebuie respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!

Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, şi trimite creaţia ta până la 2 octombrie 2011 la adresa participanti@talentedenazdravani.eu (de preferat in format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu şi vârsta.

Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează.

Participanţii etapei:

Rezultatele probei:

  • Pitici Năzdrăvani: Roxana Maria V., Izabela N, Lavinia P.
  • Năzdrăvani: 5 ani: Gabriel Sebastian S., AlexandruT., Iris H.
  • Şcolari Năzdrăvani: Andreea Alexandra C., Alexandra V., Ioana H ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.