Prima oră de arte și abilități la școală, după „marea reîntoarcere“ a fost un pic altfel, sau cel puțin așa am simțit-o eu. Am păstrat din online cât am putut din părțile bune ale organizării orei și trebuie să spun că am constatat cu mare plăcere că realitatea este, în cea mai mare parte a cazurilor, cea pe care am văzut-o și prin camera web. A meritat, spun eu, să insist atât de mult ca cei mici să lucreze singuri, și poate și pentru că au mai crescut, s-au descurcat de minune singurei.
Am păstrat…
… modul de a organiza activitatea. Cu 3-4 zile înainte adaug pe Classroom lista de materiale necesare și lămuriri, dacă e nevoie. La acest proiect, mi-am prins puțin urechile cu silipici, înțeles sclipici, dar bine că s-a rezolvat! Pe lângă alte materiale, vreau să îi obișnuiesc și cu alte tipuri de adezivi. Hârtia o lipim cu lipici solid, dar pentru materiale textile sau de altă natură, lipiciul pe bază de silicon este mult mai potrivit decât aracetul, care se usucă mai greu.
… și modul de prezentare al modelului, prin intermediul camerei web. Având și copii în online, și în clasă, împușc doi iepuri dintr-un foc, însă nu numai asta. Oricât m-aș strădui eu să prezint în fața lor, este dificil să lucrez pe verticală și mai ales greu de văzut chiar și din ultima bancă, cu toate detaliile. Așadar, pentru a fi la fel de ușor de urmărit de toată lumea, am conectat camera web la calculatorul de pe catedră, la rândul lui legat la proiector și cu sharescreen pe întâlnirea Meet de pe tabletă cu cei online și am demonstrat modul de lucru.
Varianta B este să filmez eu acasă realizarea produsului, însă apelez la aceasta doar când procesul este unul de durată – mult de decupat, de exemplu – și pot mări viteza de redare a filmului, astfel încât demonstrația să dureze maxim 2-3 minute.
Ce e greu cu toate restricțiile e că nu te poți duce să îi ajuți și nu poți face schimb de materiale. Înainte tranzacționau diverse accesorii și proiectele deveneau unele de grup. Acum… fiecare lucrează cu ce-și aduce.
De ce nu ne-ați spus ce facem azi?
O altă serie de proteste a vizat caracterul „secret“ al proiectului. Deși îmi place mult să le punem pe bancă și să ne gândim împreună ce am putea realiza – uneori mai greu de ghicit – de data aceasta au susținut cu tărie că, dacă le spuneam că e om de zăpadă, ar fi luat și aia, și ailaltă, sau alt tip de material. Le-am spus că viața nu ne provoacă mereu cu tot ce trebuie la îndemână, trebuie să învățăm să ne descurcăm și cu ceea ce avem, chiar dacă nu suntem mulțumiți. Și atunci improvizezi, găsești o altă soluție, la care probabil nu ai fi apelat dacă ai fi avut nu-știu-ce considerai tu mai util în rezolvare.
Consider că s-au descurcat fantastic. Generația aceasta nu încetează să mă uimească, deși vitregită de contactul uman încă de la pregătitoare, crește tare frumos! Mai jos oamenii noștri de zăpadă, cred că primii pe care îi realizez cu o ninsoare liniștită la fereastră. Când am coborât în curte, cu colajele în mâini, comentau: Doamna, acum avem și fulgi de-adevăratelea pe colaj!!
Când mi-am zis că a vorbi despre ninsoare în toiul lui ianuarie e o idee bună, căci înveți despre ceea ce vezi, nu am luat în calcul faptul că ne vom apropia cu clima noastră temperată de variante tropicale în care… zăpadă e doar în poze. Discutam luni despre „cum a fost în vacanță“ și foarte mulți copii s-au declarat „triști“ pentru că… nu a nins. Am promis solemn că, dacă va ninge și se așază zăpada, în ziua aceea ultima oră ne tăvălim până nu mai putem.
Și mai trist a fost că a urmat o discuție serioasă despre ninsoare și fulgii de nea. Pe net sunt o mulțime de filmulețe despre cum se formează un fulg și nu îți trebuie decât puțină voință să înțelegi câteva detalii importante. Întâi de toate, apa cristalizează în jurul unui fir de praf sau de polen din atmosferă. Apoi, la îngheț, moleculele se dispun în hexagon, mai mult sau mai puțin regulat. Forma acestuia determină forma fulgului, influențată apoi de cantitatea de apă și de temperatură. Ne-am uitat cum se formau cristalele, apoi la fulgi fotografiați pe haine, ba chiar curiozități de prin Siberia cu apă clocotită și pulverizată la -40, și nu puteam să încheiem decât cu confecționarea unui fulg din hârtie.
Ei bine, tot planul meu frumos parcă și-a lovit degetul mic de la picior de colțul canapelei când am realizat că, după ce le spun copiilor că fulgii sunt mici steluțe cu șase brațe (iar dacă este foarte frig, chiar douăsprezece), fulgii pe care îi confecționam îndoind și decupând hârtia au, de fapt, patru brațe. M-am simțit ca Harap-Alb când a primit sacul cu grăunțe. Ia și rezolvă dacă poți! Nu că nu puteam face fulgi cu șase brațe… e o bagatelă, dar să faci fulgii ăștia cu niște copii care abia îndoaie pe jumătate o hârtie și să ai pretenția să și împartă exact un unghi alungit în trei de 60 de grade „din ochi“ e nebunie curată.
A fost până la urmă ca la examene când, dacă treci cu bine de cele cinci minute de panică de la început, îți revii și găsești soluții. Una îmi trecuse prin mână acum ceva vreme, când am răsfoit numărul 84 al colecției Idei creative. Pe coala cu modele erau trasate liniile la 60 de grade, potriveai hârtia folosită și îndoiai după model.
De aici mi-a venit și ideea relativ salvatoare. Pe lista de rechizite am trecut trusele geometrice, în primul rând pentru rigle, ca să trasăm spații de scriere; celelalte erau pentru joacă – cum să faci, de exemplu, un cerc cu raportorul. În schimb, acum echerul de 30 de grade urma să mă salveze pentru că… avea celălalt unghi de 60 de grade!
Așadar am împărțit colile, am îndoit/marcat la mijloc, am pus echerul, am trasat o linie, am îndoit, apoi încă o dată și am început să desenez și decupez. Explicația a fost prima piatră de încercare, căci, dacă echerele le aveau, de îndoit au îndoit cumva prima dată (noroc că nu conta, ca la alte proiecte, îndoirea exactă), ba chiar unii au tras corect și linia… ei bine, să îndoi pe linie a fost punctul final. Tragedia a venit când vreo doi au reușit. Am decretat oprirea lacrimilor, voi îndoi eu toate foile. Cei care așteptau să le vină rândul veneau cu mine la banca celui care tocmai era ajutat și observau manevra de câteva ori. Cu coada ochiului am urmărit ambițioși care, după un număr satisfăcător de demonstrații, s-au dus să mai încerce singuri.
Partea cu decupatul a stârnit alte valuri de apă de dat la șoricei, căci stăpânirea acestei unelte dă mari bătăi de cap. Dacă modelele le-am desenat eu (acolo unde nu s-au descurcat să imite modelul de pe tablă), de decupat am refuzat. Trebuie să se străduiască, să strângă, să se concentreze. Fiecare proiect nu are provocări tehnice atât de ridicate cât apar altele, care țin de motivația intrinsecă a copiilor. Mi se pare ireal și nu înțeleg cum am ajuns la acest dezastru. Punem atâta accent pe „rezolvarea de probleme“, aici înțelegând înlăturarea oricărui disconfort, de orice natură, întâlnit în viața de zi cu zi, dar creștem copii incapabili să găsească dorința de a trece peste un obstacol.
Când eram mică am primit o carte cu povești și snoave chinezești. Îmi amintesc una singură foarte bine, m-a impresionat nivelul maxim de prostie existent. Un bărbat avea o nevastă leneșă. Atât de leneșă, că nici să ducă mâncarea la gură nu era în stare. Într-o zi trebuia să plece la târg și să lipsească trei zile, așa că a copt o pâine mare din care nevasta să mănânce cât lipsea. A făcut-o sub formă de colac și i-a pus-o la gât. Când s-a întors acasă, a găsit nevasta moartă. Mâncase doar bucățica din dreptul gurii. Am reținut-o pentru că mi s-a părut mai tare decât Povestea unui om leneș și știu că atunci îmi spuneam că totuși, nu mori de foame în trei zile… e nevoie de mai mult.
Mi-am adus aminte de ea când mă uit la generațiile acestea de copii care nu fac niciun efort să găsească o soluție, pentru că totul le este servit pe tavă. Sunt atât de cocoloșiți și protejați, nu cumva să întâmpine cel mai mic disconfort. Așa cum nici muierea de mai sus nu și-a pus problema să sucească pâinea, nici ei nu gândesc ce ar putea face să iasă dintr-un impas. Nu realizează că, dacă îți e frig, poți închide un geam sau te poți îmbrăca. Dacă s-a desfăcut șiretul și nu știi să îl legi, îl poți îndesa în pantof. Ieși afară și e ger – închizi geaca. Nu ai creion roșu, dar există un bol cu creioane la autoservire, te ridici din bancă și te duci și iei. S-a terminat rezerva la stilou – pui alta, iar dacă nu ai, împrumuți ori scrii cu altceva. Când ni se înfundă, renunțăm și la a ne gândi că ar putea să existe o soluție! Mi se pare îngrozitor de greu să încerci să creezi acel disconfort care să determine copilul să vrea să știe, să afle, să descopere, când el e obișnuit să aibă totul înainte să apară nevoia unui lucru. Iar dacă reușești să îl provoci, descoperi siderat că rezistența la frustrare este zero, crizele de plâns sau de furie capătă proporții apocaliptice și încercările tale se duc pe apa Sâmbetei.
Concluzia zilei de azi a fost că lor le-a plăcut, își doreau să facă, rețeta e bună, funcționează, doar că e nevoie de exercițiu. Nu trebuia să renunț la ideea mea de a filma etapa de demonstrație a profesorului și de a lăsa imaginile să ruleze în looping până când fiecare considera că a înțeles, ca să se apuce de treabă. Mi-am pus pe listă, pentru weekend, și acest lucru mărunt de realizat. Apoi să pun filmul la școală, din nou, până învățăm să facem fulgi reali, cu șase brațe. Dacă cristalizarea e un proces chimic complicat, cred că confecționarea fulgilor din hârtie atinge cu ușurință același grad de dificultate!
Mai jos creațiile de azi – cele care au fost gata până la sfârșitul orei.
Au început încet-încet să prindă și pe la noi jocurile în care fiecare face „ceva” înainte de sărbători. Secret Santa nu mai e un secret pentru mulți. Se scriu pe bilețele numele tuturor copiilor din clasă, se pun în căciulă și fiecare trage unul. Pui la loc biletul dacă ai tras numele tău și iei altul. Nu spui nimănui pe cine ai tras… și conform regulilor stabilite de toți, îi pregătești celui pe care soarta ți l-a repartizat o surpriză. Cadourile se anunță într-un moment special, ales de toți, de regulă serbare sau petrecere de Crăciun.
La primul Secret Santa la care am participat am primit ceva inedit. Eram în firmă… puțini mă cunoșteau… însă momentul în care mi-am primit borcanul de murături asortate a fost de neuitat. Știu că m-am distrat, așa că i-am încurajat și pe copiii mei să nu respingă activitățile de acest gen. Însă toate lucrurile bune au și aspectele lor mai puțin plăcute…
Când ne-am jucat noi, adulții, eram fiecare pe salariul lui. Fiecare a decis ce face, deși am stabilit și noi limite. Între copii acestea ar trebui să fie mai mult simbolice, căci ei nu pot ști ce calcule financiare au părinții înainte de Crăciun, sau poate nu le-a intrat salariul… Așa că, deși am salutat inițiativa celor două jocuri din clasele copiilor, m-am cam enervat când am văzut 50 lei stabiliți așa, pocnind din degete. Eu înțeleg că pentru unii e suma cu care te duci la chioșc să-ți iei țigări și nu o simți, însă pentru niște copii – mi s-a părut prea mult. Mă rog, ne-am conformat aproape, am rezolvat una din cerințe. Faptul că nu a fost încântată de ce avea pe bilețel… e altă poveste. Motivele – e o ființă dificilă, greu îi faci pe plac, și în niciun caz în suma asta. Ei na… serios…
Apoi a venit rândul lui Andrei. Vezi dacă te duci la cumpărături, ia-mi și mie o mașinuță. Aflu pentru ce. Bun. Mă conformez. Dimineață, ora 7:00, momentul în care eu dau să ies din casă să plec la muncă. Mamă, n-am împachetat cadoul… de unde iau coală? Găsesc coală. Găsesc panglică pentru fundă. Trebuie și o felicitare! Trag aer în piept. Scot repede carton. Scot decorațiunile de spumă. Scot fulgi. Execută el repede la comandă un mesaj cu pastă albă de corectat. Împachetăm în viteză. Pus fundă. 7:20, zbor pe ușă și prelungesc elanul către școală, unde ajung la 7.50 și-mi găsesc copiii agitați, că a pățit doamna ceva… de nu e deja în clasă. Morala: seara nu întrebați dacă temele sunt gata, ci dacă tot ce are de făcut pentru a doua zi este gata!
La mine la clasă nu am propus acest joc, din multiple motive… n-am vrut să se simtă nimeni prost. Dar am propus un calendar de Advent. Sunt, cu mine, 24. Bineînțeles că, așa cum se întâmplă la toate activitățile de grup, de ce să te agiți? Unii au uitat, dar le-am reamintit și au rezolvat sarcina, unii au considerat probabil că e o prostie… Numărul 9 nici nu mă așteptam, la cât lipsește de la școală. Dar 11 și 16 … lipsă de implicare. Considerăm că școala e importantă, dar parcă suntem în școlile chinezești, unde fiecare e pentru el. Dacă ne purtăm mai frumos unii cu ceilalți, spunem o glumă, o ghicitoare… nu ajută? Dar să nu susținem astfel de proiecte, să ne văităm pe la colțuri că nu știu copiii noștri să vorbească unii cu alții și se poartă ca niște sălbatici, fără empatie, respect, ori cea mai mică urmă de umanitate.
Mai e un pic până la vacanță… și liniștea sărbătorilor se va așterne peste toate.
Cum am strâns o armată de oameni de zăpadă, și mai e încă loc… în timp! „Recrutez” din 2009, și deja intru în al șaptelea an în care am decis să le fac loc în viața mea. Nu oamenilor de zăpadă, ci copiilor care i-au confecționat. Am încercat să pun aici modelele de pe site. Atât am scotocit, că nici nu știu dacă i-am găsit pe toți! Sunt însă modele care duc (imaginile sunt linkuri) în paginile dedicate temelor copiilor, și acolo veți găsi mult mai multe variante de execuție. Sunt două serii pe care le îndrăgesc însă enorm: cel din plastilină, în ultimul rând, o temă pe care am executat-o cu prima serie de năzdrăvani, acum aproape adolescenți, și cel cusut, o tehnică ce va fi mereu preferata mea de lucru cu copiii.
Nu știu cu care votați, nu știu pe care îl preferați, însă știu că, dacă vreți, îi puteți da de lucru copilului acasă cât să uite de tabletă, tv și jocuri. Materialele sunt la îndemâna tuturor, tehnicile nu sunt grele (unele 🙂 ), iar eu vă doresc să vă bucurați de iarnă!
Vacanța aceasta prelungită este cu două tăișuri… un pic nedreaptă cu copiii care n-au cu cine rămâne acasă. Părinții au, în rare cazuri, trei săptămâni de concediu iarna, bunicii sunt sau nu la îndemână, și astfel programele „de vacanță” ale instituțiilor taie cumva din vacanța lor, meritată cu vârf și îndesat. Știu că nu au de ales, că sunt părinți care chiar nu au alte soluții pentru copil, însă ieri, la opțional, am avut o discuție lungă cu „fetele mele”. Trei mogâldețe de om, de 5 ani, care aveau mai mult chef de vorbă decât de lucru, făceau teoria vacanței, a faptului că n-au dormit de dimineață cât aveau chef, că ele sunt la grădi când alții se joacă… și, mai direct sau nu, mi-au transmis că nu s-ar fi supărat deloc dacă eu îmi luam vacanță și le lăsam în pace! M-am gândit mult ascultându-le la ceea ce gândesc copiii, la cum și-ar dori de fapt ceva, și nu au posibilitatea nici să aleagă, dar nici să-și spună părerea.
Iar eu le pregătisem o activitate monotonă și enervantă… om de zăpadă din hârtie creponată mototolită. Totuși, partea bună a activității a fost aceea că puteau cocoloși bucățelele fără să se uite neapărat la ele, și să continue să argumenteze filozofia vacanței. Și, ca să nu le fac deloc viața ușoară, le-am lăsat să facă totul aproape de la 0. Le-am dus câte trei cercuri decupate din carton, ele le-au așezat – mare, mijlociu, mic, și le-au conturat cu creionul alb. Mi-a plăcut că au remarcat că pot folosi și acea „culoare”, dacă au hârtia potrivită, și chiar ar putea ieși ceva frumos! Le-am tăiat eu hârtia creponată… și de-aici s-au descurcat singure. Au mototolit și lipit, apoi au decorat omul de zăpadă. Ce-mi pare rău e că la modelul Natiei nu se vede nasul așezat pe verticală, ca s-o citez, „3D, ca la filmele cu ochelari!”
Ca să simtă că progresează, puneau cocoloașele direct pe planșă, și, când i se păreau suficiente pentru un bulgăre, întindea aracetul, respectând conturul, și le lipea una câte una. A fost mai simplu așa, avându-le pregătite, decât să pună lipici pe fiecare dintre acestea. Am folosit această tehnică pentru ochi, nasturi și fulgii de zăpadă de pe planșă, unde nu era „rentabil” să întindem aracetul.
N-am cum să le explic că exercițiul acesta de mototolire și răsucire cu degețelele, cu cât îl faci mai repede și mai bine, te ajută mai târziu, când vei începe să scrii. Este un efect prea îndepărtat. Dar au fost răbdătoare… Ce am încercat să exersăm azi: cum să folosim cantitatea potrivită de lipici, când acoperim o suprafață sau decorăm un element, să lucrăm ordonat, să nu întindem lipici pe masă, să evităm murdărirea, să nu irosim materialele – la ultima dintre ele am contribuit și eu, nu tăiam hârtie decât atât cât aveam nevoie. Nu vă închipuiți că nu s-a întâmplat, însă, de la activitate la activitate, devin din ce în ce mai grijulii și atente la detaliile ce nu țin neapărat de obiectul realizat, ci de acea igienă a muncii care ne face ordonați și cumpătați.
Ideile care pot fi puse în practică cu ajutorul unui mic ghiveci din ceramică (până în 5-6cm) sunt dintre cele mai variate. Căutam cu Iris o idee cu sârmă pluşată, şi numărul 60 al colecţiei Idei creative, dedicat tocmai figurinelor din sârmă pluşată, ne-a rezolvat problema: un om de zăpadă confecţionat rapid şi simplu.
Se ia un ghiveci mic, se pictează cu alb. Am folosit grund acrilic, căci se usucă foarte repede. Se răsuceşte un fi de sârmă pluşată, foarte pufos, astfel încât să se obţină un con, pe post de fes. Dintr-o bucată de fetru se confecţionează un fular. Nasul este un pompom mic, ideal ar fi fost roşu, dar pe dimensiunea aceasta nu aveam decât maro. Mătura am confecţionat-o din şnur de hârtie şi un beţişor, iar mâna este un alt pompom. Ochii se desenează. Mai urmează să-i facem o agăţătoare, pentru a deveni ornament pentru pomul de iarnă.
Am avut parte luna aceasta de un concurs despre iarnă, dar în absenţa ei. Pe parcursul fiecărei probe am tot cerşit câţiva fulgi de nea, şi am reuşit abia la finalul concursului să-i obţinem. Ultima cerinţă a presupus realizarea unei planşe cusute după model, cu un om de zăpadă. Piticii au avut o planşă mai simplă, iar Năzdrăvanii şi Şcolarii au avut ocazia de a completa modelul primit. Mai multă sau mai puţină înspiraţie – ori chef de lucru, dar am reuşit să obţinem câteva peisaje extraordinare. Am ales câteva, dar le puteţi vedea pe toate aici.
La sfârşitul săptămânii vom afla cine sunt premianţii desemnaţi de juriul concursului, dar şi către cine vor pleca cele cinci premii oferite de Editura Teora.
Concursul a beneficiat de cinci premii oferite de Editura Teora, reprezentând cărţi din colecţia "Cum să desenez". Premiile vor fi acordate în urma unei trageri la sorţi, la care vor participa copiii ce au rezolvat la timp toate temele concursului. Fiecare copil are o singură şansă de a câştiga unul din premii. Temele au fost realizate săptămânal.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Editura Teora decide, în funcţie de recomandările de mai sus şi stocul disponibil al colecţiei, premiul fiecărui câştigător.
Ce mult mi-aş fi dorit să pot începe acest articol cu poze reale, de pe derdeluş… şi neapărat de anul acesta, căci din anii trecuţi mai am. Dar n-a fost să fie. Aşa că îl încep cu câteva din picturile copiilor, realizate săptămâna trecută în prima etapă a concursului "Iarna pe uliţă".
Rolul de "imparţial" este foarte greu de asumat, şi mă bucur că personal nu trebuie să rezolv sarcina copiilor, aceea de a acorda puncte creaţiilor în concurs. În felul lor, toate sunt frumoase. De ce le-am ales pe cele de mai sus? În prima mi-au plăcut săniile. Perspectiva asupra spaţiului la 4 ani e minunată, trebuie să cuprinzi tot. Dacă e nevoie, dilatăm şi timpul. A doua am ales-o pentru copaci. A treia, pentru coşorile căsuţelor. A patra pentru zăpadă, a cincea pentru ideea originala, a cincea pentru gărduleţele caselor, iar a şasea pentru brazi.
Nu sunt obiectivă deloc. Pentru că e foarte, foarte greu să alegi. Nu mă credeţi pe cuvânt, şi încercaţi să alegeţi, din toate creaţiile, şapte. Le găsiţi aici.
Săptămâna aceasta ridicăm oameni de zăpadă, dar unii care nu se topesc, şi pe care îl putem păstra în casă, nu la fereastră. Abia aştept să văd ce idei pun în practică piticii, căci eu am încercat doar o căutare simplă, cu "craft snow man" şi nu am ştiut ce să aleg!
Detaliile probei sunt disponibile aici. Tema trebuie să fie trimisă până pe 15 ianuarie 2012, inclusiv.
Concursul beneficiază de cinci premii oferite de Editura Teora, reprezentând cărţi din colecţia "Cum să desenez". Premiile vor fi acordate în urma unei trageri la sorţi, la care vor participa copiii ce rezolvă la timp toate temele concursului. Fiecare copil are o singură şansă de a câştiga unul din premii. Temele vor fi realizate săptămânal, şi nu pot fi rezolvate temele din urmă. Din păcate lista teoretică a copiilor care participă la extragere s-a închis, având această şansă doar cei care au rezolvat la timp prima temă a concursului. Dar dacă vă place să lucraţi, puteţi trimite tema rezolvată.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Editura Teora decide, în funcţie de recomandările de mai sus şi stocul disponibil al colecţiei, premiul fiecărui câştigător.
Poate cel mai simplu model de om de zăpadă pe care l-am găsit este cel alăturat. Cine nu poate face un om de zăpadă din cercuri albe de hârtie? Poate fi folosit pe felicitări, sau pur şi simplu ca ornament suspendat în brad sau prin c(l)asă.
Aveţi nevoie de trei cercuri. Pe modelul de aici cercul mare are 8 cm, mijlociul 7 şi cel mai mic 5 cm. Le-am pregătit pentru lucrul cu grupuri mai mari. Printaţi primele două pagini pe carton alb, iar ultima – pălăria – pe carton colorat. Dacă folosiţi omul de zăpadă pentru o felicitare, aveţi nevoie de o singură pălărie. Dacă îl folosiţi ca ornament suspendat, veţi mai avea nevoie de câte un cerc mijlociu pentru fiecare ornament.
Luaţi pentru început cercul mare şi cel mic, şi potriviţi-le pentru a realiza omul de zăpadă. Îndoiţi cercul mijlociu pe jumătate, şi adăugaţi lipici pe îndoitură. Lipiţi cu grijă peste cercul mare, astfel încât îndoitura să devină linia nasturilor, iar marginile să se poată ridica precum aripile unui fluture. În modelul meu, am ondulat cercul cu un ondulator de hârtie, dar nu este obligatoriu.
Dacă ornamentul este suspendat, repetaţi operaţiunea cu cercul mijlociu şi pe spatele omului de zăpadă, şi lipiţi două pălării, una în faţă, cealaltă în spate.
La final, decoraţi sau desenaţi nasturii, ochii şi nasul, şi omul de zăpadă este gata.
În fiecare iarnă ne gândim cu ce am putea să surprindem mai plăcut rudele şi prietenii. O felicitare, o urare mai specială.
Parcă a trecut demult vremea felicitărilor tipărite, cumpărate de la Poştă. Şi ar fi de-a dreptul ruşinos din partea noastră dacă nu am reuşi, măcar pentru cei apropiaţi, să realizăm ceva deosebit. Aşa este şi proiectul de felicitare cu fulg de nea realizat din hârtie răsucită. Se pare că Crăciunul este momentul quillingului, se pot realiza atât de multe prin această tehnică, de la mici ornamente, globuri, cutii şi cutiuţe pentru cadouri mici şi valoroase.
Modele de quilling pentru fulgi de zăpadă sunt o mulţime, adevărata problemă este realizarea acestora. Trebuie să dai dovadă de multă răbdare, căci sunt migăloşi din cale-afară. Dar rezultatul merită.
Aveţi nevoie de ac de quilling şi benzi de hârtie. Cel mai simplu este să va aprovizionaţi cu un pachet gata tăiat, căci altfel este nevoie de un număr destul de mare.
Pentru fulgul din imagine aveti nevoie de 10 benzi lungi, cinci benzi de jumătate din lungimea primelor, şi alte 10 benzi, o treime din primele, pentru bulinele mici si rotunde. Celelalte se modelează în formă de picătură, sau ochi de pisică, şi se îmbină după model.
Pentru a obţine forme de aceeaşi dimensiune, aveţi nevoie de un şablon cu cercuri pentru a le putea potrivi. Nu uitaţi, adăugaţi lipiciul cu un vârf de scobitoare, pentru a evita cantitatea în exces.
