Bobinaj: probă olimpică pentru pitici

Am pregătit temele de lucru manual pentru unitatea în curs ridicând oleacă din sprâncene. Aveam pe lista de tehnici bobinaj, iar eventualele piedici în desfășurare nu erau puține. Îți trebuie întâi un suport solid. Pe acesta l-am bifat, mi-au rămas de la școala altfel de anul trecut câteva cartoane cu mesajul nu le-am aruncat, sigur le găsiți dumneavoastră o întrebuințare. Am pus suportul în mapă, căci le-am pregătit dinainte de a se decide deschiderea școlilor, iar părinților le transmit cu câteva zile înainte de activitate lista cu materialele necesare.

Având la îndemână cele de mai sus, nici prin cap nu mi-a trecut că e greu de identificat „cartonul pentru suport – cel lung și îngust, ca un semn de carte“, căci 8 copii au avut ori unul dintre cartoanele colorate, ori „nu l-au găsit“. Iarăși, „ață colorată (recomand variante mai groase, folosite la tricotat, cel puțin două variante de ghemulețe)“ a fost o provocare, căci mi-e greu să cred că, având la dispoziție trei zile pline, în a patra fiind necesare la școală, nu poți identifica măcar un ghem cu sfoară de cânepă, ca să nu trimiți copilul să bobineze cu ață de papiotă.

Îmi dau seama că înainte de pandemie i-am învățat prost. Lasă că nu contează ce își ia de-acasă, se descurcă doamna la școală/grădiniță, că doar n-o să-l lase să stea degeaba. Ei bine, acum nu prea mai e așa… dacă i-ai dat borcănelul cu aracet și nu ai verificat măcar că se desface ori nu s-a uscat între timp, va sta și se va uita la el toată ora. Orice alegere neinspirată de material pe ideea lasă că merge, îi va crea copilului o sumedenie de frustrări de care, bineînțeles, e vinovat profesorul.

Dar… sănătoși să fim, am mers mai departe.

Le-am arătat copiilor cum procedăm, cum lipim ața, cum bobinăm fir lângă fir, să le așezăm ordonat. La clasă nu am reușit să finalizăm – ar fi trebuit să începem de la 8:00 ca să fie gata și, cum în ziua respectivă am exagerat eu puțin cu temele la română, le-am lăsat și a doua zi la dispoziție să termine proiectul și să încarce pe platforma online tema realizată. Ieri seară, când expira termenul de predare, am descoperit o mulțime de minunății. Nu cred că au lucrat părinții, în primul rând pentru că nu știau ce le-am cerut copiilor, nu au văzut modelul. Am fost extrem de mândră de ei să văd că au reținut bine și foarte bine ce e de făcut.

Undeva printre cele de mai jos este și modelul pe care l-am dus la clasă. Am convins-o pe Iris în vacanță, când eu stăteam și pregăteam mapele, să îl facă ea. Trebuie să recunosc că, deși i-au luat 10 minute, m-a bombănit în fiecare secundă. Pe scurt, concluzia era că nu sunt normală dacă vreau să fac așa ceva cu copiii, că uite cât e de greu, trebuie să te concentrezi, să pui fir lângă fir, să fii atent să nu scapi modelul, să ții ața întinsă. Da, exact de-asta am vrut și eu să-l fac. Nu ai cum să crești, să progresezi, dacă nu dai piept și cu frustrarea unui obstacol mai greu de depășit.

Ca orice pahar, nu e totuși plin. Dincolo de aspectul minunat, bilanțul temei spune că avem două teme trimise după ce termenul a expirat, trei netrimise deloc. iar dintre cele trimise, una doar începută și neterminată, altele cu cerințele înțelese parțial. Le-am spus să exerseze, căci de 8 Martie o luăm de la capăt. Vreau să facem bobinaj pe sticlă (una mică, de la nurofen sau alt sirop), să o decorăm frumos și să pună în ea o floare pentru mama/bunica. Sper aici să se implice și tăticii… căci nu cred că am timp și de flori în acea zi!

Mă bucur că am reușit să achiziționăm silipici pentru toată clasa, va fi de real ajutor să lipim și sfoara de sticlă (la cele două capete, nu integral) și decorațiunile pe aceasta, astfel încât să nu se desprindă. Bobinajul de-acum e abia primul pas, îmi fac curaj să… cos!

Perdea unicat cu carioca pentru textile

Anul trecut am decretat decedat vechiul cort de vacanță. După ce am bătut țara cu o variantă low-cost, strângând fonduri pentru unul zdravăn, anul acesta am reușit și l-am luat. Un singur neajuns, observat din prima: ferestrele mari erau foarte… transparente. Așa că am fost nevoită să improvizez o perdea. Cortul avea șină la fereastră, am găsit pe net perdele, însă cei care le-au calculat la „două bucăți” nu s-au gândit neapărat la două ferestre, așa că două bucăți abia se așezau frumos pe una singură.

La cât au costat, m-am enervat, și-am trecut la treabă. Aveam o pânză albă, pe care am transformat-o urgent, iar în loc de agățători am tăiat o șină de plastic de la dosar… Nu știu dacă le-ați văzut, există niște șine de plastic, care în secțiune sunt ca un triunghi isoscel, iar cele două laturi congruente prind între ele, strâns, foile.

Doar că… era prea albă! Și problema trebuia rezolvată. Aveam acasă cumpărat mai demult un set de carioca pentru textile, cu 6 culori. Mă tenta să desenez eu ceva… numai că talentul acesta îmi lipsește, mă descurc onorabil cu ceva flori, fluturi pe hârtie, însă pe un pătrat 150x150cm era prea mult. Așa că soluția, când vrei ceva fain și mâna nu te ajută, este geometria. Am tăiat din carton gros un pătrat de 10x10cm și m-am apucat să le desenez, încercând să păstrez cu ajutorul unei rigle distanțele dintre ele.

O singură dată n-am fost atentă, am greșit ordinea, dar sper că nu sare în ochi. În schimb de-afară perdeaua nu pare deloc improvizație, arată chiar profi și își îndeplinește scopul. Despre locurile pe care le vede vara asta, voi povesti altă dată…

Setul de carioca este acesta.

Om de zapada din rulouri textile

Omul acesta de zăpadă este rezultatul unui brainstorming acasă…

Eu iubesc ziua de joi, mai cu seamă momentul de seară, când ajung acasă şi doi iezi mă întâmpină cu două liste în dinţi… A zis doamna să luam X, Y, Z pentru mâine la abilităţi! E momentul în care, sincer, mă abţin să nu urlu. Ca orice „oră”, mi se pare normal ca tema pentru ora următoare să se dea la sfârşitul precedentei. Să am şi eu timp o săptămână să caut cele necesare… Una din liste a fost pentru realizarea unei machete de iarnă. Aveam acolo plastilină albă, vată, boabe de piper, şi o mulţime de alte mărunţişuri. Din relatări, urma să fie o machetă colectivă, cu oameni de zăpadă, copăcei ninşi, şi mai aveau ei ceva planuri. Plastilină nu aveam, copilul se pune pe plâns, că n-o să aibă omul personal pe machetă… caut în ladă, dau de bile de polistiren, dar cam mici, ideea nu se aprobă, vrea un om mare! Tot scotocind, dau de o bucată de filtru pentru hotă, alb… îl întorc un pic şi îmi amintesc de un căţel văzut în cărţile de la Gama, Artă şi îndemânare în 5 paşi. Era realizat din fetru, şi avea corpul dintr-un astfel de rulou.

Am tăiat repede trei benzi, le-am rulat, şi gata omul de zăpadă, mai avantajos decât cu fetru, căci este mult mai gros filtrul şi nu e nevoie de foarte mult material. Ce n-am făcut noi… n-a tăiat benzile inegale, să obţinem rulouri cu diametre diferite.

Mătura este o scobitoare, cu hârtie franjurată, nasturii sunt realizaţi cu perforatorul normal de coli, iar pe cap i-am pus o găletuşă hobby. Nu mai ştiu cât e metrul de filtru, parcă în jur de 5-7 lei… dar este foarte rentabil pentru un astfel de proiect de grup.

Dacă vă place, spor la lucru!

Of, barbatii…

Am parte de doi copii complet diferiţi. Bine că e aşa, căci, dacă erau amândoi la fel, şi se nimereau şi pe latura aia "bună", ajungeam demult la nebuni. Aşa nu pot fi nemulţumită, căci sunt 50% satisfăcută de rezultat. Trebuie să văd partea plină a paharului, nu?

Normal, orice părinte, scuzaţi, orice bufniţă, îşi doreşte ca puiul ei să fie ăl mai frumos şi mai talentat din pădure. Şi, ca mamă de băiat, normal, al meu e ăla de care vorbeam mai devreme. Nu-mi place să mă îmbăt cu apă rece, şi nici nu fac prea des pe bufniţa. Am un copil normal. Fără talent. Dar nu mă consolez şi pace să-l văd că nu munceşte. Căci până la urmă e nevoie doar de 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Ei bine, la partea cu transpiraţia nu ne înţelegem defel. Eu la vârsta lui… (na că încep cu chestii care nu mi-au plăcut niciodată…) nu zic că eram nemaipomenită, dar îmi dădeam silinţa. El nici măcar atâta voinţă nu are, şi mă scoate din minţi.

Încerc să rămân calmă. Un bun părinţe îşi înţelege copilul şi-l ajută să se îndrepte. Teoria mă enervează şi mai tare. Am impresia uneori că cer eu prea mult de la el. Îmi spun să nu-l compar cu fetele. Fetele sunt "altfel". Şi ce dacă sunt altfel? Am avut şi colegi care învăţau cot la cot cu fetele, şi ne luam la întrecere pentru coroniţa… important e că au încercat. Dar nici măcar să nu vrei să faci lucrurile mai bine decât în prezent mă enervează. Nu suport bărbaţii fără ambiţie, aduc a vegetale. Şi de-asta am şi cu fi-miu "ceva" de împărţit. Cum măi, să rămâi singurul băiat între 8 fete, şi să n-ai tu pic de orgoliu să le întreci?! Aaa, e încântat când primeşte punctaje mari, sau când vreuna dintre fetiţe îi dă punctaj maxim la concursuri. Mai să-i crape pipota la proba trecută când s-a văzut pe locul întâi. E drept că la egalitate cu Theo, dar… era pe 1!

Dar tot bărbatul din el vorbeşte. De ce oare simt ei nevoia să savureze o victorie ca şi cum au câştigat războiul?! Proba următoare a făcut-o… de oaie, cum se zice… Într-un sictir total, căci altfel nu pot să spun, a ciopârţit câteva cârpe şi a lipit mai ceva ca afişele de pe ziduri faţa lui "Ionel". Bietul Ionel, singur între şapte "Ioane", pare a fi oropsitul sorţii. Parcă după un chef prea îndelungat, şi după o beţie cruntă, a dat cu capul în primul stâlp care i-a ieşit în cale. Cu un ochi umflat şi cu gâtul strâmb s-a prezentat la expoziţie.

Colaj textil. Cap de copil, confectionat din textile si un capac de borcan

Autorul a cerut să fie descalificat…. Nuuuu, nu te descalific, pun monstrul la concurs. S-a pus pe plâns, mai abitir ca atunci când jelea că forfecuţa lui nu ştie să taie pânză, că e foarfecă de hârtie…

Azi a venit de la grădi. Şi mi-a zis să le spun copiilor că Ionică al lui e bolnav, şi ochii sunt umflaţi de la febră.

Trebuie să recunosc, imaginaţie are… dacă facem rost şi de câteva duzini cu chef de muncă, poate am şanse să nu albesc în clasa întâi.

Proba de colaj, "In toiul iernii"

Săptămâna aceasta concursul În toiul iernii îi provoacă pe toţi copiii dornici de lucru manual la realizarea unui colaj textil. Este mai greu de realizat decât un colaj clasic, din hârtie glasată sau creponată, dar cum năzdrăvanii au dat dovadă că se descurcă minunat cu materiale mult mai greu de mânuit, cum au fost cele furnizate de natură, nu cred că proba va fi una foarte dificilă.

Sper să se descurce şi părinţii, în găsirea materialelor ce vor fi sacrificate… tăiate şi ciopârţite.

Un capac de borcan nu cred că va fi greu de găsit. Cele « tradiţionale », din tablă subţire, sunt mult mai uşor de găurit, pentru prinderea agăţătorii. Dar au inconvenientul că nu sunt albe. Dacă optaţi pentru capace înfiletate, încercaţi să prindeţi agăţătoarea de la început.

Pentru podoaba capilară, folosiţi fire mai groase. Pentru capul de fetiţă se pot împleti două codiţe. Pentru băieţei… nu ştiu care mai e moda. Cu creastă, cu ţepi :D…
Sper ca proba să fie în cele din urmă amuzantă şi abordabilă.

M-am gândit şi cum se pot procura “materiale”: încercaţi la o mercerie, chiar dacă o veţi enerva niţel la început de an pe “tanti”, cerând câte 30cm din diferite culori de panglică…

Spor la treabă!

Şi astept relatări din timpul procesului de creaţie.