1 septembrie azi, ziua în care, oficial, am revenit la școală, ca profesor. Sau, în traducerea liberă a tuturor celor din afara școlii, ziua aia în care profesorii iau banii degeaba și nu se duc la muncă. Deh, e la modă să spui așa! Oare chiar, de ce sunt plătiți profesorii până pe 14, că doar nu „muncesc“, ba chiar 8 ore pe zi, să își merite leafa!
Mi-am început dimineața mai lejer, așa, precum corporatiștii, pe la 9.30, nu cum va fi peste două săptămâni, de la 6. M-am apucat să fac un pic inventarul materialelor și să pun în practică o idee de cadou pentru copii. Habar n-am dacă ne vom vedea toți sau pe rând sau nu ne vedem deloc, dar eu le pregătesc ceva: un semn de carte cu o urare personalizată, scrisă de mână, un banal „Succes în clasa întâi, Gigeluș!“. Nu am ales întâmplător o rachetă, deși le puteam personaliza mult mai repede cu orice altceva din colecția de perforatoare decorative, am vrut ca mesajul ascuns să fie „Sky is the limit“ pentru tot ceea ce urmează să se întâmple de acum înainte, atât cu noi toți, dar și cu învățarea, ca proces individual.
Cum ziceam, m-am apucat de treabă, până pe la 12 eram gata cu semnele în varianta origami de bază și formele geometrice necesare. Lăsasem ultimele hublourile, eram aproape convinsă că am un perforator de dimensiunea aceasta și când am văzut că e prea mic, un atac de panică amenința la orizont. Era exclus să decupez atâtea cerculețe. Mi-am amintit însă de punga cu confetti și până la urmă m-am declarat mulțumită de ce a ieșit, reflexiile chiar dau un farmec aparte.
Cele două ore de „școală online“, cu toți colegii în conferință, despicând în 5, în 7, în fără număr firul organizării începutului de an, l-am petrecut cu urechile și coada ochiului la laptop și mâinile potrivind și lipind. Pe la 3 eram gata cu toate. Normal, m-am apucat să mă laud cu ele și mi-am dat seama că ar trebui să completez poza cu ceva animație. Dar deja nu vedeam decât triunghiuri, pur și simplu nu am mai avut chef de încă o rachetă și pentru filmul de mai jos am folosit altceva. Pentru că este un proiect simplu, ușor de realizat de copii, m-am chinuit să pun camera între ochi și mâini, să vezi exact cum manevrez.
Aveți nevoie de un pătrat, îndoit pe diagonală, apoi de elemente decorative sau orice altceva doriți. Pe net, dacă dați căutare cu „paper bookmark“ descoperiți o mulțime de variante creative pentru a-i încuraja pe copii să facă orice altceva.
Dacă îl decorați cu elemente plane (să nu iasă în relief precum castelul meu), îl puteți folosi și la caiete pe post de colțar, să nu răsucească colțurile paginii cu antebrațul. Țin minte că aveam când eram mică, părinții mei erau obsedați de cum arată „tema“ mea (și nu era niciodată impecabilă), iar colțurile îndoite erau parcă marca autorului.
La final, pentru că eram la atelier și trepiedul pentru filmat era acasă, am improvizat pentru telefon un suport, apropo de ce se află „în spatele“ obiectivului când te străduiești să realizezi, pentru elevi, un material util:
Cu ocazia aceasta urez elevilor și tuturor celor care în acest an vor sta la catedră mult succes! Să avem un an școlar în care să dovedim că merităm respect din partea părinților și apreciere din partea decidenților!
