Să țesem frumos cu fâșii de hârtie

Sa tesem frumos!

Printre jocurile pe care mi le amintesc cu plăcere din copilărie a fost „Să ţesem frumos”. Era o mapa… cu muuulte modele, şi ştiu că adoram jocul. L-am regăsit, într-o formulă mai nouă, dar am fost dezamăgită de propunere. Nu e rea, dar nu e ce ştiam eu că trebuie să fie.

Zilele acestea mi-am făcut un pic de curaj să recreez jocul. E drept că e un pic mai greu, dar cred că rezultatul a meritat, şi, pentru o altfel de activitate acasă cu copilul merită încercat. Pentru ţesut cu hârtie aveţi nevoie de „iţe”. Printaţi modelul de aici, atenţie că este A5, trebuie printate două pagini pe o coală de hârtie. Apoi, pentru aţă, puteţi folosi benzi de hârtie de quilling, dacă aveţi, sau le pregătiţi cu un cutter.

Pentru model, tăiaţi cu o riglă şi un cutter pe liniile marcate la interior. Firele pentru ţesut nu trebuie să fie mai late decât iţele, pentru a reuşi un punct pătrat. Nu folosiţi carton, ci hârtie normală, de 80g, atât pentru iţe, cât şi pentru fire. Dacă folosiţi carton, nu le veţi putea apropia suficient pentru a da coerenţă modelului. Pentru a introduce mai uşor firul printre iţe, puteţi folosi pe post de spată un creion.

Deocamdată nu am reuşit decât trei modele, unul pe A5 – covoraşul, şi două mai mici, pe A6, o fetiţă şi un băieţel. Bineînţeles, dacă copilului îi place jocul, poate crea singur o mulţime de modele.

Spor la joacă!

Să țesem frumos cu fâșii de hârtie Să țesem frumos cu fâșii de hârtie

Atelierul de creaţie

Sa tesem frumos, D-Toys

Sa tesem frumos!, D-Toys

Sa tesem frumos, D-Toys

Din seria „Jocurile copilăriei” face parte şi Să ţesem frumos! Dacă ţin minte corect, demult era pe dimensiune A5, într-o mapă de hârtie. Acum l-am regăsit cu plăcere frumos ambalat, în cutie de aproximativ 17x17x4cm, sub marca D-Toys. În schimb am descoperit o variantă uşor modificată a jocului. „Iţele” nu sunt separate, ci fac parte dintr-un ansamblu tip felicitare cu ferăstruică (16x14cm, închisă). Modelul nu mai este independent, ci reprezintă decorul unui balon… sau al unei ciupercuţe, ce pot fi colorate ulterior.

În schimb mi s-a părut foarte greu de manevrat acul de acetofan, poate că nu ar fi fost o idee rea să fie dintr-un plastic mai tare, uşor de ţinut drept de ureche şi manevrat sus-jos. Ceea ce mi-a lipsit enorm din cutie au fost modelele. Doar cel de „şah” de pe cutie mi se pare mult prea puţin pentru potenţialul acestui joc.

E drept că copiii posedă un grad ridicat de imaginaţie, dar au nevoie de un punct de pornire, mai ales cei mici. Încă un impediment pe care l-am sesizat în timpul lucrului, „iţele” sunt dintr-un carton mult prea gros şi nu sunt deloc flexibile când trebuie apropiate casetele unui model de şah, de exemplu.

Sper ca în timp jocul să fie perfecţionat, căci ducem lipsă de astfel de instrumente de lucru.

Jocul conţine 6 cartoane de colorat, decupate, dungi de hârtie colorate şi agăţătoare pentru împletit.

Sa tesem frumos, D-Toys

Vezi si „Să ţesem frumos cu benzi de hârtie „.

Info pret | Jocuri educative