plimbare | Talente de Năzdrăvani

Anul acesta povestesc haotic despre vacanță; în mod normal, conform „defectului profesional”, aș fi luat-o încet, cronologic, cu detalii. Acum pur și simplu nu pot. Poate îi răspund în acest fel Irisucăi la o întrebare grea… Mami, de ce oamenii se schimbă, și nu rămân mereu la fel? N-am nici cea mai vagă idee…

V-am povestit despre campingul de la Murighiol, unde ne-am cazat la cort. Seara investigasem un pic și pontonul de plecare, erau o mulțime de bărci… Am întrebat, dacă voiam să vedem ceva, trebuia să mergem cu barca de dimineața, deși seara aveam o mulțime de oferte. La 7a.m. eram în barcă, și, deși se anunța o zi toridă, am invidiat-o pe Iris, care a plecat cu bluza de trening pe ea. Simțeam că nu voi putea să am încă excursia pe care mi-o doream, plimbările cu barca sunt 100 lei/ora, iar în Deltă distanțele se măsoară în ore, nu în km. De exemplu, pădurea Letea, pe care manualul de clasa a IIIa (parcă!?) o descria cu lux de amănunte, nu a fost să fie acum. Sunt 3 ore până acolo, șase dus-întors, plus popasul… Ar mai fi Caraorman, dar intră în aceeași categorie. Mersul la Sf. Gheorghe, cu vaporul, mi se pare mai ceva ca plimbarea cu telecabina (90 lei un bilet… of), iar la Sulina – ajung probabil în visele mele!! (Andrei vrea la Sulina, după ce a rămas cu impresii faine din Toate pânzele sus!)

Așadar, am plecat în excursie, pe principiul mai bine un pic decât deloc. Am plecat relativ devreme, căci mulțimea de bărci abia începea să sosească pe la 9, când noi eram pe drumul de întoarcere. Ne-am plimbat pe lacuri, la Uzlina. Am traversat Dunărea Nouă, adică cursul săpat în epoca de tristă amintire, pentru a scurta „drumul” spre mare. Satul Uzlina este acum o colecție de pensiuni, care de care mai interesante, sau de reședințe sofisticate (familia lui Ponta are niște viluțe aici, cu pază, de toată frumusețea!) Ne povestea însoțitorul nostru că vechii locuitori s-au mutat în Murighiol, au primit lot de casă, căci tot cereau despăgubiri când creștea Dunărea. Apoi au vândut terenurile… Nu știu cât costa un sejur aici la pensiuni, dar nu-mi dau seama care mai era liniștea, căci parcă era autostradă acolo cu bărcile!

Copiii au fost încântați, însă eu m-am întors cam dezamăgită. Imaginile acelea din deltă, cu stoluri de pelicani, o mulțime de păsări, nuferi cât vezi cu ochii, nu prea erau aici. Nu m-am aflat nici unde trebuie, asta era clar. Foarte multe rațe, nuferi mulți, dar nu înfloriți, ceva păsări, și ici-colo un pelican. Aș jura că au tras bețișoare în stol, să vadă care e nefericitul ce va întreține turiștii în dimineața aceea, căci în mijlocul lacului stătea câte unul… mai toate bărcile îl alergau nițel, să se ridice și să zboare, ca să nu plece vizitatorii dezamăgiți. Ca să nu uităm excursia, am văzut și un șarpe de apă, și am pus la cale și o mică expediție de salvare a două rațe, intrate în plasa unui pescar. Apa era extrem de scăzută, plasele aproape că rămâneau la suprafață, și rațele erau pradă sigură. Două erau prinse, mama și încă una măcăneau nebunește în jurul lor.

Totuși, cu această ocazie am dezlegat o enigmă… anul trecut, pe plajă la Corbu, prin nisipul fin ca de clepsidră, ne rupeam picioarele în niște „ciulini” tari, cap-de-drac, sau drac-de-mare. Anul acesta le-am aflat originea. Sunt niște „buruieni” de baltă, cresc ca nuferii. Culeși toamna, uscați și măcinați, pot fi folosiți pentru făină. Culeși și fierți, au gust de nucă. Altfel se desprind, călătoresc cu Dunărea la vărsare, se usucă și se întăresc, apoi marea îi aruncă pe plajă, unde i-am întâlnit și noi pentru prima dată.

Am încercat să nu-mi arăt dezamăgirea, căci copiii erau încântați. Dar clar, o nouă plecare în deltă rămâne pe o listă viitoare.

Golful Mraconia: chipul lui Decebal

În încercarea noastră de a transforma vacanţa la bunici într-o aventură, chiar dacă la mici dimensiuni, se înscrie şi croaziera pe Dunăre, o plimbare cu barca la Cazane. Am plecat de dimineaţă spre Orşova, după ce toate pronosticurile meteo arătau doar niţică furtună în zonă. Soare, şi ce soare! Tocmai bun de o plimbare.

L-am apelat pe google, prietenul bun la nevoie, şi am găsit numărul de telefon al unui posesor de barcă pentru croazieră. Ştiam că sunt vaporaşe de la Orşova, însă preţurile pe-acolo sunt ceva mai măricele. Varianta pe care am ales-o noi a fost cu un tarif de 25 de lei pentru adulţi, şi gratuit pentru copii mici. Aşadar am traversat Orşova, am pornit spre Moldova Nouă până la chipul lui Decebal, de unde era plecarea. Am ajuns la fix, am urcat direct pe vaporaş şi am plecat la drum.

Când coboram treptele spre debarcader, copiii au mormăit un pic de „frică”, dar am rezolvat-o repede. Adică acum, după atâţia kilometrii şi nerăbdare, se trezesc că le e frică?! În 30 sec eram în barcă, şi cu adrenalina crescută le-a trecut şi teama. Am intrat în golful Mraconia, să admirăm chipul lui Decebal. Detalii tehnice puteţi citi aici. Ce am reţinut: e un pic mai înalt decât colosul din Rodos. Am verificat… colosul avea 32-36m, Decebal are 40m. Nu ştiu de ce aveam eu impresia că colosul era o imensitate de statuie…

De aici am ieşit pe Dunăre. Am trecut pe lângă noua mănăstire Mraconia, căci cea veche a fost inundată când lacul de acumulare a ridicat nivelul apei cu 50m. Am intrat în cazanele mici, am ajuns la golful Dubova. Şi aici localitatea a fost mutată pe coama dealului. Ne imaginam câte case sunt sub apă… şi ce fain ar fi să existe niste galerii de sticlă să poţi vizita rămăşiţele subacvatice. Doar, normal, dacă Dunărea ar fi limpede precum Ozana, căci nu reuşeam să vedem nici la 50cm sub apă.

Am pornit apoi spre peştera Veterani. Peştera este un obiectiv istoric aflat în perimetrul ocrotit al Rezervaţiei Cazanele Mari şi Mici, parte a Parcului Naţional Porţile de Fier. Biletul de intrare este 4 lei (un bilet-carte poştală minunat!), şi există şi un ghid. Peştera are o fereastră naturală, şi a fost locuită încă din epoca preistorică. Este săracă în relief de peşteră, nu vă aşteptaţi să găsiţi stalactite şi stalacmite spectaculoase. Ele există, le numeri pe degetele de la o mână, dar sunt aproape de tavan. Peştera este nivelul III al fortăreţei amenajate de austrieci, celelalte două fiind sub apă.

De aici am mers la pestera Ponicova. Am intrat cu barca în galerie (moment în care ne-am felicitat că nu am luat vaporaşul). Am înţeles că peştera este superbă. Are trei galerii – galeria principală, galeria stalactitelor şi galeria liliecilor (cu lilieci adevăraţi), dar nu este accesibilă dinspre apă, trebuie să vii pe uscat. Peştera este neamenajată, ceea ce înseamnă că turiştii curioşi, neechipaţi, nu au ce căuta acolo. Şi echipament nu înseamnă lanternă! Cum noi eram îmbrăcaţi de promenadă, am lăsat peştera pentru altă ocazie.

În schimb am aflat că în perioada comunistă locul era unul dintre cele mai folosite pentru a emigra la sârbi. Nu ştiu cât curaj, sau câtă disperare te puteau îndemna să îţi dai drumul, pe o cameră de maşină, din galeria peşterii, către malul sârbesc, în speranţa libertăţii. Unii au reuşit. Mulţi alţii însă nu.

De aici ne-am întors la punctul de plecare, spărgând valurile cu viteză, spre marea plăcere a copiilor care stăteau la prova şi erau stropiţi din plin.

Tabula Traiana – Cazanele Dunării

Spre marea mea dezamăgire, traseul nu a inclus şi Tabula Traiana, aflată la vreo 2km mai în aval. Mi-aş fi dorit enorm să silabisesc minunăţia, măcar de dragul nopţilor nedormite din anul I de facultate… Imperator…viam fecit. Tot respectul pentru strămoşii noştri, care au reuşit în 3 ani să construiască un drum prin defileu şi un pod la Drobeta. Păcat că nu le-am moştenit genele, am fi avut ţara plină de autostrăzi!

Tabula Traiana am admirat-o de pe şosea. Ni s-a explicat că este în dreptul pensiunii Septembrie, dar se vede şi mai bine din dreptul unei vile verzi, aflată un pic mai jos. Apropo, am intrat în pensiunea Septembrie, 5 stele, arată nemaipomenit, ponton amenajat pentru plajă, jacuzzi la soare, şi organizau şi croaziere. Pun pariu că, dacă porneam de la ei, vedeam şi Tabula mai de aproape.

Am vrut să completăm vizita cu ceva muzee. Am umblat după cai verzi pe pereţi în Orşova, unde se pare că muzeul de istorie este sublim, dar nimeni nu ştie unde e. Apoi la Severin, muzeul de istorie este închis pentru renovare. Aşa aş fi vrut să le arăt copiilor macheta podului… sper să nu o distrugă niciun meşter grijuliu. Am lăsat pentru altă dată muzeele… şi ne amintim cu drag cum e cu barca la Cazane. Şi cum ar fi fost acum 50 şi mai bine de ani, când Dunărea dădea în clocot în defileul atât de spectaculos.