Brăila: librăria papetărie Kolibris și furt de drepturi de autor

Ieri m-am apucat să verific pe unde au mai ajuns pe net imaginile de la mine de pe site. Așa cum este prevăzut și la regulament, pentru folosirea imaginilor de pe site aveți nevoie de acordul meu scris. Altfel toate materialele sunt pentru uz personal, nu se distribuie mai departe.

Dacă este pe net, și este GRATIS, nu înseamnă că poți face orice dorești cu ele. Și mai ales, să scoți bani pe munca altuia! Așadar, iată cum arată, la data de 12.09.2015 pagina „magazinului online”.  Macheta originală a orarului se află aici, publicată din 2010, și, ca tot ceea ce am aici, este gratuit pentru uz personal.

screencapture-papetariakolibris-wordpress-com-rechizite-scolare-1442049791941

Click pe imagine pentru mărire.

Am sunat imediat cum am văzut pagina. Nu m-am uitat la ceas, pur și simplu a fost prima reacție, să contactez magazinul. Ora 00.00, nepoliticos din partea mea, lucru pentru care îmi cer scuze. Însă cele două persoane care au răspuns la telefon – un domn (și pe fundal o doamnă care comenta), au negat orice legătură cu magazinul. Domnul chiar a insistat că am greșit numărul, că e telefonul bunicii, mi-a zis ceva de dulce și să mă culc.

screencapture-www-facebook-com-TalentedeNazdravani-posts-1056471311054178-1442048464800

Click pe imagine pentru mărire.

Doamna „Georgi Ella”, căci așa v-ați recomandat a doua zi pe facebook, nu sunt nici nebună, nici nu corespund altor etichete puse de dumneavoastră. Ați avut tupeul să-mi spuneți să plătesc pentru drepturile mele de autor. Da, voi plăti, IMPOZITE!, drepturile mi le veți plăti dumneavoastră pentru distribuirea și comercializarea fără drept a materialului meu. Ați șters de pe facebook mesajele, și m-ați amenințat în privat. Mai citiți doamnă, legea, ce faceți dumneavoastră se cheamă furt de proprietate intelectuală. Nu v-am amenințat, v-am comunicat că vă va căuta avocatul. Ceea ce se va și întâmpla.

Rog orice persoană din Brăila sau de oriunde, care a cumpărat acest material, să mă contacteze.

Mulțumesc!

 

Ieri, la Libraria Bastilia

Am plecat de acasă pe un soare liniştit de primăvară, fără să mă uit la prognoza meteo… lucru pe care aveam să-l regret seara, la întoarcere. Ne-am îndreptat, şi eu şi Irisuca, cu paşi grăbiţi spre Librăria Bastilia, dând curs invitaţiei primite de la Editura Paralela 45, cu ocazia lansării cărţilor pentru copii din colecţia Acordeonul cu poveşti şi Căsuţa animalelor.

Lansarea a fost pregătită ca o petrecere pentru copii, mai ales că erau destinate copiilor preşcolari. M-am amuzat copios în drum spre casă, când vorbeam cu Iris… îmi povestea cât de mult i-a plăcut vulpiţa, „chiar dacă era o fată înauntru”… şi iepuraşul era simpatic, deşi nu s-a prins dacă era fată sau băiat. Printre altele îmi spune că nu i-a plăcut că n-au avut rachetă. Eu casc ochii mari, şi întreb pentru ce rachetă. Păi n-ai spus că e lansare? N-au trimis nicio carte în spaţiu!! Eh, şi aşa mi-am dat seama că nu i-am explicat corect copilului unde mergem, şi am luat de la capat prezentarea.

Una peste alta, am desenat căsuţe de animale, desenatorul invitat făcându-le pe plac copiilor şi desenând orice animal la alegere. Iris a cerut – normal – un hamster, pe care l-a colorat apoi singurică, cu mare drag. Băieţii au avut o temă colectivă, o corabie de piraţi, tablou îmbogăţit apoi de fete cu câteva sirene. Şi ca să prindă viaţă, Iepuraşul (aş paria că tocmai o lăsase singură pe Alice în Ţara Minunilor) le-a confecţionat copiilor săbii de piraţi şi coifuri din baloane, iar vulpiţa i-a pictat pe faţă. Au citit împreună poveştile din „Acordeon”, şi au pus în scenă Ridichea uriaşă, ca joc de grup.

Despre cărţi nu vă povestesc eu, vă las să le vedeţi:

Casutele animalelor si colectia Acordeonul cu povesti: lansare de carte pentru copii

Miercuri, 25 aprilie, ora 16.00, Editura Paralela45 lansează la Librăria Bastilia din Piaţa Romană Colecţia Acordeonul cu poveşti şi Căsuţele animalelor. Volumele se adresează copiilor preşcolari.

Acordeonul cu poveşti reuneşte: Ridichea uriaşă, Căsuţa din oală, Coliba iepuraşului, Scufiţa Roşie, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe, Punguţa cu doi bani, Răţuşca cea urâtă, Cei trei purceluşi, Turtiţa, Puf Alb şi Puf Gri.

Căsuţele animalelor sunt pregătite de autoarea Irina Bogdan. Animalele din această carte ne invită în căsuţele lor de vis. Putem descoperi casa din pernuţe a pisicii, căsuţa din tomuri de poveşti a şoricelului Chiţ-Chiţ-Chiţ şi multe alte căsuţe ingenioase, în care animalelor le-ar plăcea să locuiască. Cartea îmbină versuri simple şi hazlii cu ilustraţii viu colorate şi detalii nostime, care îi vor amuza pe copii.

Eu ajung cu Iris, Andrei e cam măricel pentru ţinta de vârstă a cărţilor. Abia aştept, căci am tot amânat vizita la librărie. Am aflat de ea la târgul de carte de toamna trecută, am văzut pozele din interior, ştiu că au spaţiu amenajat pentru copii… am fost de două ori pe punctul de a intra, de data aceasta vom reuşi cu siguranţă. În plus, printre invitaţii la lansare sunt: Adriana Titieni, Mădălina Radu, Mihaela Pogonici, Bogdan Teodorescu, şi am înţeles că li s-au pregătit copiilor şi ceva surprize cu facepainting.

Revenim mâine cu detalii, până atunci – vă aşteptăm!

Lansare de carte la Libraria Bastilia