Azi e petrecere. Costumată. Iar la noi, ca de obicei, părerile sunt împărţite. Să fie sau să nu fie Halloween? Unii spun că nu, că nu e tradiţia noastră, alţii spun de ce nu, că doar nu face rău. Da, ne îndreptăm cu paşi repezi spre un import masiv de tradiţii. Sau spre o repetare a trecutului, spre teoria formelor fără fond. Poate nu. Copiii au preluat un moment care pentru ei e distractiv, un moment în care fac şi altceva.
Să luam de pildă tradiţia şcolară românească. Avem serbări. Cum să nu, enorm de multe după părerea mea. Copiii se îmbracă frumos, uneori chiar costume, să… stea ţepeni pe scenă şi să crape de mândrie mama, tata, bunica şi pisica din sală, că a ştiut copilul poezia, toate cele 15 strofe!! Doamne fereste să-i dea educatoarea doar 4 rânduri, (x 30 de copii = serbare de o oră,) cum adică, asta arată odrasla lor satului? Nu că e cel mai tare din parcare? Să stea copilul acolo 3 ore… că rezistă… La final, iei copilul acasă, ce-i aia petrecere după serbare, să alerge ca apucaţii, să transpire, şi, mai ştii, să se şi lovească. Plus că din 5 lei pentru un suc şi o prăjitură sărăceşti, şi nu mai rămâne de ţigări pentru a doua zi.
Eu m-am declarat pro-Halloween. În sfârşit au şi ei ceva pe gustul lor. Se duc costumaţi, şi n-au nimic de făcut decât să se joace, să alerge, să facă glume şi altele, câte le trec prin cap. Să pună muzică, ce le place lor. Să danseze şi să se simtă bine alături de prieteni.
Ca să nu ne ia nimic prin surprindere, ai mei se tot documentează de o săptămână, cu Cartea terorii. Iris şi-a cumpărat-o anul trecut de la târgul de carte, iar acum îţi poate povesti despre orice monstru, şi cum anume să te lupţi cu el. Avem o dilemă la vampiri, literatura şi cinematografia nu se pun deloc de acord… prin filme au inele de zi, le străluceşte pielea la soare, ba chiar mănâncă şi usturoi…
Cartea povesteşte despre stafii, vampiri, vrăjitoare, alţi monşti, mumii, zombi, vârcolaci, omul fără cap, şi încheie cu un rezumat despre ceea ce înseamnă Halloween, ba chiar şi unde este originea felinarelor. Fiecare prezentare îmbină un pic de istorie cu literatura SF, şi adaugă joculeţe de atenţie, de genul… „caută cele 5 căpăţâni de usturoi necesare…”
Boo! Şi să aveţi o zi frumoasă!
Cartea o gasiti la: elefant, libris, librarie
O carte, sau mai bine zis un joc, care şi-a cam aşteptat rândul aproape un an pentru a fi prezentată… de ce? Pentru că de câte ori voiam să fac pozele, nu reuşeam să găsim destul de repede maşinuţele din set… Cartea o avem de la târgul de carte de toamna trecută. A fost dragoste la prima vedere între "ea" şi Andrei. Nu ştiu dacă semnele de circulaţie l-au atras, sau cele 4 maşinuţe incluse în set. Cert e că eram la stand la Girasol, iar piticul meu avea faţa aia imploratoare şi resemnată. Cu strategia de rigoare, normal, adică aşezat pe scăunel, cu cartea pe genunchi, sorbind-o din priviri, arătându-mi ce ştie, şi ce-ar mai putea învăţa din ea (foarte puţine rămase aici), dar accentuând că este foarte, foarte interesantă! Mda, apoi a trecut la planul B. Promisiuni de cuminţenie, plus că se apropia ziua lui, şi oricum trebuie să-mi iei un cadou… am mai pus în balanţă şi reducerea de 25%, şi m-am înduplecat. Râdeam pe sub mustăţi când în vedeam cum merge ţanţoş cu ea în braţe, şi-i pocnea pipota când alţi băieţei cereau să o vadă. 
Ce cadou mai potrivit pentru o fetiţă decât o carte despre prinţese?! Niciodată nu ai destule prinţeze, iar o fetiţă, care în adâncul sufletului ei este o prinţesă aşteptându-şi prinţul, nu se va sătura de poveşti cu fete de împăraţi, care le sfârşit sunt salvate de prinţi. Iar cei care înţeleg această dorinţă ascunsă, speculează la maxim ideea. Editura Girasol a propus, într-un format grafic deosebit, Două poveşti cu prinţese.
