Săptămâna trecută, la facultate, cu laptopul după mine, mai rezolvam în pauze din sarcinile de lucru în grup pe care le-am primit. Sărind de la una la alta, vorbim de ce anume facem de Halloween la școală, ce idei mai punem în practică, ce materiale avem la dispoziție… M. îmi arată o casă bântuită, că ar vrea să o facă, dar nu are modelul. Cât am mai stat de vorbă, am desenat casa și i-am dat fișierul. Am rugat-o să povestească puțin cum a folosit materialul:
Am plecat inițial de la ideea că elevii pot realiza singuri un decupaj mai complicat, bineînțeles, la scară mai mică, A4. Dar după ce m-am apucat de lucru pentru planșa model mi-am dat seama că va fi destul de dificil pentru o clasă încă începătoare la capitolul abilităților practice, mai ales tăiat cu foarfeca. Am decis să schimb strategia radical. Am realizat casa pe o planșă din carton, tip afiș (50x70cm) și am decis să o folosesc ca suport la lecția de comunicare în limba română. Intenționam să realizez un mic joculeț de Halloween, împrumutat și adaptat de la colegii de peste ocean, „Ce aud, ce văd, ce (cum mă) simt”.
Jocul începea cu povestitorul, rol preluat de mine, care descrie atmosfera „spooky” ce dăinuia în jurul casei bântuite („Este ora 12:00 noaptea, batem la ușa acestei case înfricoșătoare. Ce aud? Ce văd? Ce simt? Cum mă simt?”). Astfel am reușit să introduc elevii în poveste și până la final nu a mai fost nevoie să improvizez, ci și-au construit singuri dialogul.
Pentru că școala la care predau are program bilingv, aceeași casă a fost folosită și la ora de engleză pentru recapitularea denumirilor camerelor dintr-o casă. Elevii au primit cartonașe pe care scria, de exemplu: „Theres a ghost in the kitchen.”, având ca sarcină să așeze fantoma în bucătărie (după ce camerele au fost stabilite anterior).
Dacă modelul considerați că poate fi adaptat, aveți aici varianta printabilă. M. a decupat-o în cele din urmă liber, pentru că imprimante atât de mari nu există. Ferestrele se pot deschide. Se decupează pe linia continuă și se îndoaie pe linia punctată. Vă recomand să folosiți un cutter de decupaj pentru liniile interioare, iar dacă considerați că este nevoie, biguiți liniile de îndoire cu un ac bont și o riglă.
Aș fi foarte curioasă să știu cum l-ați folosit! Reveniți, vă rog, cu un comentariu sau puneți tag pe pagina mea de facebook.
Una din „bucuriile” pe care fiecare sărbătoare englezească le aduce e că la clasele cu profil bilingv trebuie să faci ceva „deosebit”. Anul trecut am făcut ghirlande din negru și portocaliu, fantomițe și nu mai știu cu ce mărunțișuri s-a dus Andrei. Anul acesta au hotărât să facă un fel de Secret Halloween și au tras la sorți cine cui face cadou…
Dar… un an de zile înseamnă și un urcuș mai rapid pe scara adolescenței și uite că fix acum el n-are chef de nimic. Diriga trebuia să păstreze decorațiunile, că doar nu s-o epuiza el creativ în fiecare an să facă ceva nou. Oricum el nu e neapărat împotriva petrecerii, ci împotriva oricărei idei de a-l pune la muncă și a-l scoate din zona lui de confort.
Noroc că petrecerea s-a amânat și am avut timp să mă pregătesc… Am aflat că a nimerit una din fetele simpatice de la el din clasă. Lasă că îi fac o felicitare și scap. Mda, biata fată cu ce a greșit că a tras el numele ei?! Anul trecut i-am cumpărat Irisucăi cercei și pandantiv cu vrăjitoare. Așa că prima idee a fost să caut, din nou, pe la toate dughenele cu argintărie de la metrou, poate mai găsesc una. La Unirii am strigat evrika.
Apoi… hai să facem o felicitare. Am pregătit părțile mari, căsuță, gard, copac, mesaj. Le-am printat pe carton și am dus muncă de lămurire să le decupeze… ți-ai găsit! A trecut Iris la lucru, a decupat ea. Doar că în timp ce tot decupam, s-a luat tonnerul de pe carton. Trebuia să fi printat pe carton negru… Dacă n-am făcut-o, le-am pictat apoi cu acrilice.
Ce a urmat:
Hârtia portocalie am tăiat-o ondulat cu trimmerul, pe margine și am lipit-o pe un carton îndoit perfect la jumătate cu placa de biguit.
Am lipit pe spatele casei câteva bucăți de hârtie de calc. Inițial arăta bine, apoi, atașate, nu prea se mai vede diferența.
Am folosit bandă dublu-adezivă buretată pentru a lipi casa și copacul, puțin depărtate de suport și ceva mai sus de îndoitură. Toate celelalte elemente le-am lipit cu lipici solid.
Pentru gard am construit întâi un paralelipiped fără fețele mici. Am luat o hârtie portocalie, cam de 10cm lungime și 5 lățime, am îndoit-o la 1cm – 5 fețe, căci una se suprapune, am pus lipici pe două fețe și am lipit-o exact în unghiul de îndoitură. Apoi pe fața exterioară am lipit gardul. Dacă vi se pare complicat, îl puteți lipi pur și simplu pe carton.
Se adaugă fantomele din fișierul printat. Aș fi vrut mai multe, dar n-am mai avut chef să fac altele… Liliecii i-am decupat direct, fără model, căci mi s-a părut cam goală.
Partea de jos a binevoit să o decoreze Andrei, a desenat el pânza de păianjen, a ales ochii, a pus mesajul și monstrulețul. Să facă un păianjen era deja foarte complicat, mai ales că alternativa era quilling. Dar, de bine de rău, am terminat-o.
Dacă vă place, aveți aici modelul pentru print. Cel singur pe pagină se poate folosi pentru un colaj A4, cele două pe pagină – pentru o felicitare A5, adică dintr-un carton A4 îndoit.
Weekend-ul trecut Irisuca mea s-a jucat cu colecţia Idei creative. A răsfoit-o, şi v-am arătat atunci selecţia ei finală cu tematică de Halloween. Toată săptămâna a tăiat şi lipit, de credeam că nu mai văd odată castelul ridicat. A ales modelul din numărul 28 al colecţiei, Obiecte decorative din hârtie. Am prezentat detaliat acest număr într-un articol mai vechi, şi nu reiau acum conţinutul. Menţionez însă că de data aceasta am încurajat-o să lucreze aşa cum propune lucrarea, fără să scanez şi apoi să printez modelele, ci să le copieze manual. S-a „împrietenit” cu echerul, aproape că a învăţat să-l folosească corect pentru trasarea unghiurilor drepte, dar e încă prea mică să se descurce singură, lipsindu-i noţiuni elementare de geometrie. După ce am ajutat-o la scheme, a fost pe cont propriu. A decupat, îndoit, lipit, iar fantomiţele nici nu ştiu când au fost terminate.
E atât de mândră de creaţia ei, că abia aşteaptă să o poată duce la şcoală. A lansat tacit o provocare între colegi, cu ce vine fiecare în săptămâna de Halloween. Punctul culminant va fi vineri, cu partea de costum. Anul acesta i-am pregătit şi eu o surpriză, n-am mai improvizat ca în anii trecuţi, şi pentru că orice surpriză nu poate fi ţinută ascunsă, de vreo săptămână tot probează costumul în casă, ba l-a accesorizat şi cu o carte de vrăji…
Revenind la castel, dacă nu vă e teamă de ziduri negre şi fantome din seria familiei lui Casper, vă invităm la o vizită virtuală. Poarta e deschisă.
Modelul propus în carte:
Idei creative nr. 28, Obiecte decorative din hârtie
Am intrat şi noi în atmosfera de carnaval, şi am confecţionat decoraţiuni şi costume. Piticii au bântuit împreună cu fantomele, chiar dacă aveau de făcut una singură, se pare că au fost atât de încântaţi încât nu s-au putut opri. Năzdrăvanii s-au cam speriat de probă, şi avem doar doi indieni. În schimb şcolarii au avut inspiraţie şi ne-au arătat chiar modalităţi ingenioase de a realiza vrăjitoarele. Ca în fiecare săptămână, iată creaţiile:
Am considerat dintotdeauna că a speria un copil cu "Bau-Bau" este o tâmpenie. Şi am fost convinsă că se pot explica pericolele altfel decât creând frici artificiale.
Până pe la 6 ani încercam să-l conving pe frăţiorul meu mai mic că nu e nici un monstru ascuns în debaraua de lângă toaletă, la capatul unui hol lung şi întunecat. Cum nu am reuşit să-l conving, în cele din urmă tata l-a antrenat să se lupte cu Bau-Bau, care nu ştie box… aşa că, după ce a exersat câteva croşee, a plecat voiniceşte spre toaletă. Monstrul se pare că a aflat de noile lui calităţi, şi s-a mutat în debaraua altui copil.
Morala: montează întrerupătoarele electrice la aprox. 120cm. de podea. Dacă îşi poate aprinde singur lumina, orice monstru va fi învins.
Când am început să ascultăm celebrul "şlagăr" despre Bau-Bau, mi-a fost teamă pentru moment ca explicaţiile privind lumea imaginară să nu creeze alte legături în mintea lor, şi să apară întrebări referitoare la existenţa altor personaje, cum ar fi Moş Crăciun sau Zâna Măseluţă. Din fericire n-au apărut, dar încă avem ceva probleme în a stabili graniţa dintre lumea poveştilor şi cea reală. Dar, ne-am lovit şi noi de Bau-Bau. Pentru că, aşa cum spun şi versurile, "cei mari altă treabă n-au". De ce să te chinui să explici unui copil, pe înţelesul lui, că nu are voie un anumit lucru. E mai simplu să-l aduci în scenă pe Bau-Bau. Aşa că, după o lună la bunici, am avut nevoie de două săptămâni de dezintoxicare, şi de scos bau-baul din baie.
Morala: asigură-te că Bau-Bau nu se află în vizită la cunoscuţi şi că nu are un caiet de notiţe, să scrijelească adresa ta…
Dar… cum se spune, ce-şi face omul cu mâna lui, nici dracul nu desface… am comis-o. Întâmplător am trâns câteva filmuleţe haioase de la Pixar. Printre ele, şi câteva scurte parodii după "Compania Monştrilor". Adevărul e că Sullivan şi Mike Wazowski sunt delicioşi. Aşa că am împrumutat repede versiunea în română. Filmul a fost la înălţime, numai că la sfârşit… a apărut întrebarea… "vor veni şi la noi?" Ups. Of. NU. Şi încearcă iar să explici cum e cu lumea poveştilor… A fost mai simplu să le spun că nu cred că au şi uşa noastră. Dacă o aveau, veneau şi când eram eu mică… şi cum n-au venit până acum, clar, n-o au.
Dar Monştrii a fost o nimica toată pe lângă Scooby Doo. Am încercat cu disperare să nu-i las să vadă serialul. Pentru că nu l-am considerat adecvat copiilor mici, cu imaginaţie bogată. Sunt suficiente desene animate potrivite vârstei. Dar… minunile grădiniţei sunt uimitoare, şi, fiind în vizită la nişte prieteni, auzim la etaj scârţăit de podele…
Fantomeeee!! Care? Ce? Unde? Ce-s alea?! Fantome, mami, ca la Scooby!
Să înnebunesc, nu alta! Mai ales că pentru fantome nu aveam nici o versiune stabilită, şi, dacă pentru Bau-Bau poţi aprinde lumina, la fantome este mult mai greu să găseşti un antidot. Aşa că am decretat ca Scooby este invenţia unor oameni care vor să sperie copiii, şi că fantomele nu există. A mers, în schimb am replici de genul… "dar daca nu exista, pot totuşi să mă uit la desene?" sau "uite toate personaleje, din plastic… li se miscă şi mâinile… mi le cumperi şi mie?". Iar eu nu vreau Scooby. De nici un fel. 🙁
Am preferat să le explic întotdeauna, aşa cum m-am priceput mai bine, ce înseamnă pericolul. Şi, atunci când a fost mai puţin riscant, i-am lăsat să încerce. Aşa au văzut că am dreptate. Şi mai ales, am învăţat să nu-i mint şi să nu exagerez. A dat roade.
Până astăzi.
Când, contrar principiilor, am exagerat şi mi-am băgat în sperieţi piticul cel mic. Nu vreau să mă gândesc ce coşmaruri ar putea avea, dar pe moment m-am panicat. Ce-a făcut? A plecat din casă, împreună cu prietena ei, fără să spună. Câteva minute nici n-am băgat de seamă, toţi am fost convinşi că fetele iar se ascund şi vor să le căutăm. Numai că le-am căutat şi nu le-am găsit. Ieşiseră tiptil la plimbare pe scara blocului… Am înlemnit. Şi, pe lângă pedeapsa cu statul la colţ, morala a ajuns la…
"dacă te fura cineva?" şi ce să facă cu mine? "să te taie bucăţele şi să te facă tocăniţă!"
Abia când am văzut cum i se albeşte faţa mi-am cam dat seama ce-am făcut. Dar n-am reparat povestea. Are totuşi 4 ani, trebuie să se teamă de ceva. Şi nu de Bau Bau, ci de oamenii răi care din pacate sunt atâţia pe lumea asta. Nu ştii niciodată când, sau dacă îi vei întâlni. Dar e bine să nu ajungi niciodată în locul lui Harap Alb, în fântâna Spânului.
Nu mi-e frica de bau-bau
Preluarea imaginilor și textelor prezentate, fără acordul scris al autorului, este interzisa. Protected with PIXSY
Am plecat inițial de la ideea că elevii pot realiza singuri un decupaj mai complicat, bineînțeles, la scară mai mică, A4. Dar după ce m-am apucat de lucru pentru planșa model mi-am dat seama că va fi destul de dificil pentru o clasă încă începătoare la capitolul abilităților practice, mai ales tăiat cu foarfeca. Am decis să schimb strategia radical. Am realizat casa pe o planșă din carton, tip afiș (50x70cm) și am decis să o folosesc ca suport la lecția de comunicare în limba română. Intenționam să realizez un mic joculeț de Halloween, împrumutat și adaptat de la colegii de peste ocean, „Ce aud, ce văd, ce (cum mă) simt”.
m luat o hârtie portocalie, cam de 10cm lungime și 5 lățime, am îndoit-o la 1cm – 5 fețe, căci una se suprapune, am pus lipici pe două fețe și am lipit-o exact în unghiul de îndoitură. Apoi pe fața exterioară am lipit gardul. Dacă vi se pare complicat, îl puteți lipi pur și simplu pe carton.
