Sa confectionam instrumente muzicale, editura Casa

Să confecționăm instrumente muzicale

Sa confectionam instrumente muzicale, editura CasaAm răsfoit zilele acestea cu mare plăcere noua apariție de la editura Casa, Să confecționăm instrumente muzicale, nu numai pentru că ideile creative promovate de editură se adresează în primul rând copiilor, ci și pentru că în acest volum sunt strânse laolaltă mai multe idei de pus în practică la ciclul primar. Conform noului plan cadru, disciplina „Muzică și mișcare” face parte din două arii curriculare, atât Educație fizică, cât și Arte. Ei bine, dacă tot mergem spre abordare integrată, volumul de la editura Casa pune în discuție o variantă de lecție îmbinată între muzică și tehnologie.

Cei mici, la muzică (atunci când fac, căci nu toți sunt așa norocoși), ar trebui să exerseze ritmul, cu diverse instrumente de percuție. Nu totdeauna le avem la îndemână, și mai ales, atunci când se găsesc, nu sunt ieftine deloc. Însă se pot confecționa… și sunt sigură că se pot rezolva cu ele problemele de „dotare”. În plus, confecționate de ei, vor fi mult mai bine păstrate și îngrijite, nu mai spun de folosirea cu mult mai mult entuziasm!

Așa cum se vede încă de pe copertă, idei sunt o mulțime, în mare parte realizate cu materiale reciclate. Cele mai multe sunt idei de zornăitori, shakere, maracas, dar avem și propuneri cu clopoței, zurgălăi din diverse materiale, tobe, castaniete, bețe pentru ritm, tobe, tamburine etc. Volumul se încheie cu câteva propuneri de jocuri muzicale sau ritmice, ce se pot juca oricând cu un grup mai mare de copii.

Sa confectionam instrumente muzicale, editura Casa

Iris a ales să confecționeze brățara cu zurgălăi. Fetrul a dat ceva bătăi de cap la decupaj, însă ne-am descurcat. Zurgălăi am folosit varianta de la Daco, însă sunt mult prea discreți pentru o oră de muzică, sunt mai mult genul necesar pentru ornamentele de brad, care să dea un sunet dulce când ramurile tremură. Îmi doresc să încerc – încă n-am avut timpul necesar – să confecționez la grupă, cu copiii, zornăitori din tuburi de carton, decorate cu spumă eva, fetru ori hârtie creponată.

Sa confectionam instrumente muzicale, editura Casa

Cartea o puteți găsi în librăria online a editurii Casa, ori în librăriile online. Ținând cont că weekendul acesta se desfășoară târgul de carte Gaudeamus, verificați prețurile, toate librăriile practică „oferte de târg online” ori cele de „black friday”: elefant.ro,  eMag, Book-Land, Librarie.net, Libris (transport gratuit).

 

Decoratiune cu ghirlande (*7)

Temele de la năzdrăvani au fost de multe ori punctul de plecare pentru multe proiecte ale Irisucăi. Când ne-am apucat de confecţionat „ceva” dintr-un pahar de plastic, Iris voia ceva nici prea greu, dar nici prea uşor. Paharul transformat în decoraţiune de sărbători cu ghirlande i-a luat vreo trei zile. Greu a fost până s-a hotărât ce anume să înşire. Am avut ciucuraşi coloraţi, confetti şi mărgele, şi i-a pus şi „alarmă”. Adică un clopoţel, poate, cine ştie, din greşeală, Moş Crăciun se va lovi de el, îl va auzi şi îl va vedea.

Partea de sus a fost decorată cu spumă autoadezivă, tăiată în diferite forme, sau pregătite chiar de ea. A mai folosit bandă decorativă. Pentru confetti a folosit acul, altfel nu prea ar fi reuşit să le înşire. Cred că poate fi lucrat lejer la şcoală, cu copii mai măricei, sau cu cei care nu se sperie de ac.

pahar_ghirlande

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun 

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Ghirlande decorative pentru Craciun: clopotei

Clopotei. ghirlande din hartie pentru Craciun

Dacă tot am dat în mania ghirlandelor, continuăm cu cele cu clopoţei.

Materiale necesare:

  • o imprimanta pentru şablon
  • carton colorat (nu e musai o singura culoare, pot fi îmbinate două sau mai multe culori)
  • foarfecă, un ac mai gros
  • naylon de pescuit, nu foarte gros, pentru a putea fi înnodat.
  • opţional, pentru decor, creioane, acuarele, glitter, confetti, perforatoare decorative

În prima fază se printează şablonul de două ori (prima pagină, a doua conţine indicaţii de asamblare). Se îndoaie pe lung, pe jumătate, în aşa fel încât pe o îndoitură să apară jumătate de clopoţel. Se decupează pe conturul exterior, apoi pe marginea benzii negre, care va fi înlăturată. Se lipesc jumătăţile identice, adăugând puţin lipici pe muchie, 1-2mm, ca în imagine, se suprapun şi se presează până se lipesc.

Se procedează identic şi cu clopoţeii interiori, şi cu marginile. După ce s-au uscat, se perforează cu ajutorul unui ac mai gros şi se introduce firul de naylon ca în model, pentru a prinde clopoţeii de ramă, şi apoi ansamblele între ele.

Pentru decorul final pot fi folosite perforatoare decorative, sau confetti sclipitoare ori glitter. Pot fi folosiţi şi individual, ca podoabe pentru pomul de iarnă, şi pot fi decoraţi cu diverse desene sau picturi.

Spor la lucru!

Clopotei. ghirlande din hartie pentru Craciun

Atelierul de creaţie