cartea | Talente de Năzdrăvani

După lansarea în iarnă a filmului „Minunea”, realizat după cartea lui R.J. Palacio, nu cred că mai sunt mulți care să nu fi aflat despre existența acesteia. Totuși, sunt încă destui cei care nu au citit-o și încă alții care nu au ajuns să citească continuările: Cartea lui Julian și, acum, proaspăt apăruta Cartea despre Pluto. Cu ocazia acesteia din urmă am aflat că a apărut și Minunea în 365 de zile – Preceptele domnului Browne, adică tocmai acea idee faină pe care am apreciat-o în primul volum, cu câte un precept pentru fiecare zi a anului.

Dacă în precedenta am aflat ce gândea unul dintre personajele „negative” ale poveștii, ca apoi să ne mai gândim dacă este sau nu așa, acum privim întâmplările prin ochii celui mai bun prieten din copilărie al lui Auggie Pullman, Christopher Blake. Din acest unghi, normalul este cel cu care trăiești. Te obișnuiești cu el și e greu să îi înțelegi pe ceilalți când sunt atât de puțini toleranți. Însă, mai mult decât celelalte povești, aceasta din urmă accentuează ideea că „Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.” Depărtarea nu este cea care afectează o prietenie, ci efortul pe care fiecare îl face pentru a o menține.

Prieteniile bune merită puțin efort suplimentar. (p.71)

Uneori, prieteniile sunt dificile. (p. 91)

Pe lângă acestea, mi-a plăcut un alt pasaj:

„Promisese că o să ne luăm un câine după ce ne instalăm. Dar nu ne-am luat niciodată un câine. Ne-am luat un hamster. Care nu seamăna deloc cu un câine. Nu face nici măcar un sfert de câine. Un hamster nu-i decât un cartof cald cu blană. Adică se mișcă, e drăgălaș și așa mai departe, dar nu lăsați pe nimeni să vă ducă de nas că ar fi același lucru cu un câine.” (p. 20)

Am râs… când copiii au vrut câine, le-am luat hamster… QED. Aștept să o citească și ei. Suntem (iar!) în negocieri crunte privitoare la un patruped în casă și sunt curioasă dacă folosesc pasajul să contraatace… Acum nu mai e hamsterul, sunt veverițele. 🙂

Însă cu adevărat util pentru un copil este să studieze, cumva privind din afară, ce înseamnă să-ți delegi responsabilitățile de școlar. Nu în sens pozitiv, desigur. Mama nu mi-a pus în ghiozdan, mama nu a făcut, mama nu a luat, nu e vina mea, e vina mamei… Replici pe care mulți copii le folosesc și azi și pentru care sunt vinovați tot părinții. În ziua povestită Chris își uită acasă trombonul, proiectul la științe și șortul pentru sport. Mama, care rezolva mereu situația întorcându-se din drum să le ia, alege acum să îl lase la școală și să se ducă singură să le ia, apoi să i le aducă. Doar că pe drum are un accident. Aici povestea mi s-a părut că începe să semene cu „Iedul cu trei capre”. Deși alerga în fiecare pauză la secretariat să vadă dacă mama i-a adus obiectele, Chris era nevoit de fiecare dată să se explice. Însă nu a realizat că de fapt trebuia să își ceară scuze, să își modifice comportamentul și nu să dea de fiecare dată vina pe mama care nu a ajuns cu ele la școală.

După accident, seara, cu conștiința încărcată și realizând că mama gonea pe ploaie spre casă ca să ajungă la timp la școală cu referatul la științe, a realizat că era vina lui. Schimbarea de comportament vine apoi singură, dar a fost nevoie ca el să își dea seama că depinde de el să schimbe lucrurile.

„Când m-am întors în cameră […] Toate erau așa cum le lăsasem. Patul era încă nefăcut. Pijamaua aruncată grămadă pe jos. Ușa de la dulap larg deschisă. De obicei, mama îmi făcea curat în cameră după ce mă ducea la școală, […] Am închis ușa dulapului și am observat trombonul rezemat de perete. […] Am pus trombonul chiar lângă ușă, ca să nu-l mai uit a doua zi când urma să plec la școală, și am băgat în rucsac referatul la științe și șortul la sport.” (p. 91)

Se întâmplă uneori, chiar și nouă, să ne uităm ceva. A greși e omenește. Dar când vezi că copilul, sistematic, se complace într-o astfel de situație, nu accepta să transfere vina asupra ta. Lasă-l să se descurce. După câteva astfel de experiențe, s-ar putea să fii uimit să vezi cum lucrurile se pot schimba…

Sper că am dat destule argumente pentru a vă convinge că e o carte care merită citită. Nu neapărat după cea a lui Julian, se poate și înainte, dar lectura „Minunii” este obligatoriu prima.

Volumul este disponibil la editura Arthur sau în librării, la Cărturești, Elefant, Libris, eMag, Books-Express, Okian, Cartepedia, Humanitas.

Dacă tot am dedicat săptămâna jocurilor ştiinţifice, începând cu concursul special, mi-am propus să vă vorbesc puţin despre o carte apărută toamna trecută la editura Paralela 45, în colecţia Enciclopedia puştilor: Cartea experimentelor ştiinţifice, de Tom Robinson. Este o carte pe care o recomand de la vârsta primelor întrebări, căci acesta este secretul: să nu încetezi niciodată să(-ţi) pui întrebări.

Cartea poate fi citită începând cu orice pagină, în funcţie de preferinţe. Experimentele sunt prezentate pe domenii: biologie, chimie, fizică, planeta Pământ, corpul uman. Puteţi alege experimentul în funcţie de materialele disponibile în casă. Andrei a răsfoit-o, e cu ochii pe minivulcan. Noroc că n-am praf de copt, ca să-şi facă de cap acasă. O mulţime de experiemente eu le-am făcut deja, împreună cu fratele meu. Foloseam manualele de la şcoală, căci, din nefericire, nu toţi profesorii pe care i-am avut erau atât de dedicaţi meseriei încât să înfrumuzeţeze lecţiile şi cu experimente.

Revenind la carte, prezentarea unui experiment este însoţită de o rubrică „Ştiaţi că?”, de un vocabular cu explicaţii, o recomandare pentru aprofundarea online a subiectului dezbătut, dar şi un joc. Alteori este strecurată o glumă pe subiect, sau citate isteţe. Am parcurs cuprinsul, şi m-am oprit la un experiement de chimie: cum să cojeşti un ou crud. Pare imposibil, dar nu este chiar aşa. Aveţi nevoie de un pahar un pic mai mare decât un ou, oul în cauză şi oţet. Acoperiţi oul cu oţet şi aşteptaţi câteva zile. Între oţet şi carbonatul de calciu din care este alcătuită coaja oului are loc o reacţie chimică. Oţetul (CH₃COOH) reacţionează cu carbonatul de calciu (CaCO₃), reacţie din care rezultă acetat de calciu (Ca(CH₃COO)₂), dioxid de carbon (CO₂), care se degajă, sau îl puteţi observa sub formă de bule, şi apă (H₂O). Am citit detaliile, şi mi-am sunat chimistul să văd unde dispare totuşi coaja de ou. Mă aşteptam ca pe fundul paharului să existe o depunere, dar acetatul de calciu este solubil în apă, şi se dizolvă în apa rezultată în urma reacţiei.

Cartea cuprinde, pe lângă experimente, şi scurte lecţii. Capitolul despre biologie are o expunere despre animale şi cinci experimente. La chimie se vorbeşte despre proprietăţile chimice şi reacţii, şi sunt prezentate şapte experimente. La fizică învăţăm despre mişcare şi energie, şi sunt propuse tot şapte experimente. În capitolul dedicat planetei noastre sunt cinci experimente şi date despre cerul de deasupra noastră. Ultimul capitol este dedicat corpului uman, celor cinci simţuri, funcţionării maşinii umane, şi sunt prezentate şase experimente. Toată lucrarea porneşte de la metoda ştiinţifică de cercetare, metodă care, de secole, a fost folosită pentru a explica misterele ce ne înconjoară: observi, cauţi o explicaţie formulând o ipoteză, faci predicţii pe baza ipotezei, testezi predicţiile, tragi concluziile.