Am pregătit temele de lucru manual pentru unitatea în curs ridicând oleacă din sprâncene. Aveam pe lista de tehnici bobinaj, iar eventualele piedici în desfășurare nu erau puține. Îți trebuie întâi un suport solid. Pe acesta l-am bifat, mi-au rămas de la școala altfel de anul trecut câteva cartoane cu mesajul nu le-am aruncat, sigur le găsiți dumneavoastră o întrebuințare. Am pus suportul în mapă, căci le-am pregătit dinainte de a se decide deschiderea școlilor, iar părinților le transmit cu câteva zile înainte de activitate lista cu materialele necesare.

Având la îndemână cele de mai sus, nici prin cap nu mi-a trecut că e greu de identificat „cartonul pentru suport – cel lung și îngust, ca un semn de carte“, căci 8 copii au avut ori unul dintre cartoanele colorate, ori „nu l-au găsit“. Iarăși, „ață colorată (recomand variante mai groase, folosite la tricotat, cel puțin două variante de ghemulețe)“ a fost o provocare, căci mi-e greu să cred că, având la dispoziție trei zile pline, în a patra fiind necesare la școală, nu poți identifica măcar un ghem cu sfoară de cânepă, ca să nu trimiți copilul să bobineze cu ață de papiotă.

Îmi dau seama că înainte de pandemie i-am învățat prost. Lasă că nu contează ce își ia de-acasă, se descurcă doamna la școală/grădiniță, că doar n-o să-l lase să stea degeaba. Ei bine, acum nu prea mai e așa… dacă i-ai dat borcănelul cu aracet și nu ai verificat măcar că se desface ori nu s-a uscat între timp, va sta și se va uita la el toată ora. Orice alegere neinspirată de material pe ideea lasă că merge, îi va crea copilului o sumedenie de frustrări de care, bineînțeles, e vinovat profesorul.

Dar… sănătoși să fim, am mers mai departe.

Le-am arătat copiilor cum procedăm, cum lipim ața, cum bobinăm fir lângă fir, să le așezăm ordonat. La clasă nu am reușit să finalizăm – ar fi trebuit să începem de la 8:00  ca să fie gata și, cum în ziua respectivă am exagerat eu puțin cu temele la română, le-am lăsat și a doua zi la dispoziție să termine proiectul și să încarce pe platforma online tema realizată. Ieri seară, când expira termenul de predare, am descoperit o mulțime de minunății. Nu cred că au lucrat părinții, în primul rând pentru că nu știau ce le-am cerut copiilor, nu au văzut modelul. Am fost extrem de mândră de ei să văd că au reținut bine și foarte bine ce e de făcut.

Undeva printre cele de mai jos este și modelul pe care l-am dus la clasă. Am convins-o pe Iris în vacanță, când eu stăteam și pregăteam mapele, să îl facă ea. Trebuie să recunosc că, deși i-au luat 10 minute, m-a bombănit în fiecare secundă. Pe scurt, concluzia era că nu sunt normală dacă vreau să fac așa ceva cu copiii, că uite cât e de greu, trebuie să te concentrezi, să pui fir lângă fir, să fii atent să nu scapi modelul, să ții ața întinsă. Da, exact de-asta am vrut și eu să-l fac. Nu ai cum să crești, să progresezi, dacă nu dai piept și cu frustrarea unui obstacol mai greu de depășit.

Ca orice pahar, nu e totuși plin. Dincolo de aspectul minunat, bilanțul temei spune că avem două teme trimise după ce termenul a expirat, trei netrimise deloc. iar dintre cele trimise, una doar începută și neterminată, altele cu cerințele înțelese parțial. Le-am spus să exerseze, căci de 8 Martie o luăm de la capăt. Vreau să facem bobinaj pe sticlă (una mică, de la nurofen sau alt sirop), să o decorăm frumos și să pună în ea o floare pentru mama/bunica. Sper aici să se implice și tăticii… căci nu cred că am timp și de flori în acea zi!

Mă bucur că am reușit să achiziționăm silipici pentru toată clasa, va fi de real ajutor să lipim și sfoara de sticlă (la cele două capete, nu integral) și decorațiunile pe aceasta, astfel încât să nu se desprindă. Bobinajul de-acum e abia primul pas, îmi fac curaj să… cos!