Lectură: Jumanji, de Chris Van Allsburg

Litera J mare de mână se anunța periculoasă. Întâi, pentru că e prima învățată care se scrie pe trei spații. Nu am regretat semnele grafice de anul trecut, tot felul de ciudățenii inventate cu zig-zag-uri și răsuciri pe sub rând și deasupra rândului, dar nici materialele ajutătoare confecționate anul acesta pentru scrierea literelor. Toate s-au întors înzecit prin satisfacția de a-i vedea reușind după minime explicații. Rămâne provocarea să învățăm literele având în spate ceva interesant aflat de la școală – un cuvânt nou sau altă curiozitate.

Ca o paranteză, am fost la Jumanji-filmul prima dată când eram studentă, cu sora mea de suflet. Ea, mai mare, eu, anul întâi în București, ne-am dus la „Patria“ să ne facem de cap, adică să spargem bursele pe bilete scumpe. Râdeam că ne-am dus la filme de copii, râdeam că se aplauda la film, dar și filmul ne-a plăcut. Era ceva original.

Jumanji – este disponibilă la eMag, elefant, libris, cărturești, cartepedia, noriel

Iarna aceasta am primit cadou cartea. Una dintre fetițele care vizitează constant atelierul meu mi-a adus-o ca să completez colecția pentru „copii mici“. Ea a crescut și a constatat că pe secțiunea aceea e loc de mai bine. Atunci mi-a încolțit ideea de a o duce cumva la școală. Și cum la litera J e destul de dificil să găsești substantive proprii, „Jenica se joacă Jumanji.“ a fost exemplul cel mai potrivit pe care l-am găsit. Aș fi scris Judy, exact personajul din poveste, dar… nu îl știm încă pe y.

Copiii nu știau nici filmul, nici cartea, le-am povestit pe scurt și am completat cu un joc: să numim animalele din junglă (și savană) astfel încât să înceapă cu sunetul j: jinocer, jipopotam, jeu, jaimuță, jarpe, ba chiar am aflat că Jeul jănâncă jarne. chiar dacă nu le cerusem să forțeze toate cuvintele cu sunetul inițial.

Ultima oră din zi aveam muzică și distracție, adică dansăm dacă nu putem cânta. Îi întreb cu care melodie să începem, când apare altă propunere:

Doamna, dar puteți mai bine să ne citiți povestea?

Cum să nu?! Îmi era dor de citit povești la școală, mi-e dor de atelierele de lectură cu părinții, am tras tare aer în piept căci știam că îmi va fi cumplit de greu să citesc cu mască… Dar am făcut-o. La sfârșit abia mai suflam, mai ales că nu pot nici măcar să beau apă – este decizia mea să nu îmi dau masca jos în clasă niciodată.

Ei erau fericiți. Povestea le-a plăcut. Și eu eram fericită. Un an înseamnă mult (de la ultima poveste), au crescut, au fost atenți, nu au întrerupt, nu s-au jucat… Mai că-mi venea să strig Jumanji, și nu pentru că am câștigat jocul, ci pentru că în sfârșit începe să se vadă pentru ce am muncit și m-am dat peste cap și la școală, și în online. Munca la catedră rămâne până la urmă ca un aisberg. Mulți văd și critică partea ce se vede la suprafață, își dau cu părerea, sancționează și rănesc, dar ceea ce contează e în adâncuri, dă echilibru, substanță și este mult mai mare și mai importantă, producând schimbări de durată.

Stuart Little – E.B. White, editura Arthur

Îmi plac cărțile cu și despre șoricei. Îmi plac filmele cu șoricei. Cu veverițe. Cu rozătoare în general. Pasiunile nu se explică, există… și le accepți. Normal că în momentul în care am de-a face cu o creație de acest gen, reacționez mult mai repede.

„Stuart Little” se asocia, în mintea mea, cu filmul care a rulat la tv acum ceva vreme. Povestea în sine mi s-a părut foarte inspirată, dar, ca în multe cazuri, nu căutăm să aflăm ce e în spatele unui scenariu. Și, ca de cele mai multe ori, există o carte… De această dată, o carte publicată prima dată în 1945! Când parcurgi volumul, îți dai seama cât de comercial este filmul, câte adaosuri pentru a supune publicul sunt și cum se pierde din farmecul și simplitatea inițială.

Am parcurs povestea, mult mai simplă decât credeam, însă mult mai profundă și mai potrivită cititorilor de vârstă fragedă, pentru care a și fost creată. Deși este o poveste în vârstă de 70 de ani, mi se pare foarte potrivită realităților noastre actuale. Sau, poate, ar trebui să realizăm că avem aceleași probleme pe care le aveau și cei de atunci, fie ei în Europa sau America. O familie aparent normală, cu o pisică, primește un nou membru, „diferit”. Nu contează de fapt că este un șoarece, a fost ales probabil un personaj atât de mic tocmai pentru a scoate mai bine în evidență diferențele. El are nevoile lui, pe care cei din jur nu le anticipează și nu le rezolvă, începând de la cele mai mărunte lucruri, cum ar fi accesul la baie. De cele mai multe ori „se descurcă”, însă cei din jur nu observă efortul extraordinar pe care el trebuie să-l depună pentru a realiza lucruri aparent simple.

Toate contrastează cu efortul, mai ales al adulților, de a se preface că totul este „normal”. Poate că ar fi fost mai bine să accepte realitatea așa cum e. Deși au intenții bune, modifică povestea de Crăciun pentru a nu pomeni șoarecele, dar aceasta nu împiedică evoluția firească a lui Stuart, care, în cele din urmă își descoperă propria identitate. El este ceea ce este. Mai mult, deși se străduiesc să nu facă diferențe, acceptă avantajele pe care statura lui mică le oferă când trebuie recuperat inelul din canalizare, empatizând superficial cu acesta.

Însoțindu-l pe Stuart, atât în mijlocul familiei, dar și în lumea largă, constatăm că, deși diferit, el seamănă însă cu orice copil: își dorește prieteni, e curios, dornic de aventură, curajos și nici nu ezită, la nevoie, să vină în ajutor după puterile sale.

Orice lectură ar trebui să schimbe măcar puțin propriul sistem de a percepe realitatea. Dacă acest lucru nu se întâmplă, a fost o lectură de slabă calitate. „Stuart Little” oferă posibilitatea de a vedea lumea prin ochii celui nevoit să se străduiască mai mult decât alții să facă față provocărilor curente.

Efortul acesta de a înțelege ar trebui să modifice comportamentul fiecăruia în sensul toleranței și sprijinului pe care noi trebuie să-l acordăm celor diferiți. Dacă se întâmplă astfel, puteți să-mi spuneți voi, după ce citiți volumul, disponibil în librăria editurii Artur, sau la Elefant, Libris, Librărie.net, Cărturești, Okian (en), eMag, BookCity.

R.J. Palacio și Minunea lui de carte

Acum doi ani, când Andrei a intrat la gimnaziu, am fost mai mult decât plăcut surprinsă când am văzut ce cărți li s-au recomandat de la școală. Când Iris a venit cu lista ei, în această toamnă, m-am uitat și eu pe lista mea de cărți, de pe blog, și nu mi-a venit să cred că nu am scris, atunci, niciun cuvânt despre „Minunea” lui Palacio, apărută la editura Arthur. Pentru că… după lectura ei, după lacrimi scurse, am ajuns la concluzia că își merită cu prisosință titlul. Produce într-adevăr minuni, și este acel gen de carte care ar trebui să fie obligatorie pentru elevi și părinți, căci include niște lecții greu de digerat altfel.

Am regăsit ușor în volum scena care a inspirat acțiunea, momentul în care personajul Jack, aflat cu bona în oraș, îl întâlnește accidental pe Auggie. Dar apoi am citit. Și nu este deloc o carte ușoară, pentru că te obligă să privești subiectul din mai multe puncte de vedere. Și, cum acestea nu erau de ajuns, „Cartea lui Julian”, abia ieșită din tipar, vine să completeze tabloul. Subiectul abordat este mai mult decât „de actualitate” în școlile din România (și de pretutindeni, din păcate): bullying.

Însă ceea ce este analizat aici nu este bullyingul fizic, cel la care „autoritatea” reacționează cu vehemență, ci cel psihologic, cel care lasă, de fapt, urmele cele mai profunde în sufletul celor agresați. Fie că ești trasă de codițe, strigat „aragaz cu patru ochi”, îmbrâncit la vestiar ori ironizat cu orice ocazie, din orice motiv, toate acestea nu sunt „copilării”. Ele nu te întăresc, și nu te fac mai puternic în viață. Ajung să te facă mai indiferent față de ceilalți. Iar ceea ce vrem noi să facem este… să devenim mai toleranți, mai înțelegători, mai empatici. Iar exercițiul acesta, de a trăi subiectul din pielea diverselor personaje, copii, este unul minunat.

Oamenii intoleranți, mărginiți, convinși de propria versiune, sunt cei care nu au citit, sau nu au citit cu adevărat. Citind trăiești mai multe vieți. Încerci sentimente noi. Iar momentul în care încerci doar să-ți imaginezi că ești August Pullman este… de nedescris. Mă numesc August. Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-ați imagina, probabil că este mai rău. (p.9) Admir profesorii de română care recomandă această carte. Însă i-aș adora pe cei care ar întoarce-o pe toate părțile la dirigenție; pe cei care ar folosi-o la întregul ei potențial.

Un capitol care trebuia aprofundat – și autoarea a simțit acest lucru – este cel al părinților care încurajează, poate inconștient, comportamentele de bullying. Pentru acesta însă, a fost nevoie de o a doua carte – „Cartea lui Julian”, care a completat fenomenul prezentat cu un „portret al agresorului”. După primul volum, nimeni, dar nimeni nu cred că a încercat, măcar un moment, să se pună în pielea lui. A fost etichetat, și toți s-au bucurat când a fost transferat. „Cartea lui Julian” însă speculează fix ceea ce vă invit să vedeți în filmulețul de mai jos:

Julian este, în „Minunea”, agresorul. Dar îl descoperim apoi ca pe un copil care suferă la rândul lui. Un copil neînțeles, peste care părinții trec cu ușurință, și care, abia când este ascultat, îndrumat, situația se schimbă radical.

Chiar dacă acțiunea se petrece în primul an de gimnaziu – clasa a V-a, (și profesorii o recomandă cu precădere acum), nu aș ști, în acest moment, care ar fi clasa potrivită pentru înțelegerea textului, chiar prin audierea lecturii, la cei mici. Dar aș încerca. O recomand însă profesorilor de învățământ primar și preșcolar, pentru că s-ar putea să găsească aici soluții pentru situațiile de criză de la nivelul clasei. Nu, nu este ceva minor că Ionel îl împinge mereu cu scaunul pe Gigel. Nu e ok să se eticheteze grași, strâmbi, proști, și nici nu vreau să mai înșir. Dacă îmi spuneți că până la gimnaziu sunt inocenți, eu nu aș băga mâna în foc să vă susțin. Am crezut că nu aud bine când, la 5 ani, o copchilă cam cu tupeul lui Ionel Popescu, din Vizită…, decreta că e mai frumoasă, pentru că are pielea albă, nu „întunecată”, ca a unei colege. Preț de o secundă m-am blocat, iar în următoarea m-am panicat, mi-am spus doar „Fă repede ceva!”, nu e momentul să te blochezi.

Am. urmărit-o pe Iris citind. Pe lângă toate celelalte, a protestat cumplit la momentul în care câinele familiei a fost eutanasiat, din pricina bolii, pentru că… a retrăit momentele în care noi ne-am despărțit de animăluțele noastre. (De fapt a comentat că, după cât de tristă este cartea, chiar trebuia ucis și câinele?!) Recitesc rar, rar cărțile (copiii mici le recitesc pentru a retrăi, de fiecare dată, plăcerea generată de poveste), însă „Minunea” am luat-o de la capăt. Și, din nou, lectura este epuizantă. Pentru că s-au adunat, față de acum doi ani, alte experiențe, și unele deloc plăcute, din viața de gimnaziu. Și am plâns și eu, din nou, când mama lui Auggie a plecat cu Daisy la veterinar, pentru că în ultimii doi ani, de prea multe ori, mi-am ținut hamsterii în palmă, fix la acest moment de trecere… și nu, nu e ușor. Dar, ca să poți simți, trebuie să trăiești.
Dacă un moment de lectură de acest gen poate fi atât de trist, cum e oare să fii Auggie Pullman? Nu să ai fața diformă, să fii doar copilul acela de care toți se iau, pe care îl ironizează, pe seama căruia se distrează cu orice ocazie, doar pentru că ești mai scund, mai slab, mai gras, mai mic, mai… altfel. Doar mai altfel decât toți ceilalți. Și, dacă ar trebui să reținem un singur lucru din aceste volume, atunci

Când nu știi ce să faci, fii bun. Nu poți da greș.

(p. 18, Cartea lui Julian)

Dacă copilul învață măcar acest lucru din carte, atunci investiția se întoarce înzecit.

Cărțile le găsiți la Libris (transport gratuit la orice comandă), Elefant (transport gratuit la pickup point), eMag, Cărturești, librarie.net.

PS: mi-am dat seama, după ce am scris articolul, că mi-a plăcut la nebunie „exercițiul cu principii” propus de personajul-profesor de engleză. În fiecare lună, le-a scris copiilor un principiu pe tablă. Ca temă pentru vacanța de vară, le-a spus să trimită principiul lor, scris pe o carte poștală. Ce ziceți, ne jucăm un pic? Lăsați un comentariu cu principiul vostru.

Principiul meu este: Să nu dai niciodată într-un om care nu mai are nimic de pierdut.

Charlie: Fabrica de ciocolata si Marele ascensor de sticla – Roald Dahl

Printre lecturile lui Andrei de primăvară s-a numărat şi volumul Charlie si fabrica de ciocolata, de Roald Dahl. Volumul a apărut la Editura Arthur, şi a fost devorat în aproape două zile. Ne-am obişnuit amândoi să citim cărţile şi apoi să putem comenta pe marginea lor. Uneori citeşte el primul, apoi eu. Recunosc că sunt curioasă din fire, nu suport suspansul, şi profit că el a citit-o deja, ca să întreb înainte ce se întâmplă… Aşa nu am avut surprize cu niciunul dintre volume.

Charlie şi fabrica de ciocolată mi-a plăcut şi mie foarte mult, mai ales pentru modul direct în care autorul a ales să contureze personajele, atât cei cinci copii, dar şi adulţii participanţi la acţiune. De asemenea, modul realist în care a descris mediul de viaţă al personajelor, ce înseamnă viaţa şi supravieţuirea pentru Charlie Bucket şi familia lui, comparativ cu copiii din ziua de azi, care nu pot „trăi” fără smartphone, internet, şi nu mai spun câte minuni la capitolul alimentaţie. Te pot judeca foarte uşor că nu le-ai cumpărat ultimul caiet cu holograme apărut, când sunt copii pentru care pâinea nu a fost suficientă peste zi. Am privit „Fabrica de ciocolată” ca pe un duş rece pe care copiii din ziua de azi ar trebui să-l facă, prin lectură. Sunt sigură că fiecare dintre ei se va regăsi, mai mult sau mai puţin în personajele prezentate, şi nu se vor simţi foarte confortabil.

Dar, aflaţi în afara copertelor, poate vor reuşi să cearnă comportamentele, şi să-şi corecteze propriile erori. Abuzul de mâncare, răsfăţul exagerat, dependenţa de televizor, toate sunt evidenţiate şi pedepsite pe parcursul vizitei în fabrica de poveste a lui Willy Wonka, inventatorul celor mai năstruşnice reţete de dulciuri şi ciocolată.

Invenţiile lui nu se opresc în primul volum. Cel de-al doilea, Marele ascensor de sticlă, este o aventură palpitantă cu ciudatul mijloc de transport folosit în fabrică, dar şi în afara ei, la sfârşitul primei cărţi. Andrei aştepta continuarea, şi târgul de carte din iunie a adus la standul editurii Art multe surprize, printre care şi aceasta. S-a apucat de citit, dar începutul nu este suficient de atractiv, şi a renunţat o perioadă. Cum însă curiozitatea este cea care ne ajută să creştem, tot ea l-a împins să vadă ce se întâmplă cu cei 8 călători ciudaţi din imensa cutie transparentă, astfel încât nu a mai lăsat din mână cartea. Mami, până la urmă a fost super şi volumul ăsta! Mi-a plăcut!

Pe scurt, călătoria cu ascensorul de la casa lui Charlie la fabrica unde urma de acum să locuiască cu familia se… complică puţin, şi ajung cosmonauţi de ocazie pe orbita Pământului, în contact cu o specie extraterestră deosebit de ciudată şi periculoasă. Sunt eroi de moment, când reuseşc să salveze o bună parte din echipajul unei expediţii de pe Pământ, şi ajung în final în fabrică, pentru a trece printr-o serie de întâmplări de neimaginat, pornind de la două reţete miraculoase ale domnului Wonka…

I-am cerut lui Andrei să răspundă la câteva întrebări:

Enumeră cinci lucruri care ţi-au plăcut:

Fabrica de ciocolată	Marele ascensor de sticlă
Cum a găsit Charlie biletul Omuleţii Ooompa-Loompa Cântecele omuletilor Veveriţele care alegeau alunele Domnul Wonka	Vermii Bunicii lui Charlie Domnul Wonka N.A.S.A. Butoanele ascensorului

Enumeră cinci lucruri care nu ţi-au plăcut:

Fabrica de ciocolată	Marele ascensor de sticlă
Augustus Haplea Violetta Beauregarde Veruca Salt Steve Teve Batonul-TV	––––

Enumeră cinci lucruri pe care ai vrea să le trăieşti:

Fabrica de ciocolată	Marele ascensor de sticlă
Să vizitez fabrica Să am omuleţii mei Ooompa-Loompa Să fiu Charlie Să am Ascensorul Să am veveriţele	Să stau în lift Să stau la hotelul spaţial Să văd astronauţii Cum pluteau cei opt fără gravitaţie Să văd vermii

Enumeră cinci lucruri pe care nu ai vrea să le trăieşti:

Fabrica de ciocolată	Marele ascensor de sticlă
Să fiu prieten cu Augustus Să fiu prieten cu Violetta Să fiu prieten cu Veruca Să fiu prieten cu Steve Să merg prin ţeava de cacao	Să mă mănânce Vermii

Cărţile le găsiţi in librăria Art, dar şi online, la librarie, libris, elefant, eMAG.ro

Arik si mercenarii, de Ioana Nicolaie. Editura Arthur

arik-arthur1

Una din lansările la care am reuşit să ajung la Bookfest a fost şi cea lui Arik si mercenarii, ultima apariţie a Ioanei Nicolaie. Am ţinut neapărat să ajung pentru autoare, pe care am cunoscut-o la Campionatele de poveşti de la Librăria Humanitas Cişmigiu. Arik şi mercenarii este a doua carte din serie, a precedat-o Aventurile lui Arik, apărută în 2008 la editura Corint. Am răsfoit cartea, recunosc că în cele câteva zile de când Arik a poposit la noi acasă nu am avut timp să mă ocup cum se cuvine de oaspete, aşa că am citit doar câteva capitole.

Este o poveste în versuri, presărată cu ghicitori, unde mereu apare o competiţie, o taină de dezlegat. Personajele sunt cele din romanele de aventuri pentru copii: alături de Arik o găsim pe Prinţesa Florii de cireş, Nasuri Cârne, scamatorul Mişmaş, Dinte Spart, Pitic, Turtitul, Pac (nişte piraţi de jucărie). Ei reuşesc să salveze jucăriile ajunse printr-un strănut în ţinutul Mititel, Trei-Piraţi este pedepsit şi jucăriile sunt trimise acasă.

Toate aventurile lor sunt presărate cu ghicitori. Pentru atenţionarea cititorilor că urmează o astfel de provocare, fundalul paginii se schimbă în galben. Tot în versuri este dat şi răspunsul la ghicitoare.

Ilustraţiile aparţin lui Walter Riess, arhitect de profesie, care a ilustrat cartea din pasiune, cu acuarele, aşa cum se proceda odinioară. Chiar dacă sunt un fan al graficii de nouă generaţie, pe calculator, nu pot să nu admir munca şi grija pentru detalii.

Pentru că am avut norocul să pot fi prezentă la evenimentul de la târg, las autoarea şi ilustratorul să vorbească ei înşişi despre carte.

Info preţ: Elefant, Librarie

Dacă sâmbăta aceasta nu aveţi progam, Librăria Humanitas de la Cismigiu vă invită sâmbătă, 8 iunie, ora 11.00, la o nouă editie a Campionatului Povestilor cu Ioana Nicolaie. Invitatul acestei editii este Walter Riess. Eşti aşteptat să te înscrii în oricare dintre cele trei echipe si să-l sustii pe Arik!

Mesajul lui Arik pentru tine
S.O.S. Sunt eu, Arik. Mercenarii, conduşi de Trei-Piraţi, vor să-mi cucerească lumea. M-au luat prizonier şi pregătesc un atac devastator. Prinţesa Florii de Cireş şi Nasuri Cârne trec prin nenumărate pericole, fiindcă vin să mă elibereze. Au şi ei nevoie de ajutor. Arată-le, te rog, drumul. Când nu se descurcă la ghicitori, şopteşte-le tu răspunsul. Sau spune-le că jucăriile nu pot fi niciodată rele. Sau, şi mai bine, dacă îl întâlneşti din întâmplare pe scamatorul Mişmaş, roagă-l să se grăbească. Doar el poate repara totul, doar el îţi poate aduce din nou jucăriile pierdute. S.O.S. Ia-mă cu tine acasă. Dar… stai! Trebuie să-mi întrerup mesajul… Se-apropie Trei-Piraţi… S.O.S.

arik-campionatul-povestilor

Bookfest 2013 – plimbare prin targ

Încă o zi în care se aplică cu succes proverbul Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg… Anul acesta mă felicit pentru un lucru: mi-am luat trollerul. În primul rând, pentru că aveam o sumedenie de materiale pentru atelierul desfăşurat de dimineaţă în colaborare cu Editura Casa, apoi pentru că am avut un mod foarte comod de a duce cărţile, faţă de anii trecuţi când spatele a cam simţit plimbarea prin târg.

Am venit acasă cu o mulţime de cărţi pentru copii, pe mine, ca de obicei, m-am lăsat la coada listei, unde nu am mai ajuns. Încep cu începutul, adică prima carte cumpărată… Nu cred că ajunsesem în târg, să aşez mesele pentru atelier, că Andrei, după ce a dispărut vreo 10 minute, a apărut… normal, cerând bani pentru Jurnalul unui pusti, volumul 6. După ce i-am dat banii n-am mai ştiu de el, a stat la stand la Arthur, unde aveau fotolii pentru copiii care stateau să citească. O să-mi iau şi eu, neapărat, căci Andrei a declarat că scaunul acela te ”trage” la citit! Tot la Art am găsit apoi Charlie şi marele ascensor de sticla, era pe listă încă de când am citit Charlie şi fabrica de ciocolată. S-a adăugat la final Arik şi mercenarii, ultima carte pentru copii a Ioanei Nicolaie, pe care am primit-o cadou cu autograf de la autoare. Mulţumim încă odată, Ioana! Abia aştept evenimentul de la librăria Humanitas Cismigiu de săptămâna viitoare. Din păcate nu am reuşit să ajung la lansare la Cel mai mare Gulliver, o altă apariţie nouă a editurii.

Jurnalul unui pusti: libris, elefant, Librarie. Arik şi mercenarii: Elefant, Librarie, Libris, eMAG.ro
Charlie şi marele ascensor de sticla: Elefant, Librarie, Libris. Cel mai mare Gulliver: Elefant, Librarie, Libris, eMAG.ro

Următoarea carte pe lista lui Andrei a fost Habarnam pe Lună. Aventurile lui Andrei între paginile lui Habarnam sunt lungi. Iniţial nu a vrut s-o citească, apoi încet i-a descoperit farmecul. De vreo 3 luni ştim că urmează să apară, şi l-am tot aşteptat. Tot la Humanitas a fost lansată şi o altă lucrare dedicată copiilor, Corabia timpului. Săptămâna aceasta, pe 5.06, vom avea un concurs cu ajutorul căruia să-l luaţi acasă pe Habarnam, aşa că fiţi cu ochii pe noi.

Corabia timpului: Humanitas, libris, elefant, Librarie. Habarnam pe luna: Humanitas, Elefant, Librarie, Libris, eMAG.ro

Mai departe am trecut la standul editurii Paralela 45, unde am avut parte de un atelier de creaţie nonconformist. Au fost lansate cele două volume apărute în cadrul colecţiei Cercul de lectură si scriere creativă, Jurnalul cool pentru fete şi Jurnalul cool pentru băieţi. Prezentarea celor două volume o aveţi aici, pe youtube. Nu au fost singurele lucruri interesante de la standul editurii, ”de sezon” sunt pentru şcolari caietele de vacanţă din colecţia AfterSchool sau Foarte bine!

Lumea povestilor: Paralela 45, libris, elefant, Librarie, eMAG.ro AfterSchool: Paralela 45, libris, elefant, Librarie,
Foarte bine!: Paralela 45, libris, elefant, Librarie. Cercul de lectură si scriere creativă: Paralela 45, libris, elefant, Librarie.

Un popas amuzant a fost pentru mine la stand la Corint, de unde am plecat de mânuţă cu Heidi, iar pe Nils Holgersson l-am mai lăsat olecuţă în compania gâştelor, din pricina bugetului… Care a fost partea amuzantă… în faţa raftului din imaginea de mai jos, o mamă şi fiica ei se certau de zor. Mama susţinea că vrea să-i cumpere o carte, fata (cam 8 anişori) o ţinea pe-a ei, căci o carte e şi Cartea fetelor extraordinare, şi ea pe aia o vrea… nu ştiu cum s-a terminat disputa, dar mama nu voia să cedeze să încadreze la ”cărţi” tendinţele de joacă ale tineretului de azi.

Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia: libris, elefant, Librarie, eMAG.ro
Heidy: libris, elefant, Librarie, eMAG.ro

Vis-a-vis era standul editurii All, unde am reuşit să vedem în sfârşit cărţile pe care tocmai le-am oferit ca premiu în concursul săptămânii. În plus, am descoperit un set de lucru pentru şcolari mici, Învăţ să scriu, şi urmează să testăm varianta pentru clasa I.

Soboratii: Editura All, libris, elefant, Librarie; Dinozaurii pitici: Editura All, libris, elefant, Librarie; Dorinţa lui Oaky: Editura All, libris, elefant, Librarie; Golful dinozaurilor Editura All, libris, elefant, Librarie; Învăţ să scriu Editura All, libris, elefant, Librarie

La standul editurii Curtea Veche am rasfoit un pic colecţia "Cărtile Copilăriei", colecţie sprijinită de Casa Regală a României. Include repovestiri după volume consacrate din literatura universală, prezentate într-o formă atractivă si adaptate nivelului de înţelegere al copiilor cu vârste între 8 si 14 ani. Am remarcat şi noua colecţie cu mandale – Elfi, Printese, Balauri, Piraţi, de fapt cărţi de colorat pentru copii. Pe mine m-au amuzat pentru că se potriveau cu tema concursului pe care îl avem acum în desfăşurare, MandaMagic, cu premii de la Editura Gama. Iris a colorat câteva, căci în stand era amenajat şi un spaţiu pentru copii. şi apropo, aveau la dispoziţie nişte jeleuri tare bune. Am reuşit s-o conving pe Iris că a trecut de vârsta căreia se adresau cărţile, şi i-am cumpărat Desenează frumos lumea din jur, lecţii de desen ceva mai complicate, dar pe care le-a îndrăgit imediat cum am rupt folia protectoare. Eu am rămas cu ochii la Carmen Silva. Poveştile unei regine, mai mult un album foto al casei regale înainte de primul război mondial. Uneori istoricul din mine devine nostalgic…

Colectia Cartile copilariei: Editura Curtea Veche elefant; Mandale magice libris, elefant, Librarie;
Desenează frumos lumea din jur: libris, elefant, Librarie; Carmen Silva libris, elefant, Librarie;

Ne-am apropiat şi de standul editurii Litera, unde Iris abia aştepta să se picteze pe faţă. Cenuşăreasa a fost la datorie întreaga zi. Am ascultat şi din poveştile Disney înregistrate de Stela Popescu, colecţie nou-apărută la Litera Mică, dar de răsfoit am ajuns la două atlase superbe: Marele Atlas ilustrat al Mărilor şi Marele Atlas Ilustrat al Exploratorilor. Cel de-al doilea este mult mai pe placul lui Andrei, pasionat deocamdată de unde, când, cine, şi are acum suficiente date pentru a-şi antrena memoria. Am văzut că învaţă mult mai uşor din cărţi decât de pe net, aşa că investiţia cred că e cu folos.

Editura Litera, libris, elefant, Librarie

De la Editura Casa am plecat cu două cărţi. Una este apariţie nouă în colecţia Cămara bunicii – Mierea, cealaltă – Animale de pluş, pe care nu o aveam, şi care cred că o să ne dea de lucru în vacanţă, numai să găsesc pluş la metru să încercăm să confecţionăm câteva jucării.

Animale din plus: Editura Casa, Mierea: Editura Casa, elefant, Librarie;

Voi aţi fost? Cu ce aţi plecat de la târg?

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva (Michael Ende) Editura Arthur

La prima întâlnire cu cartea, titlul nu m-a atras foarte tare, doar autorul este cel care mai încuraja un pic lectura. Am început-o în acelaşi timp cu Andrei, dar el nu a trecut de primele pagini. E genul de cititor pe care trebuie să-l provoci de la început ca să meargă mai departe. A considerat-o că nu e destul de „SF” pentru gustul lui.

Recunosc că la început nici mie nu mi-a plăcut, primele câteva capitole sunt enervant de descriptive, dar odată ce treci de ele farmecul lui Michael Ende este cel care te încântă şi de atrage. Pe măsură ce acţiunea a început să se desfăşoare, n-am mai lăsat-o din mână până nu am aflat ce şi cum.

Pe scurt, Jim Năsturel este un copil de culoare, care ajunge pe minuscula insulă Lummerland – cu o populaţie de doar patru locuitori – prin intermediul unui pachet misterios. Când acesta începe să crească, insula lor suferă de „suprapopulare”, iar regele trebuie să ia măsuri. Lukas decide să emigreze. El se vede nevoit să-l ia pe Jim şi, la cârma fantasticei sale locomotive Emma, să pornească într-o călătorie prin ţinuturi bizare, unde întâlnesc personaje memorabile: Uriaşul Părelnic, dragonul-pe-jumătate sau bonzii de la castelul din Mandala, care se aruncă pe burtă ori de câte ori îşi salută suveranul. Ca în toate poveştile, există şi o prinţesă care trebuie salvată: micuţa Li Si, fiica deşteaptă foc a Împăratului Mandalei. Normal, la final eroul se căsătoreşte cu prinţesa, numai că Li Si are pretenţii de la viitorul soţ… Jim trebuie să înveţe să scrie şi să citească.

Povestea se termină cu cei trei prieteni întorşi acasă, în Lummerland, unde reuşesc să rezolve şi problema aglomeraţiei, lipid de vechea insulă o insuliţă plutitoare, pescuită de pe mare, unde urmează să locuiască Jim şi Li Si. Dar ce se întâmplă mai departe nu aflăm acum… ci în următorul volum, Jim Nasturel şi cei 13 sălbatici. Acesta va fi publicat tot la Editura Artur, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Eu abia aştept să aflu cum îi va înfrunta Jim pe cei 13 piraţi care l-au răpit când era încă un bebeluş, şi cum va afla el unde se află adevărata lui familie.

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, Michael Ende

Ilustratii: 1 – La poarta la imparatul Mandalei. 2 – Scoala doamnei dragon Mahlzahn

Cartea este apărută în format cartonat, tipărită la două culori, cu ilustraţii de Gaëtan Dorémus, (n. 1976; este un apreciat ilustrator şi autor francez de cărţi pentru copii. A colaborat la publicaţii pentru adolescenţi şi adulţi – Le Monde şi Liberation-, dar a lucrat şi în publicitate. În momentul de faţă, ţine cursuri la Universitatea de Arte Decorative din Strasbourg.

Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, primul roman al lui Michael Ende, a apărut în 1960, la editura Thienemann din Stuttgart, după ce a fost refuzat de mai multe edituri. A fost urmat, în 1962, de cea de-a doua parte a cărţii, Jim Năsturel şi cei 13 sălbatici. Ideile şi tematica celor două cărţi contrastează cu ideologia rasistă a evoluţiei, promovată în Germania celui de-al Treilea Reich, în care a copilărit Ende.

Cartea a fost premiată, imediat după apariţie, cu „Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret”, 1961, Premiul Hans Christian Andersen, 1961, Lista de onoare IBBY pentru traducerea în limba italiană, 1988.

Info preţ: Librăria Editurii Artur, Elefant.ro, Librarie.net, Libris, Cartepedia, Diverta, eMag.