Tina matematiciana

Trei dintr-o lovitură

Luna octombrie e specială. De obicei îmi vine câte-o idee și acum mi se aliniază mie planetele să-mi și iasă. În week-end nu mi-am propus ceva anume pentru această săptămână. Așteptam totuși cu nerăbdare ziua liberă de miercuri, pentru lectură, nițică odihnă și timp să îmi termin din hârțogăraia de la școală.

O ideiuță însă s-a strecurat. „Ce-ar fi să rezolv eu cu colțul viu al clasei?” Gata, mă hotărăsc, iau a-nu-știu-câta oară olx-ul la mână, să văd dacă au apărut pui de hamsteri. Bingo! Găsesc. Nu portocalii, cum am mai avut și aș mai vrea, ci negri. De-ăștia n-am avut, așa că, fie ce-o fi, încerc. Sunt disponibili, deși foarte mici, trei săptămâni. Proprietarul, un puști de 6 ani, schimbă prețul, ceva mai mult decât eram eu dispusă a da, dar nu negociez cu copilul. Avea planul lui financiar, o jucărie de luat, batem palma și luni seară Iris „făcea teme” cu hamstericiul în brațe.

A doua tentativă, duminică, a fost să rezolv mimoza. Primisem o mulțime de sfaturi și locații pe facebook, făceam un plan de bătaie să merg și pe la zoo toamna asta, însă o primesc luni seara în seria „nu ți-am luat demult flori”. Am vrut să-l întreb cu cât a luat-o, că eu deja făcusem research pe net și aveam idee de prețuri, dar m-am abținut, m-am bucurat de gest. Uneori e bine să taci.

Dacă poți :D.

Tot luni, mai în glumă, mai în serios, discutam cu frate-miu de posibile cadouri. „Și ce vrei să-ți iau? Îți iau și ție pisică?” Nu știu cum se face, tocmai el nu știa că mă tot uit după varianta (imposibilă aproape) de mâță portocalie, nu cotoi. Motănei am găsit cu duiumul, dar fetițe mici nu. Ori erau prea mari, ori le ratam și erau date până când întrebam eu.

„Nu știi tu să cauți!” Ok, accept, nu știu să caut. Până primesc poză ieri. „Ți-am găsit pisică!” Și așa, într-o zi de marți, 4 octombrie, plecarăm, la propriu, cu mic, cu mare – eu, el, două nepoate și-un cotoi (al lui), să luăm mâța mea.

Familia a primit cu „entuziasm” vestea. Iris cu „Ai idee câte teme am de făcut? Doi hamsteri și-o pisică, nu mai fac nimic!!” Andrei s-a uitat la mine și s-a asigurat, spre dezamăgirea lui, că nu glumesc, iar ultimul m-a privit resemnat:

„Doarme cu noi, nu?”

Seara târziu făceam reamenajări prin casă. Nu apucasem. Încercam să îmi bat capul unde doarme și mi-am dat seama că nu are sens. O pisică îți face ea ordine în viață, nu viceversa. Am găsit-o dormind la picioarele noastre. Până pe la 4 dimineața.

Apoi, dacă tot m-am trezit eu, s-a gândit că nu mi-ar strica niște masaj, așa că s-a plimbat o vreme dus-întors pe spatele meu, ca în final să îmi comunice că voi dormi pe spate, pentru că ea s-a instalat covrig la mie pe piept, stă foarte bine, toarce zgomotos și a adormit. N-am mai dormit așa nemișcată de când era Iris bebeluș și stătea lângă mine.

Tot aseară am hotărât cum o cheamă. Pentru că e pisica mea, o cheamă Tina. Titina. Așa mă prezentam când eram mică, iar numele trebuie dat mai departe.

Așadar, sunt expertă. Tocmai am reușit să-mi întorc viața cu susul în jos în trei zile. Am în grijă o plantă sensibilă, doi hamsteri și-o pisică. A, plus doi copii.

Tina matematiciana

Dacă „mama” e învățătoare…

edisidori chipmunk

#edisidori

După o primăvară care nu a venit atât de veselă cum aș fi vrut, a răsărit totuși soarele. O clipă a durat și, în februarie, mi-am mai adunat câteva cioburi de inimă, să le lipesc cu grijă la loc. Cip, mica minune ce-mi aducea zâmbetul pe buze ori de câte ori pereții răsunau a singurătate, a plecat într-o altă lume. Mă încăpățânez să cred că există o altă lume în care animalele merg, după ce ne părăsesc, deși mi s-a explicat frumos că nu e… de aceea trebuie să ne purtăm frumos cu ele în această lume, căci nu vom avea ocazia să ne îndreptăm faptele.

N-am suferit singură, și decizia Irisucăi a fost să ne luăm o pereche de veverițe siberiene. Am așteptat… nu știu cum să descriu perioada, care se lăsa cu lacrimi amare la fiecare pomenire, și mesaje insistente la fermă, mai ales după ce s-au născut… Vacanța de 1 mai a devenit duminică seară excursie de adus puiuții, și luni eram la Dunăre, în expediție. N-am avut nimic de zis, Iris i-a ales. Eu doar am semnat factura… și, ca orice părinte care îi ia animăluț copilului, mă ocup de acele detalii nesemnificative, din categoria hrănit, curățat & co. Pentru prima am primit ajutor de la Animax, cu hrană specială pentru veverițe, inclusiv siberiene, chiar și hrană vie. Comanda a inclus și viermi de făină, și am plasat-o folosind aplicația magazinului pentru mobil. Le-am luat și tub de fâș, am mai avut la hamsteri, și văd că le place. Pentru a doua… răbdare multă.

Dar prima problemă adevărată a fost botezarea puiuților. Cip & Dale nu se mai putea. Așa că am căutat cupluri celebre… Bonnie & Clyde nu s-a aprobat, că nu sunt hoțomane, oricât de veverițe ar fi ele, și nici finalul nu e de bun augur. Copiii au căutat pe net și dădeau variante, am ajuns la personajele din Amurg, dar Bella am avut un hamster. Însă Edi a rămas pentru băiat. Ne mai trebuia pentru fetiță… și… după încă vreo 50 de kilometri am ajuns la Dori. Cu i, nu y, că nu e pește. Finding Dori a rulat deja de 2 ori, că fetița ne râde în nas și a vrut să ne arate că trebuie să mai dăm cu aspiratorul pe după mobilă.

Eu sunt fericita „mamă” de aproape-gemeni, că nu sunt frați. Dimineață, singură cu puiuții acasă, nu știam pe care să-l mângăi, pe care să-l alint… mi-am zis că tocmai am aflat că în viața mea există loc și timp, doar că nu l-am descoperit eu. Mă văitam că n-am timp… tocmai am aflat că se poate face. Și nici nu simți!

Urmează o perioadă grea, în care eu am enorm de lucru și de învățat. Presimt că o să învăț, la propriu, cu veverițele în cap, spre invidia totală a Irisucăi, care azi voia să lipsească de la școală, doar să stea cu ele. Mi-am amintit de scuzele acelea… doamna, mi-a fătat pisica… și am trimis-o la școală! Sper doar să se obișnuiască repede cu noi!

Edi e mai liniștit, stă imediat la mângâiat între urechi, deși pare neîncrezător. Dori… își merită numele. După ce cârâie ca o broscuță, dacă o ții la căldurică, e de nerecunoscut.

În curând, noi aventuri.

edisidori chipmunk

Veveriță siberiană

D’ale lui Cip

Copil fiind, mi-am dorit mereu un animal în casă, însă pentru părinții mei nu a fost niciodată un subiect de discuție sau negocieri, iar toate tentativele mele au sfârșit trist, una dintre ele, cea cu porumbei, chiar tragic. Cum „averea” mea fizică aproape că nu există, am plecat în lume cu câteva promisiuni pe care mi le-am făcut mie. Una este cea legată de animalele de casă. Nu mi-am permis câine, pisică, în schimb ne-am descurcat minunat cu hamsterii, și de anul acesta cu veverița Cip. Nici nu mai știu dacă a fost moment de nebunie când am luat decizia de a o avea, dar cu fiecare zi care trece îmi dau seama că aveam nevoie de veselia ei, de codița stufoasă agitată nebunește prin casă. Oricât aș fi de tristă sau abătută, suflețelul ăsta mic mă face să râd instant.

În concediu a fost cel mai greu. Nu am putut s-o luăm cu noi, ar fi fost cumplit pentru ea drumul zilnic cu mașina, însă am găsit un suflet de copil care a avut grijă de ea. Surpriza acestei „toamne” însă o reprezintă schimbarea ei de comportament, și adaptarea la „hibernare”. În săptămâna aceea friguroasă și ploioasă, Cip cred că a prins un episod ceva la TV, că se comporta paranoic, de parcă scria undeva mare, Winter is comming! Toată ziulica pitea semințe… în pat, sub pernă, în buzunarul meu de la blugi… noroc că s-a mai îndreptat vremea, dar tot mai are fixații de-astea… ADN-ul va rămâne mereu cea mai mare enigmă… iar cu calendarul naturii nu-i de glumit.

Veveriță siberiană

Pregătiri de hibernare, somn în brațe, în tricou… cu picioarele din spate afară.

Azi a dat gata încă o alună. De obicei le roade coaja, până ajunge la miez, și mănâncă pe măsură ce-l descoperă. Azi nu. Azi a ros frumos toată coaja, a scos miezul întreg, și umbla cu el în gușă să-l ascundă. O vedeam cum se plimbă pe sub pătură, ca-n desene animate, când umblă Jerry pe sub covor! Parcă am National Geographic live acasă. A apărut în cele din urmă fără alună, pe undeva a pus-o ea bine… Ce mă uimește e că nu pune în depozit hrană proaspătă – struguri, roșii, castraveți…

Misterul zilei este o nucă. Sunt foarte curioasă cum va ajunge la miez… deocamdată e abandonată, a ales aluna, dar așteptăm. Nu știu nici cum vor fi următorii ani împreună, însă, când stau și scriu, și vine să-mi sară pe umăr și să-mi șoptească la ureche lucruri numai de ea înțelese, nu mai regret deloc că am adus-o acasă.

Sper să vă amuzați cu montajul de mai jos.

veverita siberiana

Ea e… Cip

În nebunia mea undeva prin primăvară n-am avut de lucru și i-am arătat Irisucăi un clip cu o veveriță siberiană, și i-am împărtășit una din dorințele mele ascunse, aceea de a avea una acasă. În copilărie Cip&Dale erau printre puținele personaje în care eu mă regăseam (în combinație cu fratele meu)… Știam de multă vreme de ferma de veverițe de la Cristian, și am cochetat cu mersul acolo vreo doi ani. În primul rând, pentru că nu e zoo, și nu au program de „privit veverițe”. Anul acesta însă…

… de Paști eram la Codlea. Iris deja avea microbul implantat, o ținea una și bună că ne luăm veveriță. Eu – balanță – oscilam, mai cu jumătate de gură spuneam b/da, și, deși încercam ca Manole să aduc ceva stihii în fața deciziei, nu mi-a mers. Fiecare plimbare prin zonă, și mai ales trecerile prin Cristian se lăsau cu bocete, așa că ne-am luat inima în dinți și am scris un mail să întrebăm când putem să trecem pe la fermă. Mesajul – aproape pe gustul meu – nu se poate, că abia e perioada de împerechere, și nu sunt pui. DAR (de ce mereu există un „dar”) vă trecem pe listă și vă anunțăm!! Și de-aici a început nebunia. Am făcut noi un calcul cam când ar trebui să vină pe lume, ne-a ieșit jumătatea lui mai. Spre sfârșitul primăverii, nu mai aveam trai cu copilul în casă. Veveriță în sus, veveriță în jos, când vine, ce face… Mai scriem două mailuri, să ne asigurăm că suntem pe listă, că adopția va avea loc în curând.

veverita siberiana

Și a venit și ziua cea mare! E greu să-ți imaginezi cum s-a luminat la față Irisuca când am deschis pumnul și a ieșit sfios un botic speriat. Ce acomodare, timiditate, nimic! Iris are ceva al ei, o căldură ce trece spre fiecare animal. Hamsterii noștri sunt dintre cei mai cuminți, pentru că ea i-a învățat așa.Vrea să devină medic veterinar, și dacă s-ar putea, să lucreze la ZOO, să nu aibă doar cabinet particular, unde să vină doar câini și pisici. Vrea mulți „pacienți”, cât mai diverși! Și își mai dorește ca Moș Crăciun să-i aducă odată darul de-a vorbi cu animalele.

O alintăm Cipi, când nu-i spunem Cip, deși e fată. Prietenii ne încurajează să mai luăm una, să nu se simtă singură, și cum pui face de două ori pe an, n-ar fi o tragedie, ca în cazul hamsterilor. E mofturoasă –  nu se atinge de morcovi decât dacă e singura legumă disponibilă, și ar mânca roșii la orice oră din zi și din noapte, dar fără coajă. Le curăță frumos și mă lasă apoi să le adun. Este extrem de curată, și aș putea s-o privesc ore în șir cum își spală codița. În cușcă e loc de masă, loc de somn, și, într-un colț și nicăieri în altă parte, toaleta. Îi place manichiura și pedichiura – a mea și a Irisucăi, are o plăcere nebună să alerge după degetele noastre și să-și încerce dințișorii. Prinde, dar nu mușcă. Doar cât să simți că e acolo. O lăsăm liberă, explorează, dar nu se ascunde. Dacă îți faci de lucru în cameră, vine sigur și ea să-și dea cu părerea. De pe umărul tău sau din vârful capului.

Doarme în căsuță de lemn, într-un cuib de fân. Și mereu are codița pusă peste ochi, semn de „sunt obosită, nu deranjați”. O dau copiilor drept exemplu… după joacă, întotdeauna se duce singură la culcare… fără să i se spună.

Bine ai venit, Cip, la noi acasă!

veverita_siberiana1

Mali si doi ochi ca doua margele

Mi-a luat ceva timp, şi nici acum nu sunt sigură că vreau să scriu acest articol. Am amânat cumva momentul, e ca şi cum aş accepta că nu ne putem controla viaţa. Acum câteva zile, Mali ar fi împlinit un an. Mali, hamsterul nostru, pentru cei care nu o ştiu. Ar fi împlinit, căci, din păcate, ne-a părăsit vara acesta. Am luat nefericita hotărâre de a pleca în concediu fără ea, şi am lăsat-o la ţară, în grija bunicilor. Bunicii… au avut probabil grijă atât cât au putut. Nu ştiu dacă a fost neglijenţa, sau soarta, sau orice altceva a fost în acea zi, când au găsit cuşca răvăşită.

N-am aflat imediat. Eram în concediu, şi probabil au crezut că ne protejează cumva, dar nu ne-au spus că Mali nu mai e. Au încercat din câte ştiu s-o înlocuiască, de parcă nu aş fi recunoscut ochişorii ca două mărgele negre… şi, într-un final, ne-au spus că nu au putut să ducă la bun sfârşit doar o simplă rugăminte. Atunci mi-am dat seama cât de mult ne ataşasem de ea, şi mai ales cât de mult ne lipseşte…

N-am apucat nici măcar să povestesc cum am trecut prin experienţa puilor, apoi i-am pierdut din păcate unul câte unul. Am suferit enorm după ultimul, pe care hotărâsem să-l păstrăm. Dar am trecut peste, era prima serie de pui, ea nu avea experienţă, aproape că ne hotărâsem să mai încercăm odată. Trebuia întâi s-o punem pe Mali pe picioare, era numai piele şi os după cei 8 pui care o epuizaseră.

Dar… n-am mai apucat. Încă plângem, şi eu, şi copiii, de câte ori ne amintim de ea. Deocamdată am ascuns cuşca. şi am hotărât să adoptăm un alt hamster. De fapt… doi. Aşadar, căutăm pui de hamster sirian, maxim 6 săptămâni, crescuţi acasă, nu la petshop. Preferăm crem sau alb, nu gri. Daţi de veste vă rugăm dacă ştiţi pe cineva.

O tarantula, doua tarantule…

Am tot spus pe-aici că îmi plac animalele un pic mai exotice. Nu sunt genul care să aibă câine sau pisică în apartament. Doar la curte. Acum vreo două luni am adoptat-o pe Mali, şi aproape că nu îmi mai amintesc cum era fără ea. Ba chiar mă trezesc noaptea dacă e prea linişte, mă tot gândesc să nu fi scăpat (iar) din cuşcă. Copiii au grijă de ea, dar curăţenia tot eu o fac. Ei sunt asistenţi, aduc materialele, au grijă să mă anunţe când nu mai e mâncare. Şi dacă se întâmplă "accidente" la joacă, e rolul lor să adune şi să spele.

Seara avem program de joacă cu Mali. E aproape dublă decât atunci când am luat-o, şi mă topesc după ochişorii ei roşii. Şi recunosc că sunt invidioasă pe Iris, cu care se împacă foarte bine. Atât de bine, că poate dormi liniştită la ea în braţe. Să-i fac poză e o adevărată provocare, căci nu stă locului o clipă. Dar acum am prins-o.

Hamster sirian la somn

Daar… când vorbeam despre Mali, şi descriam opţiunile, spuneam că întotdeauna mi-am dorit o tarantulă. Am mai avut un păianjen mare de grădină, acum vreo 14 ani, şi nu înţelegeam de ce toţi vizitatorii erau oripilaţi de gângania de 8 cm cu tot cu picioare. Mie mi se părea fantastică. Dar nimic nu e mai fascinant decât o tarantulă. Asta, normal, dacă îţi plac păianjenii. Ştiu că pot fi chiar domesticite, şi ai şanse să socializezi cu ele. Când am primit linkul pentru concursul sponsorizat de ThaoPets nu m-am putut abţine. Măcar ştiu că am încercat. Şi cum nu e chiar toată familia împotrivă, ce pot face ei daca eu sunt norocoasă?

Aşa cum prevăd şi condiţiile concursului, am intrat pe site-ul sponsorului. Prima dată am nimerit pe blog, şi am trecut peste aversiunea mea faţă de site-urile negre. Mi se par ok pentru foto, artă în general. Articolele sunt dedicate câte unei specii, sau unei curiozităţi din natură, cred că un copil care ştie să citească ar găsi destule variante interesante de petrecere a timpului liber. Poate n-ar strica un "title" la poze, să poţi vedea la mouseover despre ce vieţuitoare este vorba. Şi eventual instalarea wordpress-ului în română.

Dar am căutat site-ul. Am sperat că este un petshop cu o paletă mai largă, şi găsesc ceva accesorii de hamster. Mali i-a cerut moşului o bilă pentru alergat, şi încă nu găsim una destul de mare pentru ea. ThaoPets este în schimb un magazin dedicat pentru tarantule, reptile si amfibieni. Ahh… şi uite iar îmi amintesc cum voiam să ne luăm cameleon!

Spre diferenţă de blog, site-ul arată foarte bine pe negru. Se încarcă totuşi cam greu galeria de poze, şi nu cred că e vina usb-ului de la rds. Pozele mai merg optimizate, fără a le lua din calitate se poate scapa uşor de 15-20k din dimensiune, care contează atunci când încarci simultan 30 de poze. Am căutat o şopârlă care părea foarte simpatică în poza de pe blog, Nephrurus levis levis. Surpriza a fost foarte plăcută, căci pagina de prezentare include un filmuleţ cu cei doi pui din magazin, foarte convingător pentru cineva care are nevoie de argumente pro pentru a decide achiziţia. Revenind la aspectul site-ului, nu aş folosi în titluri fonturi artistice, pentru că sunt foarte greu de citit. Nu au film inclus în prezentare chiar toate reptilele, dar ideea este interesantă. M-am uitat şi la broscuţe, deşi nici dacă aş şti sigur că e un prinţ dincolo de pielea umedă, tot nu aş putea să le îndrăgesc.

Aşadar, visăm la o tarantulă. Până atunci, o avem pe Mali.

Hamster sirian la somn

Mali, fetita noastra

Daa… de azi mai am o fetiţa! Hamsteriţa noastră şi-a luat în primire căsuţa de dimineaţă. Şi… o cheamă Mali. Este rezultatul a două ore de certuri şi lupte. Dar am rămas fermă pe poziţie, şi fiecare a ales o silabă. Iris pentru că e prima sărbătorită, Andrei al doilea.

Copiii nu mai aveau răbdare, şi, s-o spunem pe-aia dreaptă, nici eu. De o lună cautăm, ne documentăm, Iris deja făcea AMR până la ziua ei şi îmi reamintea că nu a sosit cadoul, aşa că, gata, m-am trezit cu noaptea în cap, am dus copilul la grădi şi am plecat la Mihnea, să o iau pe Mali. O alesem doar din poze, şi abia aşteptam s-o văd. I-am cunoscut şi părinţii :), şi am luat-o de lângă frăţiorii ei. Era singura portocalie, şi nouă ne-a plăcut tare tare mult. Pe metrou a fost foarte agitată, aşa că mi-am făcut curaj şi am ţinut mâna în cutie. S-a încălzit, s-a linişit şi a adormit. Am adus-o acasă şi i-am dat drumul în cuşcă. S-a îngropat repede în talaş, apoi a scos capul şi a explorat cuşca. Pe roată nu s-a suit, în schimb mare succes a avut cartonul de la hârtia igienică.

A venit Andrei de la şcoală… a aruncat ghiozdanul şi a năvălit lângă cuşcă. Mali abia adormise, dar ţi-ai găsit… a vrut musai s-o vadă. El, care de obicei nu pune mâna pe animale, a reuşit s-o atingă. Cu chiu cu vai a stat să i se urce pe mână. După-amiază i-am construit din cuburi un castel-labirint.

Iris a stat la grădi ca pe jar. Cum am intrat în clasă a sărit de la măsuţă: A venit? A venit? Aproape că a alergat acasă, s-o vadă, s-o atingă. S-au dus pe apa sâmbetei zilele de instructaj, cum o lăsăm în cuşcă să se obişnuiască… ţi-ai găsit. Noroc cu castelul de cuburi, că putem să ne jucăm cu ea. Îi construim labirinturi noi. I-am lăsat la îndemână câteva alune şi seminţe, şi am avut plăcerea să o vedem ronţăind. Iris cred că nu se mai ridică de lângă ea… E aşa micuţă!!

A urcat pe roată, şi era cam derutată… în schimb Iris, lângă ea, "alerga" să-i arate mişcarea…

Va împlini două luni chiar de ziua Irisucăi. Şi eu trebuie să mă pregătesc de două torturi…

Mali, hamsterul nostruMali, hamsterul nostruMali, hamsterul nostru

PS: Normal, Mali ne-a lăsat şi două amintiri mici în timpul jocului. Mamiii, a făcut kk!! Şi? E hamsterul meu? S-au conformat copii, au luat hârtie igienică, au dus kk la toaletă. Probabil curăţenia în cuşca pe mine pică, dar măcar la joacă se descurcă ei.

Cum iti poate intoarce un hamster viata cu susul in jos

Mai stecor uneori pe blog si postări din categoria personale. Încerc să nu o fac des, căci nu aceasta e tema aici, dar de data aceasta nu ma pot abţine…

Orice copil îşi doreşte un animal de casă. Mi-am dorit şi eu la acel moment, tare, tare mult! Am avut trei porumbei, un hamster, un pui de vrabie, dar nu am avut susţinerea părinţilor. Aşa că prea mult timp nu am avut parte de ei. Vrăbiuţa era rănită, a murit sărmana. Ce am învăţat atunci e că un copil, dacă vrea, poate fi responsabil şi poate avea grijă de un animal.

Acum ceva ani buni mi-am dorit o iguană. Deja găsisem de unde să o adopt, numai că… nu locuiam singură. Iar pasajul „Iguana atinge la maturitate 1,5m fără coadă” mi-a băgat colocatarul în sperieţi.

Am ajuns şi în rolul de „mamă fără suflet”, care nu înţelege dorinţa copiilor… De ceva vreme se dezbate în casă problema unui animal. Eu şi fii-mea avem o înclinaţie spre reptile, aşa că nu mă miră că, după ce a văzut „O poveste încâlcită” tot ce şi-a mai putut dori a fost un cameleon. Ah, şi ce aş mai vrea şi eu!! Dar am tot citit, şi am ajuns la concluzia că este mult prea greu de îngrijit, şi accesoriile nu sunt ieftine deloc. Ca o paranteză, citind despre cameleoni, găsim noi două ceva despre iguane, cum că o baie în cadă le duce în culmea fericirii. Mami, aş putea să fac baie cu ea!! Îţi dai seama ce frumos?? Ooo da, numai eu am zâmbit când mi-am imaginat scena! Restul auditoriului a avut o grimasă…

Şi am tăiat cameleonul de pe listă. Am hotărât să caut o variantă la care accesoriile să nu mă ducă la faliment, şi nici vietatea să nu coste foarte mult, ca să nu plâng din motive suplimentare dacă nu rezistă stresului. Soluţia: hamster.

M-am apucat conştiincios să caut informaţii despre cuşti, accesorii, preţuri, specii… Am hotărât că va fi un hamster sirian (Andrei ar vrea unul cu părul lung), din mai multe motive: se recomandă începătorilor, nu este aşa rapid, şi este cel mai mare. Cu alte cuvinte, când l-oi căuta prin casă (căci cu siguranţă se va întâmpla şi asta), am ceva mai multe şanse să-l găsesc. Trebuie să-l luăm neapărat roşcat. Iris nu vrea gri. Apoi trebuie să fie pui, 4-6 săptămâni maxim. Cuşca… încă sunt în căutări, o variantă cu roată neapărat. Dar Iris face planuri. Mami, are nevoie şi de multe tunele, aşa, prin toată casa, ca la zuzu-pets! Îi face lista de jucării… am propus o soluţie de compromis: vindem păpuşile ei şi luam jucării pentru hamster. Ei bine, nu e de acord. Dar pot să nu-i mai cumpăr ei nimic de-acum înainte.

Am stabilit că eu nu mă voi ocupa de hamster. Ea şi dragul ei frăţior vor curăţa cuşca. Şi amândoi sunt responsabili. Dacă rămâne nemâncat, nu e vina mea! Acum normal că spun şi nu cred nici eu, că doar şi mie îmi place, şi nu mă va lăsa sufletul să chinui animalul.

Mai avem o problemă privind numele. N-am anticipat-o, m-a lovit aseară de nicăieri. Iris vrea fetiţă, Andrei vrea băieţel. Dar cum nu se cunoaşte sexul prea bine la hamsteri, chiar nu mă interesează ce sex are. Pui oricum nu intenţionez să am, deşi cred că ar fi extrem de interesant pentru copii… De dimineaţă, din străfundurile gândirii, Iris hotărăşte să-l cheme Pisi. Nume de pisică la un şoarice?? Nu merge. Am găsit soluţia salvatoare, care să împace şi capra şi varza: fiecare alege o silabă, din două sunete, şi le combinăm. Aştept cu interes să văd ce iese.

Deocamdată am trecut la pregătirea terenului, cum ne vom purta cu X când va sosi în casă. Primele zile nu îl vom stresa, îl lăsăm în cuşcă. Apoi alte câteva zile îl vom hrăni din palmă, şi când nu se va mai speria de noi, vom începe să ne jucăm cu el. Le-am explicat că nici lor nu le place când mergem pe la rude mai îndepărtate să-i smotocească aşa, din prima, să fie şi ei înţelegători cu puiul…

Dar pentru că e un hamster, am ţinut să le spun de la început că nu trăiesc foarte mult. Şi că la un moment dat va muri, va trebui să ne luăm adio de la el şi să-l îngropăm. Eu o să-mi pun o dorinţă, să nu moară! Explică-i copilului la 6 ani că nimeni nu poate îndeplini o astfel de dorinţă. Atât trăiesc ei. Bine, atunci, până moare, o să-l iubesc mult mult de tot!. Bine şi aşa. Am întins coarda, că îl plângem o zi, apoi îl îngropăm. Copilul e capitalist, şi negociază. Putem să-l plângem două?

Cred că stăm bine. Nu l-am găsit încă, dar ştim cum ne purtăm cu el, cine îl îngrijeşte, şi care e „testamentul”. Mai lipseşte să iau eu o doză mare de curaj, căci am vaga impresie că nu ştiu în ce mă bag. Şi încă încerc să-mi dau seama unde voi pune şi cuşca hamsterului la plecarea în concediu, la cât de îndesată e maşina, îl vor ţine în braţe, cu siguranţă!

Dacă aveţi sfaturi sau încurajări, sunt bine-venite. Momentul „0” se apropie cu repeziciune, şi am nevoie…

PS: Motive PRO:
Hamster sirianHamster sirian