Anul acesta modalitatea în care „livrez” mărțișoarele îmi cam dă de furcă. Deși sunt frumos cusute – cam asta am lucrat și eu, și Iris – trebuie să le prindem pe „ceva”. Așa că am ales să le confecționez o felicitare-suport, și, dacă la pictură nu am talentul necesar, le-am realizat ca filigran.
Modele se găsesc o sumedenie, Pinterest-ul este plin, pe gustul fiecăruia. Probleme apar când mărești modelul, linia devine pixelată, se vede prost și… decupezi mai mult intuitiv. Dar te descurci, în fond, calul de dar nu se caută la dinți. Până voi avea eu timp să mi le desenez pe ale mele, mai curge multă apă pe Dunăre, la ce program de lucru tocmai mi-am aranjat primăvara aceasta…
Din cauza imprimării proaste, a fost nevoie să întorc modelul, să se „vadă” partea fără imprimeu. Problema e că îmi dorisem foarte mult să fac felicitările cu fereastră decupată, și peste ramă să lipesc filigranul. Planul a eșuat, căci se vedea oribil la interior. Soluția de compromis a fost să folosesc foaie de calc, care să ascundă cât de cât pixelii. Dar nici aceasta nu a fost perfectă, deoarece calcul se încrețea de la lipici, de oricare ar fi fost, solid sau lichid.
M-am ales așadar cu două felicitări cu rămurele, de care am legat, la propriu, șnurul de mărțișor. Destinatarii sunt scutiți astfel de efortul de a le mai agăța într-un pom la începutul lui aprilie.
Pentru observarea efectului maxim al foii de calc, am realizat o fotografie cu lanterna în spate.
Modelele din carte sunt realizate compact, nu separate pe elemente. Teoretic ar trebui copiate fiecare în parte, cu indigo sau calc, și reproduse din hârtie colorată. Apoi decupate și asamblate. Cum însă varianta aceasta nu ar dura doar o oră, și rezultatul nu ar fi deloc garantat, prefer ca munca aceasta s-o fac eu. O singură dată le-am cerut să copieze cu calc, dar atunci erau doar două aripi de liliac.
