Frunze aramii – etapa a IIa – concurs cu premii de la Editura Cartea Copiilor

A trecut prima săptămâna de concurs, săptămână în care le-am cerut copiilor să facă un efort de imaginaţie şi să atingă cu bagheta copilăriei două frunze, două banale frunze pe care călcăm dimineaţa grăbiţi. Mă aşteptam ca creaţiile lor să fie deosebite, dar ceea ce a făcut deliciul acestei probe au fost dialogurile. Uneori scrise chiar cu mânuţele lor, dacă vârsta le-o permite, alteori puse pe hârtie de părinţi, ele mi-au adus, întâi mie – apoi celorlalţi vizitatori, o mulţime de zâmbete.

Nu ştiu cum vor puncta copiii creaţiile, ce vor aprecia mai mult, dar până atunci iată câteva exemple. Puteţi vedea întreaga colecţie accesând prima etapă a concursului.

 

Concursul se va desfăşura în perioada 16 septembrie – 6 octombrie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

A doua probă trebuie finalizată până la data de 29 septembrie. Este o probă pe parcursul căreia vom coborî privirea printre creaturile de la firul iebii. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Frunze arămii beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 7 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Frunze aramii la inceput de an scolar

A venit oficial toamna, şi nu ne-o spun nici frunzele ce capăta nuanţe arămii, nici vremea mai răcoroasă ori amurgul grăbit. Ne-o spun glasurile copiilor ce răsună cristaline în drum spre şcoală şi grădiniţă. Acum, când nu ne gândim decât la penare şi ghiozdane, vă doresc tuturor un an şcolar minunat şi timp liber pentru a vă putea juca cu noi.

Aceleaşi gânduri bune le transmite şi Editura Cartea Copiilor, care ne este alături în organizarea primului concurs de toamnă. Sunt pregătite cinci premii, voucher în valoare de 25 de lei, pentru copiii care vor răspunde provocărilor săptămânale.

Concursul se va desfăşura în perioada 16 septembrie – 6 octombrie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 22 septembrie. Este o probă de desen sau pictură, după inspiraţia fiecăruia, ce va surprinde discuţia dintre două frunze umanizate. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Frunze arămii beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 7 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Teme de vacanta

Cusaturi-mandalaNu, nu sunt la română, şi nici la mate. Sunt teme de lucru manual. Nu sunt nici pierdere de timp, cum am auzit de curând… cum că unii îşi lasă copiii să decupeze toată vara, şi uite cum nu fac nimic… Aşteptam de multă vreme temele de vacanţă, relaxate, fără premii, cu copii plecaţi în vacanţă, ori la bunici, dar cu creioanele la pachet. Îmi amintesc că într-una din veri aveam un mesaj… Ce ne daţi săptămâna viitoare? Noi am plecat la mare, şi n-am luat din păcate decat creioanele… ne descurcăm? Am plecat şi eu la mare cu creioane, acuarele, pernuţa de ace, fâşii de quilling. Şi ne descurcăm.

Săptămâna aceasta am dat o temă la care visam de vreo lună şi ceva. În cadrul concursului de 1 iunie, cel cu Mandala, am avut trei fetiţe din Petroşani care m-au dat gata cu ideea şi realizarea. Au realizat mandale cusute, iar una dintre ele chiar a câştigat premiul juriului. Am studiat pozele trimise de doamna lor învăţătoare, şi în final mi-am zis să încercăm şi noi.

În teorie, se fixează o lungime pentru coarda unui cerc şi se repetă la distanţe egale. Ar fi nevoie doar de un cerc şi puncte perforate, la distanţe egale. Cum însă nu era prea uşor de înţeles, am desenat şi corzile. Pentru print aveţi aici modelul pe carton. Perforaţi doar capetele liniilor, pe cercul exterior. Liniile sunt orientative, şi ar fi recomandabil să realizaţi modelul pe verso, unde nu este imprimeu.

Puteţi şi desena un cerc cu ajutorul unui cd, şi perforaţi cu un ac la fiecare 5mm, măsurând cu o riglă. Pentru cusut urmaţi modelul, sau alegeţi o distanţă oarecare între primele două cusaturi. Cu cât punctele sunt mai apropiate, cu atât rama va fi mai subţire.

Puteţi vedea aici creaţiile copiilor.

Ora de joaca – clopotel de final

Săptămâna trecută am încheiat ultimul concurs din primul semestru al anului, un semestru care pentru mine a fost aproape un maraton, pentru Năzdrăvani o serie lungă de provocări. Ultima „probă” am desfășurat-o împreună cu Editura Casa, chiar în prag de vacanță. Am încercat să-i provocăm pe cei mici cu teme la înălțimea premiilor oferite, cărți din colecția „Idei creative”.

Și nu pot spune că nu s-au descurcat. Prima temă a fost o aplicație practică pe unul din numerele colecției, un decupaj cu broscuțe. Cea de-a doua temă a presupus folosirea capacelor din plastic pentru a realiza un tablou, pe orice temă și-au dorit copiii. Cu mai multe sau mai puține capace, copiii au improvizat si s-au descurcat.

Colaje cu capace din plasticColaje cu capace din plasticColaje cu capace din plasticColaje cu capace din plastic

A treia temă i-a trimis cu gândul la mare, la vacanță. Copiii au realizat un crab, iar pentru mine a fost deosebit de amuzant să văd că s-au orientat spre crabi comestibili. Avem crabi din roșii, din pepene, din pâine, din cornuri… dar și un exemplar foarte frumos din scoici și melci.

Crab. Craft IdeaCrab. Craft IdeaCrab. Craft Idea

Luni am aflat și cine sunt câștigătorii celor cinci premii oferite de Editura Casa. Norocoșii au fost: Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani,
Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani,  Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani,  Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa,  Anastasia Teofana T., Pascani, 6 ani. Ei și-au revendicat deja premiile, și urmează să se hotărască ce anume își doresc din colecție. Din opțiunile sosite până acum, mă bucur să văd că se îndreaptă spre numerele cu decupaje – proiectele mele favorite :).

Mulțumim încă odată editurii Casa pentru că ne este alături și ne provoacă cu fiecare nouă apariție!

Ora de joaca – etapa a doua a concursului

Am încheiat prima etapă a Orei de joacă, concurs cu ocazia căruia sper să provocăm un pic imaginaţia înainte de vacanţă. Săptămâna trecută am exersat decupajul. Copiii s-au străduit, iar în unele cazuri modelul cu broscuţe propus de Editura Casa a avut ca rezultat tablouri unicat. Le găsiţi pe toate în pagina dedicată probei, împreuna cu modelele pentru print, dacă doriţi să încercaţi.

Cursa iepurasilor. Bunny raceCursa iepurasilor. Bunny raceCursa iepurasilor. Bunny race

 

Săptămâna aceasta reciclăm. Vom folosi capace de plastic, de la diverse recipiente, şi… vom fi creativi. N-am nici cea mai mică idee cum le vor folosi copiii, cerinţa este să realizeze un tablou A4. Primele idei le puteti vedea deja în pagina dedicată probei.
Tema trebuie terminată şi trimisă până la date de 16 iunie.

Concursul se va desfăşura în perioada 3-23 iunie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Ora de joacă beneficiază de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cinci volume, la alegere, din colecția Idei Creative. Fiecare premiu conține un singur volum.

Recomandări pentru câştigători:

Animale împletite cu tehnica scoubidou - Idei creative 71Obiecte decorative din hârtie - Ed. a II a - Idei creative 28Figurine din hârtie. Modele de primăvară şi de Paşti - Ed.  a II a - Idei creative 36Figurine jucăuşe din linguri de lemn - Idei Creative 68Decoraţiuni din hârtie. Forme geometrice - Idei creative 70

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat anunţării câştigătorilor, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 24 iunie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Luna florilor – la final de concurs alaturi de Kids Magic Store

Am ajuns şi la finalul concursului organizat împreună cu magazinul online Kids Magic Store. A fost prima dată când am încercat un concurs tematic, având florile ca subiect. Prima temă a fost un colaj cu narcise, a doua pictură cu lalele, şi a treia – liliac, pictură cu ştampile improvizate. Le găsiţi pe toate în paginile dedicate probelor.

Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.

Concursul a fost alcătuit din trei probe, desfăşurate în perioada 13 mai – 2 iunie 2013, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de magazinul online Kids Magic Store, constând în cinci vouchere valabile în magazin, în valoare de 15 lei.

La finalul concursului, cinci dintre copiii participanţi sunt recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un voucher în valoare de 15 de lei, valabil în magazinul online Kids Magic Store. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.

Recomandări pentru câştigători:

Panza pentru pictura AMOS calPerforatoare Craft Punch  diametru 19 mmSet creatie glass deco AMOS Plastilina iClay Amos 18g/cutie 6 culoriPasta decorativa AMOS PUFFY

3-06-2013

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

Câştigătorii sunt:

3 Anastasia Teofana T., Pascani, 6 ani
20 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa
34 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
10 Cristina R., Botosani, 6 ani
17 Ema B., Bucuresti, 6 ani

Participanţii la extragere au fost:

1 Alexandru T., Pascani, 6 ani 28 Mara F., Bucuresti, 6 ani
2 Anastasia Teofana T., Pascani, 6 ani 29 Maria O., Botosani, 5 ani
3 Anastasia Teofana T., Pascani, 6 ani 30 Maria O., Botosani, 5 ani 
4 Anastasia Teofana T., Pascani, 6 ani 31 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
5 Anne Cristina P., Clinceni, 6 ani 32 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
6 Cosmin Iliuta L., Chicerea, 7 ani 33 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
7 Cosmina Gabriela M., Tandarei, clasa a IIIa 34 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
8 Cristina R., Botosani, 6 ani 35 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
9 Cristina R., Botosani, 6 ani 36 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani
10 Cristina R., Botosani, 6 ani 37 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani
11 David N., Oradea, 5 ani 38 Natalia P., Bucuresti, clasa I
12 David N., Oradea, 5 ani 39 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIIa
13 David N., Oradea, 5 ani 40 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIIa
14 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 41 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIIa
15 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 42 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
16 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 43 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
17 Ema B., Bucuresti, 6 ani 44 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
18 Ema N., Bucuresti, 7 ani 45 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
19 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 46 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
20 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 47 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
21 Gloria V., Timisoara, 3 ani 48 Talida C., Petrosani, clasa a IIIa
22 Ilinca P., Campina, 6 ani 49 Talida C., Petrosani, clasa a IIIa
23 Ilinca P., Campina, 6 ani 50 Talida C., Petrosani, clasa a IIIa
24 Ilinca P., Câmpina, 6 ani 51 Victor I., Campina, clasa a IIIa
25 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 52 Victor I., Campina, clasa a IIIa
26 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 53 Victor I., Câmpina, clasa a IVa
27 Laura Ioana H., Iasi, clasa I

Mulţumesc magazinul online Kids Magic Store pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Ora de joaca alaturi de Editura Casa – concurs

Vă vine să credeţi? Calendaristic a început vara, chiar dacă afară toarnă cu găleata, şi numai ploaie de vară nu e… Noi în schimb ne pregătim pentru Ora de joacă, alături de Editura Casa. Prima oră de joacă s-a scurs sâmbătă, la Bookfest, când am decupat împreună cu copiii prezenţi în târg exact tabloul dat ca temă săptămâna aceasta. În plus, cinci dintre copiii participanţi la concursul ce abia începe vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu o carte la alegere din colecţia Idei creative a editurii Casa. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.

Concursul se va desfăşura în perioada 3-23 iunie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 9 iunie. Copiii vor realiza un tablou cu broscuţe. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Ora de joacă beneficiază de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cinci volume, la alegere, din colecția Idei Creative. Fiecare premiu conține un singur volum.

Recomandări pentru câştigători:

Animale împletite cu tehnica scoubidou - Idei creative 71Obiecte decorative din hârtie - Ed. a II a - Idei creative 28Figurine din hârtie. Modele de primăvară şi de Paşti - Ed.  a II a - Idei creative 36Figurine jucăuşe din linguri de lemn - Idei Creative 68Decoraţiuni din hârtie. Forme geometrice - Idei creative 70

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat anunţării câştigătorilor, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 24 iunie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Luna florilor – a treia etapa a concursului

Am încheiat cea de-a doua etapă a concursului Luna florilor, în cadrul căreia copiii au realizat un tablou cu lalele, folosind acuarelele. Le găsiţi pe toate în pagina dedicată probei.

Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.Tablou cu lalele. Tulip.

Ca să ne menţinem în temă până la final, cea de-a treia sarcină are în centru tot florile, de data aceasta – liliacul. Copiii vor realiza folosind ştampile o inflorescenta de liliac. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

La finalul concursului, cinci dintre copiii participanţi vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un voucher în valoare de 15 de lei, valabil în magazinul online Kids Magic Store. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.

Concursul se va desfăşura în perioada 13 mai – 2 iunie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Recomandări pentru câştigători:

Panza pentru pictura AMOS calPerforatoare Craft Punch  diametru 19 mmSet creatie glass deco AMOS Plastilina iClay Amos 18g/cutie 6 culoriPasta decorativa AMOS PUFFY

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat anunţării câştigătorilor, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 3 iunie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

 

 

Luna florilor – a doua etapa a concursului

Am încheiat prima etapă a concursului Luna florilor, în cadrul căreia copiii au realizat un tablou cu narcise. Mai aproape de realitate sau nu, narcisele lor sunt unice. Le găsiţi pe toate în pagina dedicată probei.

Cursa iepurasilor. Bunny raceCursa iepurasilor. Bunny raceCursa iepurasilor. Bunny race

Ca să ne menţinem în temă, cu un concurs dedicat florilor, săptămâna aceasta vom realiza un tablou cu lalele, pictat, iar opţional copiii îi pot confecţiona şi o ramă. suportul tabloului este la alegerea lor. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

La finalul concursului, cinci dintre copiii participanţi vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un voucher în valoare de 15 de lei, valabil în magazinul online Kids Magic Store. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.

Concursul se va desfăşura în perioada 13 mai – 2 iunie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Recomandări pentru câştigători:

Panza pentru pictura AMOS calPerforatoare Craft Punch  diametru 19 mmSet creatie glass deco AMOS Plastilina iClay Amos 18g/cutie 6 culoriPasta decorativa AMOS PUFFY

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat anunţării câştigătorilor, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 3 iunie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

 

 

Cursa iepurasilor, la final de concurs

Am ajuns şi la finalul concursului organizat împreună cu Editura Akademos Art. În ciuda vacanţei de Paşti, copii s-au descurcat cu temele propuse. Prima etapă a fost dedicată unei probe de desen, o cursă a iepuraşi, inspirată de clasica fabulă cu iepurele şi ţestoasa. De data aceasta am avut la start numai iepuraşi, care au dat tot ce au putut. A doua probă s-a desfăşurat în săptămâna mare; copiii şi-au decorat singuri oul de Paşti, tot cu un model cu iepuraş. În cadrul celei de-a patra probe, am încercat să realizăm din plastilină un mini-portret al urecheatului care a fost atât de drăguţ cu cadourile. Le puteţi admira în paginile dedicate probelor.

Cursa iepurasilor. Bunny raceCursa iepurasilor. Bunny raceCursa iepurasilor. Bunny raceOu de PastiOu de PastiIepuras. ModelajIepuras. ModelajIepuras. Modelaj

 

Concursul a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Editura Akademos Art, constând în cinci vouchere valabile în librăria online a Editurii, în valoare de 25 lei.

Recomandări pentru câştigători:

Aladin şi lampa fermecatăActivităţi matematice pentru grădiniţă, cu autocolanteMânzdrăvan

Balada căpşunilor fără culoare Lecţii de engleză în planşe de colorat

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

13.05.2013

Câştigătorii sunt:

32 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
25 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
14 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa
11 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani
7 Cristina R., Botosani, 6 ani

Participanţii la extragere au fost:

1 Alexandru T., Pascani, 6 ani 20 Mara F., Bucuresti, 6 ani
2 Alexandru T., Pascani, 6 ani 21 Maria O., Botosani, 4 ani
3 Anastasia Teofana T., Pascani, 6 ani 22 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
4 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa 23 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
5 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa IIa 24 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
6 Cristina R., Botosani, 6 ani 25 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
7 Cristina R., Botosani, 6 ani 26 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
8 Cristina R., Botosani, 6 ani 27 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa
9 Denis L., Nasaud, 5 ani 28 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa
10 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 29 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa
11 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 30 Robert L., Nasaud, clasa a II-a
12 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 31 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
13 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 32 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
14 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 33 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
15 Iasmina C., Oradea, clasa I 34 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
16 Iasmina C., Oradea, clasa I. 35 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
17 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 36 Stefan T., Oradea, 5 ani
18 Laura Ioana H., Iasi, clasa I. 37 Stefan T., Oradea, 5 ani
19 Laura Ioana H., Iasi, clasa I.

Mulţumesc editurii Akademos Art pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!