Toamna cu surprize, la final de concurs

Concursul s-a desfăşurat în perioada 28 octombrie – 17 noiembrie 2013 şi a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pe lângă realizarea temei, copiii au acordat puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

Concursul Toamna cu surprize a beneficiat de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cinci seturi a câte două volume la alegere din colecția Idei Creative (în limita stocului existent la finalul concursului).

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat au primit o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

Câştigătorii sunt:

1 Viviana Elena P., Vulcana Pandele, clasa a IIIa
16 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
45 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIIa
28 George Alexandru M., Tinca Bihor, 4 ani
46 Anastasia S., Arad, 4 ani

Vezi extragerea.

Participanţii la extragere au fost:

1 Viviana Elena P., Vulcana Pandele, clasa a IIIa 27 George Alexandru M., Tinca Bihor, 4 ani
2 Victor I., Campina, clasa a IVa 28 George Alexandru M., Tinca Bihor, 4 ani
3 Victor I., Campina, clasa a IVa 29 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa
4 Victor I., Campina, clasa a IVa 30 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa
5 Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I 31 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani
6 Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I 32 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani
7 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa 33 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani
8 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa 34 David N., Oradea, 5 ani
9 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IIIa 35 David Dumitru C., Gradistea, 6 ani
10 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani 36 David A., Barlad, 5 ani
11 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani 37 Cristina R., Botosani, 6 ani
12 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani 38 Cristina R., Botosani, 6 ani
13 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa 39 Cristina R., Botosani, 6 ani
14 Mihai Matei S., Bucuresti, 4 ani 40 Crina A., Navodari, clasa I
15 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani 41 Calin S., Campina, clasa I
16 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani 42 Calin S., Campina, clasa I
17 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani 43 Calin S., Campina, clasa I
18 Maria Rita L., Costeiu, 6 ani 44 Andreia S., Baia Mare, clasa a IVa
19 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani 45 Andreea Alexandra C., BUcuresti, clasa a IIIa
20 Maia H., Iasi, 4 ani 46 Anastasia S., Arad, 4 ani
21 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 47 Amalia A., Iasi, 4 ani
22 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 48 Amalia A., Iasi, 4 ani
23 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 49 Amalia A., Iasi, 4 ani
24 Larisa P., Baia Mare, 6 ani 50 Alexandra Valentina C., Negresti-Oas, clasa I
25 Iustin F., Brebu, clasa a IIa 51 Alexandra Valentina C., Negresti Oas, clasa I
26 Horia H., Iasi, clasa I 52 Alexandra Valentina C., Negresti Oas, clasa I

Mulţumesc Editurii Casa pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Edit: extragere 30.11.2013
Cele doua premii nerevendicate merg la nr. 36, 13, daca sunt revendicate in 3 zile, pana pe 3 dec, ora 17:00.
Extragere 7.12.2013:
Premiul nerevendicat merge la nr. 25, daca sunt revendicate in 3 zile, pana pe 10 dec, ora 21:00.

30.11.2013

Seri lungi de iarna alaturi de Editura Cartea Copiilor

Încheiem seria concursurilor cu premii din acest an alături de editura Cartea Copiilor. Sunt pregătite acum, înainte de sărbători, cinci premii, vouchere în valoare de 25 de lei, pentru copiii care vor răspunde provocărilor săptămânale.

Concursul se va desfăşura în perioada 18 noiembrie -8 decembrie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 24 noiembrie. Copiii vor realiza o machetă cu căsuţe. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Seri lungi de iarnă beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 9 decembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Toamna cu surprize, alaturi de Editura Casa – etapa a IIa a concursului

Săptămâna aceasta continuăm cu surprizele de toamnă alături de Editura Casa, cu o temă adaptată după numărul 82 al colecţiei Idei creative, proaspăt ieşit din tipar: Figurine din roadele toamnei. Este un exerciţiu de decupaj, care nu se opreşte însă aici, ci continuă cu puţin colaj de sezon.

Am testat de nenumărate ori proiectele propuse de editură în colecţia Idei creative, şi reacţia copiilor a fost, de fiecare daă, peste aşteptări. Pe lângă faptul că trebuie să decupeze singuri toate piesele necesare, sunt şi arhitecţii tabloului final. Am realizat buburuze, broscuţe, spiriduşi, ursuleti, iar săptămâna aceasta, cu permisiunea editurii, un şoricel. Sper ca cei care vor folosi materialul să citească cu atenţie menţiunile de pe prima pagină.

Condiţiile de participare la a doua temă a concursului, precum şi materialul de lucru sunt disponibile aici. A doua probă trebuie finalizată până la data de 10 noiembrie.

Concursul se desfăşoară în perioada 28 octombrie – 17 noiembrie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului (detalii solicitaţi pe mail, la prima înscriere, dacă nu le cunoaşteţi). Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Toamna cu surprize beneficiază de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cinci seturi a câte două volume la alegere din colecția Idei Creative (în limita stocului existent la finalul concursului). Până la finalul concursului vor fi disponibile şi noile numere dedicate proiectelor de iarnă:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, când sunt anunţaţi câştigătorii, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 18 noiembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Impresii de toamna, la final de concurs

Luna octombrie a fost dedicată unui concurs special, primul în care am avut alături echipa Cărţile Lucia Muntean. Temele rezolvate de năzdrăvani nu au fost deloc uşoare, mai ales ultima dintre ele, o temă de cusături. Puteţi vedea creaţiile în pagina concursului.

Strugure. Cusaturi.Strugure. Cusaturi.

Concursul s-a încheiat, dar săptămâna aceasta copiii mai acordă puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de Cărţile Lucia Muntean.

Concursul a fost alcătuit din trei probe, desfăşurate în perioada 7-27 octombrie 2013, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Cărţile Lucia Muntean, constând în cinci seturi a câte două volume „Rime pentru cei mai mici”. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.

Din colecţia editurii:

28.10.2013

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

Câştigătorii sunt:

7 Amalia A., Iasi, 4 ani 
42 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa
38 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 
55 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
54 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I

Participanţii la extragere au fost:

1 Alexandra Mariana P., Gaesti, 6 ani 23 Eduard A., Campeni, 5 ani 45 Maia M., Satu Mare, 5 ani
2 Alexandra Mariana P., Gaesti, 6 ani 24 Flavia N., Navodari, clasa I 46 Maria O., Ocna Mures, 4 ani
3 Alexandra Valentina C., Negresti-Oas, clasa I 25 Flavia-Maria N., Navodari, clasa I 47 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
4 Alexandra-Valentina C., Negresti Oas, clasa I 26 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 48 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
5 Amalia A., Iasi, 4 ani 27 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 49 Maria Stefania T., Petrosani, clasa I
6 Amalia A., Iasi, 4 ani 28 George Alexandru M., Tinca Bihor, 4 ani 50 Maria-Rita L., Costeiu, 5 ani
7 Amalia A., Iasi, 4 ani 29 George Alexandru M., Tinca-Bihor, 4 ani 51 Maria-Ruxandra-F., Bucuresti, 6 ani
8 Ana B., Gaesti, 4 ani 30 Horia H., Iasi, clasa I 52 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
9 Anca S., Campeni, 5 ani 31 Horia H., Iasi, clasa I 53 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
10 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIIa 32 Ilarie G., Câmpeni, 6 ani 54 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I
11 Andrei D., Bucuresti, clasa I 33 Ilinca P., Campina, clasa I 55 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
12 Andrei Damian B., Brebu, clasa a IIIa 34 Ilinca P., Campina, clasa I 56 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
13 Andrei Horia H., Iasi, clasa I 35 Ilinca P., Campina, clasa I 57 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
14 Costin Eduard C., Brebu, clasa a IIa 36 Ioan A., Videle, 5 ani 58 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
15 Costin Eduard C., Brebu, clasa a IIa 37 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 59 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
16 Cristina R., Botosani, 6 ani 38 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 60 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
17 Cristina R., Botosani, 6 ani 39 Larisa Oana C., Baia Mare, clasa a IVa 61 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IIIa
18 Cristina R., Botosani, 6 ani 40 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 62 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IIIa
19 David N., Oradea, 5 ani 41 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 63 Silviu I., V?lenii de Munte, clasa a IIIa
20 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 42 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 64 Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I
21 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 43 Maia H., Iasi, 4 ani 65 Valentin Gabriel C., Gaesti, 4 ani
22 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 44 Maia M., Satu Mare, 5 ani 66 Viviana Elena P., Vulcana Pandele, clasa a IIIa

Mulţumesc Editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Toamna cu surprize alaturi de Editura Casa (concurs)

Începem săptămâna aceasta un nou concurs, alături de Editura Casa care, pe lângă premiile oferite, ne ajută în organizare şi cu o mulţime de idei. Prima temă a concursului este inspirată din numărul 82 al colecţiei Idei creative, proaspăt ieşit din tipar: Figurine din roadele toamnei. Cum săptămâna aceasta toți copiii se agită, mai mult prin alte părţi ale lumii, mai puțin pe la noi, vom încerca să fim în ton cu moda. Halloweenul a devenit la noi prilej de distracție cu colegii la școală sau la grădiniță, un carnaval improvizat, ceva ce copiilor noștri le cam lipsește: distracția organizată. Este şi motivul pentru care îmi place această sărbătoare şi am adoptat-o pe site, mai ales pentru diversitatea copleşitoare de proiecte ce se pot realiza cu această ocazie.

Ca o paranteză, am avut mai multe teme dedicate de la începutul site-ului, mai jos voi da câteva exemple realizate de copii (click pe imagine pentru a vedea întreaga serie). Mai găsiţi şi aici câteva idei de Halloween.

Decoratiuni de HalloweenDecoratiuni de HalloweenDecoratiuni de HalloweenFantome de HalloweenPaianjeni de HalloweenCort cu indieniCreioane de HalloweenDovlecel de Halloween

Concursul se va desfăşura în perioada 28 octombrie – 17 noiembrie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului (detalii solicitaţi pe mail, la prima înscriere, dacă nu le cunoaşteţi). Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 3 noiembrie. Este o probă de colaj. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Toamna cu surprize beneficiază de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cinci seturi a câte două volume la alegere din colecția Idei Creative (în limita stocului existent la finalul concursului). Până la finalul concursului vor fi disponibile şi noile numere dedicate proiectelor de iarnă:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, când sunt anunţaţi câştigătorii, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 18 noiembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Impresii de toamna – ultima etapa a concursului organizat impreuna cu Cartile Lucia Muntean

Am trecut cu mari emoţii şi de cea de-a doua săptămână a concursului. Tema pe care le-am dat-o copiilor a fost una medie, care făcea apel mai ales la răbdarea participanţilor. Recunosc că aş fi vrut ca tema aceasta de mozaic să „sune” un pic altfel… dar am pus în balanţă timpul pe care îl investesc adulţii.

Aşadar, varianta iniţială a concursului trebuia să fie aceasta: coloraţi cu diferite nuanţe pătrăţelele de pe o foaie de matematică, apoi decupaţi fiecare pătrăţică. Folosiţi piesele obţinute pentru a alcătui un mozaic, lipindu-le cât mai aproape una de cealaltă. Rezultatul trebuie să fie un covor de frunze, aşa cum îl vedem dacă am zbura.

Cerinţa s-a transformat, am sărit peste decupaj, am păstrat doar pătrăţelele şi covorul. Am avut însă şi participanţi care au cerut voie să-şi crească gradul de dificultate al probei, ba chiar au intuit ceea ce aş fi vrut eu să cer iniţial. Unii au avut mai multă răbdare, şi au realizat creaţii impresionante, alţii mai puţină, s-au grăbit şi au „executat” proba.

Covor de frunze. Mozaic. Covor de frunze. Mozaic.

Puteţi vedea întreaga colecţie accesând a doua etapă a concursului.

Pentru săptămâna aceasta – ultima a acestui concurs, am ales o probă de cusături. Nu este uşoară, dar nici grea. Rezultatul va fi un strugure, despre care puteţi citi aici. Creaţiile copiilor vor fi afişate în pagina concursului.

Concursul se încheia în 27 octombrie 2013. Tema poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului (detalii solicitaţi pe mail, la prima înscriere, dacă nu le cunoaşteţi). Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Impresii de toamnă beneficiază de 5 premii oferite de Cărțile Lucia Muntean, constând în cinci seturi a câte doua volume „Rime pentru cei mai mici”. Din colecția editurii:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, când sunt anunţaţi câştigătorii, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 28 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Impresii de toamna- etapa a doua – concurs organizat impreuna cu Cartile Lucia Muntean

A trecut prima săptămâna de concurs, săptămână în care răbdarea a fost ingredientul principal. Nu suntem pictori, dar ne dăm silinţa să înţelegem. Fără a fi profesor de istoria artei, le explicam odinioară copiilor de unde vine numele curentului „impresionist”. Dacă priveşti cu atenţie, de aproape, tablourile, vei vedea că nu sunt decât o mulţime de puncte colorate. Priveşte-l de departe, şi spectacolul oferit ochiului este unul unic. Ce-am încercat noi? O impresie de toamnă, natură moartă, un fruct pe farfurie. Am pictat cu beţişoare de urechi, ca să fiu sigură că ne ies puncte, altfel cu pensula sigur făceam exces de zel.

Pentru a evita confuziile, am limitat fructele la măr, pară şi gutuie. Intenţionat nu am cerut strugure, şi tare rău mi-a părut pentru năzdrăvanii care nu au citit cerinţa cu atenţie şi au realizat acest fruct. Iarăşi, o greşeală pe care am aceptat-o, grupele 5+ aveau ca sarcină şi realizarea decorului. Dar… nu s-a întâmplat chiar în toate cazurile, sper ca copiii să ţină cont de acest lucru când acordă punctele.

O interpretare originală a cerinţei a avut-o Gabriel şi sora sa, Rita. E drept, am cerut un fruct pe farfurie, şi exact asta am primit…

Puteţi vedea întreaga colecţie accesând prima etapă a concursului.

Concursul se va desfăşura în perioada 7-27 octombrie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului (detalii solicitaţi pe mail, la prima înscriere, dacă nu le cunoaşteţi). Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

A doua probă trebuie finalizată până la data de 20 octombrie. Este o probă mozaic. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Impresii de toamnă beneficiază de 5 premii oferite de Cărțile Lucia Muntean, constând în cinci seturi a câte doua volume „Rime pentru cei mai mici”. Din colecția editurii:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, când sunt anunţaţi câştigătorii, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 28 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Frunze aramii, la final de concurs

Am încheiat primul concurs cu premii al acestei toamne, concurs organizat cu sprijinul Editurii Cartea Copiilor. Ultima temă de rezolvat a fost una de modelaj. Copiii au îmbarcat două ciupercuţe, speriate de ploile care ne-au cam înecat finalul de septembrie. Unele au fost mai speriate, altele au fost amuzate de această călătorie cu o ambarcaţiune improvizată. Nu le pot reda aici pe toate, dar le puteţi vedea în pagina concursului.

Concursul s-a încheiat, dar săptămâna aceasta copiii mai acordă puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de Editura Cartea Copiilor.

Concursul a fost alcătuit din trei probe, desfăşurate în perioada 16 septebrie – 6 octombrie 2013, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere valabile în librăria online, în valoare de 25 lei. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.

Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat au primit o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

7.10.2013

Câştigătorii sunt:

8 David A., Bârlad, 5 ani
31 Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa
33 Larisa Bianca P., Baia Mare, clasa I
10 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani
7 Claudia M., Bucuresti, 3 ani

Participanţii la extragere au fost:

1 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIIa 30 Ionut F., Dragasani, 5 ani
2 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa aIIIa 31 Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa
3 Andrei Dumitru M., Fratautii Noi, 4 ani 32 Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa
4 Andrei R., Bucuresti, 3 ani 33 Larisa Bianca P., Baia Mare, clasa I
5 Andreia Claudia S., Baia Mare, clasa a IVa 34 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa
6 Andreia Claudia S., Baia Mare, clasa a IVa 35 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa
7 Claudia M., Bucuresti, 3 ani 36 Maia M., Satu Mare, 5 ani
8 David A., Bârlad, 5 ani 37 Maria A., Iasi, clasa a IIa
9 David N., Oradea, 5 ani 38 Maria P., Popesti Leordeni, 6 ani
10 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 39 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
11 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 40 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
12 Dragos Valentin B., Vaslui, 6 ani 41 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
13 Eduard B., Gaesti, 5 ani 42 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
14 Eduard B., Gaesti, 5 ani 43 Mihai Matei S., Bucuresti, 5 ani
15 Eduard Valentin B., Gaesti, 5 ani 44 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
16 Elena Delia G., Frecatei, 4 ani 45 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
17 Elena Delia G., Frecatei, 4 ani 46 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
18 Elena Delia G., Frecatei, 4 ani 47 Ruxandra Maria F., Bucuresti, 6 ani
19 Emma J., Oradea, 5 ani 48 Ruxandra T., Otopeni, clasa I
20 Emma J., Oradea, 5 ani 49 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I
21 Flavia Maria N., Navodari, clasa I 50 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I
22 Flavia-Maria N., Navodari, clasa I 51 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I
23 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 52 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
24 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 53 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
25 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 54 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
26 George Alexandru M., Tinca, 4 ani 55 Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I
27 Georgiana Patricia H., Baia Mare, 6 ani 56 Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I
28 Giulia Andreea H., Baia Mare, 4 ani 57 Tudor C., Bucuresti, 3 ani
29 Ioan A., Videle, 5 ani 58 Vlad C., Bucuresti, 4 ani

Mulţumesc Editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Impresii de toamna alaturi de Cartile Lucia Muntean – concurs

Începem să simţim toamna din ce în ce mai aproape de inimi. Nostalgie, culoare, dar şi vânt, şi ploaie, şi zile minunat de călduţe şi plăcută. Luna aceasta vom pune sentimentele pe hârtie, iar efortul copiilor va fi răsplătit de echipa Cărţile Lucia Muntean.

Concursul se va desfăşura în perioada 7-27 octombrie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului (detalii solicitaţi pe mail, la prima înscriere, dacă nu le cunoaşteţi). Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 13 octombrie. Este o probă de pictură, cu tendinţe impresioniste. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Impresii de toamnă beneficiază de 5 premii oferite de Cărțile Lucia Muntean, constând în cinci seturi a câte doua volume „Rime pentru cei mai mici”. Din colecția editurii:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, când sunt anunţaţi câştigătorii, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 28 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Frunze aramii – ultima etapa a concursului cu premii de la Editura Cartea Copiilor

Am ajuns şi la ultima încercare pe care trebuie să o treacă năzdrăvanii în cadrul acestul concurs. Între timp frunzele au îngălbenit din ce în ce mai tare, iar toamna se simte pe la noi ca la ea acasă.

Săptămâna trecută am avut o temă grea, căci copiii au avut voie să folosească numai hârtie peentru a o rezolva. Nu toţi au reuşit să fie atenţi şi să respecte cerinţa, şi pe ici-colo tot a mai scapat câte un creion. Din păcate, am avut mai multe teme care nu au fost acceptate, dar pentru că au fost foarte simpatice le-am lăsat şi pe ele în pagina concursului. În plus, copiii au muncit, s-au încadrat în limita de timp, şi se simt bine să le vadă expuse. Puteţi vedea întreaga colecţie accesând a doua etapă a concursului.

Insecte pe frunze Insecte pe frunze

Concursul se va încheia duminică, 6 octombrie 2013. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

A treia probă trebuie finalizată până la data de 6 octombrie. Este o probă de modelaj, sper amuzantă pentru copii. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Frunze arămii beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 7 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.