Martisor-cos cu flori, cusut si tesut

Mărțișor: coș țesut, decorat cu flori

Martisor-cos cu flori, cusut si tesutSezonul acesta de mărțișor a început cu stângul, din diverse motive. Chiar dacă balerinele se aflau în top, și nici buchetele cu maci nu erau de lepădat, parcă lipsea „acea idee” care să-i dea farmec lui 1 martie 2016. Cumva fiecare an, de când am blogul, a avut modelul lui. Anul acesta n-am simțit asta până acum jumătate de oră, când am fost în sfârșit mulțumită.

Prima idee era legată de țeserea cu fâșii de hârtie. Însă mi-am dat repede seama că pe dimensiuni atât de mici este aproape imposibil.  Mi-am amintit de modul în care recomandam acum ceva vreme să fie improvizate războaiele de țesut pentru copii, din carton, acolo unde nu poate fi folosită o ramă de lemn. Întâi am vrut să „țes” un mic covoraș, pe cartonașul de mărțișor, însă dungile nu se așezat cum voiam eu, ițele nu stăteau întinse și marginile se strângeau… dar rezultatul începea să semene cu o împletitură de coșuleț. Atunci am decis să fac de fapt un coș, să trec ițele prin cusătura deja făcută și, să țes printre ele. Am folosit fir de goblen, în degrade. Țesătura nu este atât de ordonată pe cât mi-aș fi dorit-o eu, căci ițele au fost realizate repede, fără să păstrez aceeași distanță între ele, și, deși acolo unde erau mai dese s-a țesut mai greu, rezultatul este mult mai aspectuos (partea dreaptă). Pentru a țese am folosit un fir cam de lungimea unui braț, și un ac mare și gros, de 8 cm.

Martisor-cos cu flori, cusut si tesut

Am decorat apoi cu elemente din hârtie, decupate cu perforatoarele decorative. Le-am lipit, și cu acul cel mare am realizat câte un orificiu în mijlocul fiecărei flori, unde am cusut câte o mărgică galbenă, folosind acul pentru mărgele, despre care am povestit deja. Coșulețul poate fi „umplut” cu orice tip de floricele, cele mai rapide ar fi cele confecționate din benzi – quilling, dar și floricele din paiete colorate.

Dacă v-a plăcut, puteți să le confecționați printând pe carton  coșuletul de AICI (pagina 2). Pașii următori țin de inspirația fiecăruia.

Spor la lucru!

martisoare balerina cusut

Balet de primăvară – mărțișoare cusute cu balerină

Iris a intrat în sezonul de cusut mărțișoare. A început cu macii de zilele trecute, i-au plăcut, a învățat tehnica… Mă întreba cum de reușesc să încrețesc panglica atât de repede. I-am povestit că la vârsta ei îmi făceam deja singură pampoanele cu „tehnica” asta, și era cea mai rapidă modalitate de a face o fustă creață la păpuși. Așa că ea acum a redescoperit cumva roata în materie de cusut. Doar că plictisită de înșirat, s-a gândit ea să facă o dansatoare cu rochița înșirată. În momentul acela i-am perfecționat ideea, i-am dat un contur de balerină, și pe noul model fac și economie la panglică. Nu are nevoie decât de vreo 4cm pentru a realiza fustița, și prima dată când le-am lăudat, reacția a fost „ai decupat filigran??”.

Nu, doar am printat cu negru și am lipit apoi tot pe carton negru hârtia. Pentru că imprimanta mea face figuri când e vorba de carton, am printat pe hârtie normală, iar pe spate, când am cusut fusta, am pus un întăritor mic de carton, să nu rupem balerina. Dacă vă plac, aveți nevoie model, (AICI), de panglică (organza, că e mai subțire, bucăți de 5cm/1cm), carton colorat pentru suport, foarfecă decorativă, ac și ață, lipici, și șnururi de mărțișor.

Ca timp de lucru… în funcție de îndemânarea și vârsta copilului, aproximativ 10 minute. Iar dacă tipăriți tot pe carton modelul, siguranța în lucru este mai mare și poate fi mai eficient.

martisoare balerina cusut

buchete flori martisor

Buchețele de flori de mărțișor – flori cusute

Căutam o idee simplă pentru ora de opțional. Simplă din punct de vedere al materialelor necesare, căci în toiul sesiunii numai de umblat la cumpărături nu-mi ardea… așadar aveam seturile de cusut, panglici albe și roșii, și paietele de la Daco. Cum se apropie și mărțișorul, și trebuie să impresionăm cu ceva mămicile acasă, am hotărât să pregătesc cu copiii o felicitare, din care să realizăm acum prima parte, cea mai dificilă: buchețelul de flori.

Am printat pe carton modelele de codițe, de aici, și ne-am apucat de lucru. Pentru un copil de 5 ani durează cca 1h30min, dacă pornește de la zero, și perforează el modelul. Altfel se încadrează ușor într-o oră, mai ales dacă primește ajutor cu fundița. Modelul din stânga este cel mai simplu, trebuie doar să aveți paietele în formă de floricele. Pentru modelul din dreapta am tăiat bucățele de 15 cm de panglică – aceeași care se vede și la fundiță, am încrețit-o cu acul pe o parte, cum făceam în copilărie pampoanele de pus la codițe, le-an strâns și le-am cusut. Pe al doilea încă nu l-am testat cu copii, abia săptămâna viitoare mă întâlnesc cu cei de la școală și vedem ce iese.

Puteți economisi timpul dacă realizați codițele dintr-o singură împunsătură de ac, dar scopul meu a fost să și exersăm cusăturile, nu doar să realizăm modelul. Ce pot să vă spun e că modelul cu „maci”, cum l-a botezat o prietenă, a fost suficient de provocator și pentru cei mici, și m-au anunțat doi – dintre care și un băiețel – că vor să încerce. Nu aduce anul ce aduce ceasul, voi vedea data viitoare, când sper să revin cu imagini noi, cu lucrările finale.

buchete flori martisor

Edit:

Revenim cu impresii – tema cu paiete s-a încheiat cu grupa de grădiniță. A durat în medie o oră și jumătate, căci cusutul tulpinilor nu a mers foarte repede. Era mult mai ușor dacă realizam tulpina din două împunsături – una sus și una jos, însă nu am vrut să-i scutesc de exercițiu, căci pe termen lung ne va prinde bine. Iar cu paietele a mers minunat, a ajutat exercițiul pe panglică.

Știu că nu e ok să compari copiii între ei, însă din toate cele realizate, primul îmi place cel mai mult. F. are cinci ani, și este băiețel. E drept că nu a vrut să coasă complet modelul, pe motiv că „așa vrea el să fie al lui”, cu toate insistențele mele și explicațiile de la codițe, unde i-am arătat cum se completează elementele. Dar a ales florile singur, toate la fel, și a cerut să completeze planșa cu albinuțe – elemente care se aflau pe masă, dar niciuna dintre fete nu le-a cerut. Este modul meu de lucru, explic tehnica, în rest – alegerea culorilor, completarea planșei, aparține fiecăruia. Cel mai mult îmi place când învață unii de la alții – dar de data aceasta nu a fost cazul. Flavius a rămas ultimul în clasă când și-a lipit albinuțele.

Este mai greu să trec peste „a copiat de la mine”. Tot încerc să le explic că, dacă cineva te vede făcând un lucru frumos, și face și el, l-ai învățat ceva. Mai avem până acolo 🙂

martisoare cusute paiete

paiete bratari

Să coasem paiete…

Anul acesta mă tot gândeam să fac ceva special de mărțișor, și pentru că am luat de la Daco un set de paiete foarte faine, și mai am și acasă altele, mi-am propus ceva modele desenate, dar cu paiete aplicate. Și nu, nu lipite, le voiam musai cusute. Așadar, preventiv, am zis să fac o activitate de încălzire, să vedem dacă și cum se mișcă copiii cu paietele…

Le-am dus panglici – cam cât să o înfășoare de trei ori pe mânuță și să facă fundă, cu indicația să coasem paietele, cu două „raze”. Am forțat prea tare, trebuia să merg pe varianta cu carton, dar mi-am dorit atât de mult să iasă ceva „util”, căci adoră să plece cu ele… nu sunt pregătiți încă să renunțe la suportul solid, așa că voi mai amâna cu siguranță trecerea la cusăturile pe pânză. Nu pot controla încă materialul simultan cu mișcările acului.

De cusut paiete – au cusut, mai bine, sau mai stângaci, cu ața care se încurca mereu… căci am folosit ață de papiotă, mai subțire decât bumbacul cu care coasem de obicei. E drept că la finalul orei au plecat încântați, cu creațiile prinse pe mână. Au reușit toți să coasă cel puțin 10, așa cum mi-am propus, cei mai mititei chiar până la 16, și am avut și excepția, un model superb, „de clasa I”.

paiete bratari

La final am discutat și negociat, vom face fluturi de mărțișor, dar vom pune așa… de decor, vreo 4 paiete, nu exagerăm.

cusaturi toamna farfurie strugure

Cusături de toamnă

Azi mi-am propus să încerc marea cu degetul, să văd cum se descurcă piticii din grupa de anul acesta la cusut. Normal, cu acul din poveste, nu cu invențiile de plastic de acum. Am pornit cu stângul, unul din pitici lipsea, ceea ce înseamnă că lecția va trebui reluată, când ceilalți vor avea alt proiect. Am rămas cu doi pitici la „începători” și unul la „avansați”. Pentru D. pregătisem deja un strugure, dar am lăsat-o să aleagă din toate planșele de toamnă pe cea pe care și-o dorește. Mai avea crizanteme și umbreluță. Pentru începători pregătisem clasicul castron.

Mi-am dat seama că nu am un model de printat pentru acest castron, pentru că mereu l-am desenat cu mâna… am luat un arc de cerc și am perforat eu cartonul, din ochi. Nu-i pun pe ei să perforeze de la început, deși i-am avertizat că „va urma”. Castronul nostru cu mere, pentru un copil care are oarece îndemânare, nu ridică probleme. Aproape o oră este mai mult decât suficient pentru a termina.

cusaturi toamna farfurie strugure

Deliciul orelor de „început” este însă altul… prima dată le explic ce este acela un ac. Îl atingem, îl examinăm, îl prindem de ureche. Invariabil, la această etapă primesc replica „e prima dată”!! Acasă nu există ac. Apoi, urmează starea de nervozitate dată de urechea acului, din care ața se încăpățânează să iasă. Până vor înțelege mișcarea, eu sunt cea care bagă ața în ac. E tot din categoria „va urma”, dar le luăm pe rând. Apoi cum să faci să nu treci greșit ața, din față în spate. Dă mari bătăi de cap. Modelul e mai puțin important. Tehnica însă se însușește greu.

Ce am admirat a fost faptul că nu au rupt deloc cartonul. De obicei se întâmplă, și am mereu la mine etichete autocolante pentru a „pansa” planșa. Azi însă sunt foarte mândră de fete, s-au descurcat minunat. C. a terminat la timp, D. a dat gata strugurele în 50 de minute, iar S. aproape că termina. Am lăsat-o după jumătate din planșă să lipească merele, nu voiam să plece acasă cu „farfuria” goală. Era necăjită că n-a terminat, și a plecat acasă cu speranța că mami are ac, să-i dea să termine. Mi-a plăcut că avea și plan B: dacă mami nu mă lasă (avea ea un feeling că nu-i dă mama ac), o pun pe ea să termine; planșa asta nu poate să rămână așa!

Și, ca să vedeți că „se poate” (în cazul în care nu v-ați făcut deja curaj să-i lăsați), am filmat două mânuțe de aproape cinci ani, cosând, la aproape jumătate de oră de când au înțeles cum „se face”. Am scos sunetul original, fetele cântau pe fundal, povesteau de-ale lor, și nu se cade să fac publice detaliile 🙂 . Dacă vă plac cusăturile, în meniu am adăugat o categorie specială pentru acestea, unde am cuprins toate modelele desenate de mine în timp.

Idei creative 109 String art editura Casa

String art – un nou număr al colecției Idei creative

Idei creative 109 String art editura CasaAșteptam demult un asemenea număr în colecția mea preferată, și nu aveți idee ce bucurie a fost pentru mine când l-am văzut pe lista de noutăți. De câțiva ani de când am lansat acest portal, temele de cusături s-au repetat periodic, mereu cu alte modele. Feedbackul a fost întotdeauna pozitiv, sunt o mulțime de copii care au pus prima dată mâna pe ac în urma provocărilor de la temele săptămânale. Cusăturile au reprezentat și tema centrală a opționalului pe care îl susțin în cadrul grădiniței și programului de after-school, și am fost mereu încântată când am văzut că munca nu este în zadar. Am lucrat cu copii de la 4 la 10 ani, și acul nu este un dușman, sau o unealtă de ocolit.

Regulile sunt simple: când coși, nu ții degetul în fața acului, dar ții ochii pe el!

Numărul 109 al colecției Idei creative aduce câteva modele care se pot realiza pe carton, dar este prezentată mai pe larg tehnica realizării pe lemn. Nu am lucrat încă această variantă, pe motiv că țintele necesare nu îmi sunt chiar la îndemână. În schimb am văzut anul trecut, într-o sală de la muzeul Antipa, câteva tablouri realizate astfel, și erau impresionante! Sper ca în curând să găsesc suportul de lemn necesar, un meșter priceput la bătut cuie în puncte fixe (nu știu cum se face, dar aici mi-am nimerit mereu degetele), timpul necesar și răbdarea de a lucra un astfel de proiect. Pe net, dacă îl întrebați pe google de string art, veți găsi o sumedenie de exemple. Cartea propusă de editura Casa vine însă cu explicațiile necesare pentru realizarea proiectelor.

Ce găsiți în carte: broderie pe carton, string art pe plăci de lemn, forme geometrice, felicitări în nuanţe de roz şi mov,  inimi răsfirate, fluturi, hexagon albastru, valuri înspumate, felicitări de Crăciun, coroniţă brodată, stea, pasăre, soare, felicitări mici.

Idei creative 109 String art editura Casa

Pe lângă descrieri și modelele orientative, volumul cuprinde și filele cu imprimeurile necesare, inserate la jumătate, și care se pot detașa pentru multiplicare. Ținând cont că este vorba doar de perforare, pentru un model poate fi folosit direct printul furnizat, însă eu am preferat să le copiez. Foaia am prins-o cu cleme de carton (un carton cât mai gros, pentru a ține modelul bine întins), și am perforat cu un ac subțite. Am încercat și cu un ac gros, însă pătrunde mult mai greu prin carton și am renunțat.

Anul acesta am cusut coronița, când rămăsesem în pană de inspirație pentru felicitarea de Paști. O secvență din ea am pregătit-o și pentru Năzdrăvani, la temele săptămânale, și puteți vedea toate creațiile dând click pe imaginile de mai jos. Copiii au avut pe spatele modelului câteva linii coordonatoare, pentru a putea „vedea” modelul, însă numai pentru o frunză și o floare. Pe celelalte le-au cusut fără direcționale, folosind intens abilitățile de orientare vizuală.

Același model l-am început și la opțional, și am reușit să terminăm parțial după aproape două ore de curs:

idei-creative109-casa-3-string_art

Așa cum v-am obișnuit, la târgul de carte ce va urma, împreună cu editura Casa, vom organiza pentru copii un atelier gratuit, tot pe această temă, sting art. În curând voi adăuga și detaliile, dar voi reveni și cu alte modele realizate la grădiniță împreună cu copiii, căci ne-am apucat (cei care au terminat primul model) de steluțe, chiar dacă iarna este încă foarte departe.

Volumul prezentat îl puteți achiziționa direct din librăria online a editurii Casa, dar și din alte librării online precum: elefant, bestkids, librarie.net, emag,

String ArtUn model asemănător, pe aceeași temă îl găsiți la Libris, Bookdepository, Books-Express, Okian.

 

Martisoare pe panza de sac

Am realizat în toamnă câteva idei de tablouri sau semne de carte folosind pânza de sac. De#&259;i „la metru” nu face o impresie prea bună, tăiată şi prelucrată chiar are un efect neaşteptat. Săptămâna trecută am lucrat un pic cu ea la grădiniţă, şi, în particular, am încercat să o folosesc şi pentru cusături. Mărţişoarele rezultate au o oarecare tendinţă tradiţională, însă modelele sunt aleatorii.

martisoare-cusute5

Cred că ar arăta mult mai mai bune dacă aş fi cusut cu lână mai groasă, să se acopere complet decorul, însă atunci copiii nu ar fi putut „citi” la fel de uşor modelul. Îmi amintesc că „scoarţe” de genul acesta avea şi bunica pe perete, dar cusute cu fir gros, şi cu un decor minunat. Este mai greu de folosit decât etamina, în sensul că împunsăturile nu au un spaţiu clar definit, reprezentarea în mintea copilului fiind dificil de făcut. El trebuie să-şi imagineze cele două fire pe verticală şi orizontală unite, şi vor reprezenta mijlocul. Mai uşor pentru ei ar fi de adaptat un model simplu, în genul celui de la semnul de carte.

În schimb acelaşi decor a arătat foarte bine pentru quilling şi scoici, şi puteţi încerca, nu este nici foarte scump, iar jumătate de metru de material ajunge pentru câteva proiecte interesante de primăvară.

martisor cusut pe panza sacmartisor pe panza de sac

Spor la lucru!

Atelierul de creatie | Alte mărţişoare

Martisoare cusute pe etamina

Din experienta anului trecut, modelele mici, realizate pe etamină, au avut cel mai mare succes. Anul acesta Andrei a avut deja târgul de mărţişoare la şcoală, iar buburuza cusută (chiar dacă stângaci) a fost prima care s-a vândut. Am constatat de-a lungul timpului că modelele mici, cu nu mai mult de 30-40 de muşte, sunt cele mai bine primite, şi sunt şanse ca un copil să le termine într-o oră, cu condiţia ca activitatea să nu fie la prima vedere.

Am pregătit mai multe mărţisoare, cu modele culese, adaptate, ori inventate. Toate pentru a putea să le ofer copiilor cât mai multe variante pentru ora de lucru manual. Dintre modelele de mai jos, cel „curcubeu” poate fi realizat şi de copii de 3-4 ani, dacă aveţi răbdare să le explicaţi, să staţi pe-aproape să băgaţi aţa în ac ori să desfaceţi noduleţele de la aţă. Dacă copiii înţeleg, puteţi trece la modele mai complicate, cu linii, cum sunt cele „tradiţionale” din imaginile de mai jos. Pentru a le realiza, noţiunile de stânga, dreapta, sus, jos, lateral, diagonală, trebuie să fie relativ bine fixate, la fel ca şi conceptul de număr. Pentru şcolari nu ar trebui să ridice probleme niciunul din modelele propuse.

martisoare-cusute3
martisoare-cusute4

Spor la lucru!

Atelierul de creatie | Alte mărţişoare

Floricele cusute – martisoare

Am afirmat că putem confecţiona mărţişoare aproape din orice material. Însă de când am deschis acest blog am avut o sensibilitate deosebită pentru temele de cusături, şi am încurajat întotdeauna părinţii să îşi facă curaj să le arate copiilor acul încă de mici. Asta nu pentru că lucrul manual are o deosebită valoare educativă, este generator de îndemânare, dezvoltă ingeniozitatea, trezeşte bucuria şi mândria la acela care îşi vede lucrarea ieşind din propriile mâini. Practic lucrul manual este indispensabil pentru a rezolva problemele simple de zi cu zi. Poţi fi campion IT, dacă eşti sus pe munte şi ţi s-a rupt rucsacul, nu vei avea o baghetă magică cu „touch” ca să rezolvi problema. Sau să faci un nod, să legi şireturile…

Am propus destule modele – deşi nu atât de multe pe cât mi-aş fi dorit eu!! – din care puteţi alege. Mi-aş dori să am mai mult timp pentru a pregăti astfel de provocări pentru copii… aşa că nu am ratat ocazia acum, de mărţişor, să adaptez un model propus acum două veri, prin miniaturizare şi transformarea mandalei într-o floricică, perfectă pentru un mărţişor. Puteţi descărca pentru imprimantă fişierul disponibil aici, şi printaţi pe carton. Culoarea de fundal – după preferinţe. În exemplele de mai jos am folosit şi fundal negru, însă pe acesta nu puteţi printa. Am printat pe alb, şi am perforat cu acul două coli simultan. Nu am trasat liniile îndrumătoare, pentru a nu strica aspectul , însă sper ca explicaţiile ce vor urma să vă fie de ajutor. Puteţi exersa, dacă doriţi, pentru început modelul de vară pe care l-am menţionat mai sus, veţi înţelege mai uşor sistemul de lucru.

Modelele propuse sunt simple, cu o singură culoare, sau cu două culori îmbinate ori surprapuse. Se coase de preferinţă cu bobin colorat de bumbac, cele mici ca mingea de ping-pong de la mercerie. În teorie, se strasează din punctele indicate corzi în interiorul cercului, toate de aceeaşi dimensiune. Din fiecare punct vor fi câte două, cum este în imaginea de mai jos, modelul (1). Asemănător cu acesta este modelul (4), dar care se lucrează în acelaşi timp cu două culori.

Flori cusute - martisoare

Voi detalia mai jos, prin imagini şi prin cuvinte, modul în care se realizează modelul (2) şi (3). Aveţi nevoie de două culori pentru floare, şi una pentru frunză. Paşii 1-3 reprezintă floarea din planul secund, care se realizează cu o singură coardă din fiecare punct. Cu cât coarda este mai mare, cu atât mijlocul rămas este mai mic. Alegeţi cea mai mare coardă pe care v-o doriţi, dar nu diametrul cercului (1-13!). Pentru exemplul acesta am folosit coarda 1-12 (dimensiune 11 unităţi). Realizaţi corzile sărind mereu peste un punct şi mergând mereu în punctul următor în sensul acelor de ceasornic, până veţi avea câte o împunsătură de ac în fiecare punct marcat (pasul 3). Schimbaţi aţa şi alegeţi o dimensiune de coardă mult mai mică. La pasul 4, coarda folosită este 3-11 (dimensiune 8 unităţi), pentru că aceasta permitea să se vadă steluţa din mijloc integral. Nu este însă o regulă, şi puteţi folosi orice dimensiune. La cea de-a doua culoare veţi folosi punctele la rând, mergând mereu în acelaşi sens, până când aveţi două corzi de aceeaşi culoare din fiecare punct (paşii 4-6).

Pasul 7 reprezintă spatele materialului, după prima floare, dacă lucraţi ordonat şi în acelaşi sens. Pasul 8 reprezintă frunza. Aici nu ştiu dacă am ales cea mai bună soluţie, puteţi îmbunătăţi modelul dacă aveţi alte idei. Pe fiecare linie sunt 6 puncte, cele două de sus se unesc, fiecare, cu câte două de pe linia opusă.

Martisoare cusute - flori

Sper că am reuşit să vă provoc să realizaţi câteva mărţişoare unice anul acesta. Ca timp de lucru… pentru un copil care a mai cusut, aş spune că durează undeva la 20min.

Vă doresc spor la lucru!

Ursulet de plus (*14)

Proiectul acesta este de fapt o idee pe care v-o recomand, din păcate nu o pot face şi cu linkuri… deşi prima dată l-am văzut pe net, apoi, inexplicabil, au dispărut toate! Este un set creativ pentru confecţionarea unui ursuleţ, dar în serie mai există şi variante pentru două păpuşi, cel puţin în magazinul în care l-am găsit eu. Nu este un set pentru copii foarte mici, pentru că se coase la un nivel de mare precizie. Piesele sunt toate pregătite, capul, picioarele şi mâinile, doar burtica trebuie asamblată şi apoi prinse membrele. Este genul acela de material care te face să nu-l mai laşi din mână, dar se coase la 2mm de margine, alunecă, şi nu este uşor. Iris l-a primit cadou de ziua ei, şi am lucrat la el amândouă, mai mult pe principiul mama-mpunge şi eu trag. Ea umplea cu puf, superviza proiectul… Aşa de bine ne-am completat, că i-am montat burta invers 🙂 , şi ne-am dat seama abia când era gata, şi avea o oarecare poziţie nenaturală (se vede şi în poză). Aşadar pufoşel aşteaptă acum vacanţa, pentru a intra într-o operaţie de revizie şi inversare a corpului.

Dar ne-am distrat, iar când a fost gata, aşa mic şi pufos (are 15 cm teoretic, deşi pare de 20), a devenit brusc preferatul. Pentru că la el a muncit, pentru că a muncit cu mine. Nu ştiu dacă veţi găsi seturi asemănătoare pe net, sau în magazine, însă, decât să luaţi un animal de-a gata, vă recomand această variantă. Chiar dacă nu vor coase ei efectiv, vor avea destule de făcut. În plus, câţi au văzut cum se confecţionează un ursuleţ? Sau ce sunt boabele acelea tari din lăbuţe?

soft-toy-urs
Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun | Jocuri si jucarii educative

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.