Adaconi, Hateg

Album foto decorat

Uneori ce-și face omul cu mâna lui… se cheamă, normal, lucru manual. Ei bine, căutând o idee faină pentru a ilustra „altfel” articolul despre vizita la Hațeg, am imprimat două dintre fotografiile realizate acolo pentru a face o pagină de album cu materiale – cum s-ar putea altfel?! – tot de la Daco.

Atât mi-a trebuit. Momentul în care i-am arătat Irisucăi ce vreau să facem a fost decisiv. Parcă am băgat-o în priză. „Distracția” mea a fost aceea de a lipi trei dintre făgurele (autocolantele hexagonale de la colțuri) și benzile decorative galbene… în rest mi-a dat voie să fac arhitectura paginii, dar de lipit – a lipit ea. A, da, și mi-a dat voie se decupez o siglă de pe unul din ambalaje.

Ce mi-a plăcut e că, deși aveam suficiente variante din spumă și fetru pentru decor, mi-a zis că ar merge ceva mai „finuț”. Adică, cu alte cuvinte, deși m-am ținut departe de scrapbooking, ochișorii ei acolo sar… și am de rezolvat acum alte probleme: prima, vrea să facem câte-o pagină de acest fel pentru fiecare eveniment fain din viața noastră. Ceea ce – teoretic – nu e un lucru rău.  A doua, vrea mai multe materiale, ceea ce practic înseamnă investiții, și, ooo, Doamne, un drum pe care n-am vrut s-o apuc până acum. Dar cine sunt eu s-o opresc pe ea?! A treia, vrea o cameră pentru lucru, cu dulăpioare, sertărașe, cutiuțe… și aici am oprit-o, chiar visează deocamdată cu ochii deschiși.

Cert e că și-a luat foarte în serios rolul de membru al echipei, iar eu mă simt minunat lucrând cot la cot cu ea. O văd ambițioasă, dornică să învețe, și mă întreb uneori cum de am crescut așa un copil minunat. Are uneori niște idei… de trebuie să mă așez jos, să o privesc, și să-mi țin inima să nu plesnească de mândrie: e fetița mea!

Adaconi, Hateg

Am folosit: Bandă adezivă imprimată – AD209, diamante AD011, fluturi AD112, cleme cu fluturi AD107, frunze AD024, făgurele AB013, flori fetru AD025 și AD027. (Pentru identificare introduceti codul pe DACOmag.ro)

Atelier DACO - sub apa

Lume marină, pe și sub apă

Vizita la sediul Adaconi de la Hațeg a avut sâmbătă, ca eveniment central, atelierul, și aici am putut să ne „jucăm” cu cele mai noi produse din colecția DACO. Intră aici și seturile de accesorii creative, dar și uneltele noi. A fost destul de dificil să mă gândesc ce anume să lucrez, și ideile se înlănțuiau, apăreau și dispăreau pe măsură ce mai deschideam un coșuleț…

Proiectul a început să se țeasă de la setul de Luminători (cod AD095), cu norișori, stele, soare, lună. Norișorii mi-au plăcut cel mai mult, și prima tentație a fost să fac, în sfârșit, colajul cu norișori și curcubeu… dar parcă era prea simplu, și, cum musai voiam nori… trebuia peisaj. Dar mi-au plăcut mult și peștii din setul de Sub apă (cod AD121), și de aici s-a decis: facem tablou în secțiune… când să unesc cele două cartoane, mi-am dat seama că pot să fac tablou 3D. Era însă nevoie, ca să realizez „cutia” pentru acvariu, de îndoire rapidă, pe unghi. Așadar, s-au făcut utile plăcile de biguire, (cod PB002 și PB001), atât cea mică, cât și cea mare. Cu cea mică am îndoit la 45 de grade două cartoane tăiate A5 cu trimmerul (TR04), și le-am lipit de cele două de bază, pe post de contraforți.

Atelier DACO - sub apa

„Luciul apei”, suspendat, este realizat tot din carton, pe care l-am lipit de fața verticală cu bandă dublu-adezivă buretată (BA318), pe care, pentru valuri, am lipit carton ondulat (cod AD028). Am început cu lumea „de deasupra”, am decupat repede niște munți, un vulcan, am lipit norișorii… culmea, în timp ce dezlipeam tacticos folia de pe ele, mi-am dat seama că, deși mă „joc” cu seturile DACO de ani buni, de fapt de fiecare dată i-am lăsat pe copii la această etapă… și e atât de amuzant și relaxant…

Am decorat insula cu palmieri din setul Caraibe (cod AD116), dar tot aici mai sunt corăbii, timone, ancore și lunete. Am ales să pun doar trei corăbii, și m-am gândit la cele trei cu care Cristofor Columb a plecat spre America: Santa Maria (singura care s-a și întors), Pinta și Nina.

Sub apă nebunia a continuat. Algele sunt realizate tot din carton ondulat. Aș fi trecut pe quilling, dar a fost momentul în care i-am înțeles pe copii ce simt în momentul în care îi anunț că mai au 10 minute până „se sună”, și acel disperat încă puțin, doamna… Așa că algele s-au făcut repede, peștii atașați cu autocolant. Balena mi-a plăcut enorm, am jupuit folia doar pe mijlocul ei și am lipit-o pe muchie. Am mai pus Floricele (cod AD018) pe alge, diamante mari (cod AD184), și am strecurat și un monstru marin din setul de Marțieni (cod AD194). Am improvizat repede un cufăr, pierdut în adâncuri, umplut cu confetti și orice altceva sclipea pe masă, stelele de mare sunt din setul cu norișori.

Atelier DACO - sub apa

Cât timp eu îmi făceam de cap cu peisajul, Iris era alături, lucrând, de la zero, o corabie. Mi-a plăcut enorm cum a decupat, și cum, trăgând oleacă cu ochiul – deși ea zice că eu m-am uitat prima dată la ea, nu ea la mine (știu că nu m-am uitat!), am mers cam pe aceleași seturi și idei. Ea a terminat mai repede, a decis să pună pe corabie pirați, vânători de balene (săgețile roșii vânează peștele), și pe insulă o comoară.

Atelier DACO - sub apa

Dacă am transformat sau nu joaca în artă, așa cum este și sloganul DACO – rămâne se judecați voi. Însă noi ne-am distrat de minune!

În curând, când va fi gata noul site DACOmag.ro, voi completa articolul și cu linkuri către produse.

 

 

scoica cu perla din evantai hartie

Scoică cu perlă din evantai

Căutând o idee pentru vară, pentru cusut, am ajuns la ideea unei scoici. Doar că în timp ce căutam un model pentru a putea realiza grafica necesară, scoica a început să prindă contur în mintea mai mult ca evantai, nu ca proiect cusut. L-am început ca pe o joacă cu evantaie, să văd ce „iese”. Și am ajuns la ceea ce vedeți mai jos…

scoica cu perla din evantai hartie

Aveți nevoie de un disc din hârtie, cât mai mare. Eu l-am desenat cu ajutorul unei farfurii pe o coală de hârtie glasată. Am ales una argintie, pentru a simula sideful aflat înăuntru. Partea mai grea a fost să pliez în cute mici și uniforme, și poate că ar fi mai util pentru copii să fie un disc din hârtie dictando, să traseze cu un pix gol liniile, apoi să îndoaie mai ușor. Sau să traseze pur și simplu linii paralele, la distanță de 5-7mm, ca ghidaje pentru îndoire.

Următoarea etapă a fost să tai centrul. În funcție de cât de mulțumiți sunteți de dimensiune, puteți să mai tăiați sau nu câte o bucată. Întrepătrundeți cele două evantaie obținute, și perforați toate hârtiile folosind un ac gros. Pentru operațiuni de acest gen, eu folosesc un ac de quilling cu două capete, unul fiind perforator.

Am prins apoi cu o sârmă, pentru a permite celor două părți să se miște și scoica să se poată „deschide”. Finalul este simplu, se caută o mărgică mare, și se vopsește cu argintiu, sau se îmbracă în staniol, la nevoie.

Am confecționat cu copiii de-a lungul timpului diverse acvarii, și scoica astfel confecționată ar putea fi un element de decor.

scoica cu perla din evantai hartie

Spor la lucru!

zmeie din hartie

Zmeie din hârtie – decorațiuni în miniatură

Toamna aceasta le-am dat ca temă copiilor care participă la programul de aici de pe site să confecționeze un zmeu, în miniatură, pentru a decora ghivecele cu flori din c(l)asă. Tema le-a fost pe plac și, chiar dacă eu m-am gândit la zmeul clasic, ei s-au dus cu gândul mai departe. Ce au creat ei puteți vedea aici.

Am fost destul de necăjită că nu am reușit să fac și eu tot atunci proiectul, Iris a ratat tema, așa că acum, când ne-am mai eliberat olecuță, am zis să trecem la treabă. Numai că ideea mă rodea atât de tare, încât am hotărât să o realizez și la grădiniță, cu copiii.

zmeie din hartie

Aveam de ales între două variante: aceea de a le da elementele gata tipărite, și aceea de a le confecționa singuri. Pentru prima variantă se printează acest document astfel:

  • pagina 1 – pe hârtie albă, normală, câte un element pentru fiecare copil.
  • pagina 2 și 3 – pe hârtie colorată, fiecare copil primind câte două elemente din fiecare tip (calculele privind necesarul le face fiecare în parte, în funcție de numărul de copii).
  • Pentru cei care doresc să confecționeze un singur zmeu, vă recomand să printați prima pagină, iar unul dintre romburi să-l tăiați în patru, și să folosiți părțile obținute ca șabloane pentru a trasa triunghiuri pe hârtii colorate. Sau desenați un romb, cu diagonala mare de 13cm și diagonala mică de 9, care se intersectează la 4,5 cm de vârf. Dacă nu știți să desenați un romb, revin cu un filmuleț.

 

Etape de lucru:

  • se decupează rombul alb, care va reprezenta suportul zmeului. Se taie pătratele și dreptunghiurile pe diagonala desenată, și se combină culorile pentru o față. Ideal este ca cele două pătrate/dreptunghiuri pe care le primește fiecare copil să fie de culori diferite.
  • Se lipesc triunghiurile obținute pe fiecare dintre cele patru părți ale rombului, alegând prin suprapunere elementul corect, în așa fel încât să nu se vadă suportul alb.
  • Se întoarce modelul, și se ia un băț lung de frigăruie care se lipește cu o bucată de hârtie, în poziția în care va sta zmeul. Se confecționează din fâșii subțiri de hârtie (resturi rămase de la decupaj) trei ciucurași pentru colțurile laterale și „vârful” zmeului, și se lipesc.
  • Se taie o bucată de sfoară – coada zmeului, se lipește la colțul opus vârfului, de o formă mai alungită.
  • Se lipesc peste aceste elemente ultimele patru triunghiuri decupate inițial.
  • Se decupează din hârtie fundițe colorată pentru coadă, care se leagă cu nod pe sfoara deja prinsă sau se lipesc folosind o altă bucățică de hârtie, sfoara fiind prinsă între cele două.

A doua variantă este un pic mai complicată, pentru că copiii nu primesc pătratele și dreptunghiurile, ci își desenează singuri triunghiuri, având la dispoziție unele identice confecționate separat din acetofan. Eu am reciclat un ecuson plastifiat. Am decupat forma rombului de pe prima pagină, am tăiat-o apoi în 4. Fiecare copil a desenat pe hârtie colorată triunghiul și l-a decupat. Am urmărit aici odată economia de material, prin reciclarea cartoanelor rămase de la alte proiecte, dar și economia în pagină. Bănuiesc că ați văzut că, dacă are la dispoziție o pagină A4 și are nevoie de un cerc, îl decupează din mijloc. Îmi doresc foarte mult să-i obișnuiesc să consume materialul organizat, începând din margine, cu cât mai puține pierderi. Este, de fapt, un alt mod de a gândi, de a evita risipa de orice fel, mod care în zilele noastre lipsește cu desăvârșire (a se vedea reciclarea, banii bugetari cheltuiți aiurea, mâncarea aruncată etc.)

Proiectul poate fi adaptat pentru orice vârstă, pentru cei mici, care nu pot decupa, le pregătiți elementele doar pentru asamblare, fiind decupate de adulți, poate chiar din hârtie glasată autocolantă, pentru a simplifica etapele. Nouă ne-a luat cca 40 minute, în a doua variantă, cu elementele desenate.

 

Idei creative, Animăluțe din globuri de hârtie 116

Idei creative – 116 – Animăluțe din globuri de hârtie

 Idei creative, Animăluțe din globuri de hârtie 116 Nu pot să vă descriu ce zâmbet cât casa am avut prima dată când am văzut acest număr al colecției Idei creative. M-am gândit direct la opționalele din iarnă, poate și un atelier de confecționat… globuri pentru pomul de Crăciun. Cum ar arăta un brad împodobit numai cu animăluțele acestea?? Iris era cam de aceeași părere, și mă gândeam că, dacă aș fi deja la școală, și fiecare copil ar face măcar două, aș putea avea acest brad! Măcar pentru o poză, căci mă îndoiesc că mi le-ar lăsa… Așadar, am pus pe listă acest „vis”.Veveriță.Idei creative, Animăluțe din globuri de hârtie 116

Ne-a fost greu să alegem ce să lucrăm. Cum spuneam, le-am fi luat la rând. Însă, cum hamsteri nu sunt, a rămas în fruntea listei o veveriță (prietenii știu de ce). Nu este un număr greu de executat cu copiii, așa că am lăsat-o pe Iris aproape singură la lucru. Eu am tăiat doar fâșiile cu ghilotina. Ea și-a copiat singură elementele mobile cu foaie de calc, a răsucit-o și le-a transferat pe carton, decupat și asamblat.

De furcă ne-au dat mărgelele, căci nu aveam mărgele de 1cm diametru. Am înșirat ce-am găsit, de aproximativ aceeași lungime totală. Nici bentiță cu reni, ca în model n-am avut, așa că veve a noastră sper să se mulțumească cu fulgi. Foarte utilă la asamblare este partea din interior a volumului, cea cu modelele. Are desenată steaua de asamblare, pentru a nu greși unghiurile, mai ales la cele care definesc un hexagon. Ne-am dat seama după ce-am legat-o că fâșiile nu trebuiau înșirate la rând, însă n-am mai desfăcut-o.

Idei creative, Animăluțe din globuri de hârtie 116

Volumul conține modele pentru iepuri, morcov, buburuze, albinuțe, flori, găinușă cu pui, fluturi, libelule, cățel, pisică, broscuțe, crabi, broscuță țestoasă, stea de mare,  pește, căluț de mare, meduză, oaie, purcel, vacă, leu, zebră, elefant, leopard, hipopotam, urs, urs panda, vulpe, veveriță, bufnițe, unicorn, pinguini.

Idei creative, Animăluțe din globuri de hârtie 116

Cartea o găsiți în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării online: eMag, Libris (transport gratuit), Librărie.net.

Din primavara pana-n toamna: cutie decorata cu tehnica servetelului

Azi am terminat un proiect care zace la propriu pe birou de aproape o lună… Întâi am avut cutia. Era decorată cu o imagine… bleah… gen „sunset beach”, la o culoare, şi pixelată. Dar când am văzut-o am decis s-o reciclez… am demontat încuietoarea, am acoperit imaginea cu grund alb şi apoi a început marea dilemă. Cum o decorez. Client mai pretenţios ca mine însămi încă n-am cunoscut! Greu, greu îmi fac pe plac… A trecut prin multe propuneri. Voiam broscuţe, buburuze, fluturi, ba chiar peisaje din oraşe europene, dar nimic, nimic nu striga Evrika când testam. Am cumpărat şi vreo trei seturi noi de şerveţele, dar inevitabil, când ajungeau pe cutie, nu-mi spuneau „aşa”. 🙁 .

…Până azi dimineată, când am avut o revelaţie. Nu ştiu cum mi s-au aşezat împreună în mână două şerveţele. Dacă eram în desene animate, sigur în momentul acela apărea o corolă de raze aurii în mişcare. M-am apucat de decupat şi rezultatul a venit aproape imediat. Am uscat-o pe calorifer, am montat încuietoarea şi gata!

Am folosit două variante de a lipi şerveţelul. Pentru ciuperci, fiind o bucată compactă, am aşezat un strat de lac, am lipit ciupercile, apoi am adăugat al doilea strat de lac. Pentru ramură – decupată integral, am ales să adaug lacul direct peste şerveţel, pe măsură ce înaintam pe rămurele. Riscam, la cât era de franjurată, să nu o lipesc corect, să facă cute, sau, şi mai rău, să o rup. Spre surprinderea mea, acest şerveţel a reacţionat bine cu lacul, nu s-a înmuiat înainte de lipire. Şi pe când îmi admiram opera, mi-am dat seama că am pentru ea şi un titlu: Din primăvară până-n toamnă.

cutie_tehnica_servetelului

Mai multe despre tehnica şerveţelului şi materialele folosite am povestit aici. În colecţia Idei creative găsiţi două numere dedicate acestei tehnici:

Atelierul de creatie

Set de ceai din hartie: cescute si ceainic

ceainic

Un „obicei” al copiilor, în cursul activităţilor de lucru manual, este acela de a irosi materialul, fie că vorbim despre hârtie, fetru, hârtie gumată sau altele, pe care putem copia modele ori din care trebuie să tăiem doar o bucăţică. Aproape întotdeauna, dacă avem nevoie de un cerc, el se taie fix din mijlocul paginii… Încerc să-i corectez, şi să le explic că, pe lângă aspectul financiar – care poate pentru unii nu este important – rămâne şi cel ecologic. De ce să aruncăm ceva ce putem folosi?! Dar a lucra ordonat este un lucru pe care nu prea se mai pune deloc accent. Chiar le spuneam fetelor ieri: să-şi imagineze că sunt croitori, şi au o bucata foarte scumpa de material. Ea ajunge pentru trei fuste, dacă lucrezi cu grija. Dar daca tai fix din mijloc, vei face numai una. Cu cat vei vinde fusta, ca să scoţi pierderile?! Nu e mai uşor să faci trei fuste, şi atunci preţul e mai accesibil, ba poţi avea şi profit fără să simtă cumpărătorul un preţ prea piperat.

Am strâns de-a lungul timpului o sumedenie de coli A4 „folosite” în urma activităţilor cu perforatoare decorative. Sunt perforare pe margini, dar în mijloc avem un spaţiu, cam cât o foaie A5, care poate fi utilizat pentru alte proiecte. Aşadar m-am gândit cum… Am ales în acest sens un proiect cu ceşcuţe din hârtie. Ca mai toate modelele de pe net, ele se printează, se decupează şi se asamblează, şi este principiul pe care şi eu pregătesc modelele pe site. Însă aceasta variantă nu se potrivea cu primul meu obiectiv, acela de a recicla materialul, căci nu puteam introduce în imprimantă foi franjurate şi cu dimensiuni atipice.

Le-am mai învăţat pe fete să copieze şabloanele folosind hârtia de calc. Le-am povestit şi despre indigo, dar trebuie să cumpăr ca să le arăt cum funcţionează. Vinerea trecută le-am pregătit altă variantă. Am copiat modelul ceşcuţelor pe folie de acetofan, reciclată de la cutiile de jucării, l-am decupat, şi le-am dus elementele din plastic. Le-au retrasat pe hârtie în funcţie de preferinţe şi au ales culorile. Ca să nu rămânem doar la reciclat, le-am dus şi câteva coli din setul imprimat „În grădină”. O observaţie pe care mi-au făcut-o, în timp ce decupam ceşcuţele, a fost aceea că nu am pregătit şi un ceainic. Am promis că voi crea modelul şi îl voi afişa, şi m-am ţinut de cuvânt. Modelul este aici, şi, orientativ aveţi în imaginea alăturată o variantă de a decora.

La final fiecare a plecat acasă cu mai multe sau mai puţine ceşcuţe, după cum îndemânarea şi exerciţiul i-a ajutat sau nu. Şi, sper eu, cu ceva mai multă consideraţie pentru materialele cu care lucrăm.

cescute_hartie
Atelierul de creatie

Bufnite – Animale salbatice din hartie, colectia Idei creative

Dintre ultimele apariţii ale colecţiei Idei creative, Animale sălbatice din hârtie este unul pe care îl pot lucra lejer cu copiii la grădiniţă, aproape în întregime, pentru exerciţiile de decupaj. Nu copiază singuri modelele, asta fac eu, pe calculator, separ elemelentele pe foi colorate diferit, le printez, iar ei doar le decupează şi le lipesc. Pentru bufniţele de azi am printat picioarele şi ciocul pe carton portocaliu, ochii pe carton alb (copiii au apreciat că i-am făcut direct, nu le-am dat de decupat trei cercuri… 🙂 ), corpul pe un model de coală, burtica pe o alta. Foile folosite sunt cele din pachetul „În grădină”, de la Daco, pe care le-am tăiat pe dimensiune A4 să intre în imprimantă.

idei-creative101-casa4

Pentru cele două bufniţe au avut nevoie de cca 30-45 min, în funcţie de vârstă şi de îndemânare. Destul de mult timp au folosit pentru negocieri, pentru a împărţi şi combina paternurile, să se hotărască care cu care se asortează, dacă îi place colegei din stânga, şi ce te faci cu cea din dreapta care nu are aceleaşi gusturi… 🙂 . Plus că trebuia să-mi placă şi mie!! Aici am rezolvat repede, le-am spus că, dacă mă hotăram, aveau doar un singur model.

idei-creative101-casa1 Despre modelele propuse în volum am mai povestit şi luna trecută, când am realizat modelul cu iepuraş şi vulpiţă. Din acelaşi volum e pe listă modelul cu şoricei. Găsiţi detalii aici. Cartea o puteti cumpăra din în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării: Libris (transport gratuit), eMagelefant (transport gratuit in Bucuresti si Cluj, cu ridicare din librarie centrală), Librarie.netAdevarulShopBestKids.

Atelierul de creatie |  Biblioteca Năzdrăvanilor 

 

Animale din lana filtuita – Idei creative 93

Animale din lana filtuita, Idei creative, editura Casa

Toamna aceasta cea mai grea „provocare” pe care am acceptat-o a fost cea a lânei filţuite… provocare pe care am primit-o de la editura Casa odată cu numărul 93 al colecţiei Idei creative, Animale din lână filţuită. Nu aş fi reuşit să rezolv tema fără ajutorul magazinului Art&Hobby Creativ, care, pe lângă o sumedenie de sfaturi, mi-a oferit şi materialele necesare. Faţă de numărul cu Bijuterii, acesta nu părea mult mai dificil, motiv pentru care tehnica propusă – cu acul de filţuit – a fost prima încercată.

Să încep cu cartea. Modelele incluse sunt de-a dreptul superbe! Aproape că n-am ştiut ce să alegem, le-am fi vrut pe toate. Iris a triat repede, facem şoriceii. Eu le-am admirat la rând, şi-mi imaginam ce menajerie în miniatură aş putea avea: ursuleţi, iepuraşi, răţuşte, pisică, vulpe, bursuc, căluţi, purceluşi, păsărele, căţeluşi, ţestoase, focă, porcuşor de guineea. Ba chiar sunt două propuneri pentru a decora papuci de casă şi o gentuţă. Sunt inserate la mijloc modelele-ghid, în ce formă trebuie prelucrată şi adusă lâna pentru a realiza o figurină.
Nu ne-am înţeles, aşa că a rămas ca Iris: şoriceii. Am citit încă odată cele patru pagini despre materiale, unelte şi paşii de lucru, şi ne-am apucat de treabă.

Animale din lana filtuita, Idei creative, editura Casa

Am pregătit lână colorată, baza de lucru – un suport din burete presat, şi acele de filţuit. Am primit şi un mâner pentru ace, în care am fixat cele şase ace noastre. Şi de aici a început distracţia. Cu acele prinse în mâner ne-am descurcat cât timp aveam o bilă mare de lână. Dar pe măsură ce aceasta se micşora, am început să folosim un singur ac. Contrar ideii noastre, acul de filţuit nu e un ac normal. Privit de aproape, are vârful, cam doi centimetri, cu câţiva colţişori fini, care introduc firele de lână în interiorul ghemotocului, acesta devenind din ce în ce mai bătut. Am lucram cu rândul, când eu, când Iris, şi după primul şoricel au urmat trei zile în care nici la tastatură nu puteam să scriu. Oricât ne-am dat noi silinţa să filţuim numai lâna, ne-am filţuit şi degetele bine de tot. Am perseverat amandouă, mai ales că ne-am necăjit foarte tare când rezultatul nostru era foarte departe de imaginea din carte. După ce ne-am vindecat degetele, am luat-o de la capăt… nici al doilea nu arăta extraordinar, dar promitea. Ne-am decis apoi să facem breloc cu porcuşor de guineea, care de data aceasta ne-a satisfăcut orgoliul. Ochii din lână nu prea ne-au ieşit, aşa că am ales să-i coasem două mărgeluţe. Pentru cele trei animăluţe am sacrificat două ace, care s-au rupt. Citisem în carte că, dacă nu le foloseşti pe aceeaşi direcţie, şi le îndoi, se rup. Iris l-a rupt pe primul, eu pe-al doilea… Al treilea a fost sacrificat săptămâna trecută, când Iris a realizat balaurul pentru tema săptămânală de pe site.

Animale din lana filtuita, Idei creative, editura Casa

Animale din lana filtuita, Idei creative, editura Casa

I-a plăcut foarte mult să lucreze cu lâna, chiar dacă s-a înţepat. Pentru balaur a folosit ambele tehnici. Capetele şi corpul de bază le-a realizat cu ajutorul apei şi săpunului, ca la bijuterii. Corpul l-a făcut dintr-o bulina mare cenuşie, realizată cu apă, peste care a filţuit cu acul un strat subţire verde. După modelul pe care i l-am arătat, cu burtică şi pete, a adăugat galben. A filţuit cam mult burta, şi bila de bază s-a cam turtit. Pentru finisarea balaurului am ajutat-o să lipească sârma pluşată cu silicon fierbinte, şi i-am explicat cum să confecţioneze coada din fetru. Decoraţiunile sunt ideea ei, două capete mai prietenoase, două mai fioroase, în ton cu Halloweenul care se apropie. Acum se gândeşte cum anume ar putea folosi lâna pentru decoraţiuni de sărbători, şi deja ia în calcul ceva mărţişoare.

Balaur din lana filtuita

Art Hobby Creativ

Dacă am reuşit să vă provocăm, puteţi găsi materialele şi uneltele necesare în magazinul online Art&Hobby Creativ, la rubrica dedicată, Pâslă, fetru, lână.

Cartea o puteţi achiziţiona din librăria online a editurii Casa, sau din librăriile online elefant, libris (transport gratuit), AdevarulShop, librarie.net, eMag, BestKids.

 

Figurine din cerculete de hartie – runda a doua

V-am povestit în vară despre una dintre apariţiile mele favorite din colecţia Idei creative: Figurine din cerculeţe de hârtie. Favorită nu pentru că anunţă provocări tentante, ci pentru că este unul din numerele pe care le pot folosi la clasă, cu copiii. Am aşteptat toamna cu o nerăbdare greu de descris… Am transformat copiii în fani ai colecţiei, căci le-am pregătit numeroase proiecte, iar cursurile care au pornit de la Idei creative au avut întotdeauna rezultate pe măsură. Iar ziua de azi mi-a depăşit întru totul aşteptările.

Nu a fost o lecţie uşor de pregătit. Poate vi se pare simplu, dar confecţionarea de cerculeţe colorate nu e deloc uşoară. şabloanele de plastic din comerţ au cercuri până la 4 cm, iar eu am destui copii, multă nerăbdare, şi o mare problemă. Plus că nu le decupez eu. Am avut două idei: prima, să confecţionez cercuri de plastic, numerotate, după diametru. Nu mi s-a părut cea mai bună, copiii urmăresc greu un contur pe exterior, în plus o mulţime de cercuri zurdând pe masă nu mi-a surâs. Am ales aşadar să confecţionez un şablon, ca de plastic… Am desenat cercurile, mai mari decât era nevoie, le-am decupat, am plastifiat foile, apoi am redecupat cercul, de data aceasta pe interior, folosind ca ghid ultima pagină a modelului de aici. Aşa am putut lipi folia cum trebuie, şi a rezultat un şablon cu viaţă lungă. I-am întrebat dacă ne-am fi descurcat fără şabloane. Au propus să măsurăm cănile şi paharele, dar sigur nu le vom găsi să se potrivească! Au dreptate… Le-am povestit despre compas, şi l-au identificat cu ciudăţenia aia din trusă. Sunt încă mici, nici nu visez să înveţe să-l folosească.

Să revin la lucru… în afară de ciupercuţele pe care am decis să le lucrez cu cei doi pitici ai mei de 3 ani (la curs toţi sunt ai mei 🙂 ), pe cei mai mari i-am lăsat să aleagă ce-i tentează din carte. Inutil să spun că am sacrificat cartea, i-am desfăcut capsele şi-am transformat-o în fişe… Apoi şi-au luat coli colorate, au desenat cercuri, au tăiat, îndoit, lipit, iar eu am fost atât de prinsă că am uitat să fotografiez masa de lucru… un haos total, dar colorat!

Rezultatele însă m-au lăsat cu gura căscată. Nu m-am aşteptat, recunosc, să iasă atât de bine! În primul rând, piticii… Edi e un blonduţ timid. Când ne-am cunoscut m-am gândit cu groază că trebuie să modific planificarea, să o adaptez celor trei anişori ai lui. Ei bine, Edi m-a pus la punct în două ore: ora trecută a cusut singurel un măr întreg, din proiectul pe care îl folosesc pentru începători. Iar ora aceasta a decupat cerculeţele! Doar l-am mai atenţionat să se apropie mai mult de linie… Am asamblat ciupercuţa şi a plecat mândru cu ea. Ema are mult mai multă imaginaţie. Mi-a declarat din start că ea a venit la opţional să ne jucăm de-a „Art Attack”, motiv pentru care acum vreo două ore voia să toarne tot aracetul din borcan, că aşa face nenea de la TV… apropo, nenea acela poate n-ar fi rău să-i înveţe oleacă cum e şi cu folosirea raţională a materialelor 🙂 . Foarfeca în schimb nu e cea mai bună prietenă a ei, şi decupatul nu ne-a ieşit deloc. După ce s-a străduit toată ora, i-am decupat eu cerculeţele ca să poată asambla ciuperca. Ochii au fost tot ideea ei, nu erau în proiect, dar i-a văzut şi i-a lipit.

cerculete_ciuperci

Prinţesele mele s-au aruncat la proiecte chiar dificile. Au oftat oleacă când şi-au dat seama că puteau să numere întâi cercurile necesare, să nu aibă prea mult de lucru. S-au necăjit, s-au enervat, s-au ambiţionat şi au reuşit. Mai jos aveţi minunăţiile noastre:

cerculete_panda_papagal

cerculete_legume

cerculete_printese

Despre cartea de la editura Casa am mai povestit aici, unde aveţi şi ciupercuţa mea, şi păianjenul, precum şi lista proiectelor disponibile. O puteţi achiziţiona direct din librăria editurii Casa sau din librăriile online elefant.ro, libris (transport gratuit), librarie.net, emag.