Mignoni din bețe de lemn

Mignoni din bețe de lemn

Mignoni din bețe de lemnÎncă mai am de „studiat” de ce fenomenul mignoni are un impact atât de mare printre copii, poate că ar trebui să (re) văd filmele… Vara aceasta, acolo unde a putut alege ce lucrează, Iris a ales mignoni, aproape din orice. Când am ajuns să lucrăm cu bețe late din lemn, pe lângă proiectele noastre, au intrat încet în calcul și doi mignoni…

Am pictat lemnul cu acrilice, și, dacă n-ar fi atât de scumpe și greu de îndepărtat de pe hăinuțe, aș lucra cu ele și la atelier. Am riscat odată, și feedbackul ulterior nu a fost pozitiv din acest punct de vedere. Ca să evităm murdărirea, a pictat întâi „pantalonii”, și a lăsat bețele să se usuce într-o ceșcuță, puse invers. Apoi a pictat „pielea” galbenă, și le-a mai așteptat o rundă de uscare, până la momentul final când au fost decorate.

O cariocă neagră a rezolvat problema ochelarilor, apoi ochii mobili a fost accesoriul hotărâtor.

Nu știu exact ce vom face cu ei, mă gândesc la ceva în care să-i integrăm, deocamdată îi văd lipiți pe o felicitare… sau poate, dacă facem mai mulți, poate ne mai vin și alte idei.

Bețele late de lemn folosite sunt abeslanguri medicale (cele folosite pentru examinarea gâtului), sau, dacă le căutați la articole de craft, le puteți găsi la Daco. Ochii mobili, la set cu mai multe dimensiuni, i-am cumpărat tot de la ei. Despre proiectele cu bețe și ce se poate face cu ele am mai povestit, le puteți găsi aici.

felicitare dantela

Felicitare aniversară cu dantelă

felicitare dantelaToamna se pare că avem concentrația maximă de sărbătoriți în familie, așa că ne punem la încercare talentele. Ultima noastră „realizare” (căci lucrăm în echipă, și eu și Iris), chiar dacă de data aceasta am muncit mai mult eu, este felicitarea cu dantelă.

Am fi vrut noi niște fluturi și pe dantelă, dar am rămas cu nuanțele de albastru în principal, și fluturi ceva mai puțini, că n-am găsit… Am îndoit un carton negru, nu chiar pe jumătate, ci un pic decalat, astfel încât dantelăria albă realizată cu perforatorul să fie vizibilă și la interior. Am lipit pagina cu fluturi, din setul cu coli imprimate.

Pe cartonul alb am adăugat, după contururi, bandă dublu-adezivă buretată, pentru a o suspenda. Am lipit apoi panglica, dantela, și în final fundița, și abia apoi, tot colajul, pe suportul de felicitare. Fundița este realizată din cinci părți: două mari, din care sunt făcute buclele, una mai mică, pusă ca inel, peste bucle, și două cu decupaj în „V”, așezate sub. Le-am lipit cu silipici, să fiu sigură că țin.

Îmi place mult cartonul negru la felicitări, pentru că oferă contrast. În plus, la interior poți face o mulțime de minuni jucându-te cu creion alb, cariocă argintie sau aurie. Știu că mai avem cale lungă până să obținem rezultatele la care visăm (nu mai zic de materiale…), însă perseverăm, și încercăm să facem de fiecare dată o surpriză plăcută celor dragi, mai ales atunci când știm că apreciază lucrurile făcute cu mânuțele din dotare.

Nu vă recomandăm neapărat modelul, ci vă recomandăm să încercați, orice variantă!

coperta geografie colaj Universul

Copertă personalizată pentru caiet

Când copiii au intrat la școală, și manualele & auxiliarele aveau cele mai ciudate dimensiuni, am optat pentru învelirea cu hârtie. Nu sunt deloc adepta caietelor „dezbrăcate”. De vreo 3 ani le învelim în coală albă, și Iris e încântată să le poată decora cum vrea ea. Fie că lipește benzi decorative, fie că desenează sau pune ștampile, are versiune originală pentru fiecare.

Trecerea la gimnaziu nu este ușoară, și adaptarea la o clasă nouă nici atât. Sunt bile albe și bile negre în fiecare zi, profesori pe care îi adoră, și alții cărora le-a prins frica… Dar după prima oră de geografie a venit cu un zâmbet larg… Mami, ne-a dat temă!!! Eu oftez în gând, a avut teme din prima zi, și nu puține, genul acela de teme care nu se mai termină ore la rând… Mă și gândeam, ce temă le-a dat la geografie… Ne-a zis că nu ne trebuie caiet, să ne facem un dosar și să ne personalizăm coperta!!

Așadar, le vorbești copiilor în prima oră despre ce vor discuta anul ce urmează, și apoi, prin „personalizare”, le ceri de fapt să aleagă o idee principală din tot ceea ce s-a discutat. Iris rămăsese la planete sau vulcan, noroc că am găsit printre dublurile din albumul de la Lidl (pe care nu l-am completat… of…) patru planete. Apoi a început distracția. Am scos șabloanele, pe care le aveam din cartea de la Klutz, și încă vreo câteva din cea de la Teora, proaspăt cumpăratele markere cu auriu și argintiu, și, în final, steluțe sclipitoare făcute cu perforatorul de margine și lipite una câte una.

Rezultatul… de vis. S-a oprit din lipit steluțe când i-am zis că lângă Soare nu se văd. La școală am înțeles că doamna a fost foarte încântată. N-au întristat-o decât colegii care au acuzat-o că n-a făcut-o ea… Cum să zică așa?? Se vede că nu mă cunosc… Dincolo, la fosta școală, nimeni nu i-ar fi spus asta…
coperta geografie colaj Universul

suport stelute

Suport pentru creioane – sau orice alte obiecte

Suportul de mai jos intră la categoria „reciclate”. Îl foloseam deja ca să păstrăm toate ștampiluțele noastre tușate, cu care Iris își decorează coperțile caietelor (le-am îmbrăcat în alb), dar așa, transparent, nu avea niciun farmec. (În caz că nu v-ați dat seama, este un capac de la o cutie de 100 de cd-uri.)

suport steluteAm căutat ce aveam la dispoziție, și am găsit un autocolant negru din pvc, cred că de prin Brico… Iris voia să folosim floricele și fluturași, dar „noaptea” nu mai sunt nici deschise florile, nici nu zboară fluturii. Ne-am oprit la punga cu steluțe, și ne-am împiedicat și de cea cu smiley.

Am început să corectăm întâi autocolantul. Poate l-am lipit și noi strâmb, poate a fost tăiat strâmb și n-am observat, cert e că marginea de jos avea zone în care se vedea „calitatea” muncii depuse. Nu a fost floare la ureche nici să-l lipim fără bule de aer, și l-am dezlipit de câteva ori. Am corectat partea de jos cu bandă decorativă, preferata ei, proaspăt achiziționată din Jumbo, 3 bucăți la pachet, și care sper să-i ajungă în această lună (toate caietele au parte de fericire galbenă!) Steluțele sunt predecupate din spumă simplă, sau cu glitter, și nu sunt autoadezive, așadar le-am lipit cu silipici. Nu v-aș recomanda silicon fierbinte, căci topiți spuma, varianta aceasta utilizabilă „la rece” este cea mai potrivită, chiar și pentru copii. Pe locurile goale am lipit smiley, câți mai aveam, mai mult triști, căci cei veseli s-au consumat demult.

Muchia de sus – de unde am tăiat urechiușele cu care se închidea cutia – am acoperit-o cu bandă neagră (cea folosită la izolațiile electrice), și care s-a potrivit foarte bine cu autocolantul, abia se vede.

La ce se poate folosi? Aproape la orice are nevoie de depozitare pe birou. Ursulețul nu face parte din proiect, doar căutam ceva ce să facă contrast, căci se vedea tot negru înăuntru. Cu copiii mai mici se poate acoperi suportul cu hârtie glasată autocolantă, și apoi pe aceasta se poate lipi aproape orice.

Spor la lucru!

bete lemn sperie ciori

Sperie-ciori din bețe de lemn

La începutul lunii am adăugat aici un proiect cu brățări realizate din bețe de lemn. Eu le-am procurat de la materiale medicale, sunt acelea cu care doctorul examinează gâtul pacienților. Proiectele cu acestea sunt nelimitate, numai nivelul imaginației este limita a ceea ce poți face cu ele.

La sugestia editurii Casa, am realizat împreună cu Iris două sperie-ciori. Am lucrat fiecare la a ei, după cum ni le-am dorit, și iată ce-a ieșit:

bete lemn sperie ciori

Etape de lucru:

  1. Am luat 6 bețe de lemn, 5 le-am așezat unul lângă celălalt, și cu ajutorul celui de-al șaselea am tras o linie oblică, pentru a delimita pălăria.
  2. Am pictat (cu acril, căci arată mai fain decât tempera, „strălucește”) fiecare băț până la linie, și pe cel de-al șaselea integral. Am început cu al șaselea, l-am pictat jumătate, apoi pe celelalte, timp în care s-a uscat, și am putut picta apoi și cealaltă jumătate.
  3. Am întors bețele invers, și am lipit pe spate câteva benzi adezive transparente.
  4. Pe cel de-al șaselea băț am lipit bandă dublu-adezivă, atât cât se suprapunea cu cele cinci. Am așezat pe capete șnururile de hârtie, apoi am atașat „borul pălăriei” peste limita de culoare.
  5. Am desenat cu un creion conturul ochilor mobili, apoi am realizat un triunghi în jurul acestuia, pe care l-am pictat cu acril negru. După uscare, am lipit ochii cu lipici cu silicon.
  6. Am terminat de decorat fața. La Albăstrica am lipit un triunghi de spumă și am pictat gura. La Roșioara, Iris a pictat nasul și gura, și a „îmbujorat-o” cu creioane cerate, iar la pălărie a pus pene.

Încă nu ne-am hotărât la ce să le folosim. Le-am pus suport, poate le facem decorațiuni pentru ghivecele cu flori. Iris le-ar vrea fără, și să le lipim pe perete. Sau pe ușa dulapului de la școală. 🙂

Dacă doriți să realizați proiectul, găsiți la Daco toate materialele necesare. Pentru că site-ul este în refacere, nu știu dacă sunt vizibile toate produsele, și am dat codurile (se pot folosi apoi în câmpul de căutare).

Spor la lucru!

 

instrumente muzicale pacanele

Instrumente muzicale – păcănele

Probabil pentru că săptămâna de vacanță, în care bunica trebuia să se descurce cu patru copii pe intervalul de vârstă 1,5 – 13 ani, era una prea liniștită, Iris a hotărât că au nevoie de ceva „acompaniament” pentru balamucul pe care reușeau să-l facă. Deși instrumentul realizat de Iris aduce cu un castaniete, e departe de rezultatul muzical al acestuia, așa că le-am botezat „păcănele” (poza îi aparține, de la concept până la realizare digitală).

Păcănelele au fost confecționate din carton reciclat de la ambalaje, mai tare și mai elastic, îndoit, dar nu foarte puternic, și capace metalice de la sticle. Au fost lipite cu silipici, și decorate – doar nu puteau rămâne așa – cu diamante sclipitoare (aici se pare că se verifică vechea mea teorie, niciodată nu sunt suficiente!).

instrumente muzicale pacanele

Am înțeles că piesa de teatru pusă mai apoi în scenă, și la care au fost obligați să asiste toți cei care se nimereau pe-acolo, era însoțită și de un fond muzical, ritmic, creat cu aceste „instrumente”.

Una peste alta, indiferent din ce sunt confecționate, dacă scot un sunet, le-au făcut singuri, și pot ține ritmul cu ele, instrumentele muzicale sunt cele mai atractive jucării. Poate nu pentru urechile adulților, însă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului – cu siguranță.

În era în care ne tot chinuim să trecem la predare integrată, vom reuși mult mai bine să îmbinăm abilitățile practice cu muzica, căci se pot realiza foarte multe. Ce poate fi mai distractiv decât să poți folosi ceea ce ai creat, cu un anumit scop? Te joci cu ele până se strică, apoi faci altele…

 

felicitare washitape

Felicitare aniversară, realizată manual

De când am făcut ceva investiții în materiale pentru art&craft, altele decât cele pe care le foloseam de obicei, (dar nu încă ajunse la nivelul de scrapbooking), Iris e mai mult decât încântată să lucreze. Dacă ar putea, ar face numai așa ceva, în ciuda replicii reci și tăioase a bunicii – „Cu ce te ajută asta în viață?”. (În traducere, bagă, copile, numai română și matematică, în loc să fii un tot armonios la final, o să fii un obelisc cu două fețe și atât.)

felicitare washitapeIeri și-a terminat temele la matematică – nu că nu le-ar face, dar din a doua zi de școală… totuși… – și abia aștepta să coloreze. Felicitarea trebuie să ajungă la un iubitor de lectură, așa că am ales un raft amuzant cu cărți. Văzând-o cu ce pasiune colorează, mă gândesc să investesc în niște creioane mai de calitate, cu un rezultat pe măsură. Se făcuse târziu, așa că nu ne-am complicat cu quilling sau ale tehnici. Am folosit perforatorul de margine pentru partea albă de carton, pe care am lipit-o cu bandă dublu-adezivă volumetrică (habar n-am dacă așa îi spune, însă e din spumă groasă, cca 1mm, și lipește elementul cumva la distanță de suport, dând volum creației). Am adăugat apoi washi tape (Daco, AD209 și AD210), și între, dantelă adezivă. Peste am prins două elemente din setul de etichete, dar am mai decupat pasărea, eliminând conturul, să se vadă mai bine. Setul conține și niște fluturași superbi, dar pe aceia i-am consumat primii…

Tabloul colorat l-am lipit tot cu bandă dublu-adezivă, dar subțire. Este descoperirea verii, nu am folosit-o în proiecte până acum, și se comportă minunat. Nu deformează materialul, ca lipiciul, și oferă rezistență. Va urma în curând un proiect la care a fost „ingredient de bază”, și voi mai povesti despre ea. Nu se lucrează foarte greu, dar copiii mai mici nu cred că s-ar descurca prea ușor.

Voi ce preferați, când aveți de transmis / primit un „La mulți ani”? Ceva cumpărat sau realizat manual?

bratari abeslang lemn

Brățară din abeslanguri

Am primit de curând o cutie promoțională cu abeslanguri din lemn (apăsătoare pentru limbă), cele cu care la cabinet este apăsată limba să se uite doctorul în gât. Știam demult de ele, și de mulțimea de idei de craft care se poate pune în practică cu ajutorul lor, însă cea cu brățările nu-mi dădea pace…

Așadar, dacă nu aveți altă sursă pentru ele, cu siguranță veți merge toamna aceasta la doctor pentru adeverința de sport; profitați de ocazie. Dacă se uită în gât cu un astfel de instrument, cereți să-l păstrați. Ce puteți face cu el: ajungeți acasă și îl lăsați o zi la înmuiat, în apă. A doua zi îl scoateți și îl îndoiți încet. Fibrele îmbibate sunt elastice, dar nu excesiv. Îndoiți până aproape obțineți un inel, apoi căutați un pahar pe dimensiunea acestuia și introduceți inelul. Așezați-l să stea drept… și așteptați până a doua zi, să se usuce. Când îl veți scoate se va mai deschide puțin, dar va rămâne ca o brățară.

Din acest moment puteți decora în orice mod: pictură, desen cu carioca (atenție, s-ar putea ca desenul să se împrăștie pe suprafața poroasă), tehnica șervețelului, colaj. Eu am ales pentru ele tehnica bobinajului. Mai pe înțeles, așezare ordonată a firelor de ață. Nu este simplu (n-am mai văzut copiii făcând ghem…), și să le așezi una lângă cealaltă, în ordine, strâns, să nu se desfacă, nu e deloc floare la ureche. Puteți însă încerca. Dacă e vorba de copii mai mici, puteți adăuga pe fața exterioară o bandă dublu-adezivă, care să nu lase firul să „fugă”. Tehnica solicită atenția, coordonarea, precizia, și mai ales răbdarea.

bratari abeslang lemn

Pentru copii recomand să se folosească un singur fir, mai gros dacă se poate, și pentru spectaculozitate, poate aveți la îndemână fir degrade. Eu am îmbinat și două culori diferite, însă nu recomand cu copii mici.

Ca să închideți brățara, realizați două orificii cu un obiect ascuțit (preferabil când lemnul este ud, ca să nu crape, și nu forțați!), și treceți prin el un șnur pe care îl puteți lega apoi să nu o pierdeți de pe mână. Este un proiect ce necesită pregătire, așa că, dacă vinerea doriți să-l realizați la clasă, e bine să vă apucați de marți, căci cele două etape care îl preced durează amândouă câte 24h.

bratari lemn

Abeslangurile le puteți găsi la depozitele de materiale medicale. Sunt pachete foarte mari, însă dacă le aveți, idei se găsesc și nu cred că vă vor prisosi. Dacă doriți mai puține, în curând veți găsi pe DacoMag.ro un set de 36 de bucăți („Bețe late”, cod AD208), la aceleași dimensiuni. Nu le-am testat, dar puțin probabil să nu se poată modela în același mod.

zane daco

Decorațiuni cu zâne pentru pentru pereți

Setul cu zâne de la Daco mi-a oferit, în lucrul cu copiii, cele mai mari surprize. Mai am încă câteva seturi, și Iris a plecat în vacanță cu ele, hotărâtă să le lucreze cu verișoara ei…

Dar nici prin cap nu mi-a trecut că zânele vor ajunge să fie decorațiuni pentru perete! Mustăcesc, acum când scriu, căci mă gândesc la bunica, persoană cu mania pereților intacți. Doamne ferește să apară pe ei o pată (nu vreți să știți cu câtă grijă trebuia să pocnim țânțarii bine ghiftuiți…), căci izbucnea. În momentul în care am deschis pozele de la bunici m-am amuzat copios, căci Iris îmi povestește cum că Ami n-a vrut să lipească zânele pe foaie, și cum nu erau și cu baza autocolantă, le-au dat cu lipici cu silicon și le-au lipit pe perete (să-i explic bunicii că se vor da jos cu tot cu var?!)… Cred că, dacă avea la îndemână mai multe materiale, decorul ar fi fost impresionant. Au dibuit prin oraș la un butic și setul de floricele din spumă, și am înțeles că nu le-au lipit pe toate, căci păstrează și pentru camera ei.

zane daco

Se pare că „norocul” bunicii a atârnat de gradul de aprovizionare a magazinului din oraș, care nu avea prea multe din materialele cu care Iris era deja familiarizată. În schimb își face planuri pentru următoarea vacanță, și ce vor mai pune la cale, ele, fetele, pentru a-i da bunicii de lucru suficient pentru perioada în care ele nu sunt acolo. Cu siguranță buni are de zugravit, căci Alice, supărată că ei nu i s-a dat nimic de lipit pe motiv că e prea mică, a folosit creioanele și cariocile pentru un tablou în stil „mâzgălit”…

dactilopictura minioni

Dactilopictură – minioni pe degete

Acum ceva vreme am căutat cu Iris un proiect fain cu pompieri, să facem o felicitare. N-am mai apucat, însă ideea de atunci am avut surpriza s-o văd adaptată… A venit Iris de la bunici cu un colaj ce îmbină mai multe tehnici, și extrem de încântată de realizare. E drept că, dacă l-ar fi adus și în stare mai bună, ar fi ieșit și poza pe măsură….

Așadar, pentru început, îți pictezi palma cu tempera, podul palmei cu albastru, degetele cu galben, și o imprimi pe o coală de hârtie. Pentru că acuarelele de la bunici nu erau extraordinare, amprenta inițială a fost repictată, pe contur, să se „vadă bine”. După uscare, se folosesc ochi mobili, orice dimensiune și combinație, pentru a ilustra cât mai bine familia de minioni.

dactilopictura minioni

Bine-nțeles că proiectul a fost realizat la dublu, și de verișoara ei. Iris, un pic cam necăjită, că nu a respectat indicațiile, și că a ieșit mai mult varianta negativă a minionilor. Ce faci, mami, când copiii mici nu respectă indicațiile? Aici este o problemă, sunt profesori care vor ca lucrurile să iasă întocmai ca modelul, și profesori care lasă copilul să decidă. Personal fac parte din a doua. Apreciez că a putut să-și facă amprenta mâinii, căci obiectivul meu era tehnica. Copilul trebuie să aibă libertate de decizie, chiar dacă nu-și dă seama care este limita. Nu e nimic tragic că a schimbat culoarea… Iris în schimb recunoaște că este o diferență mare între „a ști să faci” și „a ști să-i înveți pe alții să facă”, și aici sunt foarte mândră de ea. Sunt adulți care încă n-au conștientizat această limită.

dactilopictura_minioni

Pentru copiii mici, proiectele de pictură fără pensulă sunt cele mai distractive. Orice ar face, lăsați-i să încerce!