Cu siguranţă nu voi uita vara aceasta. Pentru că întotdeauna, dar întotdeauna, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Plec în concediu, relaxată, aproape că lăsasem toate lucrurile în ordine. Savuram o zi liniştită, cu valurile zbuciumându-se lângă urechi, când am primit un telefon despre noua colecţie a editurii Humanitas, Cărţi bune pentru părinţi buni. Valurile continuau să se ciocnească, am înţeles în linii mari că este vorba despre o carte, despre o invitaţie la lansarea colecţiei, şi am fost de acord, mai ales că suna foarte interesant. Am primit şi mailul cu titlurile, şi printre două scoici şi-o hamsie am hotărât repede ce vreau să citesc şi despre ce să scriu pe blog. Surpriza cea mare m-a aşteptat la Bucureşti, când am aflat că de fapt nu (doar) voi scrie despre carte, ci o voi şi prezenta live. O provocare pentru mine, pe care am acceptat-o cu mare plăcere. Şi cu mari, dar mari emoţii.
Aşadar astăzi, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu am vorbit, atât cât m-au lăsat fluturii (din stomac), despre "Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex". Am încercat să mă încadrez în cele cinci minute, să privesc auditoriul în ochi, cu toate zâmbetele de încurajare pe care le primeam. (Multumesc, Oana, Ioana, Otilia!)
Am reuşit să spun foarte puţin despre carte, şi nici acum nu ştiu prea bine cu ce să încep.
"Ce le spunem…" Noi le spunem, aşadar noi, ca şi părinţi ori educatori, avem datoria de a ne informa corect copiii, de a fi alături de ei în înţelegerea unei părţi importante a lumii în care trăim. Nu era prima dată pentru mine când treceam prin emoţiile unei discuţii care îmi mişca nisipul sub picioare. M-am simţit ca acum 10 ani, în biroul directorului, când eram informată că pentru 3 zile voi merge la un curs de perfecţionare, Educaţia pentru viaţa de familie, şi să-mi refac apoi planificarea la dirigenţie. Da, titlul sună sec şi anost, pentru că la noi – nici atunci şi nici acum – nu poţi spune că faci un curs de sănătate sexuală. Sunt ţări în care această oră este obligatorie – Suedia, Germania etc. – , iar autoarea cărţii, Meg Hickling, este profesoară de sănătate sexuală în Canada.
La noi nu se discută. Nici acasă, cu părinţii, şi nici la şcoală. Îmi amintesc că la curs eram o grupă foarte veselă, numai fete, toate cam 20+
, şi un bărbat. Când ne-am prezentat, aflăm că era preot, avea doi copii, preda religie… şi se înscrise la curs din convingere, luase titlul mot-a-mot, "viaţa de familie". A fost de-a dreptul şocat când a aflat conţinutul cursului, a considerat totul scandalos, că nu le putem spune copiilor de prezervative! Încercând să tempereze atmosfera, moderatorii au încercat să afle ce anume foloseşte el, ce anume ar recomanda.
Abstinenţa!! Reţeta este din păcate una extremă, complet ruptă de realitate. Dar este reţeta pe care o mare parte dintre părinţi, bunici şi educatori o aplică astăzi.
Dar generaţiile se transformă rapid, au un acces la informaţie uluitor, ne depăşeşc în cele mai multe cazuri. Indiferent de gradul nostru de pregătire, de cantitatea de informaţie pe care o avem, trebuie să rămânem adultul în relaţia cu copilul, acea persoană de încredere capabilă să-i fie sprijin şi partener de dialog. Nu-mi este usor să vorbesc cu copiii mei, mai ales despre subiectele delicate, şi am ales cartea tocmai pentru că îmi dau seama că am nevoie de un punct de plecare. De undeva trebuie să încep, si mai ales să completez ceea ce am reusit până acum. Am găsit în carte câteva ancore, de unde aş putea declanşa o discuţie, şi apoi instrumentele pentru a controla dialogul. Copiii sunt curioşi, şi de cele mai multe ori întreabă doar de dragul de a şti ceva.
Cel mai bun sfat pe care autoarea îl dă este tipul de răspuns care trebuie să existe de fiecare dată când copilul te ia prin surprindere, sau eşti nepregătit. Niciodată nu trebuie să te superi, sau să laşi impresia că eşti deranjat de întrebare. "Mă bucur că ţi-a fost uşor să pui întrebarea asta. Să nu crezi cumva că sunt supărată pe tine, dar am nevoie de un pic de timp ca să-ţi răspund. Aşa că ai răbdare până gâsesc răspunsul cel mai bun." Curiozitatea lor poate veni din orice direcţie, de la întrebări anatomice, până la detalii tehnice, fiziologice ori sociale. Dacă credeţi că e greu să explici ce este un penis, încercaţi cu orgasm, sex oral, cum fac sex persoanele cu handicap, ce sunt homosexualii, cum au lesbienele copii. Pentru că sunt întrebări pe care copiii le au, şi cărora le dau cu greu glas. Este ceea ce Meg Hickling povesteşte din experienţă. Cartea este plină de răspunsuri, adnotări şi povestioare reale, întrebări ale copiilor pe diverse teme.
Am văzut deseori reacţia dură a unor părinţi la introducerea cursurilor de educaţie sexuală pentru copii. Dacă îi spui, va încerca. Complet fals. Un copil informat este un copil capabil să se apere. Înainte de a ţine cursurile la şcoală, am simţit nevoia de a anunţa părinţii. Doar le-am adus la cunoştinţă tematica, le-am lăsat la îndemână materialele. I-am rugat să nu insiste pe lângă copii, să-i lase să vorbească atât cât simt ei nevoia. Nu am avut niciun părinte împotrivă, deşi eu la 23 de ani mă simţeam la catedră ca un copil. Unii erau chiar uşuraţi că vorbeşte cineva cu copiii. Am avut, fără să mă laud, cele mai faine experienţe posibile. Aşteptau ora nerăbdători, chiar dacă îmbujoraţi, şi nu lipsea nimeni. Am avut şi cereri de la clasele paralele, să-i las să participe, şi am găsit copii lângă uşă trăgând cu urechea. Pentru că vor să discute, şi abia aşteaptă să aibă cu cine.
Cum a fost? Distractiv. Am învătat prin joc. Şi-au dat ei seama cât de puţine ştiau, şi mai ales cât de utile sunt informaţiile. Despre BTS am vorbit cred două şedinţe, şi la final erau un pic (chiar mai mult) speriaţi. Faptul că prezervativul nu prea te apără decât de 18 ani de pensie alimentară nu i-a încântat foarte tare. Numărul mare de boli, şi modalitatea de transmitere, i-a pus pe gânduri. La final mi-l amintesc pe unul dintre băieţi… "Doamna, dacă aţi vrut să ne tăiaţi cheful, aţi reuşit cu siguranţă!" Nu am vrut să tai cheful nimănui, lucru pe care l-au recunoscut şi ei. Au apreciat enorm că nu le-am spus nici da, nici nu. Doar am zugrăvit restul tabloului, iar decizia le aparţinea acum, în cunoştinţă de cauză. Este mesajul pentru toţi cei reticenţi la utilitatea acestor cursuri.
O idee pe care am găsit-o în carte, şi care mi-a plăcut foarte mult, este cea legată de noţiunile pe care un copil trebuie să le aibă la diferite vârste. Un copil cu care se vorbeşte este mult mai puţin expus unui abuz. Un copil care cunoaşte denumirile ştiinţifice ale organelor genitale este un copil care comunică cu părinţii. Un pedofil nu va încerca niciodată să folosească ca ţintă un copil care ştie ce este permis şi ce nu, pentru că nu il va putea controla. Un copil neinformat, "setat" că este ruşine să vorbeşti despre asta, se va supune presiunii şi va putea fi folosit.
Îmi dau seama că este greu să rămân doar la prezentarea cărţii, şi cel mai bine este să o citiţi. Sunt idei despre ce anume trebuie să ştie copilul la anumite vârste, cum să-i învăţăm toleranţi, cum să le explicăm schimbările prin care trec. Chiar explicat detaliat ce se întâmplă în cabinetul medicului la un control de rutina. Mai importantă decât toate este valoarea lui "NU". Nimeni nu te poate obliga să faci ceva ce nu îţi doreşti, tu eşti stăpânul corpului tău; iar copilul trebuie să înţeleagă corect acest lucru.
Închei, recomandându-vă şi celelalte cărţi ale colecţiei (voi încerca ca pe măsură ce apar şi celelalte articole să editez şi să adaug linkurile), pentru că din fiecare avem ce învăţa. Nimeni nu oferă reguli, doar experienţe din care încercăm să învăţăm să fim părinţi mai buni.
Info preţ: Librăria Humanitas, Elefant.ro, Libris.ro, eMAG.ro
Edit:
Am primit săptămâna trecută o carte pe care o aşteptam de ceva vreme, Peripeţiile lui Juha Năzdrăvanul, apărută la Editura Polirom. Am vrut-o pentru că, într-un fel, întotdeauna mi-au plăcut basmele şi poveştile orientale. O altă lume, o civilizaţie cu totul diferită, întotdeauna oferă un prilej de învăţare. Sunt sigură că o cunoaştere mai apropiată a acestor civilizaţii ar aduce ceva mai multă toleranţă. De aceea poveştile de acest gen, mai ales cele O mie şi una de nopţi, nu trebuie să lipsească din lista de lecturi a unui copil. 
Dintre toate „trăsnăile” de la Bookfest de anul acesta, Jurnalul meu tr?snit le întrece pe toate. A fost o surpriză totală şi colorată, pe placul tr?snitului meu copil… Lansarea eu am ratat-o, căci aveam fix la acea oră un atelier de quilling în plină desfăşurare. Dar a fost Andrei. Se tot plictisea, şi se ruga de mine să-l las să plece în târg. I-am dat telefonul şi l-am trimis la stand la Paralela 45. Mă uitasem pe program, şi cum titlul aducea cu cel al colecţiei de jurnale pe care Andrei a devorat-o, m-am gândit că sigur se nimereşte ceva tr?snit pe placul lui.
