Jocul de mai jos a fost o idee de cadou pentru una din colegele Irisucăi. Din câte am aflat ulterior, cadoul a fost bine primit de copil, ceea ce mă face să îl consider o recomandare utilă celor care sunt în pană de idei când vine vorba de cadouri pentru 5-6 ani. Ştiu că e foarte simplu să iei o păpuşă…. dar are toate şansele să sfârşească ciufulită în lada cu jucării. Sau o maşinuţă, care în vreo câteva zile să fie nevoită să intre în "service".
Un astfel de joc creativ poate fi folosit o lungă perioadă, mereu altfel. Şi este o lecţie de abilităţi practice, utilă oricărui copil.
Despre ce este vorba: o carte cu lecţii de modelaj, însoţită de un kit de modelaj, compus din 16 batoane de plastilină divers colorată, 4 unelte de modelat (cuţitaşe din plastic de diferite forme), o punguţă cu ochişori mobili, şi o planşă din material plastic, imitând decorul unei ferme. Planşa poate fi folosită atât ca protecţie pentru spaţiul de lucru, cât şi ca decor pentru joacă.
Lucrarea include o scurtă lecţie generală de modelaj, apoi sunt detaliate câteva dintre animalele şi păsările domestice: raţă, porc, cocoş, vacă, curcan, găină, oaie, cal, pisică, şoricel, câine, iepuraş.
Am oscilat, ce-i drept, între Animale domestice şi perechea ei, Animale din grădină, ambele din seria "Mă joc cu plastilină". Dar oricare dintre ele cred că va fi pe placul copiilor, mai ales ţinând cont că vacanţa este lungă.
Curiozitatea cred că este cumva una din trăsăturile caracteristice firii umane, şi este prezentă într-un grad destul de ridicat la copii (dacă ne oprim numai asupra valului de întrebări din seria "de ce", nici nu mai avem nevoie de alt argument). Dintre lucrurile care trezesc cel mai bine curiozitatea, şi implică apoi dorinţa, este zborul. De ce e atât de fascinant să vezi un avion…? De ce priveşti cu invidie o pasăre plutind prin aer…?
Citeam acum ceva vreme că în iunie 1910 Aurel Vlaicu a realizat primul zbor. Şi nu cred că există cineva, având cel puţin "3" ca prefix al vârstei, şi care să nu fi vizitat ca pionier cu cravată monumentul dedicat lui Vlaicu de la Băneşti, Prahova. Şi de ce să nu ne mândrim? Îl avem pe Vuia, pe Vlaicu, pe Coandă… Sunt români…
Am răsfoit pe această temă Micul pilot, o carte 3D despre avioane, de la Editura Teora. Lucrarea este organizată pe capitole, începând cu un istoric al zborurilor, şi sfârşind cu ultimele aparate acum în uz. Istoricul este destul de simplu… Cu 1000 de ani înainte de Hristos, chinezii au inventat zmeul. Alţi 1000 de ani, şi tot chinezii lansau rachete. Şi s-a aşternut o lungă "tăcere" în domeniul reuşitelor, până la primul salt cu paraşuta, în 1617, şi primul balon cu aer cald în 1783. Zeppelinul a marcat începutul secolului XX, ale cărui prime 3-4 decenii sunt dedicate pionieratului. Este pagina pe care probabil i-am fi găsit pe Vuia şi Vlaicu, dacă lucrarea nu ar fi fost o traducere a unui autor străin. Aflăm aici despre primele zboruri, dar şi despre primele utilizări "negative" a uneia dintre cele mai mari descoperiri… apar avioanele militare.
"Aripile războiului" este capitolul dedicat celui de-al doilea război mondial. Am avut o senzaţie ciudată, parcă citeam în imagini unul din cursurile de la facultate… numele îmi erau cunoscute. Ce să fac, nu m-au preocupat niciodată avioanele de vânătoare şi bombardierele. Trebuia în schimb să trec examenul…
După cel de-al doilea război mondial, cercetările şi realizarile din domeniul aviaţiei civile au atins cote impresionante, atât în ceea ce priveşte dimensiunea aparatelor de zbor, cât şi atributele acestora. Foarte mari, foarte rapide, sau chiar invizibile. Ups, asta tot la categoria "militare" se duce…
Avem ocazia de a sta la manşa unui Boeing, sau de a călători printr-un terminal de aeroport. Un zbor plăcut pe aripile imaginaţiei, prin paginile oferite de Editura Teora.
Lucrarea este prezentată într-un format grafic deosebit, 24x30cm, cu coperţi cartonate şi file groase, lucioase. Include 10 planşe cu figurine pop-up.
Toată lumea vorbeşte în ultimul timp de Piraţii din Caraibe. Reclame peste tot, Andreiul meu nu visează decât bilet la cinema. TV-ul vuieşte, ba mai dă şi în reluare episoadele mai vechi din serie, nu cumva să scapi dacă nu ştii despre ce e vorba. O magie a piraţilor, care ne învăluie încet-încet.
De ce atâta nebunie pentru nişte personaje negative… n-am idee. Poate viaţa de răzvrătit este mult mai tentantă decât orice altceva.
La noi nebunia cu piraţii a început demult, de pe vremea lui Peter Pan. (să nu vă închipuiţi că am scăpat, doar pentru că am mai crescut un pic). Cine e Hook şi ce vrea el de la noi…? Copiii au inventat o sumedenie de jocuri cu piraţi, am colecţionat piraţi din ouăle de ciocolată, iar acum avem şi decor pentru jocuri cu piraţi. Corabia piraţilor, de la Editura Teora, se dovedeşte a fi o machetă minunată pentru a regiza jocurile celor mici.
Pe scurt, carte include o machetă pliantă, figurine din carton, şi o carte, pentru a pune în scenă povestea lui Jack, un ucenic de pe vas. Corabia, "Şarpele de mare" este în port, aşa că putem vedea ce se întâmplă înăuntru. Îmbarcarea este primul tablou, iar povestea include detalii despre aprovizionare şi pregătirea unei corăbi pentru a pleca pe mare. Marfa se află în port, aşteptând să fie dusă în magaziile de la fundul navei. Căpitanul Barton stă pe punte, supraveghind pregătirile de călătorie. Echipajul s-a îmbarcat. Aşezată la pupa, în partea din spate a corabiei, este timona. Acolo se află timonierul.
Urmează capitolul despre viaţa pe corabie. La bord sunt o mulţime de lucruri de făcut, pentru a păstra totul în ordine. Un marinar stă lângă catarg şi ridică velele. Dulgherul a îngenuncheat şi repară puntea. Jack este la bucătărie şi dă de mâncare găinilor din magazie. Marinarul de pe gabie priveşte vigilent la orizont. Bucătarul este tot la bucătărie, plănuind
masa următoare, alcătuită aproape în întregime din peşte sărat. Dacă nu ştiaţi, pesmeţii nu doar că mucegăiau, ori se înmuiau (şi erau oricum mâncaţi), dar mai făceau şi gărgăriţe… nu le scoteau, mâncau pesmeţii pe întuneric, să nu le vadă…
Călătoriile pe mare erau nesigure (nu că acum ar fi altfel!). Şarpele de mare, aflat în largul mării, se întâlneşte cu o corabie.O fi a unei ţări prietene sau aducătoare de necazuri? Atacul piraţilor a început. Echipajul Şarpelui de mare se adună pe punte, ca să se lupte cu piraţii care au năvălit pe corabie şi sunt gata de luptă. Căpetenia piraţilor urcă la bordul Şarpelui de mare, gata să preia controlul. Piraţii au învins în luptă şi încep să ocupe corabia. Pe punte nu a mai rămar niciun marinar de pe Şarpele de mare. Corabia avariată a piraţilor a fost incendiată şi se scufundă în ocean. Barracuda, căpetenia piraţilor, stă în mijlocul punţii şi se adresează echipajului de pe Şarpele de mare. Poate vrea careva să i se alăture. Marinarii care nu vor să se alăture piraţilor sunt puşi în bărcuţa cu vâsle, lângă căpitanul Barton, şi trimişi în necunoscut. Piraţii ridică steagul negru, însemnul piraţilor, numit Roger cel Vesel. Şarpele de mare este acum o veritabilă corabie de piraţi.
Spaima coastei, al treilea capitol, ne arată ceea ce însemna odinioară viaţa de pirat. Vechea corabie a piraţilor şi bărcuţa cu vâsle nu se mai zăresc. Şarpele de mare navighează spre coastă. Pe punte, piraţii şi Barracuda discută despre atacul care urmează pe coastă şi coboară ancora. Atacul a început. De pe puntea Şarpelui de mare bubuie două tunuri. Un tun puternic, de la fortul francez, le răspunde cu o salvă, dar este prea târziu. Piraţii cuceresc sătucul de pe coastă, jefuiesc localitatea şi îşi umplu sacii cu bijuterii, bani şi aur. Apoi se întorc la corabie, ridică ancora şi dispar cu prada.
Refugiul pe o insulă: Şarpele de mare se află acum la ascunzătoarea piraţilor, pe o insulă pustie. Ancora este coborâtă, iar pe punte nu mai este nimeni. Dulgherul corabiei repară catargul, care a fost avariat în cursul luptei. Jack este pe ţărm, ajutând la adunarea proviziilor, printre care apă proaspătă şi fructe. Unii dintre piraţi sapă gropi în nisip, ca să-şi îngroape partea lor de comoară. Este timpul să întinzi din nou pânzele, deci curăţă punţile şi ridică ancora. Dar fii atent, stă să izbucnească furtuna.
Naufragiaţi. Piraţii noştri sunt ghinionişti. O furtună a izbit corabia de un recif, făcându-i o spărtură imensă în carenă, pe partea laterală. Piraţii luptă pentru viaţa lor, şi se agaţă cu disperare de lemnul smuls din epava corabiei. Valurile violente l-au dus pe Jack pe plajă. Este singurul supravieţuitor, şi zace fără cunoştinţă.
Jack a fost salvat de pe insulă de o corabie militară, dar este închis în port şi judecat pentru piraterie. Stă înaintea judecătorului, speriat şi tremurând.
Un soldat lângă el, îl păzeşte. Judecătorul pare foarte serios, faţă în faţă cu Jack. Neavând probe in favoarea sa, Jack este condamnat la spânzurătoare. Deodată apare căpitanul Barton. El susţine mărturia lui Jack, povestind despre atacul piraţilor. Jack este achitat, şi povestea se termină cu bine.
Povestea în sine nu i-a atras foarte mult pe copii. Am desfăcut împreună şabloanele, am montat scenele, dar abia când am terminat eu cu partea "serioasă" a început jocul. Au aranjat singuri figurinele, după o poveste inventată pe loc. Au mai adus câţiva piraţi, mai mari şi mai fioroşi, ceva populaţie în port, nişte animaluţe în corabie… şi au ridicat ancora pe spre tărâmul imaginaţiei.
Ce îmi place mie la această jucărie? În primul rând, faptul că şabloanele s-au montat uşor. La catarge a fost nevoie de câteva inele cu bandă adezivă, cartonul este lucios şi nu am reuşit să-l lipim suficient de bine. Şi al doilea lucru, faptul că, oricât ar fi de mare, se strânge şi se poate păstra ca o carte normală în bibliotecă, căci dimensiunile sunt 25x18x8cm.
Pachetul include modelul corabiei, cartea (format A5), cu 24 pagini, lucioase, şi 10 pagini cu modele ştanţate.
Iarna trecută concursul "Brăduţul meu special" a fost susţinut cu premii de Editura Teora. Unul dintre premiile oferite copiilor a fost şi Atlas geografic, activităţi practice pentru copii isteţi. Momentul final al concursului a fost unul extrem de special. Pentru câteva zile, premiile s-au aflat la mine, până când am aflat câştigătorii şi le-am expediat. Dintre toate, Andrei a răsfoit îndelung atlasul, necăjit că nu poate explora şi pachetele ataşate. I-am promis atunci că… dacă va fi cuminte… poate… dar cum babă frumoasă şi copil cuminte n-am văzut, am transformat cuminţenia în rezultate şcolare. Săptămâna trecută l-am lăsat să aleagă, şi a ales.
Dacă putea exista o carte mai aproape de dorinţele lui, atunci atlasul a nimerit la fix. Nu ştiu de unde a moştenit pasiunea pentru geografie, graniţe, capitale… dar steagurile îl fascinează de vreo doi ani. Le-am printat de pe net, le-am desenat…
… când am adus atlasul acasă nu-i venea să creadă. 18 coli cu autocolante, steaguri, animale, clădiri renumite, minuni ale naturii… nici nu ştia cu ce să înceapă! Am început cu prima pagină de explicaţii, să vedem ce anume trebuie să facem. La fiecare continent sau regiune trebuia să lipim steagurile în căsuţele rezervate fiecărui stat. Apoi să căutăm pe colile cu autocolante animalele marcate ca aparţinând acelei regiuni şi, folosind trimiteri ca la şah, să le plasăm în caseta potrivită de pe hartă. La fel am procedat şi în cazul clădirilor.
Le-a venit rândul celor 10 cărţi poştale ilustrate. Mesajele sunt pretipărite, dar… cu texte lipsă. Ca să o poţi "expedia", trebuie întâi să citeşti descrierea acelei regiuni, să completezi spaţiile libere, apoi să cauţi un destinatar. Iată ce aflăm despre nordul Europei:
Salut!
În Franţa se spune Bonjour! Am sosit în capitala Marii Britanii, Londra, iar apoi am zburat la Oslo, capitala Norvegiei. Am călătorit spre sud, până la benelux – Belgia, Luxemburg şi Olanda. În Danemarca am vizitat Legoland, un parc tematic neobişnuit, construit din cărămizi de plastic. Apoi am plecat la schi în Alpi. Aceşti munţi acoperă cea mai mare parte a Elveţiei. În continuare ne vom îndrepta spre sudul şi sud-estul Europei! Auf Wiedersehen! Aceasta înseamnă "La revedere" în limba germană.
După ce ai "parcurs" o regiune, primeşti o viză în paşaportul ataşat cărţii. Andrei a fost încântat de noul lui paşaport. Şi-a completat numele, localitatea naşterii, înălţimea, ba chiar a inventat prima lui semnătură. Normal, am căutat şi o poză, noroc că mai aveam de la carnetul de note… Convenţia a fost că primeşte viza după ce dovedeşte că a citit paginile respective.
Lucrarea începe cu prezentări generale: ce este un atlas, ce sunt hărţile, ce înseamnă legendă. Aflăm ce este Ecuatorul şi cercurile polare, iar trimiterile tip grilă de pe hărţi seamănă foarte bine cu reperele de latitudine şi longitudine.
Zonele prezentate sunt: Canada şi Arctica; Statele Unite, Mexic şi Marea Caraibilor; America Centrală şi de Sud; Africa de Nord; Africa de Sud; Europa de Nord; Sudul şi sud-estul Europei; Rusia şi vecinii acesteia; Sud-vestul şi sudul Asiei; China şi nord-estul Asiei; Sud-estul Asiei; Australia şi Noua Zeelandă, Antarctida. La final este un index cu ţările care pot fi găsite în atlas.
Hărţile inserate sunt generale, prezintă grafic formele de relief caracteristice zonei, precum şi marile fluvii care o străbat. Sunt marcate graniţele statelor şi capitalele.
Lucrarea este format mare, 34x34cm, cu copertă cartonată. La interior cuprinde 14 file color, plastifiate, format 24x34cm, astfel încât abţibildurile se pot desprinde şi folosi în paşaport, sau jocul poate fi reluat pentru completarea hărţilor.
Mai avem încă de lucru, lectura şi explicaţiile nu merg la fel de repede ca lipirea autocolantelor. Apoi trebuie să căutăm şi informaţii despre animalele pe care încă nu le cunoaştem… nu putem să dăm ocol lumii atât de repede. Nu cred că ne va lua totuşi 80 de zile… dar la final vom avea şi noi un paşaport plin cu vize, ca dovadă a călătoriei noastre imaginare.
Habar n-am când a început mai exact pasiunea asta cu dinozaurii… poate când au văzut prima dată filmul de animaţie cu Dinozauri, şi l-au îndrăgit pe Picioruş şi pe prietenii lui. A continuat cu enciclopedii, mulaje, o sacoşă de dinozauri de cauciuc de pe la muzee…
E, într-adevăr, o lume fascinantă. Deşi e demult dispărută, încă te înfioară… iar teoriile recente de prin Jurassic Park, chiar dacă ştii bine că sunt SF-uri, te gandeşti… dacă uriaşii ar reveni pe Pământ?
Ei, măcar paleontologii ar elimina o mulţime de supoziţii despre specii şi obiceiuri. Ei ar fi fericiţi, nu ştiu însă pentru câtă vreme…
Andrei, în mania lui de a învăţa cifre şi clasificări, a fost încântat de noua materie de studiu. De la Bucureşti şi până dincolo de Piteşti am studiat a doua zi de Crăciun luptele dintre dintre machetele de hârtie. Cred că a fost lucrul care a deosebit cartea de celelalte, faptul că figurinele sunt animate în cele 6 tablouri principale, dar şi în numeroasele tablouri secundare, cu detalii despre caracteristicile de bază ale fiecărei specii..
Mie mi-au plăcut că sunt rezistente. Cartea este format mare, 19x25x6cm, şi este realizată integral din carton. Machetele sunt minunate, cu finisaje de calitate şi perfect funcţionale. Mai mult, casetele mici se pot bloca, la nevoie, pentru a proteja şi mai mult decupajele. Am răsfoit în faţa camerei enciclopedia tridimensionala:
Mai aveam două cadouri de la Moş Crăciun, şi cum nu mă puteam hotărî cu care să închei prezentările, aşa că l-am întrebat pe Andrei… dintre Cum funcţionează corpul meu şi Dinozaurii care îi place mai mult. Fascinat de ceea ce avem pe sub piele, nici nu mă aşteptam să n-o aleagă pe prima. Dar… greşit. Dinozaurii i-au plăcut cel mai mult, aşa că azi povestesc despre Corpulmeu. Cartea, nu al meu cel existent, căci după sărbători în stil tradiţional nu-i frumos să vorbeşti de funie în casa spânzuratului.
L-am întrebat dacă nu-i place cartea. Îi place, dar nu aşa mult. Îi plac ferăstruicile, şi îi place să se uite "înăuntru". Trec peste dorinţa exprimată la un moment dat, cu regrete, că nu a văzut creier de om "pe viu", sper nici să nu vadă. (Şi nici să nu prindă secvenţa aceea ciudată din Hannibal.)
Dar să revin la carte, o enciclopedie minunată pentru copii: 13 file presărate cu surprize la fiecare colţ. Mereu ai ceva de descoperit, de investigat. Dar cartea nu a fost "citită" frumos, pagină după pagină. Am început întâi cu cele mai atractive pop-up-uri, ce sunt, cum funcţionează, daca avem şi noi, şi pe unde. Apoi au început să-şi amintească de ce au suferit ei de-a lungul timpului, şi să le arăt care erau zonele cu pricina. În final au trecut la investigaţii în familia extinsă, care ce oase şi-a rupt, şi să le arate pe schemă. Am culminat cu un amic, aflat în vizită, şi care le-a arătat pe ce bifurcaţie aortică are el montat un stent. Nu mai spun la ce discuţii am ajuns…
Macheta cu craniul au spus că e "greşită". Ochii nu pot fi atât de aproape de creier… De fapt, nu şi-au închipuit ei niciodată că în spatele ochilor începe… creierul. Încă nu au descoperit-o toată, dar e printre cărţile pe care le scot din bibliotecă atunci când avem vizitatori. Poate-poate mai prind ocazia să investigheze o afecţiune…
Lucrarea, realizată sub coordonarea lui Steve Parker, este realizată în format mare, 26x26cm, şi cuprinde 13 capitole: corpul, scheletul, creierul şi nervii, muşchii, circulaţia, respiraţia, digestia, hormonii, ochii şi urechile, nasul şi gura, piele, unghii şi păr, reproducerea, creşterea şi îmbătrânirea. La final, un index are rolul de a ajuta navigarea în interiorul lucrării.
Printre cadourile cu care Moş Crăciun de la Teora i-a dat pe spate pe copii a fost si cartea despre Titanic. M-a lăsat pe mine cu gura căscată, căci ce reacţie poţi să ai în momentul în care o deschizi, linistit, şi în faţa ochilor ţi se desfăşoară o machetă impresionantă de 1m? Nu vreau să mă gândesc ce reacţie au avut cei care l-au văzut prima dată… real. Iris habar n-avea ce era cu vaporul ăsta, dar Andrei era la curent cu faptul că pe 14 aprilie s-a scufundat un vapor mare care mergea la New York. Acum îl vedea.
Vacanţa nu ne-a lăsat prea mult să aprofundăm materialele incluse, dar cum în seara asta rulează filmul pe tv, am citit cartea împreună. Până acum copiii s-au amuzat studiind macheta, şi interiorul, prin ferăstruicile deschise, harta cu punţile navei, copia după singurul bilet rămas de la un pasaget de clasa întâi, care nu a mai plecat. Oare cum s-a simţit reverendul Stuart Holden, având pe birou, o viaţă întreagă, înrămat biletul?
Pachetul include şi o copie după meniul ce se servea pe navă. Recunosc că de multe dintre cele de-acolo nu am auzit în viaţa mea, dar ce au constatat şi copii: mâncau foarte sănătos. Cred şi eu, habar n-aveau acum 100 de ani ce-s alea "E-uri", iar somonul, carnea de vită, făceau parte din alimentaţia curentă. Până şi la clasa a treia se mânca sănătos. Dimineaţa: terci din făină de ovăz şi lapte, heringi afumaţi, cartofi în coajă, omletă cu şuncă, pâine proaspătă cu unt, marmeladă, ceai, cafea. La prâz: supă de orez, pâine proaspătă, pesmeţi, friptură de vită cu sos brun, porumb dulce, cartofi fierţi, budincă de prune cu sos dulce, fructe. Gustarea de la ora 5: carne rece, brânză, murături, pâine proaspătă cu unt, compot de smochine cu orez, ceai. Cina: terci, pesmeţi, brânză.
Dintre pliantele incluse, cel mai mult l-a fascinat copia după ziarele din epocă, The New York Times şi The Daily Mirror. Trebuie să recunosc că, deşi scrisul este foarte mic, tot am stat să buchisesc un pic. Nu citeşti în fiecare zi un ziar de acum 100 de ani, nu?
Pliantul cu schema navei este foarte detaliat, poţi pierde ore studiind aşezarea. Oare cât ţi-ar fi luat să-l vizitezi? Hmmm… ce păcat că nu s-au gândit să facă încă un parc "Titanic", cum e cel de la Disneyland. Pun pariu ca ar avea mare succes. Pe verso sunt câteva informaţii despre cei care s-au aflat la bordul vasului, sau mai norocoşi în acea zi. Cel mai mult m-a impresionat povestea a doi copii, fraţii Navratil, răpiţi de tatăl lor după divorţ. A plecat cu ei în America, sub nume fals. În momentul naufragiului, i-a urcat într-o barcă de salvare. El s-a înecat, dar mama şi-a recunoscut copiii într-o poză din ziarele vremii, şi a mers în America pentru a-i regăsi.
Citind cartea, am aflat şi lucruri pe care nu le ştiam. Dintre acestea… de exemplu, că nu au avut binoclu pe vapor, şi că supravegheau marea doar cu privirea. Dacă mă gândesc bine… dacă tot le era aşa teamă, şi nu vedeau nimic, de ce nu foloseau la intervale regulate rachete de semnalizare!? A doua… că cel de-al patrulea coş era fals. Era aerisire pentru cambuză, şi a fost pus pentru că armatorii au considerat că vaporul ar arăta "ciudat" fără el. Şi al treilea… că informaţiile despre gheţari au ajuns pe vas, dar nu şi la cine trebuie, au rămas în cabina telegrafiştilor.
Am urmărit pas cu pas rezumatul momentelor importante ale naufragiului. În final, misterul care a învăluit evenimentul atâta timp a fost spulberat, în 1985 fiind descoperită epava. Carena nu a fost spintecată, plăcile au fost îndoite, niturile tăiate, şi de aici fisura. Se pare că materialul folosit nu a fost de o foarte bună calitate.
În ferestrele de lângă machetă se deschid, în variante pop-up, sălile principale: restaurantul franţuzesc, puntea de comandă, sala de recepţie de la clasa întâi, sala de gimnastică, terasa cu palmieri, sau scara principală, care apare şi în film. Recunosc că aş vrea să văd un album cu fotografiile lui Francis Browne, un fotograf care a călătorit cu Titanicul, şi care a coborât la ultima escală europeană, în Queenstown…
După ce moşul a scos-o din sac pe Cenuşăreasa, a fost rândul lui Andrei (adevărul e că moşul scotea cadourile pe rând, iar piticii se tot uitau cu disperare la sac că se goleşte :)). Lui Andrei i-a adus o poveste cu un băieţel, un pic mai mare decât el… Cartea Junglei, la fel de frumoasă şi interesantă ca Cenuşăreasa. N-a apucat s-o răsfoiască foarte mult, căci era cu ochii pe sac, dar după ce a plecat moşul a răsfoit-o împreună cu Iris.
Parcă jungla întreagă coborâse în palmele lor. Toate personajele au prins viaţă, cele şase scene principale sunt construite admirabil de Matthew Reinhart. Nu numai că imaginile par a "răsări" din pământ, ci ele interacţionează, se mişcă, simt… Iris a remarcat imediat tabloul în care mama îşi mângâie copilul dacă mişti pagina. O explozie de culoare, flori exotice şi temple misterioase, toate pentru a stimula imaginaţia copilului care citeşte povestea.
Cartea le-a plăcut foarte mult. A fost pentru ei o surpriză frumoasă, unul din cadourile "bonus" de la Moşu’.
Şi… am răsfoit-o:
Lucrarea se prezintă în format mare, 21x27cm, cu copertă cartonată, iar titlul este lăcuit selectiv, cu auriu. O realizare tehnică excepţională, şi un cadou minunat.
Anul acesta Iris i-a cerut-o Moşului pe Cenuşăreasa. Îşi dorea foarte foarte mult păpuşa. Zis şi făcut, Moşul s-a pus pe treabă, şi a zis să rezolve repede cadourile. Aflu, la ceva timp după ce am expediat scrisoarea, că Cenusăreasa trebuia să fie din seria muzicală. O să vadă moşul, că i-am desenat butonul! Mda, numai că spiriduşiul responsabil cu lista n-a înţeles că acel colier era de fapt buton.
S-a gândit spiriduşul bine, şi a găsit o soluţie… Dacă Cenuşăreasa nu cântă, atunci poate spune o poveste… Povestea 3D, tiparită de editura Teora, pare un diafilm animat. În seara de ajun Moşul ştia… că nu alesese păpuşa care trebuie, şi a scos imediat cartea, pentru a alunga dezamăgirea. Efectul a fost cel scontat, în momentul în care a deschis-o a uitat cu desăvârşire de butonul cu pricina. Norocul a făcut să o deschidă exact la pagina cu rochiţa de bal a Cenuşăresei, o impresionantă croială sclipitoare şi cu fundiţe pentru fetiţele din ziua de azi. Eu una nu m-aş îmbrăca cu aşa ceva. Dar Irisuca ar fi în delir.
Cartea i-a plăcut enorm. Am studiat cele 6 scene principale, plus cele mici, secundare, de pe fiecare pagină. Cel mai mult îi plac cele de transformare, când pe versiunea "închis" vezi şobolanul, iar pe "deschis" – vizitiul. Şi fuga Cenuşăresei de la bal, întâi în rochie, apoi, la deschidere, în hainele umile. Dar scena ei preferată este la final, când, la deschiderea ultimei părţi a poveştii, apare prinţul cu prinţesa pe cal.
Cele două bunici au citit deja povestea, de fapt mai mult au asistat la spectacolul oferit de Irisuca. Deschidea fiecare pagină, şi spunea povestea… uite, vezi, cum îi intră pantoful pe picior? Era de sticla… de-aia se vede prin el! [na. pantoful este din acetofan] Nu numai copilul a fost impresionat, şi adulţii care au intrat în contact cu superba lucrare au redevenit pentru o clipă copii…
S-o răsfoim împreună…
Lucrarea se prezintă în format mare, 21x27cm, cu copertă cartonată, printată cu roz sidefat (asta cred că i-a plăcut cel mai mult). O realizare tehnică excepţională, şi un cadou minunat.
Moş Crăciun ne-a făcut o surpriză tare frumoasă, şi a trecut pentru noi pe la Editura Teora. Şi, chiar dacă Iris e încă mică, îi sclipesc ochişorii când aude de mărgele, brăţări, fire argintii… Struţ mic, abia dacă mai avea răbdare, aşa că Bijuterii pentru fetiţe a fost primul cadou pe care l-am pus în funcţiune.
Pe celelalte s-a putut uita şi singură, dar aici avea nevoie de mine. Cu croşeta mă descurc, aparatul pentru împletit nu-mi era străin, confecţionam unul dintr-un capac de deodorant şi câteva ţinte când eram mică. Dar nu am folosit niciodată mărgele în timp ce croşetam, şi nici fire elastice.
Setul include peste 500 de mărgele, în diferite forme şi culori, 6 variante de elastice, ustensilele de lucru şi 48 de pagini cu modele şi instrucţiuni. Pentru cei care nu ştiu să croşeteze, primele lecţii sunt foarte utile, se porneşte de la realizarea ochiurilor simple până la modele mai complexe.
Cred că, de pe la 7-8 ani, pot fi realizate modelele pe aparatul de împletit, apoi cele simple croşetate. Mie mi s-ar fi părut logic ca mărgelele să aibă orificiul suficient de larg, pentru a fi prinse cu croşeta, trecând ochiul prin interior. Instrucţiunile cărţii în schimb sunt diferite. Mărgelele trebuie înşirate înainte pe firul de aţă, apoi se croşetează. E un pic ciudat, până te obişnuieşti, apoi e chiar simplu. E de preferat să înşiri mai multe mărgele decât este necesar, mai bine rămân decât să nu ai suficiente.
Deocamdată am ajuns la al patrulea model, unul deja l-am pierdut… iar dacă ar fi după Iris, toată ziua aş face brăţări şi inele. Este artistă la dat sfaturi, înşirat mărgele, şi bătut omul la cap să-şi atingă scopul. Foarte inspirat moşul, ne-a dat de lucru în vacanţă!
Jocul de mai jos a fost o idee de cadou pentru una din colegele Irisucăi. Din câte am aflat ulterior, cadoul a fost bine primit de copil, ceea ce mă face să îl consider o recomandare utilă celor care sunt în pană de idei când vine vorba de cadouri pentru 5-6 ani. Ştiu că e foarte simplu să iei o păpuşă…. dar are toate şansele să sfârşească ciufulită în lada cu jucării. Sau o maşinuţă, care în vreo câteva zile să fie nevoită să intre în "service". 
