Nu am idee cum am dat de primul volum din Nevermoor în bibliotecă. Era într-un sector în care clar nu avea ce căuta – nu erau acolo nici cărți de copii, nici secțiunea de „încă necitite“, unde găsesc inspirație pentru timpul liber. Ba mai mult, era împachetată, așa cum probabil sosise de la editură și unde a așteptat, cuminte, să fie descoperită la timpul potrivit. Sunt sigură că, dacă aș fi descoperit-o acum doi ani, când probabil a sosit, mi-ar fi pus nervii pe bigudiuri.
Recunosc că îmi plac cărțile care „încep și se termină“. Adică, dacă chiar nu ai răbdare și nu reziști suspansului, știi unde să citești finalul, apoi să savurezi, relaxat, lectura. Îmi amintesc că nu aveam încă vârsta lui Iris când am citit din biblioteca părinților două volume: Fausta și Fausta învinsă. Mi-am ieșit din minți când am realizat că de fapt ai mei aveau doar două volume, nici măcar de la început, ci de la mijlocul seriei de zece a lui Michel Zevago. Noroc că după revoluție se retipărea la greu și am descoperit repede la chioșcul de ziare din drumul spre școală restul volumelor. Astfel „locșorul“ meu din bibliotecă a început să se umple treptat cu cărți colorate până când… a bătut la ochi.
Investigația la nivel criminalistic a tatălui meu a început: de unde am avut eu bani pentru „atâtea cărți“. Pe-atunci cărțile nu erau așa scumpe, dacă strângeai cureaua o săptămână și nu îți luai sticksurile și eugenia de la boutiq, reușeai să achiziționezi chiar două volume. Dacă mai ieșeai în oraș, cereai bani de-un suc și de-o înghețată pe care o mâncai în gând, mai puneai ceva de-o parte. Și să nu uităm fabuloasa bursă, care la un moment dat ajungea de-o ciocolată Africana… Cert e că, cu chiu, cu vai, am completat seria.
Ultimele pagini din „Probele de admitere ale lui Morrigan Crow“ (primul volum al seriei) mi-a redeschis răni vechi.
Nu se putea întâmpla din nou, să rămâi așa, cu personajele în aer, să mori de curiozitate. Slavă domnului că e deja și al doilea volum tradus și comenzile online merg rapid și de bine, de rău, mă descurc binișor și cu engleza, așa că am lichidat online și volumul al treilea. După câteva zile petrecute liniștit în lumea magiei, trebuie să spun că e una dintre cele mai faine cărți pentru copii citite în ultimul timp, cu toate ingredientele necesare unei lecturi plăcute începând de pe la 8-9 ani (8 doar dacă este cititor avansat).
Primul volum a apărut în 2017, al treilea în 2020 (în limba engleză), iar seria se pare că urmează să aibă 6, dacă nu chiar 9 volume. Deja sunt planuri de a se face scenariu după primul volum, probabil o nouă serie de succes ca Harry Potter, la care nu m-aș hazarda încă să spun „inegalabilul“.
Cartea te trece încet prin cele mai diverse stări, începând cu abandonul și tristețea copilului singur, în culori parcă mai negre decât este redat Remi, în Singur pe lume, pentru a trece apoi ușor spre veselia lui Heidi și curiozitatea descoperirii lumii, specifică oricărui copil. Nu lipsește lumea școlii, cu provocările și nedreptățile ei, cu bullyingul care este la ordinea zilei chiar și în școlile de magie, dar și înfruntarea cu Răul, care se dovedește până la urmă a nu fi atât de negru, ci mai mult în nuanțe de gri.
Finalul (cel de la capătul celui de-al treilea volum), chiar dacă tot rămas în aer, pune o întrebare la care e greu de răspuns: câte fețe are adevărul? E greu să judeci pe cineva, când ai argumente și pro, și contra. E rău dacă a făcut o singură dată rău? Sau mai întâi, înainte să judeci, trebuie să afli de ce?
Nu voi relua rezumatul și nici nu voi da spoilere, găsiți pe net o mulțime, dacă le căutați, chiar puteți răsfoi cartea parțial pe site-ul Nemira.
Pășește cu încredere, i se spune lui Morrigan, la doar puțin timp după ce scăpase cu viață. Trebuia să pășească în gol. Acesta este sfatul meu acum, înainte de venirea Iepurașului de Paști. Cu toată încrederea, pentru un copil pasionat de lectură, seria Nevermoor dă cu siguranță frâu liber imaginației.
Primele două cărți le puteți găsi la Editura Nemira, Libris, eMag, Cărturești, Cartepedia, Librărie.net, Diverta, Elefant, Librăria Delfin, iar al treilea volum, în engleză, la Books Depository.
La ea (deși nu o cunosc) m-am gândit prima dată când Bufnița Nemi a bătut la poartă cu seria nouă de „Povești din Pădurea Muzicală”. Cristina Andone, autoarea poveștilor, le-a reeditat într-un format mai mare și mai atrăgător la editura Nemi. Seara s-a lăsat încet peste paginile din „Enescu și hora razelor de soare”, cu pianul vecinei pe fundal. Volumul, marcat „Ediție centenară”, este o trecere în revistă, pe scurt, prin intermediul cuvintelor și al imaginilor, a ceea ce ne definește ca români, pornind de la faptul că Enescu a fost martor al făuririi României Mari, în urmă cu 100 de ani. Bine văzut la Palatul Regal, favorit al reginei Elisabeta, el a îndulcit ororile frontului din Primul Război Mondial cu arcușul.
Înainte de a avea un copil cu care puteți discuta „logic”, vă recomand câteva lecturi aprofundate despre Moș Crăciun. Sunt câteva cărți de referință ce vor ajunge cu siguranță la vârstă școlară în mâinile copilului și, dacă nu v-ați făcut temele suficient, pentru a avea replicile pregătite, s-ar putea să picați examenul de sinceritate. Tot un sfat bine intenționat este acela de a citi voi înainte ceea ce urmează să aprofundeze copilul pe această temă… pentru că întrebările nu vor fi absolut deloc simple, dacă vreți să păstrați magia.
