Toamna la noi acasa, concurs de creatie


Rezultatele finale ale concursului | Creaţii în concurs


Concursul Toamna la noi acasa

Când întrebi un copil care este anotimpul lui preferat, aproape mai mult ca sigur nu va răspunde "Toamna". Şi totuşi, dintre cele patru fiice ale bătrânului an, toamna este cea mai aşteptată, şi asociată deseori cu reîntâlnirea cu prietenii şi colegii, după o lungă vară petrecută în tabără sau la bunici.

Concursul din această toamnă se adresează preşcolarilor şi şcolarilor mici, care, cu puţină imaginaţie, vor confecţiona o păpuşă ce va purta numele de "Zâna Toamnă". Concursul se va desfăşura în lunile septembrie-octombrie 2011.

Programul concursului:

  • 26 septembrie 2011 : se afişează pe această pagină creaţiile participante şi poate începe votul pe pagina dedicată fiecăreia. Creaţiile care intră în concurs după această dată nu vor beneficia de perioadă de graţie pentru strângerea voturilor.
  • 9 octombrie 2011, ora 24:00: se încheie votul publicului.
  • 14 octombrie 2011 : anunţarea câştigătorilor.

Creaţiile pot fi înscrise în concurs până la data de 7 octombrie 2011, inclusiv.

Condiţiile de realizare:

– tema creaţiei: o păpuşă Zâna Toamnă.
– dimensiune: creaţia nu va fi mai mare de 30x30x30cm. Va fi scanată sau fotografiată, iar în cea din urmă situaţie vor fi trimise cel mult trei fotografii care să pună în evidenţă realizarea, sau, opţional, un filmuleţ (folosiţi www.transfer.ro pentru a trimite fişierul, şi menţionaţi linkul de transfer în mailul de înscriere, mail care conţine obligatoriu şi o poză). Nu vor fi acceptate în concurs imagini neclare, mişcate, întunecate, care să nu ofere o imagine corectă a ansamblului. De asemenea, dimensiunea minimă a imaginii este 800×600 pixeli. 
– materialele: nu vor fi folosite materiale finisate din comerţ, cu aceeaşi destinaţie (păpuşi gata asamblate). Toate elementele trebuie confecţionate manual. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu accepta în concurs creaţiile ce nu respectă regulile de confecţionare. Dacă aveţi nelămuriri asupra unui element, cel mai bine întrebaţi.

Poate participa la acest concurs orice copil, la grădiniţă sau la şcoală, cu vârsta între 4 şi 12 ani, cu o singură creaţie individuală. În cazul grupurilor care participă sub coordonarea unui cadru didactic, numărul maxim de copii care pot fi înscrişi este de 3. Premiile vor fi expediate numai la adrese de pe teritoriul României, iar participanţii din străinătate sunt rugaţi să aibă în vedere acest aspect.

Ţin să menţionez că este un concurs pentru copii, iar câştigul fiecăruia dintre participanţi va consta în deprinderile dobândite pe parcursul realizării temei, şi nu din observarea la lucru a părinţilor, educatorilor sau învăţătorilor.

Pentru înscrierea în concurs trimiteţi un mail la admin@talentedenazdravani.eu care să conţină numele complet, vârsta copilului, localitatea de domiciliu, imaginea sau imaginile creaţiei, precum şi o scurtă descriere a acesteia şi a modului de realizare (sau un link, dacă a fost prezentată pe blogul personal).

Art&HobbyPremiile acestui concurs sunt oferite de magazinul online "Art & Hobby"  şi constau în vouchere ce pot fi consumate în magazin.

Premiul "Cea mai frumoasă Zână" 
Un voucher "Art & Hobby" în valoare de 60 ron.

  • se acordă participantului a cărui creaţie acumulează cel mai mare punctaj în urma centralizării votului juriului la categoria "cea mai frumoasă creaţie".

Premiul "Cea mai interesantă idee de confecţionare" 
Un voucher "Art & Hobby" în valoare de 60 ron.

  • se acordă participantului a cărui creaţie acumulează cel mai mare punctaj în urma centralizării votului juriului la categoria "cea mai interesantă idee de confecţionare".

Premiul de popularitate

Un voucher "Art & Hobby" în valoare de 40 ron.

  • se acordă participantului care acumulează în perioada 26.09 – 9.10.2011 cele mai multe puncte pe pagina dedicată creaţiei sale din timpul concursului.

Cinci premii oferite prin tragere la sorţi. Fiecare premiu constă într-un voucher "Art & Hobby" în valoare de 20 ron.

  • se acordă participanţilor la concurs, extraşi la tombolă, cinci la număr, alţii decât cei care au obţinut deja un premiu.

Un voucher este valabil pentru o singură comanda, şi nu poate fi preschimbat în bani. În cazul unei comenzi sub valoarea voucherului, diferenţa nu se restituie. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Recomandări pentru câştigători:

Premiu

 În cazul în care câştigătorul unui premiu nu va putea fi contactat în termen de trei zile de la anunţarea rezultatului, premiul va fi atribuit următorului clasat. În caz de egalitate la puncte între concurenţi, se va hotărî prin tragere la sorţi ordinea acestora.

Votul publicului va fi cel care va hotărî către cine va pleca premiul de popularitate
Va fi declarată câştigătoare creaţia care va strânge, pe pagina dedicată, cele mai multe comentarii. Pentru a fi validat ca punct, un comentariu trebuie să îndeplinească simultan următoarele două condiţii:

  1. Foloseşte un IP unic pentru a adăuga un comentariu (se poate vota o singură dată de pe un calculator sau dintr-o reţea care foloseşte acelaşi IP). Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).
  2. StropiComentariul este însoţit de un click  pe contorul de vot (cel cu picături de culoare, de la finalul fiecărui articol.) Dacă IP-ul nu este înregistrat de contor, înainte sau imediat după adăugarea mesajului, comentariul nu este aprobat. Voturile doar pe contor, fără a fi însoţite de comentariu, nu vor fi numărate.

Nu vor fi aprobate pe paginile dedicate fiecărui participant decât mesajele la obiect, şi care îndeplinesc simultan cele două condiţii de mai sus. Pentru orice alte comentarii sau întrebări, vă rog folosiţi această pagină şi formularul de contact de mai jos.

Juriul care va hotărî acordarea celor două premii ( "Cea mai frumoasa zâna" şi "Cea mai interesantă idee de ornament") va fi alcătuit din copiii care au participat la probele săptămânale ale concursurilor "Talente de Năzdrăvani" sau la evenimentele speciale organizate. Un "jurat" va alege pentru fiecare categorie 10 creaţii şi va adăuga pe acest subiect un mesaj între 8 şi 13 octombrie 2011. Lucrările alese vor primi câte un punct. O lucrare poate fi punctată la ambele categorii. În cazul în care un jurat este şi participant la concurs, nu-şi va putea puncta propria lucrare. Membrii juriului vor fi anunţaţi pe mail, iar mesajul va trebui adăugat cu adresa de mail la care au primit instrucţiunile, altfel punctele nu vor fi luate în considerare.

Mult succes tuturor participanţilor!

Art / Hobby Creativ

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, în două variante: prima se poarte printa, de aici, iar a doua poate fi afişată pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Concursuri precedente: Vine Iepuraşul!,  Brăduţul meu specialToamna prin ochi de copilLumea mea cea mică.



Creaţii în concurs:


1. Dragos Mihai B., Caracal, 10 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


2. Ediz Y., Mioveni, 5 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


3. Ioana H., Iasi, 8 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


4. Andrei Alexandru R., Craiova, 9 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


5. Alexandru M., Slobozia, 6 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


6. Denisa V., Branesti, 7 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


7. Bianca M., Slobozia, 4 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


8. Ana Maria C., Bârnova, 8 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


9. Lucian Andrei B., Caracal, 5 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


10. Iuliana Cristiana B., Muncelu de Sus, 9 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


11. Roxana Maria V., Slobozia, 4 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


12. Radu V., Slobozia, 6 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


13. Ovidiu Razvan R., Talmacel, 5 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


14. Roxana H., Ipotesti, 10 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


15. Danut D., Ipotesti, 10 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


16. Bianca A., Ipotesti, 9 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


17. Gabriel Sebastian S., Suceava , 6 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


18. Marius C., Cucorani, 8 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


19. Lavinia-Vasilica R., Talmacel, 5 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


20. Alexandra M., Batrani, 8 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


21. Maria M., Batrani, 7 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


22. Ionut Cosmin A., Cucorani, 9 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


23. Lionel D., Sacuieni, 11 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


24. Andreea T., Sacuieni, 11 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


25. Patricia S., Sacuieni, 11 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


26. Alexandru T., Pascani, 5 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


27. Amalia D., Bucuresti, 10 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


28. Silvia B., Horsens (Danemarca), 5 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


29. Ingrid B., Horsens (Danemarca), 7 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


30. Adelina-Madalina, Cucorani, 10 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


31. Alexandra V., Cornu Luncii, 8 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


32. Sebastian A., Sacueni, 9 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


33. Janina-Emilia L., Sacueni, 9 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


34. Stefan Anania A., Sacueni, 9 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


35. Nikoletta C., Sacueni, 9 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


36. Mihai C., Brasov, 6 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


37. Andreea Alexandra C., Bucuresti, 7 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


38. Alina I., Arad, 4 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


39. Serena R., Iasi, 6 ani
Papusa Zana Toamna. Concurs de creatie Vezi detalii şi/sau votează această creaţie


Art / Hobby Creativ

Rapsodie de toamna: decor cu note muzicale

Toamna trecută am primit o rugăminte aici pe blog dacă pot să pregătesc nişte note muzicale pentru un decor de interior. Nu a fost foarte greu, şi am onorat solicitarea. În schimb am profitat de ocazie şi am dat ideea mai departe la Irisuca la grădiniţă… La ea în clasă, pe mijloc, erau două arcade. Mereu ne-am bătut capul cum să le decorăm. Ideea unui portativ a prins de minune. Am bătut câte 5 pioneze pe lateral, şi am început să construim cu bumbac un portativ. Ca o paranteză, s-a prăfuit îngrozitor, iar în primăvară am schimbat bumbacul cu naylon negru de pescuit.

Am prins apoi frumuşel cu bolduri toate notele muzicale… şi mai toţi vizitatorii din clasă încercau să citească partitura. Nu… din păcate, nu am „scris” nimic. Doar am umplut spaţiul cu o idee faină. În iarnă le-am schimbat cu note-cadouri, pe care le-au colorat copiii, iar în primăvară locul a fost luat de floricele.

note-muzicale

Atelierul de creaţie

frunze carton calc

Frunze… pe contur

Nu ştiu de ce, la capitolul decoraţiuni de toamnă mi se par lucrurile înţepenite… adică nu prea ai variaţie deloc. Ori fructe şi legume de toamnă, ori frunze… ok, mai sunt picaturile de ploaie şi umbreluţele, dar şi aşa, tot nu e foarte mult.

Am căutat modalităţi de a schimba un pic nişte banale frunze. Am ajuns la cele cu interior de calc. Schema am văzut-o aplicată la ornamente de Crăciun, şi cu siguranţă voi încerca şi la iarnă ceva îngeri şi steluţe, dar acum – frunze.

frunze carton calc

Materiale necesare:

  • imprimantă, pentru model, sau poate nu, dacă aveţi talent la desen.
  • carton colorat – normal, culori de toamnă.
  • coală de calc.
  • foarfecă fină, lipici.

Decupaţi frunzele pe conturul exterior, şi apoi cu mare grijă pe conturul interior. Adăugaţi lipici şi lipiţi conturul pe o foaie de calc, apoi redecupaţi pe exterior, pentru a potrivi calcul. Eu am încercat să sar o etapă, am decupat interiorul frunzei, am lipit pe calc, iar la exterior am tăiat simultan şi calcul, şi cartonul. Din păcate am cam dat cu lipici pe partea vizibilă, şi nu sunt foarte mulţumită de rezultat. Ştiu… din avion nu se vede… dar e acolo….

Ce puteţi face cu ele? Ghirlande de toamnă. Arată minunat suspendate în lumina!

Spor la lucru!

Rățuștele mele… activitate pentru boboceii din clasa pregătitoare

ratuste-boboceiAseară am primit o provocare… şi recunosc că mi-a făcut mare plăcere să-mi pun la muncă neuronul, în căutarea unei idei. Despre ce a fost vorba… Raluca m-a întrebat dacă nu am o idee drăguţă pentru întâmpinarea boboceilor în clasa întâi. Mi-am amintit cu jale de prima zi de şcoală de anul trecut, şi mă gândesc cu emoţie la prima zi de şcoală de anul următor… când, sper, „doamna” Irisucăi să aibă un suflet mare pentru a o face să se simtă în largul ei.

Aşa că, având la activ doar experienţa mea din pură pasiune… m-am gândit… la un tablou cu răţuşte, realizat împreună cu copiii. Fiecare proaspăt şcolar să găsească pe bancă, pe lângă manuale, un boboc de raţă din carton galben. Tabla va avea, pe lângă tradiţionala urare de bun venit, desenat frumos un lac…

Bobocelul din bancă va colora ciocul răţuştei de carton, îşi va scrie numele pe aripioară şi va adăuga în rest orice va dori să scrie sau să deseneze, dar să-l reprezinte pe el sau ceea ce îi place să facă. Rând pe rând, fiecare se va prezenta colegilor, şi îşi va lipi răţuşca pe lac. La final, sper, va ieşi un tablou foarte vesel…

În funcţie de înclinaţiile artistice, o puteţi adăuga şi pe mama raţă, sau un decor mult mai inspirat decât ceea ce am reuşit eu. Iar dacă veţi folosi această idee… vă rog… vreau şi eu poze! Oricât mi-aş dori, nu o pot pune eu în practică.

Răţuştele le găsiţi aici. Şi, dacă copiilor le-a plăcut, recreaţi tabloul pe panouri de polistiren şi păstraţi-l ca decor.

Spor la lucru!

PS: idee de ultimul moment (tnks Ilona!) ecusoane cu răţuşte. Le-am pregătit în toate formatele „economice”, adică… pentru print color, alb-negru, sau, pentru cine are răbdare, ecusoanele pe carton alb, răţuştele pe carton galben, decupate şi lipite ulterior pe suport.

PPS: alte idei, aici.

 

Atelierul de creaţie

Glob de toamna

zana-lemn1

Nu ştiu ce „noroc” a dat peste mine, dar… mi-a picat în mână un glob. Nu unul magic, să văd viitorul (deşi tare mult aş vrea acum unul!), ci unul de plastic, transparent, care se poate agăţa. Ce să fac cu el… l-am tot rostogolit câteva zile, până am găsit o soluţie. O mică zână într-o furtună de frunze.

Materiale necesare:

  • un glob de plastic, detaşabil;
  • hârtie creponată, în nuanţe de „toamnă”;
  • hârtie colorată, perforator decorativ pentru frunzuliţe;
  • un cap de păpuşă (reciclat de la un mărţişor);
  • antene din sârmă (sunt cumpărate ca atare, dar nu e musai să aveţi)
  • lipici.

Întâi de toate, am pregătit zâna. Am folosit aproximativ modelul îngerului de iarna trecută, cu ceva mai puţină hârtie. I-am adăugat şi o pereche de aripi, să semene mai mult a zână.

Frunzuliţele le-am lipit pe interiorul globului, apoi am prins zâna şi am închis globul. Urmează să-i găsim şi o destinaţie…

zana-lemn3 zana-lemn2

Atelierul de creaţie

Decorațiuni cu umbreluțe

decor ploaie toamnaPrima zi de toamnă. Din fericire nu este prea friguroasă, dar verificăm… cizme de cauciuc, absolut necesare într-un oraş ce devine mica Veneţie după o ploaie mai serioasă, pelerine de ploaie… şi umbrele!

Trecem în revistă şi decorul de la grădiniţă. În mare, va fi cel de anul trecut, cu zâna toamnă pe fereastră, şi o ploaie zâmbitoare în clasă. Anul trecut am agăţat o mulţime de picături, după modelul de aici, şi copiii au fost încântaţi. Au cerut umbreluţe, că îi plouă la măsuţe 🙂 … Anul acesta ne gândeam ce am putea să mai agăţăm printre picături, să fie şi ceva nou. Prima dată ne-am gândit la umbreluţe de cocktail, nu sunt foarte scumpe, şi se montează uşor. Dar ideea cu umbreluţele m-a tot chinuit luna aceasta… aşa că am găsit o altă soluţie, iar grupa pregătitoare ar trebui să fie în stare să le confecţioneze.

Materiale necesare:umbreluta din carton si pai de plastic

  • carton colorat
  • un pai flexibil
  • lipici
  • elemente de decor

Am realizat şi un model ce poate fi printat pe carton, pentru a uşura pregătirea activităţii pentru un număr mai mare de copii. Dacă lucraţi umbreluţele acasă, puteţi realiza cercul cu ajutorul unei farfurii mai mici.

Decupaţi cercul, de preferat folosiţi o foarfecă decorativă. Tăiaţi pe linie direct către centru, şi decupaţi cu atenţie mijlocul, pentru a realiza un orificiu de dimensiunea bulinei colorate. Dacă decupaţi prea mult, va fi foarte greu să fixaţi paiul. Suprapuneţi părţile aproximativ 4cm, cât să capete formă de umbreluţă, marcaţi spaţiul vizibil şi decoraţi umbrela după preferinţe. Dacă o desenaţi, e bine să nu o lipiţi înainte. Puteţi adăuga autocolante, glitter, sau, dacă aveţi la îndemână, folosiţi perforatoarele decorative.

Pentru mâner folosiţi un pai flexibil. Îndoiţi-l şi potriviţi cu o foarfecă lungimea, apoi introduceţi-l prin orificiul central şi umbreluţa este gata.

umbreluta1

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Toamna, modelaje cu plastilina

Săptămâna trecută copiii au modelat. Nu scosesem demult plastilina din cutie, şi am spus Adio toamnei printr-un modelaj. Mai mult sau mai puţin reuşit, constat că cei careau ceva vechime la activităţi au progresat. Şi mai ales îi admir pe piticii de 3-4 anişori, care şi-au făcut curaj să participe. Chiar dacă modelajele lor nu sunt la fel de elaborate, ideea contează.

Iată creaţiile:

Modelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamnaModelaj de toamna
Modelaj de toamna

Detaliile probei | Proba săptămânii în curs

Lectură de toamnă

Săptămâna aceasta am avut o probă mai dificilă decât părea la prima vedere. Să aşterni o poezie pe hârtie nu e lucru uşor, nici să scrii versurile, nici să-ţi imaginezi ceea ce a vrut poetul să spună. De fapt, cred că aici e cheia în a înţelege o poezie. Eu şi Pastelurile ne-am cunoscut, ne-am salutat, şi nu ştiu de ce, dar dragoste la prima vedere nu a fost. Mi-o amintesc însă pe doamna profesoară de limba română, cum ne citea poeziile lui Alecsandri. Ei, da, atunci parcă poeziile căpătau viaţă. Când ne-a citit Iarna, simţeam parcă cum alunecă pensula şi imaginea prinde contur, din cuvinte… Este ceea ce au făcut şi Nădrăvanii săptămâna trecută, au lăsat cuvintele să le îndrume creioanele.

Eram aproape sigură că Topârceanu va bate recordurile de audienţă, însă mă bucur că nu a fost aşa. Am avut ceva emoţii şi cu greierii, să nu avem la finalul expoziţiei un insectar… Dar să nu mai lungesc vorba, iată creaţiile:

Poezie de toamna

Noi cu coşul în pădure, / Ciupercuţe căutăm,/ Şi cu toamna, pe cărare,/ Ne-ntâlnim, ne salutăm.

Poezie de toamna
Toamna cea de roade plina / A copt fructele-n gradina / Mere rumene frumoase,/ Pere galbene zemoase /
Struguri aurii in vii / Prune mari si brumarii / In camara le vom pune / Ca la iarna tare-s bune.

Poezie de toamna Toamna, de Demostene Botez: Toţi acei ce-ntreaga vară / Au lucrat din zori în seară, / Toamna au roade bogate / Au şi fructe, şi bucate, / Mere, Pere, În panere. / Prune Bune Şi alune, / Şi gutui amărui, / Cu puf galben Ca de pui. / Şi tot felul de legume, / De nu le mai ştii pe nume.

Poezie de toamna „In livada si in vie”: In livada si in vie / Toamna ce mai bogatie / Nucii-si leagana pe damburi / Fructele cu dulcii samburi / Cum si prunii pe carare / Vinetele pietre rare / Se itesc din vita groasa / Strugurii de tamaioasa

Poezie de toamna Dragă toamnă, un’ te duci / Doar în fustă şi papuci? / – Eu mă duc să scutur nuci, / Să dau soarelui poruncă / Sus in deal şi jos în luncă, / Să-ndulceasca viile, / Să coacă gutuile.

Poezie de toamna – Cri-cri-cri, Toamnă gri, / Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun,/ Că puteam şi eu s-adun / O grăunţă ât de mică, / Ca să nu cer împrumut / La vecina mea furnică, / Fi’ndcă nu-mi dă niciodată, / Şi-apoi umple lumea toată/ Că m-am dus şi i-am cerut…

Poezie de toamna

Poezie de toamna – Cri-cri-cri, Toamnă gri, / Tare-s mic şi necăjit… În colţ, muşuroiul, pe uşă scrie (cu cerneală simpatică, până învaţă şi Iris) „Interzis greieri cersetori”.

Poezie de toamna Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele /
Parasita-au a lor cuiburi si au fugit de zile rele / Carduri de cocoare, insirandu-se lung zbor / Pribegit-au urmarite de-al nostru jalnic dor

Poezie de toamna Toamna ne-mbie cu struguri aurii, / Haideti si noi in deal copii! / Fete mandre si flacai, / Toti culeg de zor, / Si prelung se-aud in voi’ / Chiotele lor.

Poezie de toamna Sfarsit de toamna, V. Alecsandri : Cardurile de cocoare, insirandu-se-n lung zbor / Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor

Poezie de toamnaToamna de George Cosbuc: In noaptea cu luna, / cum vajaie codrul /
si geme si urla!

Poezie de toamna Toamna, O. Goga: De viforniţa păgână/ Se-ndoiesc nucii, bătrânii, / Plânge-un pui de ciocârlie/ Sus pe cumpăna fântânii.

Poezie de toamna Sfarsit de toamna, V Alecsandri: Vesela campie acu-i trista, vestejita,
/Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita..

Poezie de toamna „Sfarsit de toamna” de Vasile Alecsandri: … Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor, / Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor./ Vesela verde campie acu-i trista, vestezita / Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita…”

Poezie de toamna Toamna in musuroi, de Marin Sorescu: Sunt furnici / Mai mari, mai mici, cantand: / Toamna hrana adunam / Iarna s-o intampinam.

Poezie de toamna Sfarsit de toamna, V Alecsandri: Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele / Parasit-au a lor cuiburi si-au fugit de zile rele

Poezie de toamna Rapsodii de toamnă, de G.Topîrceanu: A trecut întâi o boare / Pe deasupra viilor,/ Si-a furat de prin ponoare / Puful păpădiilor(…

Poezie de toamna Rapsodii de toamnă, de G.Topîrceanu: Trei petunii subţirele / Farmec dând regretelor, / Stau de vorbă între ele: / Ce ne facem, fetelor?

Poezie de toamna ” Toamna tesatoare” de Vasile Alecsandri: „Toamna mândră, harnică / Şi de bunuri darnică/ A-mpărţit a ei comori:/
Frunza-i dat-au vântului…”

Poezie de toamna Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele / Parasita-au a lor cuiburi si au fugit de zile rele / Carduri de cocoare, insirandu-se lung zbor / Pribegit-au urmarite de-al nostru jalnic dor

Poezie de toamna Sfârşit de toamnă, de V. Alecsandri: Vesela verde câmpie acu-i tristă,vestezită, / Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; / Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc, / Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc

Poezie de toamna Rapsodii de toamna de G.Toparceanu: Iat-o!… Sus in deal, la strunga,/ Asternand pamantului / Haina ei cu trena lunga/ S-a ivit pe culme Toamna,/ Zana melopeelor,
Spaima florilor si Doamna/ Cucurbitaceelor… / Lung isi flutura spre vale, / Ca-ntr-un nimb de glorie, / Peste solduri triumfale / Haina iluzorie.

Poezie de toamna– Cri-cri-cri, Toamnă gri, / Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun,/ Că puteam şi eu s-adun / O grăunţă cât de mică, / Ca să nu cer împrumut / La vecina mea furnică, / Fi’ndcă nu-mi dă niciodată, / Şi-apoi umple lumea toată/ Că m-am dus şi i-am cerut…

Poezie de toamnaSfârşit de toamnă, de V. Alecsandri : Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele, / Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele; / Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor, / Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Poezie de toamnaToamna la gradinita – Lucia Muntean: Frunza galben-ofilita /
Se desprinde de pe ram! / Ploaia rece si grabita / Bate: pic, pic, pic la gem./ Pasarile calatoare/
Stoluri, stoluri se aduna / Si spre tarile cu soare/ Pleaca toate, impreuna. / Picaturi nenumarate/
Cad pe drum si-n poienita / Umbrelute colorate/ Se grabesc la gradinita

Poezie de toamna

Şi pentru că Năzdrăvanii au alături părinţii, am zis să vedem şi creaţiile acestora. Aşteptăm să-şi facă curaj şi să le trimită. Avem părinţi cu chef de joacă, încă mă gândesc dacă să-i lăsăm pe copii să acorde puncte :D.

Poezie de toamna Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele / Parasita-au a lor cuiburi si au fugit de zile rele / Carduri de cocoare, insirandu-se lung zbor / Pribegit-au urmarite de-al nostru jalnic dor.

Săptămâna viitoare spunem cu adevărat Adio, Toamnă! Ultima probă dedicată acestul anotimp este una de modelaj.

Acest concurs beneficiază de cinci premii oferite de Editura Paralela 45, fiecare constând dintr-o lucrare din colecţia Poveşti şi legende europene şi o lucrare din colecţia Hai să învăţăm.

Povesti si legende europene Povesti si legende europene Povesti si legende europenePovesti si legende europene Povesti si legende europene

Premiile vor fi acordate în urma unei trageri la sorţi în data de 10 decembrie, la care vor participa, cu o singură şansă, copiii ce îndeplinesc următoarele condiţii:

  • participă la toate cele trei probe ale concursului
  • acordă puncte la toate cele trei probe ale concursului

După anunţarea câştigătorilor, aceştia au la dispoziţie trei zile pentru a revendica premiul şi a comunica adresa la care acesta să fie expediat. Un premiu nerevendicat va fi redistribuit, tot prin tragere la sorti.

 

Zâna toamnă, la fereastra clasei…

Toamna aceasta trebuie să recunosc că m-am simţit minunat, cu greu mi-am încăput în piele când am văzut ce succes a avut decorul meu pentru fereastră. Nu numai la grădiniţa Irisucăi, sau în clasa lui Andrei, ci prin foarte multe alte locuri copiii au avut parte de o surpriză frumoasă la inceput de an. Am primit până acum doar câteva poze, sper să mai primesc.

Şi… în curând va sosi şi iarna 😉


Edit – Lămuriri necesare

Vă rog ca în momentul în care solicitaţi materialele să lăsaţi doar un singur mesaj, la un singur articol din serie. Veţi primi pachetul complet, cu toate cele patru zâne, precum şi decorul cu Moş Timp. Puteţi accesa paginile dedicate dând click pe imaginile de mai jos, aveti exemple de montaj de la colegele care le-au folosit deja.

Mailul îl primiţi în câteva zile, maxim o săptămână, nu este nevoie să reveniţi cu mesaje suplimentare dacă primul a fost aprobat şi apare pe blog. Verificaţi şi în folderul spam al mailului la sfârşitul săptămânii.

Menţionez că primiţi materialele cu drept de folosinţă, adică le printaţi şi le utilizati. Distribuţia acestora este interzisă. Nu urcaţi aceste materiale public pe niciun alt site sau reţea de socializare. Este un material pe care îl ofer gratuit, cu pretenţia de a-mi fi respectată această dorinţă. Vă rog să citiţi în mod special articolul dedicat decorului cu moş Timp, aveţi acolo mai multe explicaţii despre motivele mele.

Mulţumesc pentru înţelegere!

buton-zane

 

 

Flori de toamna, colaj din hartie creponata

Săptămâna trecută am adus din nou culorile calde într-o toamnă mohorâtă. Nu-mi amintesc când a fost ultimul octombrie atât de cenuşiu… dar copiii au reuşit să-l înveselească. Florile lor parcă aduc primăvara.

Cerinţa solicita un colaj din hârtie creponată tocată. Am experimentat acum ceva timp colajele cu hârtie mototolită, şi atunci marea tragedie a fost răbdarea limitată a copiilor. Pur şi simplu au cedat, nu au putut pregăti toate cocoloaşele. Acum nu le-am mai cerut decât hârtie tocată, iar părinţii au putut să dea o mână de ajutor. Totuşi, creaţiile sunt deosebite, şi trebuie să admir încercarea unora dintre copii de a realiza un tablou veritabil.

Cei mai măricei au avut de rezolvat o cerinţă în plus, aceea de a realiza o floare, sau două, dintr-un evantai. Ca de obicei, imaginaţia lor nu are limite. Am pornit de la tehnică, şi priviti unde am ajuns:

Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna Flori de toamna

Atelierul de creaţie