Home-schooling-ul, moda și realitatea

Am primit săptămâna trecută un material dedicat home-schooling-ului în România, însă înainte de a vorbi despre acesta, aș prefera să mă opresc un pic la termeni. Ca viitor profesor de învățământ primar, fost profesor de gimnaziu și liceu, și actual student la o universitate de stat, cursuri de zi, îmi permit să spun că, în România, dacă vrei să faci ceva cu adevărat, trebuie să vrei și să te descurci singur să o faci cum trebuie. Ceea ce la noi a rămas din sistem, doar pe hârtie, nu garantează nicidecum un viitor „luminos”. Dacă n-ați văzut Wall-E, priviți cu atenție „produsele umane” ale progresului și tehnologiei, că spre acel model de îndreptăm cu încăpățânare.

Personal am fost „victima” de nevoie a home-schooling-ului la matematică. La școală nu aveam profesor, tata preda mate, așa că patru ani de gimnaziu dădeam pe la școală la lucrări și teze, ca să am notă în catalog, și tot ceea ce știu am învățat cu el și de la el. Trist! Foarte trist, să fie nevoie să recurgi la așa ceva doar pentru că „sistemul” a fost incapabil să gestioneze o catedră, într-o școală, într-un orășel de provincie.

Îi înțeleg și pe cei care caută cu disperare soluții alternative pentru un „sistem” în suferință, și cred că le găsesc la privat. Însă din ce feedback am, puțini sunt cei satisfăcuți, și ies din școli precum Lauder, unde regulamentele contează, și nu se acceptă abateri. Altfel la privat, cu mici excepții, ești plăcut mângâiat pe cap și felicitat…

Sunt de acord că sistemul de home-schooling ar trebui reglementat în România, pentru că, deși toți avem aceleași drepturi, nu tuturor ne-a zâmbit soarta, și unii chiar își permit o astfel de abordare. Personal aș prefera, ca învățător, să stau 6h/zi cu 1-2 copii, cu care să lucrez aceeași programă de la școală, să-i pregătesc pentru testări și echivalări, și să intre abia la gimnaziu în sistemul școlar. Dar o astfel de legiferare trebuie să țină cont și de nevoia de socializare a copiilor – se pot face în grup orele de educație fizică, joc și mișcare, muzică… chiar dacă pentru celelalte s-ar lucra individual. Căci sistemul, reglementat, ar putea să meargă și pe colaborare între tutori.

Dacă stau totuși bine să mă gândesc, un sistem cu 5/10 copii la clasă ar fi de preferat celui de home-schooling… V-o amintiți pe Heidi și Clara? De ce a plecat Heidi din munți…? Și cât de bine au început apoi să meargă lecțiile…?

Noi, de fapt, avem o problemă – un sistem în colaps – și soluții proaste de rezolvare, pe principiul scapă cine poate. Nimeni, dar nimeni nu are curaj să taie în carne vie… Avem profesori slabi, și ce facem cu ei? Recent am pus cap la cap niște informații, și persoana, care nu știe să folosească corect cratima, este adepta statului „cuminte” pe scăunel la grupa mică și a lucrului pentru „performanță” la trei ani. Facem… ce… cu persoana? Îi dăm diplomă, și o transformăm în persoană „calificată”… Avem clase suprapopulate, dar la noi părinții fac legea, mută domiciliu și divorțează ca să aibă prioritate la „doamna X”, care face minuni cu 35 în clasă, după ce strânge 900lei/copil ca să te treacă pe „lista ei” și te cocoșează cu teme, trei povești de citit pe weekend, la clasa I, și probleme din Gazetă, doar ai vrut nivel de excelență.

Dar vrea cineva să rezolve?

Ne facem că muncim, și închidem ochii, părinții cu bani cumpără educație pe doi lei, iar cei fără strâng din pumni pe la colțuri, poate-poate cu cele câteva firimituri copilul lor va avea o șansă în viață, că mai mult de un caiet și un creion nu își permit.

Nu sunt în niciun caz adepta home-scholing-ului făcut de părinți bine intenționați, dar fără niciun pic de experiență didactică. Sunt niște limite pe care un economist, un inginer, o casnică, nu le pot trece, oricât de bine s-ar descurca la matematică. Sunt limite și pentru profesorașii creați pe bandă, care ies din facultate ca gâsca din apă, n-au învățat nimic, și ajung la clasă mai rău decât unii dintre elevii lor în învățământul de masă…

Revenind la materialul primit, vizibil aici, este realizat de MKOR, și a strâns opinii referitoare la acest sistem de educație alternativă. Vi-l recomand, ca material informativ, mai ales în prima sa parte, despre ce înseamnă home-schooling, la noi, dar mai ales în afară. În schimb rezultate prezentate sunt, din punctul meu de vedere, departe de orice realitate reprezentativă, în ciuda numărului mare de respondenți – peste 1700. Selectați pe nișa de părinți cu studii superioare (peste 93% – procente pe care eu nu le-am văzut niciodată în studii), aproape în totalitate din mediul urban (95%), mi se par mai mult decât naturale răspunsurile lor referitoare la această alternativă educațională. Ca metodă de cercetare, menționat ca interviul, și apoi ca sondaj, nu are specificate obiectivele. Nu știu ce s-a dorit exact prin acest demers. Dacă s-a dorit doar evidențierea unui vid legislativ, atunci este ok. Există interes și doritori. Dar îmi este teamă că ne aruncăm înainte ca acum 150 de ani, spre a crea repede forma fără fond. Că, nemulțumiți de un rău mai mare, alegem ceva ce se poate dovedi un rău mai mic.

După de accesați studiul, vă recomand articolul Mihaelei, bine argumentat. Sunt chiar curioasă ce părere aveți despre acest subiect.