Portalul Magic - Mary Pope Osborne

Portalul Magic – aventura continuă în patru noi volume

Acum ceva vreme am descoperit primele volume din colecția „Portalul Magic”, de la editura Paralela 45. Iris le-a îndrăgit imediat, și, lecturându-le alături de ea, m-am simțit parcă citit foiletoanele din revistele pentru copii de altădată. Am urmărit în timp apariția volumelor, ne-am bucurat că apar câte patru, și aventurile celor doi frați reușeau nu numai să dea o nouă dimensiune imaginației, dar și să ne învețe lucruri noi.

Portalul Magic - Mary Pope OsborneVara aceasta s-au adăugat colecției numerele 13-16. Le-am pus în bagaj în ultimul moment, le-am arătat copiilor direct la mare, și prima reacție a fost una critică: nu puteai să iei și celelalte volume? Să-mi amintesc exact unde am rămas. Problema a fost rezolvată de introducerea din volumul 13, care a reluat pe scurt subiectul celor anterioare, și a trecut mai departe. Vacanța de vară, plină anul acesta, a fost completată cu aventurile dintre coperte: Vacanță în orașul vulcanului, În țara Împărtului Dragon, Cursă de care la olimpiadă, Atacul vikingilor.

Nu știu dacă vă este familiară seria, însă mie îmi place foarte mult. Chiar dacă sunt volume pentru copii, și adulții au ce învăța. De exemplu, nu știam că erupția din antichitate a Vezuviului a fost una „uscată”, nu a curs efectiv lavă fierbinte. Apoi, am aflat împreună cu copiii, chiar înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de Vară că în antichitate fetele nu aveau acces la întreceri. Lumea chineză a avut și ea partea ei de interes, odată pentru că am discutat despre viermii de mătase, și cum au fost furate ouăle din China, sub amenințarea pedepsei capitale, apoi pentru că am discutat despre armata de soldați de lut, din care am văzut și noi, pe viu, patru statuete expuse la MNIR.

Dar ceea ce mi-a făcut enorm de multă plăcere a fost un moment ce a urmat lecturii. Eram în vizită la Antipa cu o prietenă și fetițele ei. Ajungem în fața unei statuete, reprezentând un scrib chinez, cu fâșii de bambus scrise. Momentul în care le-am explicat fetelor că așa arătau „cărțile” înainte de a fi inventată hârtia, a fost unul „wow”. Ca să nu las o impresie falsă, le-am spus că tocmai am citit despre asta într-o carte… 🙂

Am rugat-o pe Iris să-mi spună ce noutăți a găsit ea: poți avea un greiere ca animal de companie (nu merge la noi, cu veveriță în casă), că în China antică au ars cărțile, dar au fost și câteva salvate, că cele 7000 de statui de lut din mormântul Împăratului Dragon erau diferite, nu există două la fel, că în evul mediu doar călugării știau să scrie, scriau manual și pictau decorațiunile pe pagini, și au fost două orașe acoperite de erupția Vezuviului: Pompei și Herculaneum.

Colecția mi se pare potrivită pentru cititorii de vârstă fragedă, care abia încep să deschidă cărțile singuri. Sunt scrise cu caractere mari, spațiu între rânduri, pentru a ușura urmărirea șirului, și cred că pot fi folosite cu succes la clasă, ca recomandare de lectură. Le găsiți la editura Paralela 45, sau în librăriile online: elefant (transport gratuit la punctele de ridicare), Libris (transport gratuit la orice comandă), librărie.net, eMag, Cărturești, AdevărulShop, sau dacă preferați în limba engleză, BookDepository (transport gratuit), Okian, Books-Express.

Prima ultimă zi de școală

Pentru mine azi e ultima-primă-zi de școală, sau viceversa. Uneori regret că n-am rămas la catedră. Alteori nu, căci în anii aceștia am învățat enorm. Uneori mi se strânge inima că mă întorc… ca azi…

Am savurat careul. La ambii. Mi-am dat seama că șansa de a mai prinde „careul” cu ei este foarte, foarte mică… din moment ce în ziua fatală a începutului de an va trebui să fiu la datorie. Un foarte bun amic, cu dublul vârstei mele, mi-a spus că până la urmă e o problemă de priorități. Soluții există, doar că tu trebuie să alegi, să înveți să te teleportezi, să alegi ce e mai important pentru tine. Așa că mi-am pus pe lista „de gândit” cum voi reuși eu să fentez începutul de an școlar, astfel încât să împac și capra, și varza, și… lupul.

Până una-alta, azi am avut parte de ambele festivități, căci au fost la ore diferite. Iris mi-a spus că mă iartă pentru anul viitor, și, bonus, va merge ea cu mine, să mă țină de mână dacă am emoții… 🙂 . M-am bucurat că la ambele s-a cântat imnul, că nu s-au spus rugăciuni, că discursurile au fost scurte și oamenii punctuali cu organizarea. M-am întristat că alți oameni n-au nici cea mai mică cultură a evenimentelor sociale, din categoria ținută, moderație… Nu apari cu copilul la careu de parcă vii la plajă, sau taman ce-ai ieșit de sub mașină, ori acasă nu-ți curge apa.

Excepții, ce-i drept, dar sunt. Apoi, coșul tău cu flori (s-au demodat buchetele, ba chiar și ghivecele!) trebuie să fie cel mai mare, cel mai colorat, cel mai… nu mai contează. Și dacă ți-ai însoțit copilul la careu, musai să stai priponit lângă el, să nu-i dai drumul, pe primul rând. Ce dacă alții mai mici nu văd de tine… nu? Ori, dacă îi dai drumul, să intri în careu, ca să faci poză „din față”. Și nu una, ci 20, să știi că ți-a ieșit!

M-am amuzat copios apoi, vorbind cu copilul. Știu că ea, de obicei, „mai are o întrebare”. I-am spus să nu se grăbească să le pună pe toate, și cele pe care le alege să fie cu adevărat importante. Îmi spunea amuzată că au avut un coleg care întreba tot timpul, și înțelege de ce toți zâmbeam ori de câte ori ea începea tirul. A păstrat întrebarea până la final, când a întrebat doamna dacă mai are cineva vreuna. Era foarte mândră că s-a gândit bine, a pus o întrebare „bună” și apreciată pe măsură.

În schimb nu ne-am împăcat cu uniforma. Nu cu principiul, care i se pare super, ci cu pantofii, cu ideea de fustă, fundiță la gât… cu matricola s-a obișnuit imediat. Cu restul… nu „înțelege” ce minte diabolică le-a inventat și le obligă pe femei să le poarte. Mi-a arătat că se poartă fustă cu adidași, și că mâine, sub nicio formă, nu-și mai pune în picioare mijloacele alea de tortură.

Eu am tras o linie. Am trecut la gimnaziu cu amândoi. Am ajuns în acel moment în care un bun prieten mă întreba, acum 7 ani când am pornit site-ul, ce voi face când ai mei vor fi mai mari decât vârsta căreia mă adresez. Ei bine… Eu voi avea acea vârstă, prin copiii mei de la școală. Voi rămâne mereu „Năzdrăvan”, cu chef de joacă.

Un an școlar minunat tuturor! Colegelor le doresc un colectiv unit, părinți raționali și bine intenționați!

PS. O dovadă că lucrurile pot fi și altfel este aici.

 

joc didactic cronologie istorie IV

Învățare prin joc la istorie – cronologie

Disciplina istorie este una nu grea, ci foarte, foarte grea și puțini sunt cei care ajung să spună că „le place istoria“. Însă îți place ceea ce înțelegi cu adevărat.

Lecția de cronologie, făcută „clasic“, este mai mult decât plictisitoare, să recunoaștem. Însă un profesor extraordinar pe care l-am avut în facultate și-a început cursul spunându-ne că nu-l interesează să știm pe dinafară date, evenimente, ci să fim extrem de rapizi în a căuta răspunsul în ceea ce avem la îndemână. Am propus în articolul precedent o variantă de desfășurare a lecției dedicate acestui subiect.

Dacă considerați că, la clasa a IV-a, jocul rămâne o modalitate de învățare, și nu vă panicați când copiii se agită printre bănci și lucrează în grup, vă propun următorul joc: printați cartonașele din fișierul pus la dispoziție (paginile 11-17).

joc didactic cronologie istorie IV Pe fiecare cartonaș veți găsi un an, un eveniment, o fotografie și sursa acesteia. În cel mai optimist caz, am pregătit 35 de cartonașe, sper din tot sufletul că nimeni nu are atâția copii la clasă! (Dacă da… spuneți, și mai fac). Plastifiați dacă puteți înainte de a le decupa. Atașați o agrafă de birou fiecărui cartonaș, sau folosiți patafix, este mai rapid.

Folosiți de pe cartonaș doar anul menționat!

Spuneți-le copiilor că celelalte informații vor fi folosite în alt exercițiu, cu altă ocazie. Ele au doar rolul de a le stârni curiozitatea, evenimentele fiind legate de istoria noastră națională.

Luați una-două coli albe, de ambalaj, și rupeți fâșii pe lungime, de 15-20 cm lățime, pe care le îndoiți pe jumătate. Pe acestea, cu un marker, scrieți secolele, descrescător, începând de la secolul VI î.H., până în prezent. Segmentele dedicate trebuie să aibă măcar 15 cm din bandă. Dacă credeți că e mai ușor, puteți cumpăra panglică lată, pe care să scrieți, sau să întăriți materialul din hârtie cu bandă adezivă.

Dacă considerați că este mai simplu, paginile 2-9 din fișierul de mai sus se printează, se taie pe jumătate, și se lipesc corespunzător, pentru a obține banda.

La momentul jocului, prindeți banda de jur-împrejurul clasei cu patafix sau alt adeziv. Grupați copiii câte 4, în funcție de așezarea în bănci, și împărțiți în același timp cartonașele. Fiecare copil trebuie să identifice secolul anului ce apare scris mare pe cartonaș, să își noteze în caiet anul și secolul, apoi să caute pe banda lipită unde este secolul respectiv și să lipească/prindă cartonașul. Dacă nu se descurcă cu cifrele romane, cere ajutor colegilor. Se întoarce la grup și, împreună cu colegii, verifică dacă și ceilalți au rezolvat corect, folosind ceea ce și-au notat în caiete și axa timpului.

Greșelile identificate se corectează de comun acord, se fac schimbările necesare pe banda afișată. Pentru verificare, li se cere copiilor să privească șirul: anii trebuie să apară descrescător pentru perioada de dinainte de Hristos, crescător – după. Orice eroare sesizată în șir se analizează și se corectează, cartonașul fiind pus apoi la locul lui.

Sunt sigură că, dacă au terminat, se vor uita și la celelalte cartonașe, vor fi curioși să vadă „ce au și ceilalți“ și, de ce nu, să supravegheze modalitatea de rezolvare. Dacă le-a plăcut, pot continua exercițiul acasă, să caute singuri un eveniment, dacă pot – și o imagine despre acesta, și să realizeze un cartonaș după modelul celor utilizate la clasă, pe care să-l folosiți la exercițiile viitoare.

Cartonașele pot fi folosite și pentru identificarea deceniilor. Se trasează repede pe tablă 10 coloane, numerotate cu cifre arabe, de la 1 la 10, și copiii trebuie să își lipească cartonașul pe coloana corespunzătoare deceniului potrivit, după ce și-a notat în caiet răspunsul. La verificare, greșelile constatate se corectează cu ajutorul copiilor, cartonașele se așază la locul potrivit, și se face corectura și în caiet.

Atenție, la acest joc participă și cartonașele cu ani de dinainte de Hristos, dar copiii vor fi derutați, și vor tinde să le așeze în funcție de celelalte. Exercițiul poate fi și temă pentru acasă, copiii păstrează cartonașul și identifică deceniul, apoi, la verificarea de ora viitoare, se realizează jocul.

Sper să completez curând acest articol cu propria experiență, dar, până atunci, aștept sugestii de îmbunătățire.

– Ce ați făcut azi la școală? – Ne-am jucat… https://talentedenazdravani.eu/blog/2016/09/10/invatare-joc-istorie-cronologie/

A photo posted by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Am lucrat foarte mult la acest material și am decis să îl ofer doar celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site folosind PayPal sau cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele visa si mastercard, sau Revolut, la telefonul de contact al siteului). Menționați printr-un comentariu, după donație, ce material doriți. 




Timpul în istorie – axa timpului, format grafic

Una dintre cele mai dificile provocări la lecțiile de istorie o reprezintă cea legată de cronologie. M-am grăbit să scriu acest articol după ce mi-au picat în mână, acum, în prag de an școlar, câteva materiale ce ar putea fi utilizate la clasă, și care nu oferă, din punctul meu de vedere, un instrument corect realizat pentru această lecție. Nu spun că propunerea mea este perfectă, însă experiența la clasă mă face să o susțin.

Dincolo de succesiunea epocilor istorice, noțiuni generale despre mileniu, secol, deceniu, pe care copiii de clasa a IV-a și le-au însușit deja, alături de noțiuni de bază despre cifrele romane, timpul istoric vine cu o provocare greu de rezolvat,  în condițiile dezvoltării insuficiente a operațiilor gândirii. Tocmai de aceea consider că aceste prime două lecții de istorie sunt esențiale în îndrăgirea disciplinei pe viitor, și, nu mai puțin importantă, înțelegerea acesteia.

Sper că nu abordați aceste lecții clasic, dictându-le copiilor în caiete definiții pe care le găsesc în materialele tipărite, și reușiți să porniți cu ei o discuție, despre trecut, timp, conducând expunerea către scopul final. Nu am scris mai jos un discurs, dar sper că am reușit să punctez câteva idei de pornire a acestuia, și sper să obțineți din clasă răspunsurile pe care eu m-am străduit să le enumăr.

Așadar, de ce măsurăm timpul? De ce Robinson, singur pe insulă, voia să numere zilele? Nu știa în ce zi se află, și a început să numere zilele de la prima zi petrecută acolo. Și-a făcut propriul sistem de a măsura timpul, marca zilele în funcție de răsăritul soarelui și le încrusta pe răboj. Tot așa, fiecare popor a început să numere anii de la un moment de referință din trecutul lor. Evreii numără anii de la Creație. Grecii – de la prima olimpiadă. Romanii au început să numere anii de când au construit cetatea Roma, centrul civilizației.  Creștinii, de la nașterea lui Iisus. Musulmanii, de la Hegiră. Concluzia: calendarele sunt o convenție a fiecărei mari civilizații, mai mult sau mai puțin exacte. Ca argument: din 4 în 4 ani avem an bisect, tocmai pentru că erorile constatate de-a lungul timpului în măsurarea acestuia au fost corectate.

Noi numărăm în prezent anii de la nașterea lui Hristos, plasată, tot convențional, între anul 1 î.H. și anul 1 d.H. Așadar nu avem „anul zero”, ci doar momentul nașterii, plasat convențional în secunda dintre ora 23:59 din data de 31 decembrie anul 1 î.H și ora 00:00 din 1 ianuarie anul 1 d.H.

Dacă începând de la nașterea lui Hristos, curgerea anilor, crescător, poate fi comparată cu axa numerelor naturale, pe care copiii o cunosc deja, anii de dinainte pot fi asociați cu axa numerelor întregi, care, din păcate, se studiază la gimnaziu. O problemă apare când copiii consideră că timpul se scurge „invers”. De fapt timpul se scurge într-un singur sens, doar noi numărăm anii altfel. Și atunci, cu ce asociem, pentru ca înțelegerea să aibă loc?

M-am gândit să asociem cu termometrul. Cum stabilim iarna ce temperatură este afară? Ce înseamnă acel „minus”? -10 înseamnă mai frig sau mai cald decât -5? 0°C este convenția noastră după care calculăm temperatura, punctul de îngheț al apei. Este cumplit să explici axa timpului fără să te poți lega de axa numerelor. Iar acum faci apel la axiome, și te rogi să nu întrebe copiii de ce e așa. Pentru că la acest de ce ar trebui să răspundă cei care fac programele școlare și corelează conținuturile.

Trebuie să apreciez însă progresul făcut în ceea ce privește sistemul de numerație roman. Încă de la clasa a III-a copiii învață acum cifrele romane, și, chiar dacă cunoștințele sunt întărite în clasa a IVa, cel puțin am scăpat la istorie de explicațiile din această categorie. Putem scrie secolele, și știm să le citim.

Dacă am trecut cu bine de acestea, începe partea care mi-a dat de furcă un an întreg la a cincea, și nici la a șasea, cu clasa formată de mine, nu aveam reușită 100%. Mă îndoiesc și că sunt 100% profesori de primar care îți răspund instant în ce deceniu și secol e un anumit an, sau care este primul an al secolului….? Veți spune că nu avem nevoie, că de ce e important să știm. Să vă amintesc că pe 31 decembrie 1999 se urla sus și tare că pășim în mileniul 3? Ei bine, cei în cauză n-au dat cu siguranță pe la orele de istorie.

Ce-i drept, să explici cum stă treaba cu secolele îți ia două minute, sau nici atât. Dar copiii de-a IV-a sunt prea mici pentru a putea gândi atât de abstract. Ei au nevoie de exerciții… Și exercițiile înseamnă timp. Când lucram cu a cincea, prima oră era dedicată cadrului general – istoria ca știință și cronologie. Dar apoi cronologia avea timpul ei dedicat în lecție. Îi obișnuisem astfel încât în momentul în care întâlneam un an în lecție, ridicau mâna înainte să întreb care e secolul și deceniul. Caietul de istorie avea pe ultima filă, pe verticală, schema axei cronologice, și aveau voie s-o folosească oricând, exceptând testele. La acestea știau dinainte, un subiect de 1p (5×0.20p) era de cronologie. Nu aveai cum să nu iei 5 dacă făceai efortul să gândești, și acest exercițiu îl aveam de la a V-a până la a XII-a, mai cu seamă la ultimii insistam să știe ce vorbesc…

Mi se pare extrem de important să pornim, cel puțin în studiul istoriei, cu dreptul. Să folosim instrumente corect realizate, și logice, pentru copii. M-am lovit la a cincea de afirmații la început de an din seria „mie nu-mi place istoria”, dar colorând hărți, jucându-ne, căutând povestea, ilustrând-o, am avut surprize foarte plăcute. Dar mă întrista enorm faptul că debutul, într-a patra nu era unul pozitiv.

Convingerea mea proprie e că, la acest nivel, este mai puțin importantă cantitatea de informație pe care le-o oferi și le-o ceri (vă împlor, nu le cereți să memoreze definiții, și acceptați variantele spuse cu propriile cuvinte, care demonstrează înțelegerea). Dacă îi copleșești, devin agresivi și te resping. Mai important este să-i faci să simtă, să le placă, să-i atragi în joc și să-i provoci. Și, dacă le place ceea ce vor afla despre trecutul poporului nostru, poate vom reuși să educăm și respectul pentru viitor.

Aveți aici un pfd, care se printează față-verso. Se decupează pe linia mediană, și se lipesc cele două benzi obținute pentru a rezulta o axă a timpului. Nu sunt deloc de acord cu transcrierea acesteia în caiet, este prea devreme, nu o realizează corect, și este o pierdere de timp, căci, dacă greșesc, persistă apoi în greșeală. Am marcat anul de sfârșit și de început al fiecărui secol, și pe acestea le-am scris liniar, nu unele sub alte, ci așa cum „curg”. Pe spate am realizat un deceniu din secolul 1 î.H și unul din secolul 1d.H, în același stil. Încercați să împrimați color. Vă rog ca, dacă doriți să recomandați materialul, să nu-l copiați/postați nicăieri pe net, ci să dați mai departe linkul acestui articol, și nu linkul direct către pdf. Este modul în care îmi puteți mulțumi într-adevăr pentru munca depusă.

Sper să vă fie util, și, dacă considerați că poate fi îmbunătățit, nu ezitați, vă rog, să-mi spuneți. Mulțumesc anticipat!

PS. Am găsit disponibile, după noua programă, caietele de lucru. Dacă aveți vreunul, și lucrați la clasă, vă rog să mă ajutați cu feedback despre fiecare. 🙂 Personal, cu mici corecturi, mi s-a părut ok Sinapsis, bonus are cd-press pentru manualul digital pe care l-au pus la dispoziție (este pe site, să-l răsfoiți). Aramis nu pune la dispoziție preview, și nu mi-a picat în mână să-l răsfoiesc, la cel de la Litera trebuie să mă uit.

Istorie. Caiet de lucru pentru clasa a IV-a Istorie. Caietul elevului pentru clasa a IV-a Istorie - Clasa a 4-a - Caiet multifunctional + CD - Ana Maria Parvu, Simona Dobrescu
 Elefant, Libris,
Litera, Librărie.net
 Elefant, Libris,  Librarie.net  Libris, Cd-press
bratari abeslang lemn

Brățară din abeslanguri

Am primit de curând o cutie promoțională cu abeslanguri din lemn (apăsătoare pentru limbă), cele cu care la cabinet este apăsată limba să se uite doctorul în gât. Știam demult de ele, și de mulțimea de idei de craft care se poate pune în practică cu ajutorul lor, însă cea cu brățările nu-mi dădea pace…

Așadar, dacă nu aveți altă sursă pentru ele, cu siguranță veți merge toamna aceasta la doctor pentru adeverința de sport; profitați de ocazie. Dacă se uită în gât cu un astfel de instrument, cereți să-l păstrați. Ce puteți face cu el: ajungeți acasă și îl lăsați o zi la înmuiat, în apă. A doua zi îl scoateți și îl îndoiți încet. Fibrele îmbibate sunt elastice, dar nu excesiv. Îndoiți până aproape obțineți un inel, apoi căutați un pahar pe dimensiunea acestuia și introduceți inelul. Așezați-l să stea drept… și așteptați până a doua zi, să se usuce. Când îl veți scoate se va mai deschide puțin, dar va rămâne ca o brățară.

Din acest moment puteți decora în orice mod: pictură, desen cu carioca (atenție, s-ar putea ca desenul să se împrăștie pe suprafața poroasă), tehnica șervețelului, colaj. Eu am ales pentru ele tehnica bobinajului. Mai pe înțeles, așezare ordonată a firelor de ață. Nu este simplu (n-am mai văzut copiii făcând ghem…), și să le așezi una lângă cealaltă, în ordine, strâns, să nu se desfacă, nu e deloc floare la ureche. Puteți însă încerca. Dacă e vorba de copii mai mici, puteți adăuga pe fața exterioară o bandă dublu-adezivă, care să nu lase firul să „fugă”. Tehnica solicită atenția, coordonarea, precizia, și mai ales răbdarea.

bratari abeslang lemn

Pentru copii recomand să se folosească un singur fir, mai gros dacă se poate, și pentru spectaculozitate, poate aveți la îndemână fir degrade. Eu am îmbinat și două culori diferite, însă nu recomand cu copii mici.

Ca să închideți brățara, realizați două orificii cu un obiect ascuțit (preferabil când lemnul este ud, ca să nu crape, și nu forțați!), și treceți prin el un șnur pe care îl puteți lega apoi să nu o pierdeți de pe mână. Este un proiect ce necesită pregătire, așa că, dacă vinerea doriți să-l realizați la clasă, e bine să vă apucați de marți, căci cele două etape care îl preced durează amândouă câte 24h.

bratari lemn

Abeslangurile le puteți găsi la depozitele de materiale medicale. Sunt pachete foarte mari, însă dacă le aveți, idei se găsesc și nu cred că vă vor prisosi. Dacă doriți mai puține, în curând veți găsi pe DacoMag.ro un set de 36 de bucăți („Bețe late”, cod AD208), la aceleași dimensiuni. Nu le-am testat, dar puțin probabil să nu se poată modela în același mod.

zane daco

Decorațiuni cu zâne pentru pentru pereți

Setul cu zâne de la Daco mi-a oferit, în lucrul cu copiii, cele mai mari surprize. Mai am încă câteva seturi, și Iris a plecat în vacanță cu ele, hotărâtă să le lucreze cu verișoara ei…

Dar nici prin cap nu mi-a trecut că zânele vor ajunge să fie decorațiuni pentru perete! Mustăcesc, acum când scriu, căci mă gândesc la bunica, persoană cu mania pereților intacți. Doamne ferește să apară pe ei o pată (nu vreți să știți cu câtă grijă trebuia să pocnim țânțarii bine ghiftuiți…), căci izbucnea. În momentul în care am deschis pozele de la bunici m-am amuzat copios, căci Iris îmi povestește cum că Ami n-a vrut să lipească zânele pe foaie, și cum nu erau și cu baza autocolantă, le-au dat cu lipici cu silicon și le-au lipit pe perete (să-i explic bunicii că se vor da jos cu tot cu var?!)… Cred că, dacă avea la îndemână mai multe materiale, decorul ar fi fost impresionant. Au dibuit prin oraș la un butic și setul de floricele din spumă, și am înțeles că nu le-au lipit pe toate, căci păstrează și pentru camera ei.

zane daco

Se pare că „norocul” bunicii a atârnat de gradul de aprovizionare a magazinului din oraș, care nu avea prea multe din materialele cu care Iris era deja familiarizată. În schimb își face planuri pentru următoarea vacanță, și ce vor mai pune la cale, ele, fetele, pentru a-i da bunicii de lucru suficient pentru perioada în care ele nu sunt acolo. Cu siguranță buni are de zugravit, căci Alice, supărată că ei nu i s-a dat nimic de lipit pe motiv că e prea mică, a folosit creioanele și cariocile pentru un tablou în stil „mâzgălit”…

Am început pregătirile de școală la Carrefour

Greierașul din poezie e mic copil față de ce reacție am avut eu când am realizat, în weekendul cu 1 septembrie, că de fapt mai avem o săptămână de vacanță și nu două, cum calculam eu… Așadar, am aterizat vineri seară în capitală, am teleportat copiii prin telefon de la bunici, și-am dat iama în magazine, căci vara asta parcă au fost udați și lăsați la soare să crească, mai toate sunt strâmte sau scurte.

Am ratat evenimentul cartierului, deschiderea noului mall, și nu m-aș fi dus nici moartă dacă nu aveau Carrefour, mai ales în primul weekend de după deschidere… Dar văzusem în catalogul „Tex. Back to School” câteva hăinuțe chiar drăguțe, și voiam să le probăm. Pe lista noastră de urgențe era ținuta pentru sport, unde aveam cel mai mult de suferit, și o ținută – neapărat cu fustă, pentru copilul meu care ar face orice numai să nu iasă din adidași și pantaloni.

Negocierea pentru fustă este de obicei dură, însă de data aceasta am scăpat ușor, căci, deși dreaptă (când a văzut-o am primit imediat eu cu asta nu pot să mă joc, că mă strânge!), a trecut testul, materialul este elastic, și, încercat în toate pozițiile în cabina de probă, a primit ok. I-am explicat totuși că în fustă nu e ca în pantaloni, nu te cațeri pe nicăieri, dar se pare că avea nevoie doar de libertatea de a face, pe care să o drămuiască ea cum vrea, pe principiul nu știi niciodată ce ai nevoie… 

La cămăși pusesem ochii pe modelul cărămiziu, cu floricele. Însă Iris a preferat-o pe cea albă, cu fundițe discrete. Alegerea ei e mult mai bună, combinat cu fusta, însă tot cred că un pic de culoare nu i-ar strica.

La capitolul treninguri am ales unul mai subțire, de toamnă, deși mi se păreau foarte ok și pantalonii din catalog. Iris a decis că sunt prea groși, și nu îi vrea. Cu ocazia căutării treningului, mi-am dat seama că ne încadrăm la haine la 13/14 ani, deci în curând vom depăși limita de vârstă a colecțiilor pentru copii, și mă ia cu frisoane gândul la toamna viitoare…

Și cum un articol nu putea rămâne fără poze, ieșirea de duminică în parc s-a transformat și într-o ședință foto, în timpul căreia copilul, care voia poze „faine”, a ajuns la concluzia că în trening e perfect, ai libertate de mișcare. Nu că în fusta aleasă n-a putut face ce voia ea, dar nu au ieșit poze de arătat pe net.

Vă recomand să răsfoiți catalogul, și, în funcție de nevoi, să mergeți pe rezolvările propuse de colecția Tex, la Carrefour, cu produse foarte comode și de calitate.

 

dactilopictura minioni

Dactilopictură – minioni pe degete

Acum ceva vreme am căutat cu Iris un proiect fain cu pompieri, să facem o felicitare. N-am mai apucat, însă ideea de atunci am avut surpriza s-o văd adaptată… A venit Iris de la bunici cu un colaj ce îmbină mai multe tehnici, și extrem de încântată de realizare. E drept că, dacă l-ar fi adus și în stare mai bună, ar fi ieșit și poza pe măsură….

Așadar, pentru început, îți pictezi palma cu tempera, podul palmei cu albastru, degetele cu galben, și o imprimi pe o coală de hârtie. Pentru că acuarelele de la bunici nu erau extraordinare, amprenta inițială a fost repictată, pe contur, să se „vadă bine”. După uscare, se folosesc ochi mobili, orice dimensiune și combinație, pentru a ilustra cât mai bine familia de minioni.

dactilopictura minioni

Bine-nțeles că proiectul a fost realizat la dublu, și de verișoara ei. Iris, un pic cam necăjită, că nu a respectat indicațiile, și că a ieșit mai mult varianta negativă a minionilor. Ce faci, mami, când copiii mici nu respectă indicațiile? Aici este o problemă, sunt profesori care vor ca lucrurile să iasă întocmai ca modelul, și profesori care lasă copilul să decidă. Personal fac parte din a doua. Apreciez că a putut să-și facă amprenta mâinii, căci obiectivul meu era tehnica. Copilul trebuie să aibă libertate de decizie, chiar dacă nu-și dă seama care este limita. Nu e nimic tragic că a schimbat culoarea… Iris în schimb recunoaște că este o diferență mare între „a ști să faci” și „a ști să-i înveți pe alții să facă”, și aici sunt foarte mândră de ea. Sunt adulți care încă n-au conștientizat această limită.

dactilopictura_minioni

Pentru copiii mici, proiectele de pictură fără pensulă sunt cele mai distractive. Orice ar face, lăsați-i să încerce!

minioni clema rufe

Minioni din clemă de rufe

Unul din proiectele-surpriză cu care Iris a venit de la bunici a fost minionul din clemă de rufe (din lemn, pe plastic nu se poate picta). Nu prea le am eu cu ciudățeniile astea, și nu am insistat pe proiecte cu minioni, însă la capitolul „idei de confecționare” a unuia, internetul e plin, și copiii în delir.

Aveți nevoie de: o clemă de rufe din lemn, acuarele (mami, acuarelele de la buni erau proaste, se întindeau, trebuia tempera, dar n-am avut!), pensule groase, pentru galben și albastru, și foarte subțire pentru negru (altfel nu iese gura), ochi mobili – după preferințe, unul mare, sau alții mai mici, depinde ce personaj doriți să realizați.

Proiectul, în cea mai simplă formă, poate fi realizat de copii de toate vârstele, mai ales dacă le plac personajele. În imagini, mai jos, sunt cei realizați de Amalia și Iris, singurele, căci buni e complet lipsită de talent la astfel de proiecte și nu avea cum să le ajute (doar să le streseze, că dau cu acuarele pe fața de masă…)

minioni clema rufe

O singură problemă mai am eu de rezolvat… În timp, toate proiectele realizate de mine și-au găsit un destinatar: ori pe la grădiniță, ori pe la prietenele mele educatoare și învățătoare, chiar am păstrat foarte puține. Însă Iris e foarte atașată de ale ei, vrea să le păstrăm, nu se desparte de ele și pace… Iar eu… nu am soluții… căci spațiu pentru muzeu, free, în afară de cel virtual, nu prea am cum să-i pun la dispoziție…

 

 

vierme margele

Viermișor – înșirare de mărgele

Săptămâna trecută Iris a stat la bunici, împreună cu verișoara ei mai mică – grupa mare la grădiniță. A decis ea că nimic nu va fi mai distractiv decât să „facă” ele ceva, în fiecare zi. A plecat de-acasă cu destule materiale, dar îmi povestea la telefon că a descoperit în oraș o „sursă” de aprovizionare, și că a convins-o pe bunica să le mai cumpere câteva. Mie mi-a adus acasă trei proiecte, pe care le voi prezenta începând de azi. Sunt, cred, primele la care nu am niciun amestec, realizate în totalitate de copii (a doua poză este realizată de ei).

Pentru „viermișorul” de azi (chiar nu am nici cea mai mică idee ce altă denumire să-i dau!) a folosit mărgele mari, un fir de sârmă plușată, ochi mobili și confetti. A fost deosebit de atentă la ceea ce i-am spus eu că trebuie să facă copiii mici: să înșire, să lipească la contur… și îmi prezenta foarte mândră de ea cum a înșirat foarte repede, iar ochii mobili au fost deliciul proiectelor. Cea mai mare dificultate a fost întâmpinată în „apărarea creațiilor”, căci fetele nu au inclus-o în proiectele lor și pe Alice, cea mai mică, de 1 anișor și jumătate… pe motiv că piesele sunt recomandate peste trei ani, că le înghite, și că venea și distrugea tot.

vierme margele

Am avut fantastica inspirație de a-i da copilului aparatul foto în vacanță, căci telefonul ei aproape că nu mai pornește, ce să mai facă poze cu el… și a „documentat” vizita, încercând să fotografieze fiecare creație. Trebuie să investesc ceva timp în lecții de „basic-photo”, căci, deși a avut grijă să aibă decor uniform, sunt cam mișcate… am reușit să recuperez însă a doua creație, a Amaliei:

vierme margele

Proiectele de acest gen, cu înșirare de mărgele, se pot realiza de la grupa mică, sau chiar mai puțin, dacă copilul colaborează. Se folosesc mărgele invers proporționale cu vârsta, iar pentru cei mici, se înșiră pe sârmă, urmând ca spre grupa mare/clasa pregătitoare să se înșire pe șiret sau ață, ori mărgele fine, cu acul.

Spor la lucru!