Brățară din abeslanguri

Am primit de curând o cutie promoțională cu abeslanguri din lemn (apăsătoare pentru limbă), cele cu care la cabinet este apăsată limba să se uite doctorul în gât. Știam demult de ele, și de mulțimea de idei de craft care se poate pune în practică cu ajutorul lor, însă cea cu brățările nu-mi dădea pace…

Așadar, dacă nu aveți altă sursă pentru ele, cu siguranță veți merge toamna aceasta la doctor pentru adeverința de sport; profitați de ocazie. Dacă se uită în gât cu un astfel de instrument, cereți să-l păstrați. Ce puteți face cu el: ajungeți acasă și îl lăsați o zi la înmuiat, în apă. A doua zi îl scoateți și îl îndoiți încet. Fibrele îmbibate sunt elastice, dar nu excesiv. Îndoiți până aproape obțineți un inel, apoi căutați un pahar pe dimensiunea acestuia și introduceți inelul. Așezați-l să stea drept… și așteptați până a doua zi, să se usuce. Când îl veți scoate se va mai deschide puțin, dar va rămâne ca o brățară.

Din acest moment puteți decora în orice mod: pictură, desen cu carioca (atenție, s-ar putea ca desenul să se împrăștie pe suprafața poroasă), tehnica șervețelului, colaj. Eu am ales pentru ele tehnica bobinajului. Mai pe înțeles, așezare ordonată a firelor de ață. Nu este simplu (n-am mai văzut copiii făcând ghem…), și să le așezi una lângă cealaltă, în ordine, strâns, să nu se desfacă, nu e deloc floare la ureche. Puteți însă încerca. Dacă e vorba de copii mai mici, puteți adăuga pe fața exterioară o bandă dublu-adezivă, care să nu lase firul să „fugă”. Tehnica solicită atenția, coordonarea, precizia, și mai ales răbdarea.

bratari abeslang lemn

Pentru copii recomand să se folosească un singur fir, mai gros dacă se poate, și pentru spectaculozitate, poate aveți la îndemână fir degrade. Eu am îmbinat și două culori diferite, însă nu recomand cu copii mici.

Ca să închideți brățara, realizați două orificii cu un obiect ascuțit (preferabil când lemnul este ud, ca să nu crape, și nu forțați!), și treceți prin el un șnur pe care îl puteți lega apoi să nu o pierdeți de pe mână. Este un proiect ce necesită pregătire, așa că, dacă vinerea doriți să-l realizați la clasă, e bine să vă apucați de marți, căci cele două etape care îl preced durează amândouă câte 24h.

bratari lemn

Abeslangurile le puteți găsi la depozitele de materiale medicale. Sunt pachete foarte mari, însă dacă le aveți, idei se găsesc și nu cred că vă vor prisosi. Dacă doriți mai puține, în curând veți găsi pe DacoMag.ro un set de 36 de bucăți („Bețe late”, cod AD208), la aceleași dimensiuni. Nu le-am testat, dar puțin probabil să nu se poată modela în același mod.

Posted in Bobinare, Ce pot face doua maini dibace, Cusături, Proiecte diverse and tagged , , , , , , .

One Comment

  1. Pingback: Sperie-ciori din bețe de lemn | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *