Oamenii este răi… care este valoarea lui P?

Mai mult din amuzament decât din altceva am acceptat dezacordul din titlu, căci încă sunt suficient de tânără ca să nu fi pățit ceva la mansardă. S-a discutat ieri la Social Media for Parents despre marcarea cu (P) – publicitate –  a articolelor plătite sau care se încadrează în această categorie, că este cinstit să informezi de la început cititorul că va avea parte de o reclamă.

Acum ceva ani, când a fost nevoie să aleg cum marchez aceste articole – am considerat că trebuie marcate, am decis ca semnalizarea de bază să fie existența categoriei Publicitate, în care este încadrat articolul, și care apare pe ultimul rând, cu etichetele. Primești un cadou, nu neapărat bani, l-am testat și mi-a plăcut, am spus despre asta. Uneori am considerat necesar să spun mai mult, să se înțeleagă clar că e vorba de o campanie, mai ales când nu a fost oferit și produsul în teste, și era pentru informare.

Sunt însă pe blog foarte multe articole despre cărți, jucării, unelte și materiale de craft pe care, chiar dacă în parte nu le-am cumpărat, ci le-am primit, nu a fost la inițiativa magazinului/editurii. Eu le-am vrut, le-am cerut și le-am primit pentru lectură/utilizare, și, când mi-au plăcut, ori am putut scrie ceva de bine despre ele, le-am pus pe blog. Rar, dar chiar foarte rar mi s-a întâmplat să-mi fie trimise cărți pe care nu le-am cerut, și acolo îmi rezerv dreptul de a alege ce și cum fac public. La produse e identic, dacă îmi place – scriu. Dacă nu, feedback privat.

Nu voi marca în titlu articolele cu P, pentru că nu-mi place cum arată. Piticul meu, tratamentul meu. Însă, chiar dacă este vorba de o „reclamă”, este un produs pe care mi-l asum. Știu cum să dau un răspuns politicos că nu pot scrie, nu e ce trebuie să fie, am exersat suficient în toți acești ani. Savurați povestirea din jurul reclamei. Am încercat mereu să pun amprenta personală și să fac cititorul să se simtă bine înainte de finalul poate, mai puțin digerabil. Și, dacă totuși vă place blogul meu și stilul în care scriu, folosiți materialele gratuite de aici, gândiți-vă de două ori când vedeți un articol de reclamă. Blogul și implicit eu, nu trăim cu aer. Butonul de donații e de decor (sic!), nu percep taxe pentru descărcarea materialelor, iar articolele plătite sosesc în funcție de trafic și impactul pe care îl are o campanie. Așa că poți ajuta cu un like, un share, un comentariu dacă ai încercat produsul.

Și ca să ajung la titlu, tot ieri, am auzit de la o persoană din agenție, M.J., faptul că oamenii sunt răi. Când văd P, parcă reacționează instant și în loc de telecomandă, să sară la tv pauza de reclamă, folosesc butonul cu X roșu din dreapta sus. Sau numai așa, să moară și capra vecinului, nu îți citește articolul, nu îți dă Like, că de ce să câștigi tu ceva.

E o diferență între teleshoping și bloger. Tanti aia care îți spune că se vindecă miraculos de dureri de ceafă folosind perna X nu pierde nimic când tu comanzi și-ți iei o frumoasă țeapă cu două la preț de unul. O vezi și azi, și mâni, și astfel dorința-i gata. Eu dacă spun că un produs e bun, și nu e, dispar din lista voastră de lectură. Și, reclamă plătită sau nu, doar adevărul îmi oferă credibilitatea de care blogul meu are nevoie. Însă „clientul nostru, stăpânul nostru mouse-ului”, el decide ce citește și cum reacționează.

Acum, întrebări la final – și nu, nu sunt retorice.P

  1. Ați observat categoria „Publicitate” înainte să spun acum că există?
  2. Considerați articolele despre cărți/jucării/craft ca fiind publicitate?
  3. V-a deranjat până acum vreun articol de publicitate?
  4. Ați cumpărat la recomandarea mea un produs care nu s-a dovedit a fi ceea ce spuneam?
  5. Câte comentarii vă amintiți să aveți aici, pe blog? (aproximativ)

Internetul și drepturile de autor

Inventarea internetului – și faptul că o generație aproape s-a format în această epocă – a creat impresia falsă că undeva, în eter, la un click distanță, există o cantitate enormă de informație ce ne aparține. Din păcate, afirmatia este falsă, informația există, este la dispoziția noastră, însă aceasta nu ne aparține. „Cineva” a creat-o și a făcut-o publică, dar acest lucru nu înseamnă că a renunțat la drepturile de autor ce-i revin.

Pentru spațiul educațional, explozia internetului a rezolvat multe din problemele pe care finanțarea bugetară nu le cuprindea: nevoia de materiale didactice, accesibile gratuit.

Așadar, în calitate de cadru didactic, poți folosi la clasă, în pregătirea/prezentarea lecției orice resursă disponibilă pe internet, care corespunde nevoilor. Însă, ca și în cazul resurselor consultate în bibliotecă, este necesar să oferi „nota de subsol”, de unde anume a fost folosită informația respectivă. O astfel de practică, prin includerea sursei în prezentările / materialele folosite educă și elevii în vederea practicilor corecte de folosire a materialelor în proiectele pe care și ei le vor realiza, cu siguranță, în viitor.
Pentru a cita o sursă se folosește, de cele mai multe ori, linkul paginii în care imaginea apare.
De exemplu, într-un pps, pentru imaginea de mai sus, se adaugă: Sursă foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga , ceea ce poate încuraja elevul să acceseze linkul și să afle informații suplimentare, ceea ce reprezintă și scopul nostru: să-l provocăm să afle mai multe despre ceea ce-l interesează.

O altă situație, complet diferită, este atunci când aveți un blog al clasei și intenționați să adăugați această imagine într-un articol. În astfel de cazuri trebuie să rețineți că necitarea sursei și copierea pozei intră sub incidența legilor naționale și internaționale, se încadrează la furt de proprietate intelectuală și încălcarea drepturilor de autor, și trebuie studiate cu atenție condițiile în care site-ul pe care l-ați accesat oferă (sau nu!) imaginile respective.

În cazul wikipedia, dați click pe imagine și vedeți detaliile de folosire. Ajungeți într-o pagină în care sunt descrise toate atributele imaginii, iar în dreapta ei aveți un buton „Utilizează această imagine pe internet”.

Accesarea acestui buton vă arată, detaliat, cum se citează corect sursa imaginii, cu textul:

„By Cezara Tudosă (Own work) [CC BY-SA 3.0 ro (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/ro/deed.en)], via Wikimedia Commons”

De asemenea, în secțiunea HTML/BBCode vă oferă direct codul pe care trebuie să-l inserați în articolul de blog, și care oferă poza cu citarea corectă a sursei.

În cele mai multe cazuri, când nu se specifică reguli stricte, citați cel puțin pagina în care ați găsit imaginea.
O atenție deosebită trebuie acordată imaginilor care „sunt pe google”. Replici din categoria „Am găsit pe google, nu știam că vă aparține!” nu funcționează în lumea internetului. În momentul în care google vă oferă o imagine în căutări, are și anumite opțiuni:

Butonul „Accesați pagina” vă oferă linkul pe care îl veți cita ca sursă a imaginii, adică acesta: http://www.artmark.ro/mihai-eminescu-portret-la-19-ani-fotografie-rara.html

Butonul „Vizualizați imaginea” vă oferă linkul către imagine, de unde o puteți descărca ori insera în articolul de blog. De asemenea, google vă obligă să vă asumați responsabilitatea pentru utilizarea pozei, avertizându-vă, în partea dreaptă joc, că „Este posibil ca imaginea să fie protejată de drepturi de autor”. Așadar, încălcarea acestora și evenimentele ce decurg vă privesc direct.

Un alt aspect deloc de neglijat este watermark-ul, sau marca de protecție a pozei. Unele au doar marcă de copyright, altele au și marcă de folosire – puteți avea imaginea originală doar dacă o cumpărați din băncile de fotografii. Niciodată, și sub nicio formă, nu înlăturați aceste elemente de pe imagini, chiar dacă vă deranjează vizual; este infracțiune.

Platformele de blogging online (wordpress, blogger și altele), dar nu numai, menționează în „termenii și condițiile” de folosire că respectarea drepturilor de autor este o prioritate. Toate au interfață de raportare a furturilor intelectuale, și vă puteți trezi cu conturile blocate/șterse fără drept de apel, ca să nu menționez și problemele juridice ori penale ce pot decurge de aici. (Vezi DMCA Infrigement)

Exemple:

  • https://policies.yahoo.com/us/en/yahoo/ip/
  • https://support.google.com/legal/troubleshooter/1114905?hl=en
  • https://en.support.wordpress.com/copyright-infringement-what-to-do/

Alte sfaturi:
– nu comercializați materiale ce nu vă aparțin (cărți, șabloane etc.)
– nu urcați în rețelele de socializare, forumuri publice etc. materiale asupra cărora nu aveți drepturi, ori care sunt marcate cu copyright. Mare atenție la proiectele de lecție care includ imagini! Acelea sunt pentru uz privat.

În România respectarea drepturilor de autor nu este încă implementată la nivelul din străinătate. Însă se va ajunge curând la adoptarea și implementarea acesteia. Nu vă amăgiți cu ideea că ați luat o imagine de undeva și „nu vă găsește” nimeni. Google permite căutarea după imagine, dacă încărcați imaginea, aflați unde anume pe net a mai fost distribuită.

De asemenea, au fost create softuri superioare, care identifică imaginea inițială în cele postate. De exemplu, luați o imagine Disney, o imprimați pe hârtie, o lipiți pe peretele clasei și apoi îi faceți poză pentru blog. Acest soft permite, încărcând de exemplu pe Mikey Mouse, să-l recunoască în poza publicată. Așadar, dacă luați o poză de pe net, și credeți că tăind din ea ori scriind ceva peste o va transforma, vă înșelați. Va fi recunoscută, nu de google, ce-i drept, dar de aceste softuri – cu siguranță. Ceea ce se aduce nou este faptul că se colaborează cu avocați specializați în DMCA. Un cont plătit pentru un astfel de soft vă asigură protecția muncii depuse. Spre exemplificare, descoperiți că pe site-ul X a fost folosită fără drepturi o imagine ce vă aparține. Marcați acest lucru în program și de aici se ocupă colectivul de avocați. Drepturile de autor recuperate în instanță se împart pe jumătate între autor și deținătorul softului de căutare.

Așa cum strada se traversează corect la lumina verde a semaforului, așa și internetul ale legile lui de funcționare. Formați valori și transmiteți-le copiilor corect. Nu copiați munca altora!

PS: mare atenție și la fotografiile cu copiii din clasă! Aveți nevoie de acordul scris al părinților pentru a le realiza și folosi, și trebuie folosite cu prudență, în condițiile infracționalității crescute pe acest segment de vârstă, mai ales dacă oferiți și date de identificare. Un pedofil de exemplu poate localiza fetița blondă cu ochi albaștri în clasa IIB de la Scoala X din localitatea Y după titlul blogului. Evitați astfel de situații!

 

Colecționează…

Drama oricărui părinte din mediul urban (nu sunt discriminatorie, dar sunt vizate aglomerările de populație, asta este realitatea) este momentul în care o campanie de marketing nu este doar interesantă și atractivă, este și accesibilă. În fond, acesta este marketingul: ei au ceva ce vor să vândă, noi avem o nevoie și trebuie să fie convingători. Fie că e o reclamă tv, fie o etichetă interesantă, o mascotă pe placul copiilor, un joc, orice, care aduce un plus produsului, suficient pentru a convinge consumatorul să îl aleagă de pe raft.

Vecini cu Lidl de ceva ani, am prins campaniile și la fiecare dintre ele îmi propuneam să „respir” ușor, și să-mi amintesc cum cumpăram gumă turbo și cu ce emoție o desfăceam să văd dacă atunci se întâmplă minunea și nimeresc numărul lipsă. Dacă nu… urmau negocierile, schimburile, și recunosc, am făcut și temele la matematică unui coleg care reușea să aibă acces în găștile mai mari din cartier și să mă ajute să-mi completez seria.

Nu sunt naivă, și știu cum funcționează campaniile, și probabil că, dacă aș fi fost în profilul cumpărătorilor care au media sumei de pe bon la 20 lei, campania m-ar fi deranjat. Dar ne încadrăm cu brio la cea care a debutat săptămâna trecută și desfășurată până pe 21 august: la fiecare 50 de lei cheltuiți în magazinele Lidl, primești un plic cu 4 abțibilduri pentru a completa albumul Epoca de gheață – ploaie de meteoriți, care se poate achiziționa tot din magazin, la prețul de 10 lei. 

Ce mi-a plăcut în album este că nu a fost construit doar pe modelul unui clasor, în care să așezi în ordine autocolantele. Este de fapt o revistă dedicată fiecărui personaj din film, cu imagini în mai multe dimensiuni, unele fiind compuse chiar și din 8 autocolante. Spre marea satisfacție a copiilor, care funcționează precum struții (încântați de orice strălucește), unele dintre ele sunt de tipul hologramelor aurii sau argintii. La aceste pagini se adaugă jocuri pentru copii: un labirint, un joc tip „sus-jos”, pe care cu siguranță vi-l amintiți (un zar are fiecare prin casă), patru pagini de colorat, unde pentru prima dată văd indicații pentru folosirea cariocilor pe foaie lucioasă și să nu închizi până nu se usucă (există o mare problemă azi la copii privind compatibilitatea materialelor, și rareori sunt ajutați!), o minunată pagină dedicată sistemului nostru solar, cu fotografii superbe ale planetelor (pagina asta trebuie musai completată!), și două jocuri de diferențe.

ice-age2

Nu știu dacă vom avea timp să terminăm colecția, ținând cont că perioada campaniei se cam potrivește cu vacanța noastră. Deja am început să avem dubluri, marfă prețioasă în campaniile de schimb din parc. Căci, până la urmă, aceste campanii se străduiesc să le arate copiilor și o altă viață, nu doar colecția de diamante, ori mai nou, pokemoni, în jocurile online. Îi ancorează în realitate, le oferă obiecte concrete de schimb, socializează, negociază, stabilesc prețuri pentru schimburi, caută noi relații, „un prieten care are un prieten cu cartonașul X”, îi obligă să fie ordonați, să țină evidența… motiv pentru care am stat cât am putut eu de departe de etapa de completare a colecțiilor. Se adaugă pentru cei mai mici exerciții de motricitate fină a mâinii, căci nu e simplu să lipești fix pe linie, mai ales la tablourile compuse. Și, în plus, în magazin mai facem exerciții de matematică, sunt foarte atenți să ating pragul, măcar de 2 pliculețe. Eu pun în coș, biluțele se învârt, și mi se atrage atenția că o cutie de înghețată e diferența dintre un plic și două plicuri 🙂 …

Nu am văzut încă filmul, deși n-am ratat niciunul din serie, și sper din tot sufletul să fie la înălțimea celorlalte. Până atunci, dacă intrați în campanie, sper să putem face schimb de dubluri. Da, socializez și eu, nu doar copii, nu?

ice-age

Mulțumesc Lidl pentru surpriza ce ne-a așteptat acasă, și pentru faptul că a înțeles „dificultatea” părinților de a completa colecțiile și a introdus la vânzare, după campanie, cadourile rămase (da, stikeezi la 2 lei mi-au adus liniștea și am completat cu calm colecția).