Să crești o floare… un copil

Între flori și copii există o legătură: în momentul în care îi vezi „înflorind”, ai un sentiment unic de reușită. Nu se compară cu nimic altceva.

muscataN-am mai avut mușcate de când eram copil. Aveam din cele clasice, roșii-portocalii, și făcusem rost, nu mai știu cum, de o „bulgăroaică”. N-am idee dacă așa se chema, dar era mov și foarte frumoasă. Anul acesta nu știu ce m-a apucat, și-am vrut să am, din nou, mușcate. Era simplu să le iau de la florărie, se găsesc pe toate drumurile, dar nu sunt omul care să o ia pe calea cea ușoară. Din vorbă-n vorbă, o colegă ce stă prin preajma capitalei, s-a oferit să-mi aducă niște altoi. Au ajuns la mine într-o zi toridă, după drumuri de kilometri, și cu mențiunea nu știu cât de bine le-a făcut!

Lecția era simplă, le pui în apă, aștepți câteva zile, le dau rădăcinuțele, le pui în pământ. Însă, precum ursul cu coada în baltă, așa au stat și mușcatele mele… degeaba. Au trecut zile, au trecut săptămâni, s-a făcut luna… și nu dădeau semne nici că renunță la luptă, dar nici că le crește ceva. Metodele clasice n-au dat rezultate. Nimic din ceea ce știam nu mergea. Și, dacă ele n-au renunțat, n-am făcut-o nici eu. Am decis să încerc altceva. Le-am înfipt direct în pământ și le-am udat bine. Am privit mugurii de creștere cu disperare în primele zile, apoi prima săptămână; mângâiam frunzele și le simțeam viguroase, până s-a văzut clar că le e bine: cresc. Una a abandonat lupta, era cea mai mică și mai firavă. După primele frunzulițe, au apărut primii muguri de flori. De o săptămână îl pândesc, ieri i-am zărit culoarea, și azi am atins-o… am reușit!

Mi-am dat seama că munca mea cu mușcatele seamănă foarte mult cu cea de la catedră. Când primești o clasă, n-ai nici cea mai mică idee de unde vin, ce știu, ce pot, ce traume au suferit copiii deveniți acum „ai tăi”. Îi tratezi pe toți la fel, așa cum știi sigur că ar trebui să dea rezultate. Și pare să meargă. Totuși, la un moment dat constați că nu e așa. Că lucrurile nu sunt ceea ce ar trebui să fie, și vine momentul deciziei: ce faci? Continui cu aceleași metode, pentru că experiența îți spune că așa trebuie făcute lucrurile, și cu siguranță vor da rezultate, pentru că au mai făcut-o în X cazuri, sau schimbi macazul și încerci altceva, nou, diferit. N-ai idee dacă va merge, dar ar putea. Nu merge pentru toți, și e un semn că trebuie să lucrezi diferențiat.

Muncești, pui suflet, vezi reacții, și te trezești într-o bună zi că ai ajuns acolo unde ți-ai propus inițial, doar că pe un drum mai lung, mai greu, cu totul altul decât îți ți-ai planificat la început. Și mai constați un lucru: satisfacția reușitei este mult, mult mai mare decât îți imaginasei. N-ai avut nevoie decât de puțin curaj să ieși din tipare și să încerci altceva.

Cristina H.
Posted in De-ale casei, De-ale școlii and tagged , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente