Motto: ...trebuie să-i fac educația. Și nu știți dv. bărbații cât timp îi ia unei femei educația unui copil, mai ales când mama nu vrea să-l lase fără educație! Vizită..., de I.L. Caragiale
Am avut zilele trecute o reacție care m-a luat prin surprindere și pe mine, pentru că mult timp după cele 10 secunde de interacțiune m-am întrebat ce m-a apucat, și, după cum vedeți, încă mă întreb.
Mergeam pe stradă, vorbind la telefon. Pe direcția mea de deplasare intră, perpendicular, un tătic cu un copil de mână. Tăticul, pe la 1.90, zdravăn, butona cu o mână un telefon, total absorbit de ecran. Cu cealaltă mână ținea agățat un băiețel de vreo 4 anișori, ce nu părea să-i treacă cu mult de genunchiul înalt. Copilul se lupta cu una din cutiile de lapte date la grădiniță, pe care reușise să o soarbă, fără pai, după care a aruncat-o pe jos, pur și simplu, la picioarele lui.
Până ni s-au încrucișat traiectoriile tăticul mai făcuse trei pași de la „coșul de gunoi” improvizat de copil, așa că m-am oprit fix în fața lor și i-am spus direct copilului: Este foarte urât să arunci ambalajul pe jos! Acum trebuie să te întorci și să-l pui frumos la coșul de gunoi!
Tăticul a picat din lună. Habar n-avea ce l-a lovit. A scanat mediul, și-a observat copilul, a văzut cutia, și am mai prins momentul în care a trimis copilul după cutie. Nu am așteptat să văd deznodământul, și nici nu știu ce i-a spus copilului, dar am văzut de pe partea cealaltă a drumului că piticul se ștergea la ochișori…
Dacă piticul a început să plângă, cu ambalajul în mână, e clar că n-a spus ce trebuie, ori cum trebuie, pentru vârsta lui. Însă știu că ceea ce făcea el, ca adult responsabil, nu e ok, să umble cu copilul pe stradă fără să fie atent la el. Ne trezim apoi cu acești copii, la 14 ani, că aruncă în continuare ambalajele pe jos, iar când le faci observație, îți răspund obraznic: Ia-l tu, dacă nu-ți convine! Eu vreau să merg pe trotuare curate…
Și reacția la aceste lucruri este, mereu: Așa vă învață la școală?! Nu, la școala și la grădinița aceea unde mulți părinți lasă copiii pentru că nu au altă alternativă, nu asta îi învață. Dar părinții au o sumedenie de pretenții. Își văd copilul seara 2 ore, și nici atunci nu au timp să se uite la el ori să-l asculte. Nu, dragi părinți, educația nu se face doar în cele 4/8 ore la școală sau la grădiniță. Se face când treceți strada cu ei pe roșu, când aruncați hârtiile pe jos, când nu stați la coadă cu ei de mână, când nu cedați locul în autobuz… se face în stație, când aruncați țigara pe jos, se face peste tot, când tolerați ca alții să facă toate aceste lucruri! Se face când acceptați ca propriul copil să le vadă, și nu spuneți nimic!
Așa că nu, nu mai vreau să aud că nu învață nimic la școală! Se poate?
Știați că, acum 137 de ani, pe 14 martie 1879, se năștea Albert Einstein? Ei bine, nici eu nu știam, am aflat acum câteva zile, când Andrei îmi povestea ultima sa lectură: Dragă profesore Einstein. Din corespondența lui Albert Einstein cu copiii… O lectură ce i-a schimbat cumva modul de a-l privi pe ilustrul savant. Mi-a povestit, pe larg, ce-a citit, însă nu faptul că a aflat mai multe despre o mare personalitate mi s-a părut interesant, ci faptul că a descoperit latura sa umană.
