Cine a fost, editura Pandora

Cine a fost…? – editura Pandora

Editura Pandora a completat anul trecut colecțiile pentru copii cu o serie „Cine a fost…?”, pentru care au fost alese până acum personalități ale științei și artei din toate timpurile. Aș fi vrut să pot povesti în cunoștință de cauză, despre toată colecția, însă nu am avut până acum la dispoziție decât volumul despre William Shakespeare, genialul dramaturg englez.

Volumul prezintă biografia marelui scriitor, povestind, atât cât informațiile au supraviețuit peste secole, și copilăria și tinerețea autorului. Textul volumului – un text informativ, nu beletristic – încearcă să apropie copiilor opera prin intermediul evenimentelor care a produs-o, sau a personalităților cu care William Shakespeare a interacționat. Astfel, piesele lui sunt inspirate din conflictele și realitățile zbuciumatului secol al XVI-lea din istoria Angliei, context în care Shakespeare s-a remarcat cu succes ca om de teatru a pus bazele celebrului astăzi teatru Globe.

Pentru a menține atenția micilor cititori – căci colecția se adresează ciclului primar și gimnazial, în text sunt inserate anecdote și detalii, mai puțin cunoscute publicului. Am remarcat și două pagini, la început, cuprinzând cuvinte și fraze folosite de Shakespeare, și care sunt folosite succes și azi: irascibil, măscărici, nici în clin-nici în mânecă („Cum vă place”) – doar câteva dintre acestea.

Volumul este pregătit pentru copii și vizual: textul este fragmentat cu mici desene schițate sugestiv, alb-negru, dimensiunea literei este mare, și există un spațiu suplimentar între rânduri pentru a ușura munca copiilor de a urmări șirul de litere.

Din colecție intenționez să răsfoiesc volumele dedicate lui Cristofor Columb și Marco Polo, celebrii călători, care sunt menționați anul acesta în programa de istorie, clasa a IVa, în speranța că poate fi folosită la clasă sau recomandată copiilor care vor să afle mai multe informații despre viața și aventurile acestora.

Nu știu încă în ce mod va fi completată colecția, și ce personalități va mai cuprinde. Însă ar fi frumos ca acestea să se afle în biblioteca clasei, sau măcar în biblioteca școlii. Se citesc rapid, iar textul poate fi un prim pas spre a încuraja lectura la copii.

Cine a fost, editura Pandora

Volumele le puteți comanda din librăria editurii Pandora, sau din alte librării online: Libris (transport gratuit la orice comandă), elefant (transport gratuit în anumite puncte fixe), eMag, Librarie.net.