Sursa foto: http://www.exclusivnews.ro/wp-content/uploads/2014/08/dragos-patraru-starea-natiei-tvr-1.jpg

Cu ochii pe „Starea nației”

Mă uit rar la tv, pentru că am luat demult hotărârea că nu prea ai ce vedea… în schimb, dacă apuc să deschid emisiunea lui Dragos Pătraru nu mai închid tv-ul până nu se termină. Nu pentru că omul ăsta face haz de necaz, dar spune lucrurilor pe nume, ci, pentru că de când s-a dus pe copcă „Cronicuța”, e prima dată când nu simt că-mi irosesc timpul în fața ecranului. Nu am găsit acum integral emisiunea de aseară, însă, pe scurt, comenta decizia „autorităților” de a închide 50 de licee în care nimeni nu ia BAC-ul de câțiva ani.
Are dreptate în ceea ce privește prostia acestei decizii. Noi, românii, când nu avem idee ce soluție să aplicăm, ne luăm jucăriile și plecăm. Ca să rezolvi o criză trebuie să treci prin mai multe etape (prin care mă îndoiesc că s-a trecut la minister…):
  •  Identificarea și cunoașterea
  •  Etiologia situației de criză
  •  Decizia
  •  Planul de intervenție
  •  Aplicarea măsurilor
  •  Monitorizare și control
  •  Evaluarea
Dar nu e suficient, trebuie să vrei, SINCER, să rezolvi problema, să COOPEREZI cu toți cei implicați, și să identifici un BENEFICIU COMUN.
 
Ce m-a deranjat în emisiune? Clipul de câteva secunde, un fragment dintr-un interviu cu un profesor, care, schimonosit de disperare, spunea că succesul cu acei copii îl reprezintă alfabetizarea lor, și nicidecum bacalaureatul… Iar domnul Pătraru învinuia, pe nedrept după părerea mea, cadrele didactice pentru această situație. Cum au ajuns la liceu acei copii? Simplu. Prin măsuri electorale, prin înfumurarea noastră că toți suntem capabili intelectual de performanță și prin inocularea ideii că e nedemn să muncești.
 
Au ajuns acolo prin impunerea promovabilității, prin condiționarea locului de muncă de numărul de elevi din clasă. Exemplu: ai la clasa a cincea 30 de copii. Dintre ei, doar 12 merită să promoveze. La anul, faci o clasă cu cei 12, și una cu cei 18. Statul nu vrea să-ți accepte propunerea, pentru că munca ta nu „face cota”. Așa că, decât să nu ți se aprobe nicio clasă, îi promovezi și pe cei 18… pe care îi târăști după tine… ca să nu-i pierzi pe cei 12. În final, la clasa a VIII-a, doar vreo 4 ar fi „capabili” să acceadă mai departe, spre liceu. Dar prostia sistemului face ca și celor 26 să li se permită să se prezinte la „capacitate”, și chiar cu note de 2, 3, 4 ei să se poată înscrie la liceu…
 
Până nu încetăm să ne îmbătăm cu apă rece, și să confundăm dreptul la educație cu obligația acesteia… nu vom face nimic.
 
Da, sunt și mulți profesori care n-au ce căuta în sistem, care nu au înclinație, vocație, dorință de a educa – a nu se confunda cu a munci, căci un copil nu e piesă prinsă în strung.
 
Să acceptăm odată structura valorică a unei generații de copii: 3% – excelenți, 12% buni, 30% buni înspre modești, 30% buni înspre slabi, 12% cu probleme, 3% pentru învățământ special. Și să gândim soluții pentru fiecare, în așa fel încât investiția în formarea lor să se întoarcă prin profitul pe care ei îl pot aduce societății.
 
Dacă tot ajung să dea toți bacalaureatul, de ce ne mirăm că doar vreo 50-60% promovează? Acesta e normalul, conform procentelor de mai sus…
 
Corect, „mai normal” ar fi ca triajul să se facă mai devreme, și să nu aruncăm banii pe geam cu „educația liceală” a celor ce nu-și doresc sau nu pot să învețe… însă nu suntem o societate capabilă să taie răul de la rădăcină.

Sursă feature image