Set de ceai din hartie: cescute si ceainic

ceainic

Un „obicei” al copiilor, în cursul activităţilor de lucru manual, este acela de a irosi materialul, fie că vorbim despre hârtie, fetru, hârtie gumată sau altele, pe care putem copia modele ori din care trebuie să tăiem doar o bucăţică. Aproape întotdeauna, dacă avem nevoie de un cerc, el se taie fix din mijlocul paginii… Încerc să-i corectez, şi să le explic că, pe lângă aspectul financiar – care poate pentru unii nu este important – rămâne şi cel ecologic. De ce să aruncăm ceva ce putem folosi?! Dar a lucra ordonat este un lucru pe care nu prea se mai pune deloc accent. Chiar le spuneam fetelor ieri: să-şi imagineze că sunt croitori, şi au o bucata foarte scumpa de material. Ea ajunge pentru trei fuste, dacă lucrezi cu grija. Dar daca tai fix din mijloc, vei face numai una. Cu cat vei vinde fusta, ca să scoţi pierderile?! Nu e mai uşor să faci trei fuste, şi atunci preţul e mai accesibil, ba poţi avea şi profit fără să simtă cumpărătorul un preţ prea piperat.

Am strâns de-a lungul timpului o sumedenie de coli A4 „folosite” în urma activităţilor cu perforatoare decorative. Sunt perforare pe margini, dar în mijloc avem un spaţiu, cam cât o foaie A5, care poate fi utilizat pentru alte proiecte. Aşadar m-am gândit cum… Am ales în acest sens un proiect cu ceşcuţe din hârtie. Ca mai toate modelele de pe net, ele se printează, se decupează şi se asamblează, şi este principiul pe care şi eu pregătesc modelele pe site. Însă aceasta variantă nu se potrivea cu primul meu obiectiv, acela de a recicla materialul, căci nu puteam introduce în imprimantă foi franjurate şi cu dimensiuni atipice.

Le-am mai învăţat pe fete să copieze şabloanele folosind hârtia de calc. Le-am povestit şi despre indigo, dar trebuie să cumpăr ca să le arăt cum funcţionează. Vinerea trecută le-am pregătit altă variantă. Am copiat modelul ceşcuţelor pe folie de acetofan, reciclată de la cutiile de jucării, l-am decupat, şi le-am dus elementele din plastic. Le-au retrasat pe hârtie în funcţie de preferinţe şi au ales culorile. Ca să nu rămânem doar la reciclat, le-am dus şi câteva coli din setul imprimat „În grădină”. O observaţie pe care mi-au făcut-o, în timp ce decupam ceşcuţele, a fost aceea că nu am pregătit şi un ceainic. Am promis că voi crea modelul şi îl voi afişa, şi m-am ţinut de cuvânt. Modelul este aici, şi, orientativ aveţi în imaginea alăturată o variantă de a decora.

La final fiecare a plecat acasă cu mai multe sau mai puţine ceşcuţe, după cum îndemânarea şi exerciţiul i-a ajutat sau nu. Şi, sper eu, cu ceva mai multă consideraţie pentru materialele cu care lucrăm.

cescute_hartie
Atelierul de creatie

Țeserea cu fâșii de hârtie – Idei creative 106

idei-creative106-casa1

Primăvara a făcut să înflorească în colecţia de la editura Casa o mulţime de Idei creative. Este greu să le sortez, să lucrez, pentru că aş vrea să am timp să le realizez pe toate! M-am oprit la numărul 106, Ţeserea cu fâşii de hârtie. Tehnica nu este nouă, şi pe blog, de-a lungul timpului am mai prezentat activităţi de genul acesta. În schimb cartea de la editura Casa aduce modele noi şi mai atractive pentru copii.

Pentru că tot se apropie Paştele, am ales unul din modelele dedicate, suportul cu iepuraş. Suportul l-am lucrat singură, însă oul buclucaş l-am lucrat la dublu. Întâi Iris, cu versiunea proprie. Apoi eu am schimbat tactica. Am văzut că varianta cu acuarele n-a dat chiar un rezultat bun, aşa că am încercat cu pastă corectoare, care a dat un alb mult mai contrastant cu decorul. Şi, în ciuda faptului că modelul presupune o singură decoraţiune, Iris a hotărât să schimbăm…

Mai multă bătaie de cap mi-a dat suportul, partea pentru introdus panglica printre fâşiile de carton, fără să le rup. Pentru şablon, ar trebui să măriţi de două ori modelul propus în carte. Eu l-am prelucrat pe calculator, căci panglica pe care am găsit-o era un pic mai lată decât cea indicată în articol, şi am mărit modelul… fără să las şi câţiva milimetri de eroare… ultima panglică s-a introdus greu!

Faţă de tehnica de creare a modelelor (mai jos sunt câteva recomandări) despre care am mai povestit deja, cartea vine cu o soluţie la care nu m-am gândit. Este folosită la fluturii de pe copertă, şi anume lăsarea unor spaţii între iţele de hârtie. În schimb nu am găsit încă hârtie colorată şi transparentă, pentru a crea acel efect de lumină, aşa că sunt câteva modele încă în aşteptare.

În carte se vorbeşte despre acul de ţesut. Îmi amintesc cum arată, de la seturile din copilărie, însă nu am văzut pe nicăieri în ultimii ani. La modele din hârtie eu am folosit un beţisor de lemn (se dau la McD la cafea) pe post de spată, apoi am introdus direct banda de hârtie. Fâşiile le puteţi tăia singuri, sau achiziţionaţi hârtie de quilling. Se menţionează şi de seturi complete pentru ţesut, cu fâşii, foi pretăiate şi ac, dar nu ştiu să fie şi la noi.

idei-creative106-casa2
idei-creative106-casa1

În carte găsiţi mai multe modele, pentru fiecare anotimp. Temele sunt: întâlnire veselă pe câmp (fluturi şi alte mici necuvântătoare), parada penelor colorate (ouă şi pui, ghirlandă pascală), coşuleţul de Paşti, diverse felicitări, peştişori, cozoroc de viking, bufniţă, semne de carte, monstruleţi cu clopoţei, suport pentru lumânare, decor de toamnă cu arici, îngeraş, carduri pentru cadouri cu temă de iarnă, cutii pentru cadouri.

Cartea o puteţi găsi în librăria editurii Casa, sau la libris, eMag, librarie.net.

Alte modele:

Sa tesem frumos cu hartie Sa tesem frumos cu hartie Sa tesem frumos, D-Toys felicitare-ou-tesut

Natura prin camere live

Rare sunt momentele în care văd ceva ce mă lasă fără replică, şi dau instant share. În seara aceasta am stat şi am privit fascinată o poiană dintr-o pădure, undeva pe Terra. National Geographics e mic copil faţă de senzaţia pe care mi-a dat-o camera live din poiana cu cerbi . Am primit linkul când poiana era goală. Cred că era cam 19.30 când au apărut primele căprioare. Sunt curioasă dacă vin la aceeaşi oră în fiecare seară, dar aşa ar trebui! Un filmuleţ demo care intra înainte de încărcare arăta şi un mistreţ… Pe lângă camera din poiană, pe acelaşi site este una montată în vârful unui copac, lângă cuibul unui codalb. Pasărea stă pe ou, căci are unul singur. Se pare că este undeva în Letonia…

Nu ştiu dacă veţi avea norocul să le vedeţi. Însă, dacă aş avea calculator la clasă, cu internet, l-aş lăsa pornit. În marea majoritate a timpului nu se va întâmpla nimic, însă dacă se întâmplă, va merita cu prisosinţă să întrerupi orice activitate pentru 20-30 de minute. Nu cred că poţi învăţa mai bine decât în direct, observând natura. Dacă cu plantele e uşor, cu animalele sunt momente unice!

Mai jos sunt câteva poze. Întâi a venit un singur cerb, apoi şi căprioarele. Pe final a mai apărut încă un cerb matur. Aproape că s-au luat în coarne (este poza mai jos), dar nu am prins o luptă, căci au fost politicoşi. Dacă mai ştiţi astfel de linkuri, lăsaţi-le vă rog în comentarii, cu o scurtă descriere dacă se poate!

Update: Cuibul de codalb nu mai are camera live, dar am găsit un cuib de vultur pescar.

 

cerb_live1

cerb_live2

cerb_live3

cerb_live4

Soseste al doilea cerb matur

Soseste al doilea cerb matur

Momentul în care am crezut ca începe lupta

Momentul în care am crezut ca începe lupta

Darul lui Mibs, de Ingrid Law – editura Gama

192_0

Sunt o mulţime de teorii despre cum să deschizi pofta de lectură a copilului. Prima – şi probabil cea care oferă cele mai mari şanse de reuşită – este aceea de a-i oferi copilului un model. Nu va citi decât în rare cazuri, dacă nu va vedea pe cineva – un adult pe care îl admiră – citind. Mai mult, trebuie să-i creezi impresia că acea carte este ceva nemaipomenit, fără de care el nu va trăi o experienţă specială.

Una din problemele mele în momentul de faţă este împăcarea listelor vechi de lectură cu dorinţele actuale ale copiilor. Pur şi simplu ne este greu (ştiu că nu sunt singura) să înţelegem de ce nu le plac cărţile cu care noi am crescut. De exemplu, Tom Sawyer. Faza cu pisica şi cărămida n-o s-o uit poate niciodată, chiar dacă multe din detalii s-au estompat. Dar lui Andrei nu i-a plăcut cum începe… şi n-a trecut de primele pagini. Nu-l condamn, şi eu fac la fel. Dacă nu-mi plac primele pagini… trebuie să existe o mulţime de constrângeri, de orice tip, ca să trec mai departe.

Ieri aveam chef de puţină distracţie. Cum televizorul nu mai oferă de multă vreme nimic relaxant, cărţile pentru copii sunt genul de alternativă pe care o folosesc din ce în ce mai des. Darul lui Mibs stătea în teancul de lectură încă din toamnă, şi aştepta cuminte. N-am avut nevoie de mai mult de câteva ore, şi am avut senzaţia că mă uit la un film SF mult mai educativ decât toate porcăriile care rulează acum la tv. Nu vă povestesc cartea, rezumatul îl găsiţi pe site-ul editurii Gama (aveţi acolo un link de detalii, pe care nu vi-l recomand decât dacă vreţi să faceţi cartea cadou fără să o citiţi, precum şi seria de premii pe care autoarea le-a obţinut cu acest volum). În schimb am să vă spun ce mi-a plăcut:

– copiii din carte au iniţiativă, şi rezolvarea de probleme nu este pentru ei o dificultate. A căuta singur o soluţie pentru o problemă nu este ceva ieşit din comun. De exemplu, o prietenă îmi spunea deunăzi despre copilul, adolescentul de azi, care, deşi identifică faptul că îi este foame, preferă să aştepte părinţii decât să caute o soluţie: deschizi frigiderul. Nu ştiu dacă azi mai înţeleg copiii gluma – cam veche: Mami, ce mănâncă leul? Mănâncă ce găseşte. Şi dacă nu găseşte nimic? Mănâncă altceva!

– copiii sunt responsabili. Au grijă unul de celălalt, chiar dacă nu percep acest lucru în mod direct. Normal, şi greşesc, nu anticipează dimensiunea faptelor lor, mint, chiar dacă consideră că o fac într-un scop nobil. Dar sunt copii.

Ce-am aflat (pentru categoria `cultură generală`): există pungi cu gheaţă instant. Ştiţi batoanele acelea luminoase, pe care le frângi şi ai 12 ore de lumină, apoi le arunci? Ei bine, pe alte meleaguri – acţiunea se petrece în SUA, pe la noi n-am auzit – există astfel de pungi în trusele de prim-ajutor care, răsucite, se răcesc instant. Acum ceva vreme v-am povestit de copcile adezive, ieri am descoperit o nouă chestie pe care mi-aş dori-o în trusa de prim-ajutor de vacanţă!

Dar cel mai important efect al lecturii mele de ieri a fost faptul că volumul a trecut imediat în alte mânuţe mai mici. Nu terminasem cartea când am ajuns acasă, aşa că pentru jumătate de oră am decretat „Linişte”, să pot afla finalul. E frustrant pentru ei să stea potoliţ pentru că mama soarbe din ochi o carte pentru copii, aşa că au venit întrebările. Andrei a aflat că e SF, pe gustul lui, Iris că e cu „puteri”, darul pe care ea şi l-ar dori de la Moş Crăciun (dacă aţi urmărit Avatar, puteţi avea o idee cam ce-şi doreşte fii-mea.)

De menţionat că este o carte fără poze, dar care pune serios la muncă imaginaţia reproductivă. Se pare că va fi şi ecranizată – eu nu am găsit filmul – de aceeaşi companie care a pus pe ecrane şi Cronicile din Narnia. Până atunci, cartea o găsiţi în librăriile online are editurii Gama, sau la elefant, libris, emag, AdevarulShop, Librarie.net.

Lectură plăcută!

Oscar si Tanti Roz, de Eric Emanuel Schmitt

Oscar-si-tanti-Roz

Povestea mea cu „Oscar” este una un pic mai lungă. Am auzit de carte anul trecut, când a intrat în topul lecturii pentru bloggeri. Am pus-o atunci vag pe lista mea, căci titlul nu mi-a sărit în ochi. E drept că nici eu nu i-am dat atenţie, nici n-am căutat prezentări, pur şi simplu am uitat de ea. (Nici acum n-am căutat impresiile altor cititori, faptul e consumat.)

Luna trecută eram cu Iris în librărie, şi o răsfoiam. I-a citit prima pagină şi a decis că e super-amuzantă şi că o vrea. De obicei citesc cărţile înainte lor, nu de alta, dar îmi place să fiu la curent cu subiectul când vor să discute. De data aceasta nu am reuşit. Andrei a citit-o primul, şi deja mi-a spus despre ce este vorba. Eu am stat pe gânduri dacă a fost o decizie bună să-i încurajez s-o citească. Iris a luat-o imediat în primire, şi aşa se supărase că nu a fost prima. Am aşteptat cu inima strânsă reacţia, mai ales că la capitolul „cărţi triste” nu stau deloc bine… am jelit în hohote la Singur pe lume, nu mai spun la Ultimul mohican… iar mai nou abia dacă pot citi cu voce tare Fetiţa cu chibrituri.

Iris a terminat de citit, şi eu tot nu-mi făceam curaj să mă apuc. I-am cerut să scrie ea articolul pentru blog, căci cartea i-a plăcut.
„Cum să-l scriu?” Scrie-l în aşa fel încât să-i convingi şi pe alţii că merită s-o citească!

Am rămas fără aer când am citit prezentarea ei, cel puţin finalul, care m-a luat total prin surprindere. Era şi ea nerăbdătoare să-mi vadă reacţia, căci a muncit vreo trei ore să scrie pe calculator fragmentul de mai jos. „E convingător?” A fost atât de convingătoare, că m-am apucat de citit în aceeaşi seară. Mi-a luat o oră şi jumătate, ultima parte cu multe, multe lacrimi scurse în linişte pe obraz. Nu ştiu ce m-a ţinut trează târziu în noapte, căci am adormit greu, ţinându-i pe amândoi în braţe. Am regăsit cumva în modul lor de abordare al cărţii ceva din maturitatea copilului dintre coperte. Am admirat acel optimism de a vedea mereu partea plină a paharului, chiar dacă este aproape gol. Am văzut în ei acea bucurie de a trăi pe care Oscar o descoperă la finalul cărţii. Personajul are 10 ani, Iris – 9, Andrei – 11. Este un jurnal al ultimelor două săptămâni de viaţă, abordate însă cu totul surprinzător, o căutare a sensului vieţii şi a lui Dumnezeu. Şi totuşi, nu este o carte despre religie, ci despre credinţă. Aş fi vrut mai mult de la Andrei, însă pentru el, încă în căutarea celor două sensuri, este greu să scrie. Mi-a îndeplinit dorinţa telegrafic, şi nu am mai insistat.

Vă recomand să o citiţi. Dacă aveţi copii, voi îi cunoaşteţi cel mai bine, şi veţi şti dacă să le daţi sau nu cartea. Recunosc că, dacă aş fi citit-o prima, aş fi stat pe gânduri dacă să-i las să citească sau nu, mai ales că subiectul nu e deloc străin familiei noastre. Probabil că aşa a fost să fie… ei s-o aleagă şi s-o citească.

Andrei:

„Oscar şi Tanti Roz” este o carte scrisă de un autor german, pe nume Eric Emanuel Schmitt. În cartea aceasta este vorba despre un copil, pe nume Oscar, care avea cancer. El a stat aproape toată viaţa în spital. Are aici o grămada de prieteni: Betty Albăstrea, Tanti Roz si mulţi alţii, dar mă opresc, pentru că v-aş spune toată cartea. Oscar le spunea Tanti Roz la bătrânele care îl vizitau, căci ele erau îmbrăcate în roz. Acestea îi aduceau diverse cadouri. Dar era între ele o Tanti Roz cu totul specială: ei îi chiar păsa de Oscar. Îi dădea sfaturi despre viaţa.

Mie mi-a plăcut cartea fiindcă:
1. Oscar are tot felul de peripeţii.
2. Este o carte dramatica, dar în acelaşi timp şi amuzantă.
3. Ne dăm seama că copiii cu probleme sunt speciali.

Iris:

Oscar şi tanti Roz

„Oscar şi tanti Roz” este scrisă de Eric Emanuel Schmitt. Oscar este un copil de 10 ani. Prima dată nu mi-am dat seama că e un copil bolnav de cancer, pentru că la început erau nişte povestiri foarte haioase. De fapt prima pagină m-a făcut să cer cartea.

El îi scrie lui Dumnezeu scrisori cu tot ce i s-a întâmplat în spital până când îl convinge tanti Roz să-i scrie despre dorinţele şi viaţa lui. Tanti Roz de fapt îl ajută pe Oscar să facă din viaţa tristă una fericită. Când Oscar şi-a dat seama că mai are puţin de trăit, tanti Roz l-a făcut să creadă că o zi din viaţa lui valorează cât 10 ani. Tanti Roz este (de fapt a fost) o luptătoare de wrestling. Ea înveseleşte acum copiii din spital, iar când Oscar se întrista, îşi amintea de o luptă de-a ei şi i-o povestea, ca să-i dea un sfat sau ca să-l încurajeze.

În spitalul în care se afla Oscar erau foarte mulţi copiii bolnavi, la fel ca şi el, dintre care unii îi erau prieteni foarte buni. Popcorn, unul dintre prietenii lui, avea boala îngrăşării rapide. Acesta era foarte trist căci nu avea voie să mânânce nimic, dar prietenii lui îi mai dădeau pe ascuns câteodată nişte dulciuri.

Să vă povestesc despre aventura lui Oscar în afara spitalului. Totul a început când s-a hotărât să fugă din spital în maşina lui tanti Roz, dar el nu s-a descurcat singur, l-au ajutat şi prietenii lui să evadeze. El a reuşit să se ascundă în maşina lui tanti Roz, şi şi-a petrecut Crăciunul alături de ea şi de părinţii lui.

Peggy Albăstrea este o fetiţă cu boala pielii albastre. Oscar o place foarte mult, chiar dacă e albastră. Între timp medicii au găsit soluţia de a o vindeca pe Peggy, şi ea a plecat acasă. În jocul lor din spital ea era soţia lui Oscar.

Mie mi-a plăcut cartea pentru că: e amuzantă, mereu a existat tanti Roz care să stea alături de Oscar, şi m-a făcut din ce în ce mai curioasă. De exemplu: nu ştiam dacă operaţia lui Peggy va fi reuşită sau dacă va reuşi planul lui Oscar de evadare.
Eu cred că un copil, dar şi oamenii mari, ar trebui să citească  această carte pentru că, chiar dacă are final trist, Oscar şi-a trăit viaţa aşa cum a vrut.

După ce am citit această carte eu mi-aş dori să fiu ca tanti Roz, pentru că era extrem de fericită când ajuta pe cineva. Îl admir pe Oscar, pentru că atunci când a aflat că va muri nu a început să plângă şi doar era trist că părinţii lui l-au părăsit la spital şi nu puteau să accepte boala lui.

oscar_si_tanti_roz

Dacă rezistaţi, puteţi căuta şi filmul: Oscar and the Lady in Pink, sau pe scena teatrului Bulandra, si luna aceasta, si urmatoarea.

Cartea o găsiţi în librăriile online: librarie.net, libris (transport gratuit la orice comanda), elefant, AdevarulShop, eMag, Books-Express, Okian.

Cutie de ceai din lemn decorata cu tehnica servetelului

cutie_lemn_ceai_tehnica_servetelului

De când am descoperit această tehnică îmi dau silinţa să realizez cadouri personalizate. Dacă se poate ca acestea să fie şi funcţionale, sunt mai mult decât fericită. Poate un suport de creioane sau de şerveţele, dar de data aceasta am pregătit un cadou special, pentru o persoană specială: o cutie pentru pliculeţe de ceai. Îmi place enorm ideea, aproape că aş vrea să am eu una, cu pliculeţe din toate combinaţiile posibile… Pentru că tot se apropie sărbătorile Pascale, am ales s-o decorez cu noile şerveţele care mi-au îmbogăţie colecţia. Am decupat migălos împreună cu Irisuca, şi, pentru că şerveţelele erau pe fundal galben, am ales să nu acopăr cutia cu grund acrilic alb, pentru că galbenul, pe fundal de lemn natur, nu se observă.

Pentru exterior am ales elementele decupate, deşi Iris ar fi vrut să folosim şerveţelul întreg. Nu prea sunt încântată de această variantă, căci este aproape imposibil să întind perfect şerveţelul. Este însă opţiunea pentru interiorul capacului, unde am folosit varianta în care lacul era aplicat doar peste şerveţel. Oricât m-am străduit să mă mişc repede, înainte de a se înmuia şerveţelul, nu prea am reuşit, şi s-au făcut cute. O altă parte dificilă a fost cea a decoraţiunilor laterale, care trebuiau tăiate să pot deschide cutia. Mi-a fost foarte teamă să nu transform iepuraşii în „Lăţi-Lungilă”, tovarăşi cu Harap Alb. Cu un ac şi un cutter am reuşit să le menţin faţa în proporţiile iniţiale. Am mai încercat varianta de a lăsa să se usuce întâi, şi abia am mai putut deschide cutia. Dar s-o deschid la început era altă problemă, căci şerveţelul aluneca şi era tras de capac, aşa că trebuia lucrat cu grijă.

Tehnica am „învăţat-o” din cărţi. Nu am văzut pe nimeni lucrând, în schimb am avut eu atelier pe această temă, şi a fost muncă de echipă. Îmi amintesc că mămicile s-au implicat la greu, şi reacţia unanimă a fost e simplu! Secretul e doar un decupaj de calitate şi aplicarea rapidă a lacului special. Despre manualele mele de la editura Casa puteţi citi aici. În colecţia Idei creative găsiţi două numere dedicate acestei tehnici:

Atelierul de creatie

cutie_lemn_ceai_tehnica_servetelului

Livada de primavara – pictura pe obiecte de lemn

oglinda copacel pictura pe obiecte lemn

Dacă tot intru în linia proiectelor de primăvară, pregătisem pentru ieri oglinjoare din lemn, să le pictăm. Eram sigură că fetele vor fi încântate, şi profitam de ocazie să le cer să picteze cu beţisorul, pentru a mai pune la încercare răbdarea. În timp ce pregăteam materialele, o colegă mă întreabă de unde am copăceii din lemn… eu casc ochii, căci pentru mine, de vreo doi ani, modelul acesta e de floare. Nici prin cap nu mi-a trecut să caut o altă semnificaţie. Ei bine, ideea cu copacii era şi mai bună decât a mea cea cu florile, aşa că am schimbat. Le-am întrebat pe fete ce văd prima dată când se uită la obiect. Prima reacţie – o floare. „Alte idei?” Un copac! Altele n-au mai fost, nici la mine, nici la ele. Dar a rămas copacul. Tema s-a potrivit de „minune” cu vremea mohorâtă de afară, au înflorit instant copacii noştri, şi a explodat primăvara.

Pictăm fără să folosim apă. Nu am spălat nici măcar pensulele în timpul lucrului, aveam suficiente cât să le schimbăm. Încerc să-i obişnuiesc ca atunci când pictăm pe obiecte – fie ele de ipsos sau de lemn, să nu diluăm culorile şi să nu afectăm obiectul. În plus, fără apă, culorile tempera se usucă mult mai repede, dacă sunt şi bine întinse.

Florile le-am realizat cu scobitoarea. Ba chiar au şi cinci petale, şi pistil auriu. Frunzele – verde închis – au fost adăugate ultimele. Dialogurile sunt inevitabile, şi am început să zâmbesc când se văita Alexandra că ea nu are răbdare, e prea migălos… N-a fost nevoie să răspuns eu, Ana era pe fază: Păi tu de ce crezi că avem tema asta?? Crezi că nu se vede că n-avem răbdare? Asta învăţăm azi!!

Ele au exersat. Eu am început să exersez lucrul fără model, pentru a vedea încotro se îndreaptă imaginaţia lor. Discutat la început, proiectul are mari şanse de reuşită. Al doilea lucru pe care îl exersez este evaluarea… Aşteaptă ca veveriţele să vadă ce reacţie am: îmi place că ai acoperit complet obiectul cu acuarelă; îmi place că ai format flori cu cinci petale; îmi place că este un copac încărcat cu flori. Obiectul final trebuie să le placă lor. Ele trebuie să considere că au depus tot efortul pentru a obţine un rezultat cu care să fie mulţumite.

Vouă ce vă place?

oglinda copacel pictura pe obiecte lemn

Incepe primavara oficial cu o actiune de reciclare de Ziua Mondiala a Apei

tupperwareNu mai e nicio scuză, weekendul acesta începe oficial primăvara. Dacă din curte deja aţi adunat ultimele frunze moarte, aţi greblat gazonul ce stă să încolţească şi aţi toaletat pomii, Tupperware propune o acţiune de reciclare a ambalajelor de plastic cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie).

Aşadar, vineri, 20 martie, în Braşov (partener Rian Consult), sâmbătă, 21 martie, în Constanţa (partener MM Recycling) şi duminică, 22 martie, în Bucureşti (partener Rosal SA), Tupperware Romania, va organiza la sediile distribuitorilor săi autorizaţi* o acţiune de colectare a sticlelor de plastic (PET). Fiecare persoană care va aduce minim 10 sticle de plastic va primi cadou** o Sticla ECO Tupperware de 500 ml, un produs excelent atât pentru adulţi cât şi pentru copii.

Intenţia Tupperware este de a educa consumatorul în direcţia reciclării, dar şi a renunţării la sticlele de unică folosinţă. Pentru aceasta, între produsele oferite ca soluţii sunt sticlele eco de 1 l, 500 ml, 750 ml . Sticlele eco sunt soluţia perfectă pentru a păstra apa şi orice alt lichid rece necarbogazificat. Sticla are inerţie termică şi va păstra pentru o perioadă mai îndelungată temperatura, şi pot fi folosite oriunde. Este realizată dintr-un material care nu permite transferul de particule şi nu se pătează. Sunt practice şi se închid etanş, şi, mai ales, sunt refolosibile.

Principalul motiv pentru care sticlele de plastic „normale” se aruncă este acela că încep să miroasă. De sticlele Tupperware am auzit de vreun an de zile, şi le-am considerat „alte sticle”, fără să aprofundez subiectul. Anul trecut însă Tupperware a sponsorizat crosul din toamnă al copiilor, unde toţi participanţii au găsit în pachetul de start sticla pentru sportivi. Copiii au îndrăgit-o imediat, căci nu au şanse să-i piardă dopul, se deschide şi închide rapid. Se umple uşor, şi are şi ceşcuţă detaşabilă din partea de jos (habar n-am dacă acesta îi este scopul, dar noi aşa o folosim).

Culmea e că… nu miroase. Cu tot pesimismul meu, sticla se încăpăţânează să rezite… în iarnă credeam că am câştigat. M-am dus în piaţă, şi mi-am luat flori de anason, pentru craft. Cum nu aveam la mine nicio cutie, şi, ca să nu ajung cu ele sparte acasă, le-am pus în sticlă. Numai că acolo au rămas vreo săptămână, căci am uitat complet de ele, (şi de sticlă, prin maşină)… Când m-am apucat de lucru şi le-am căutat, avea sticla o aromă de ameţeai. Puneam apă chioară în ea, şi ziceai că-i ceai. A durat minunea vreo câteva zile, am spălat-o, şi – spre fericirea copiilor – aroma de anason a dispărut. Şi acum sunt la fel ca în prima zi, dacă ignori urmele de dinţi cu care ai mei deschid repede dopul.

Despre produsele Tupperware voi mai povesti însă cu altă ocazie. Acum, ca să închei vesel, înainte de îndemnul la reciclat, iată câteva informaţii din categoria „ştiaţi că”:

  • Reciclând un ambalaj de plastic economisim energia necesară funcţionării unui bec de 60W timp de 6 ore!
  • Tupperware Brands Corporation este o companie care comercializează recipiente cu sigiliu revoluţionare pentru depozitarea alimentelor.
  • Compania şi-a extins activitatea în peste 85 de ţări din întreaga lume, şi de 30 de ani este prezentă în Europa
  • În România compania s-a deschis în mod oficial în aprilie 2011, iar produsele sunt disponibile prin distribuitorii autorizaţi.

Spor la reciclat!


*Adrese distribuitori Tupperware:
Bucuresti: Optimcore SRL, Bd. Unirii nr. 9, twmagicone@gmail.com, 0723.590.128; 10.00-18.00
Constanta: Str. Dezrobirii nr. 101, mia_lupea@yahoo.com, 0722.433.277; 9.00 – 18.00
Brasov: Azurit SRL, str. Tâmpei nr. 8, azurit_tw@yahoo.com, 0268.708.515, 0721.326.986; 12.00- 18.00

**Numarul de sticle eco este limitat:
280 sticle Bucuresti; 500 sticle Brasov; 250 sticle Constanta

Despre drepturi de autor – inca odata, si nu pentru ultima oara…

De când am pornit blogul acesta – şi sunt ceva ani, acum, când mă uit în urmă, cea mai mare problemă am avut-o cu respectul şi bunul simţ al unor utilizatori, sau vizitatori, cum preferaţi să le spuneţi. Deşi în Regulament am scris clar că „Materialele prezentate în secţiunea "Blog" a site-ului sunt materiale originale, care nu pot fi redistribuite fără permisiunea autorului. Utilizatorul le poate folosi în interes propriu şi personal, poate cita ideea, cu link către pagina în care a fost prezentată. Pentru folosirea imaginilor de prezentare aveţi nevoie de permisiunea scrisă a administratorului.”, normal, nimănui nu-i place să citească, şi cred că foarte puţini au vizitat vreodată această pagină.

Nu ştiu dacă sunt mulţi cei care au idee cam ce cantitate de muncă depune un singur om pentru a întreţine acest blog. Nu că mă laud, dar ţin la el ca la al treilea copil, şi a-mi fura pozele si materialele nu e de ici de colo pentru mine!

Cele mai mari probleme le-am avut cu zânele anotimpuri, şi cu cadrele didactice care înţeleg să-mi „respecte” munca dând mai departe zânele în format .pdf, fără un link de recomandare. Zânele sunt ideea mea, pusă în practică de graficianul Emanuel Pavel, iar pentru forma finală modulară am muncit zile în şir. Este efortul meu, şi pentru el am solicitat un singur lucru: să nu fie postate nicăieri. Rezultatul? Le-am sters de pe scribd, de pe didactic, de pe grupurile de facebook, şi când mai am timp şi dau câte-un search, tot le mai găsesc pe undeva. E atât de greu să se înţeleagă că este un material pentru folosinţă particulară? Îl primeşti, îl printezi, îl păstrezi, şi NU ÎL DAI MAI DEPARTE! (şi da, am scris cu majuscule, ceea ce înseamnă că „vorbesc” mult prea tare, poate se aude!)

Mulţumesc cu această ocazie tuturor colegelor care mi-au îndeplinit dorinţa, şi care m-au atenţionat ori de câte ori zânele au fost afişate public în această formă. Nu mai reiau subiectul, l-am mai abordat detaliat aici. Mulţumesc şi celor care au postat lucrările realizate după modelele mele, şi m-au etichetat!

A doua problemă o am cu pozele copiate de pe blog. Este OK să le salvaţi dacă vă plac. Şi eu am o sumedenie de astfel de materiale, din care mă inspir în realizarea activităţilor. Dar sunt folosite privat, nu le dau share, nu mi le atribui. Le puteţi utiliza în prezentări la clasă, să le arătaţi copiilor şi alte idei de realizare. Dar NU ESTE OK să postaţi aceste prezentări pe net, fără să scrieţi, sub fiecare poză, linkul de unde aţi salvat-o. Se scrie simplu, Sursa foto: http://talentedenazdravani.eu/concurs84-1.htm . Aşa este corect! Într-un articol de specialitate, dacă citaţi un pasaj dintr-o carte, puneţi notă de subsol, cu pagina unde se găseşte informaţia. Şi pozele, dacă nu vă aparţin, SE CITEAZĂ!

Iris, colaj din frunze de toamnaPozele de pe net nu sunt la liber! Ele aparţin cuiva! Şi în unele cazuri, scrie şi pe ele cui aparţin. Dacă este pe net, nu înseamnă că o poţi lua şi face ce vrei cu ea! În acest sens am avut acum vreo 4 ani un incident cu o doamnă învăţătoare care a realizat un .pps cu colaje din materiale de toamnă. La grădiniţă la fiica mea, dra educatoare a salvat o prezentare cu idei, pentru a le arăta copiilor cam ce-ar putea face cu frunzele… Irisuca mea, cu un imens simţ de proprietate, a fost încântată să-şi vadă colajul – realizat acasă cu mine – în prezentarea de la grădiniţă… Eu primesc un telefon şi un mail cu prezentarea ataşată… Era chiar colajul ei, realizat în cadrul uneia dintre cele mai frumoase colecţii de pe site, imagine de pe care doamna în cauză scosese marca © Talente de Năzdrăvani, iar prezentarea părea realizată prin munca dânsei. Nu vreţi să ştiţi cum mi-am ieşit din fire… am sunat direct la secretariatul şcolii, am chemat-o la telefon, şi dacă n-aş fi avut o falcă în cer şi una în pământ aş fi leşinat de râs! Cum adică să vii cu argumente infantile de genul „de ce aţi pus-o pe net dacă nu vreţi s-o luăm?” Serios? Şi marca de © nu se asorta bănuiesc cu decorul, de-asta trebuia ştearsă! Dacă nu s-a înţeles, rostul unui site ca al meu este să ofere idei şi să uşureze munca la catedră, dar nu vă jucaţi de-a fata babei când se întoarce de la şezătoare şi sare gardul cu coşul plin de fuse, căci în cazul acesta se cheamă furt de proprietate intelectuală. E drept că ar fi ceva bătaie de cap să dau în judecată pe cineva, dar nu e imposibil să dibui un avocat şomer şi care vrea să facă un ban la sigur, mai ales că Talente de Năzdrăvani este şi marcă înregistrată la OSIM.

Atelierul de creatie al Nazdravanilor Un al doilea moment pe care mi-l amintesc cu un gust amar s-a petrecut pe facebook, când un atelier pentru copii din Buzău s-a gândit să-şi decoreze profilul afacerii cu grafica realizată special pentru mine de Emanuel Pavel, pentru ilustrarea seriei de poveşti cu rechizite din Dulăpiorul magic. Cât timp eu mi-am înregistrat personajele la OSIM, folosirea acestora este interzisă. Dânşii însă voiau „impresie artistică” ieftin… sau mai bine zis să facă bani, să atragă atenţia, dar fără să investească şi în imagine.

Al treilea moment tocmai s-a încheiat. Habar n-am pe ce principii îţi afişează mai nou facebookul în feed postări ale unor persoane cu care n-ai nimic de-a face. Sau poate e soarta, care se dovedeşte ironică pentru cei care au impresia că orice e pe net e gratis, sau tot ce zboară se mănâncă. Aseară dau să închid calculatorul, când îmi răsare în feed un cocoş… să mor de inimă, nu alta! Era cocoşul pictat de mine acum doi ani, dar cu marca de copyright mâzgălită jenant în Paint, şi postat în contul unei doamne care se lăuda a fi producător de piese din ipsos. Fac o paranteză, ştiu multe persoane care toarnă şi vând piese de ipsos, şi care, cu câţiva bănuţi în plus, reuşeşc să acopere din cheltuielile casei. Uneori nu-i uşor nici să fii mamă singură, şi orice leu contează. Poate şi doamna care mi-a furat fotografia are motivele ei pentru care munceşte în stilul acesta, însă a-mi lua mie poza ca să-ţi ilustrezi „afacerea” se cheamă furt! (şi nu era singura poză furată, am mai recunoscut două). S-a justificat că a folosit-o ca „model orientativ”, nu a făcut nimic rău! Ei bine, eu identific aşa: – a luat poza de pe blog fără să-mi ceară permisiunea; – a şters marca de copyright în cel mai jalnic mod; – a postat poza public, fără să citeze sursa. Dacă asta nu este hoţie, aştept încadrarea!

La mine, poza ilustra un articol ce promova o altă persoană care se îndeletniceşte cu turnatul figurinelor din ipsos. Normal, e alegerea mea pe cine susţin şi cui fac reclamă. Doamna în cauză îşi poate picta singură figurinele, dacă vrea să atragă atenţia cu „reclame”, dar nu să-mi fure imaginea, chiar dacă modelul de ipsos era acelaşi. Poza de pe facebook arăta ca mai jos (între timp a fost ştearsă), iar originalul îl puteţi vedea aici, împreună cu tot aranjamentul din care făcea parte (si reclama aferenta).

cocos ipsos

Ca să mă enervez şi mai tare, am primit şi replica: Pozele fiind publice oricine le poate copia. Nu trebuie sa va suparati asa. Ce să mai zic? Este ok ca doamna să atragă atenţia şi să vândă folosind poza mea, şi fără să-mi ceară permisiunea? Sau trăim într-o ţară în care bunul simţ e un ideal intangibil? Ca să nu mai spun că, dacă tu faci bani pe munca mea, mi se cuvine comision. Mi-am mai amintit de o doamnă, care, în momentul în care Emanuel a realizat decorul cu Moş Timp, se oferea să-l picteze direct pe perete doritorilor, copiind modelul. Ce conta că autorul graficii, Emanuel Pavel, muncise vreo două săptămâni la desen, dânsa făcea un ban cinstit, cu un model pe care noi îl distribuiam gratuit…

În concluzie, nu luaţi de pe net poze fără a cita sursa şi a cere permisiunea. Nu ştiţi niciodată când puteţi primi un telefon surpriză. Căutaţi pozele oferite gratuit de autori, sau bănci de poze, şi citiţi cu atenţie drepturile de folosire!

Ziua tatalui… de ce nu?

Mi-am făcut un obicei să-mi consult copiii de la opţional cu privire la tema ce urmează a fi abordată. Tehnica e stabilită de mine, căci avem, acolo, pe lista de achiziţii, câteva lucruri ce trebuie bifate până la sfârşitul anului. Dar în ceea ce priveşte subiectul, îi întreb şi pe ei. Le-am spus că urmează să lucrăm ceva pentru „mama”, că se apropia tradiţionala zi de 8 martie. Fetele au refuzat, şi au avut şi argumente care au stat foarte bine în picioare: pentru mama lucrează la şcoală, la abilităţi, lucrează la after-school, cu mine vor să facă ceva… pentru tata! Una dintre ele, cu părinţii separaţi, mi-a spus că ea urmează să-şi petreacă weekend-ul cu tăticul ei, şi ar fi foarte fericită să-i arate şi lui că îl iubeşte. Aşa că s-a votat, urma să lucrăm pentru ad-hoc-stabilita-zi-a-tatălui.

felicitare si cupa de ziua tatalui

Idei pe net sunt cu duiumul, care-mai-de-care mai sofisticată şi mai atrăgătoare, însă eu aveam la dispoziţie 50min, copii între 5-9 ani şi un buget nu extraordinar de generos. Aşa că am rămas la o tradiţională felicitare origami, cu cămaşă şi cravată. Cămaşa am realizat-o după indicaţiile cu dolarul, numai că am pregătit coli A5, să iasă proporţionale cu cravatele. Acestea le-am realizat dintr-un cub cu post-it-uri normale, 9×9 cm, acelea care nu sunt adezive. Hârtia origami are cu totul alt preţ, pe cub – dublu ca număr de foi – am dat 5 lei. Doar că trebuie să verificaţi cu rigla, la milimetru, că este tăiat corect, am mai avut unul care avea eroare de 2mm, şi care la origami conta.

Le-am lăsat să decoreze cămăşile cu markere (deşi mi se zbârlea părul când vedeam ce gusturi au!), şi au confecţionat câte cravate au vrut, pe care le-au prins în interiorul felicitării, căci orice bărbat care se respectă are de unde alege la acest capitol, nu are doar una pe care o poartă la toate ocaziile.

felicitare si cupa de ziua tatalui

Idei de ziua tatalui

Al doilea cadou a fost o cupă, realizată din două pahare lipite între ele, şi îmbrăcate în staniol. Mânerele sunt capsate, iar ideile de pe etichete le aparţin fetelor în totalitate. Abia aştept să mă întâlnesc vineri cu ele să văd care au fost reacţiile!

Au mai fost două idei pe care nu le-am pus în practică. Una era confecţionarea unei sticle din carton – ori sub formă de felicitare, ori prismă, cu mesajul „Esenţă: dragoste de copil”. A doua – presupunea sticluţe reale (ori de 50ml, ori de la esenţă de rom), şi nu aveam suficiente. Iris a lucrat însă una acasă, cu tehnica şerveţelului (în spate sticluţa are un strugure), şi mesajul „VIN: să te adorm, să te iau în braţe…” şi se poate continua cu ideile în funcţie de dorinţele fiecăruia.

Cum activitatea mea off-line se leagă destul de bine de cea a site-ului, i-am provocat şi pe Năzdrăvani cu aceeaşi idee. Mi-a fost teamă că se vor mulţumi cu ceva simplu, însă, ca de obicei, îmi dau o lecţie. Ideile lor le puteţi vedea în galeria dedicată săptămânii trecute. Felicitări tuturor!