Pe oriunde mă uit pe net văd poze de la serbări. Toată lumea e gătită, veselă, şi aşteaptă sărbătorile, se pozează cu familia, cu Moşul, ce mai, o nebunie completă! Mie personal îmi plac două tipuri de serbări: acelea unde există sală de festivităţi la şcoală, scenă, cortină, culise, şi copiii înţeleg ce înseamnă un spectacol, program, punere în scenă (e o experienţă unică, pe cuvânt!), sau cele în care copiii se simt bine, nu părinţii, chiar mici petreceri improvizate la clasă. Variantele în care „dar de ce i-aţi dat fiicei lui X poezie mai lungă decât fiicei mele” sau „de ce al meu deschide o singură dată gura” mă lasă rece, şi sunt total împotriva lor. De ce? Pentru că, şi dacă numeri silabele, tot nu vei împăca pe toată lumea… mai ales dacă vor sta claie peste grămadă în clasă, lovindu-se şi călcându-se pe picioare să-şi fotografieze mai bine odorul, fără să le pese de ceilalţi părinţi, care vor acelaşi lucru.

Mi se pare mai practic să-i laşi pe copii să se grupeze, dacă vor, nu e obligatoriu, şi să aleagă ei ce vor să prezinte: un cântec, o scenetă, să vină ei cu idei. Nu doamna să împartă zeci de hârtiuţe, cărora să le pierdem numărul şi ordinea… Încă ceva, la fel de „practic”. Dacă nu poţi chema un Moş Crăciun ca lumea, mai bine nu chemi deloc. Unul cu costum de 2 lei nu ţine decât la vârsta de 2-3 ani, nu de pe la 5… când au o mulţime de întrebări şi suspiciuni. Adică unul la care să-i vezi barba neagră pe dedesubt şi flanelul atârnând este jalnic. Mai repede pui un mesaj video de la moşul… sau deschizi o „cameră” din oraşul lui Moş Crăciun, să vezi de ce e ocupat şi n-a ajuns. Din punctul meu de vedere, e mai practic să nu ajungă. Şi aşa lista de cadouri e lungă, unul în minus tăiat de la serbare nu e de ici de colo.

Ce nu-mi mai place mie la serbări: toată lumea dă din colţ în colţ să strângă bani, să-i ia doamnei cadou. Că doar merită, nu? Sunt total anti acestui obicei! Nu pentru că legal se încadrează la dare/luare de mită sau primire de foloase necuvenite, ci pentru că e timpul să evoluăm şi să lăsăm de-o parte proastele obiceiuri… În primul rând, doamna e acolo pentru că acea muncă îi dă satisfacţie. În plan secund, şi-a asumat acel job/salariu, şi, dacă veniturile trebuie rotunjite, caută alte soluţii. Fii creativă, organizează cursuri, dă meditaţii, timpul liber permite. Dar nu aştepta plicul sau săpunul şi perechea de ciorapi…

Dar mai mult decât asta mă deranjează cei care consideră ca trebuie să dai. Nu trebuie deloc. Este problema ta, nu ai sau nu vrei din principiu sau pur şi simplu vrei să-i iei copilului ceva în plus de sărbători. Şi nimeni nu are dreptul să te acuze, să te hărţuiască sau să te arate cu degetul pe acest principiu.

E o luptă care trebuie dusă de ambele părţi ale baricadei. Pe de-o parte, să spui NU de la catedră. Pe de alta, să ai curajul să te opreşti.

Şi pentru că toată lumea povesteşte de la serbări, am să vă povestesc şi eu de la a mea. Nu, nu am avut poezie de spus. Doar am cântat. Mi-am dat cu părerea unde mi-a fost cerută, şi am contribuit cu copilul din dotare la organizarea unui număr de dans. Am crezut că e o glumă ideea de serbare de Crăciun la facultate, şi n-am luat-o în serios. Dar a ieşit fain, a fost o experienţă frumoasă după mulţi ani în care n-am mai participat decât ca spectator. A fost deasemenea prima dată când Iris a venit cu mine la serbarea mea. Când ea a stat în sală cu camera şi s-a chinuit să nu rateze momentele (n-am ce să vă arat, aşa că întelegeţi). A fost dezamăgită că nu m-am implicat mai mult, că n-am fost spiriduş în scenetă. Că n-am dansat. Dar m-a susţinut. Ce i-a lipsit serbării să fie perfectă? Câteva din cele de mai sus…

Dar ceea ce a făcut deliciul serbării, pentru Iris, au fost căluţii aduşi în curtea facultăţii de A.C.S. Ecvestia. Am prins un moment destul de liber, şi Iris s-a plimbat cu Timi pe săturate. Dacă ar fi putut, l-ar fi luat acasă. Noi trebuia să învăţăm despre hipoterapie. Şi mulţi trebuie să înveţe să nu se teamă de cai.

Cam atât cu serbările. Andrei e mare, nu are serbare. Iris nu face decât o petrecere mâine, în clasă.

Serbări frumoase, dacă nu le-aţi terminat!