În preajma sărbătorilor ne gândim din ce în ce mai mult la cei apropiaţi, la familie, dar şi la copii. La urma urmei, Crăciun este o sărbătoare a copiilor, o zi în care ne dăm peste cap ca ei să fie fericiţi şi să zâmbească. Câţi însă dintre noi fac diferenţa între diversele tipuri de violenţă? Dintre toate cea mai dureroasă nu este, cum ar părea la prima vedere, cea fizică. Cea verbală crează răni adânci, care pot sângera zeci de ani. Am văzut destui părinţi care chiar se laudă cu faptul că nu-şi lovesc copilul. Nu mă laud, căci nu sunt perfectă. Însă îmi spun, de fiecare dată, că a lovi un copil este dovada că tu eşti un om slab, că nu poţi găsi altă soluţie. În cazul violenţei verbale este şi mai greu. Este obligat să te asculte, este obligat să vadă monstrul din tine. Când ştim că am întrecut limita? Priviţi-i în ochi. Am ridicat tonul, i-am certat, le-am făcut morală cu orele… însă încep să învăţ când e prea mult. Când luminiţa din ochi se stinge, e timpul să-mi iau o pauză. E greu să renunţi la etichete, la umilinţe, la comparaţii. E greu să-l aduci la nivelul de partener de discuţie, pe care să-l respecţi, şi să-ţi câştigi respectul, nu să ţi-l impui. Ce este violenţa verbală? Este acea construcţie de cuvinte care te deranjează, care te răneşte, care te face să suferi. Nimeni nu trebuie să treacă prin asta, şi are dreptul să protesteze şi să fie protejat.

Este acum în desfăşurare campania UNICEF de prevenire a violenţei verbale împotriva copiilor. Am ales să sprijin campania, nu pe mail, sau SM, cum a pornit, ci am cerut informaţii suplimentare, pe care vi le redau mai jos. Merită citite!

Deşi de multe ori invizibilă, violenţa împotriva copiilor este un fenomen foarte răspândit în România. Statisticile şi dovezile anecdotice demonstrează că violenţa este în creştere, în toate formele ei de manifestare. În contextul societăţii române influenţate de un acces crescut la informaţie şi afectate de criza economică, unele forme de violenţă au crescut ca intensitate, iar altele sunt trecute cu vederea sau luate drept manifestări ale normalităţii.
Anual sunt înregistrate peste 12.000 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, din care mai mult de jumătate în mediul rural. Cazurile înregistrate sunt forme de violenţă care au loc în medii diferite: acasă, la şcoală, pe stradă etc. Majoritatea sunt cazuri de neglijenţă, urmate de cazuri de abuz emoţional, fizic şi sexual. Cu toate acestea, se consideră că numărul de cazuri raportate reflectă doar o mică parte din cazurile de violenţă.

Datele UNICEF arată că, atunci când un copil face ceva greşit, prima reacţie a 54% dintre părinţi este de a ridica vocea, iar 11% dintre părinţi pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr. 
Din punctul de vedere al UNICEF, una dintre principalele probleme este aceea că violenţa împotriva copiilor, mai ales abuzul verbal şi psihologic (cum ar fi ţipatul, înjosirea, ameninţarea etc.) şi formele “blânde” de pedeapsă corporală (cum ar fi pălmuirea, tragerea de păr) nu sunt recunoscute ca fiind o problemă. Violenţa domestică este percepută adesea ca fiind ceva obişnuit şi 60% din populaţie este tolerantă în ceea ce priveşte comportamentele violente în cadrul familiei.
Chiar şi profesioniştii care lucrează cu familiile şi ar trebui să protejeze copiii sunt influenţaţi de această normă socială: o evaluare a UNICEF a arătat că doar 54% din cazurile de violenţă au fost evaluate corect de către asistenţii sociali, chiar dacă ei au fost pregătiţi în acest sens. Acest lucru reflectă toleranţa culturală profundă în ceea ce priveşte violenţa împotriva copiilor care domină întreaga ţară. Aceeaşi evaluare arată că proporţia cazurilor confirmate este semnificativ mai mare în cazul băieţilor decât al fetelor (57% faţă de 50%), al copiilor sub trei ani şi al adolescenţilor peste 15 ani, pentru copii români decât pentru copii de etnie romă (56% faţă de 43%) şi în cazul copiilor provenind din familii mono-parentale (61%). Copii aflaţi la risc de abuz şi neglijare pot fi găsiţi în orice tip de gospodărie.

Cu toate acestea, cel mai mult sunt expuşi copiii provenind din familii numeroase (cu mulţi copii), care trăiesc în sărăcie severă.
Raportul de evaluare arată, de asemenea, că cea mai des întâlnită formă de disciplinare şi pedeapsă este ridicarea vocii, urmată de ameninţare şi bătaie
În România, violenţa domestică este cauzată de factori precum abuzul de alcool, sărăcie şi un mediu social marcat de diverse forme de violenţă şi de un model patriarhal al familiei.
O altă problemă este aceea că părinţii nu au neapărat cunoştinţele şi abilităţile de a răspunde la comportamentul copiilor într-un mod constructiv. Numărul cazurilor raportate de violenţă domestică este în creştere, dar, de cele mai multe ori, profesioniştilor le lipsesc mijloacele de a ajuta copiii în familiile lor. Drept rezultat, mii de copii sunt separaţi de familiile lor şi puşi în instituţii sau adopţie temporară.

UNICEF România lansează o campanie menită să crească nivelul de informare şi conştientizare a publicului cu privire la formele de violenţă împotriva copiilor, în special a abuzului verbal, şi de a sprijini părinţii şi familiile să adopte metode de disciplinare pozitive.
La nivel naţional, o campanie media va informa şi conştientiza persoanele în ceea ce priveşte efectele negative ale abuzului verbal, care este una dintre cele mai obişnuite forme de violenţă şi cea mai puţin recunoscută ca formă a violenţei împotriva copiilor. Timp de nouă luni, mesajul UNICEF va fi transmis prin intermediul posturilor de televiziune şi de radio, în mediul online şi prin intermediul materialelor tipărite (machete, billboards).

La nivel local, UNICEF adresează toleranţa în ceea ce priveşte violenţa lucrând cu profesioniştii din teren: asistenţii sociali şi asistentele medicale comunitare. Dezvoltăm şi testăm modele de training pentru a-i ajuta să identifice şi raporteze cazurile de violenţă şi să sprijine copiii şi familiile lor – uneori separând copilul (în cazul în care este un pericol  imediat), dar şi ajutând părinţii să înveţe diverse modalităţi constructive de a-şi creşte copiii.
În 32 de comunităţi din opt judeţe din N-E ţării, UNICEF şi partenerii săi derulează acţiuni de creştere a abilităţilor profesioniştilor locali de a recunoaşte şi adresa cazurile de violenţă, de a identifica persoane resursă din interiorul comunităţii, de a crea reţele de sprijin şi de a alerta şi mobiliza comunitatea să ia o poziţie în faţa fenomenului de violenţă. Profesioniştii locali nu numai că vor transmite mesajul cu privire la necesitatea recunoaşterii şi adresării violenţei, dar vor lucra şi cu familiile, vor oferi consiliere şi vor sprijini părinţii şi îngrijitorii copiilor să adopte metode de disciplinare pozitivă. Pentru aceasta, UNICEF şi partenerii săidezvoltă pentru profesioniştii locali un ghid de lucru cu comunitatea şi familia, ca material de referinţă pentru activitatea lor viitoare.
Abordând comunităţile prin intermediul profesioniştilor din sistemul de protecţie socială şi din sistemul de sănătate publică, se asigură, de fapt, o expunere continuă a familiilor la mesajul de prevenire a violenţei împotriva copiilor şi o schimbare sustenabilă în beneficiul copiilor.
UNICEF va evalua acest model şi va face demersuri ca cele mai eficiente instrumente de prevenire a violenţei să fie preluate şi folosite de profesioniştii din domeniul social în întreaga ţară.