Manualele scolare – ce a fost, ce este si ce va fi

Am fost tentată să încep acest articol cu problema arzătoare a lipsei manualelor la clasele I şi a IIa, însă subiectul este atât de dezbătut că aproape nu mai are sens. Plus că mai mult ne pricepem să vorbim decât să luam atitudine. Problema pe care eu o am legată de manuale este cea a stării acestora, în cazul celor distribuite gratuit, şi felul în care ne educăm copiii să se poarte cu o carte.

Îmi amintesc cum aşteptam cu emoţie pe vremuri prima zi de şcoală, zi în care urma să împărţim manualele. Doamna învăţătoare, apoi dirigintă, aveau reguli bine ştiute de toţi: se realiza un tabel, în ordinea descrescătoare a mediilor, şi coloane disponibile pentru toate manualele. Manualele noi se distribuiau primele, şi nu soseau prea multe la fiecare clasă. Apoi, tot în ordinea mediilor, fiecare venea în faţă şi îşi alegea cărţile, din cele vechi. Dacă aveai noroc, găseai cărţi în stare foarte bună. La finalul anului, predam manualele după acelaşi tabel. Dacă îţi lipsea una, sau era în stare jalnică, o plăteai. În plus, doamna ni le verifica. Nu aveam voie să scriem cu stiloul pe ele, temele le puteam însemna doar cu un X, cu creionul… doamne fereşte să facem altceva… chiar şi aşa, tot se strângeau o mulţime de linii şi liniuţe care, în ultima zi de şcoală, în ziua în care se predau manualele, trebuiau şterse. Cine le curăţa de-acasă, îşi preda manualele repede… Cine nu… stătea până le ştergea, lipea – pe unde erau rupte, şi aştepta să-i semneze doamna de „ok”, ca să le poată aşeza apoi frumos, pe materii, teanc lângă teanc, în faţa clasei. La final, precum furnicile înşirate, cu câte un pachet de cărţi în braţe, mergeam în sala desemnată drept depozit peste vară şi le aşezam pe clase. Ne uitam cu jind la clasa următoare, cum arătau manualele ce vor deveni peste două luni ale noastre.

manuale

Acum, din ce-am văzut la ai mei pitici, e un haos total. Se dau, se strâng, nimeni nu se uită la ele, şi chiar dacă se uită, nu zice nimeni nimic. Nu sunt obligaţi să le îmbrace, temele se rezolvă direct pe ele, cu stiloul. Ce contează că la toamnă cartea va ajunge la alt copil, care nu o va putea folosi?! Copiii se poartă cu manualele de parcă ar fi caietele de lucru, pe care ei scriu direct. Iar autorii nu se gândesc că acele manuale sunt, totuşi, transmisibile. De ce să creezi exerciţii cu spaţii de completat, dacă acela este un manual? Sunt sigură că aţi văzut cu ce manuale vin copiii acum de la şcoală. Ştiţi că învăţământul este gratuit. Totuşi, aţi cumpărat manuale. Eu le-am cumpărat mai ales pe cele de matematică, din motivul deja expus mai sus. I-am cerut să scrie cu creionul numai dacă este nevoie, şi apoi să şteargă. Ei aş. A uitat. I le-am îmbrăcat, şi le dezbrăca pe ascuns, că nu e la modă văz-Doamne… Dar dacă de la şcoală s-ar pune piciorul în prag… ar mai arăta aşa? Unde greşim?

Şi… cum este posibil, în 2014, să ai pretenţia să mai lucrezi după un manual din 2005?! Şi bordurile se schimbă mai des de-atât… nu?

Anul acesta Iris are două manuale de la Andrei, restul de la şcoală, în stare bună. Jalnic este cel de matematică, care stă în bancă şi e numai „orientativ”. Andrei abia a primit câteva manuale. N-am văzut printre ele limba română, şi aştept cu nerăbdare şedinţa cu părinţii, unde vom afla probabil ce şi cum mai urmează. Ale voastre cum sunt?


Manuale scolare disponibile online: Elefant, Libris, eMag, Litera, ALL, librarie.net, AdevarulShop, BookCity.

Posted in De-ale școlii.

One Comment

  1. Noi nu avem inca manuale, dar nu asta dezbatem acum.
    Cred ca e grija invatatorului sa spuna clar la sedinta parintilor, dar si copiilor, pentru ca se observa clar: regulile stabilite de invatator si sustinute de parinte se insusesc mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *