15 septembrie. Zi cu mari emoții, zi pe care o aștepți și o urăști în același timp. Singura mea zi, copil, cu adevărat fericită, a fost în clasa I, când aveam ghiozdan roșu cu Albă ca Zăpada, adus de tata de la Capitală, și au mers cu mine ambii părinți. În rest, am fost mereu singură, exceptând a VII-a și a VIII-a, când mama a predat la mine în școală.

Este motivul pentru care azi dimineață inima mea s-a rupt în două… pentru că am ales între cei doi copii ai mei. M-am frământat toată vacanța, de când știam că vor merge la școli diferite. Am ales să merg cu Andrei, după ce mi-am făcut o mie de procese de conștiință, că el e primul copil, că se spune că pentru primul ai mereu o slăbiciune. Am ales să merg cu el pentru că era terminat de emoție, pentru că mergea la școală nouă, cu colegi noi, la gimnaziu. Aproape că am plâns când am auzit că ambele festivități sunt la ora 9 și nu s-a inventat încă teleportarea.

Ne-am trezit devreme. Am trezit-o pe Iris, i-am împletit părul. Andrei a mâncat, apoi ne-am îmbrăcat repede, toți, ca la armată. La 8 eram gata și am făcut poza noastră de început de an, cu amândoi. Iris ne-a spus pa… un pic tristă, un pic emoționată. Ea e „mare”. Merge singură la școală. Pe doamna o știe, prietenii o așteaptă, a fost ok cu înțelegerea. La sfârșitul anului am zis că merg cu ea, dar mă rog ca festivitățile să nu se suprapună, să merg la amândoi! Pentru prima dată mi-am dat seama ce ușor e să fii singur la părinți, ai parte de toată atenția!

Apoi am mai realizat ceva… toți părinții au liber în prima zi de școală, numai cadrele didactice nu! Trebuie să fie acolo, să zâmbească, să-i îmbrățișeze pe cei mici, să fie judecate, criticate de părinți, bunici, cățel, purcel, dacă s-au prezentat în standarde! Câți ne gândim că undeva e un copil care ar da orice ca, înainte de a intra în clasă, să simtă căldura și încurajările din ochii mamei?! Cei care ne conduc, și care sunt atât de generoși cu măsurile populare și cu acordarea de zile libere pentru te-miri-ce minune, sunt curioasă, cum mi-ar onora mie dreptul de a cere liber?

Azi, când am pășit iar cu emoție în curtea școlii, cu o mânuță în mână, inima s-a risipit pe asfalt și i-am strâns repede cioburile și le-am pus la loc. În curând, parcă prea curând, mă voi întoarce la catedră. Va trebui ca în prima zi de școală să zâmbesc, să-mi îmbrățișez elevii și să nu mă gândesc că nu țin de mână bucățica din sufletul meu. Alinarea a sosit exact de unde nu mă așteptam. Mami, când o să te întorci tu la școală, în prima zi, eu o să merg cu tine, să-ți cunosc „copiii”.

Felicit cu această ocazie toate cadrele didactice pline de suflet și pasiune care astăzi și-au deschis inima pentru alți 30 de copii, care s-au pregătit, cu mari eforturi, pentru a-i întâmpina cu zâmbetul pe buze. Vă doresc ca în acest an să aveți parte de un comitet de părinți care să vă înțeleagă și să vă susțină, pentru că salariul dumneavoastră nu este bugetul clasei și undeva există o limită, trebuie doar s-o trasați. Dacă munca ne-o asumăm, cu mult peste cele 8 ore pe zi, din care 4 la școală, restul nu ar trebui să fie problema noastră.

Aveți dreptate, nu este nici problema părinților, dar trăim din nefericire într-o țară în care nimănui nu-i pasă decât teoretic. Luați cu înțelepciune deciziile între ce e musai necesar și lucruri de care vă puteți lipsi. Băncile nu trebuie să fie noi, dar acuarelele trebuie cumpărate. Nu e nevoie de perdele imaculate, dar de tonner la imprimantă, da. Se poate face carte și cu Abecedar și un caiet tip I, cum am făcut eu. Opțiunile sunt ale părinților, dacă, dincolo de tăblița cu cretă, decid să-și ducă singuri copiii în mileniul III, când cei care ne conduc îi țin în secolul XVIII.

Îmi este greață când ascult acum la știri cum se acuză: „cadrele didactice au fost cumpărate” de edituri și bagă pe gât părinților auxiliare și manuale. Iris a venit de la școală fără manual de matematică, pentru că cele de la școală sunt atât de rupte, încât nu pot fi folosite. Doamna speră să se descurce cu un auxiliar. Voi vedea mâine ce se decide la ședința cu părinții. Dar, ca profesor, după ce am trecut prin teoria manualelor alternative, (și dincolo de metodica ce-l pune pe primul loc pe lista instrumentelor de la clasă), nu pot să accept un astfel de sacrificiu. M-am felicitat că Iris a sărit clasa pregătitoare și nu suntem acum clasa a II-a… habar n-am ce făceam!

Dragi părinți, când sunteți indignați de sistem, când nu vă place că unul și altul decid după cum îi taie capul și suferă copilul, poate vă gândiți că, din 4 în 4 ani, ați ales greșit, mai ales dacă ați stat acasă și ați ales să nu vă pese. De la revoluție încoace experimentăm, tăiem, ne batem cu pumnul în piept și nu facem nimic! De ce să vă pese? Pentru că la ședința cu părinții sunt mereu aceleași fețe. Pentru că pe la școală, pe măsură ce copilul crește, dați din ce în ce mai rar. Pentru că am auzit azi, la careu, pentru prima dată, în introducerea rostită de director, Vă reamintesc că în această unitate fumatul este interzis. Pentru că le-ați cultivat copiilor ideea că la catedră stă un fraier pe un salariu de *****, care nu merită respect și că nu ai nevoie de școală ca să ai succes.

Câți știți cu ce s-au îmbrăcat copiii azi în prima zi de școală, și pe ce au cheltuit banii de „pachet”? Vi se pare greu de respectat un cod de culoare (și uniforma vă revoltă), dar nu e niciodată prea târziu să înveți respectul. Am ascultat azi imnul țării noastre, pus pe stație, cu microfonie, în timp ce adolescenți „revoltați”, îmbrăcați de paradă, ignorau momentul. Sunt momente în care ar trebui să intonăm singuri imnul național. De ce? Pentru că pe stadion fotbaliștii îl cântă. Pentru că pe podium gimnastele o fac fără să le fie rușine. Nouă ne este… pentru că nu știm să ne respectăm.

În zilele următoare veți merge – sper – la ședințele cu părinții. Înainte de a arunca o bancnotă și a răsufla ușurați că gata, v-ați făcut datoria și în acest an școlar, gândiți. Gândiți în grup, cum puteți lua decizii economice rentabile pentru întreaga clasă. Nu toți au același număr de zerouri disponibile și calculați și timpul pe care părinții lui X și Y îl cheltuiesc când fac voluntariat la clasă și merg cu mașina personală să cumpere, pentru toți, materiale. Dacă considerați că în țara asta se poate, demonstrați făcând, nu arătând cu degetul!