Cartea experimentelor stiintifice (Tom Robinson), editura Paralela 45

Cartea experimentelor stiintifice, Tom Robinson

Dacă tot am dedicat săptămâna jocurilor ştiinţifice, începând cu concursul special, mi-am propus să vă vorbesc puţin despre o carte apărută toamna trecută la editura Paralela 45, în colecţia Enciclopedia puştilor: Cartea experimentelor ştiinţifice, de Tom Robinson. Este o carte pe care o recomand de la vârsta primelor întrebări, căci acesta este secretul: să nu încetezi niciodată să(-ţi) pui întrebări.

Cartea poate fi citită începând cu orice pagină, în funcţie de preferinţe. Experimentele sunt prezentate pe domenii: biologie, chimie, fizică, planeta Pământ, corpul uman. Puteţi alege experimentul în funcţie de materialele disponibile în casă. Andrei a răsfoit-o, e cu ochii pe minivulcan. Noroc că n-am praf de copt, ca să-şi facă de cap acasă. O mulţime de experiemente eu le-am făcut deja, împreună cu fratele meu. Foloseam manualele de la şcoală, căci, din nefericire, nu toţi profesorii pe care i-am avut erau atât de dedicaţi meseriei încât să înfrumuzeţeze lecţiile şi cu experimente.

Revenind la carte, prezentarea unui experiment este însoţită de o rubrică „Ştiaţi că?”, de un vocabular cu explicaţii, o recomandare pentru aprofundarea online a subiectului dezbătut, dar şi un joc. Alteori este strecurată o glumă pe subiect, sau citate isteţe. Am parcurs cuprinsul, şi m-am oprit la un experiement de chimie: cum să cojeşti un ou crud. Pare imposibil, dar nu este chiar aşa. Aveţi nevoie de un pahar un pic mai mare decât un ou, oul în cauză şi oţet. Acoperiţi oul cu oţet şi aşteptaţi câteva zile. Între oţet şi carbonatul de calciu din care este alcătuită coaja oului are loc o reacţie chimică. Oţetul (CH3COOH) reacţionează cu carbonatul de calciu (CaCO3), reacţie din care rezultă acetat de calciu (Ca(CH3COO)2), dioxid de carbon (CO2), care se degajă, sau îl puteţi observa sub formă de bule, şi apă (H2O). Am citit detaliile, şi mi-am sunat chimistul să văd unde dispare totuşi coaja de ou. Mă aşteptam ca pe fundul paharului să existe o depunere, dar acetatul de calciu este solubil în apă, şi se dizolvă în apa rezultată în urma reacţiei.

Cartea cuprinde, pe lângă experimente, şi scurte lecţii. Capitolul despre biologie are o expunere despre animale şi cinci experimente. La chimie se vorbeşte despre proprietăţile chimice şi reacţii, şi sunt prezentate şapte experimente. La fizică învăţăm despre mişcare şi energie, şi sunt propuse tot şapte experimente. În capitolul dedicat planetei noastre sunt cinci experimente şi date despre cerul de deasupra noastră. Ultimul capitol este dedicat corpului uman, celor cinci simţuri, funcţionării maşinii umane, şi sunt prezentate şase experimente. Toată lucrarea porneşte de la metoda ştiinţifică de cercetare, metodă care, de secole, a fost folosită pentru a explica misterele ce ne înconjoară: observi, cauţi o explicaţie formulând o ipoteză, faci predicţii pe baza ipotezei, testezi predicţiile, tragi concluziile.

Cartea experimentelor stiintifice, Tom Robinson

Vă recomand aşadar 140 de pagini de distracţie ştiinţifică acasă, prin intermediul cărora veţi redescoperi ştiinţa altfel, alături de copii.

Cartea o găsiţi în librăria editurii Paralela 45, dar şi în librăria online libris.

Posted in Cărţi pentru copii, Editura Paralela 45 and tagged , , , , , .

One Comment

  1. Pingback: Enciclopedia puștilor: Materia: solidă, lichidă, gazoasă | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *