2014

2014 şi atât. Un nou an, o nouă speranţă. E anul în care mă bucur că sunt încă aici, printre copii, şi anul în care îmi voi da din nou silinţa să le aduc cât mai multe surprize. Nu am făcut planuri prea mari, dar sper ca alături de partenerii de până acum, dar şi de alţii noi, să găsiţi pe portalul Talente de Năzdrăvani mereu ceva amuzant, ceva util, ceva din care să puteţi învăţa.

Vor fi din nou concursuri, cele săptămânale, cu care deja v-aţi obişnuit, cu sau fără premii. Primul concurs, Vis de iarnă, care va începe săptămâna viitoare, va avea ca premii cinci jocuri Genius oferite de editura Gama. Vom avea şi concursuri fulger, şi începem seria mâine, cu un concurs organizat în colaborare cu MiculCititor.ro, cu premii foarte frumoase. Vom avea sper şi concursuri speciale, de Paşte, sper şi de 1 iunie şi în Ajun de Crăciun.

Voi încerca să scriu despre ce citim, ce lucrăm, cu ce ne jucăm. Poate şi despre ce ni se întâmplă, pe unde călătorim, ce mai vizităm…

Cu alte cuvinte, voi fi aici. Sper să-mi fiţi alături, ca şi până acum, în momentele frumoase şi în cele dificile. Sper ca împreună să reuşim să le arătăm copiilor noştri cât sunt de speciali şi câte lucruri frumoase pot realiza singuri, cu foarte multă voinţă, şi chiar un pic de talent acolo unde există!

Să avem un an minunat!