Concursul de creatie pentru copii Steluta calatoare

Sezonul sărbătorilor bate la uşă, şi fiecare dintre noi se gândeşte nu numai la cât de darnic va fi moşul anul acesta, ci mai ales cum îl va întâmpina, cu ce decoraţiuni ale bradului îl va impresiona. Noi avem încă în cutie ornamentele pe care piticii le-au realizat în anii trecuţi, şi de fiecare dată le scoatem şi le prindem de rămurele cu nostalgie. Anul acesta vom confecţiona unele noi, şi le vom adăuga la colecţie. Sunt nepreţuite. Cum un concurs cu ornamente de brad era prea simplu, m-am gândit să punem un pic la încercare creativitatea pentru a realiza cea mai importantă decoraţiune: vârful. De cele mai multe ori este o steluţă ori un înger, dar ştiu că imaginaţia copiilor nu are limite, şi ne pot surprinde cu cele mai năstruşnice idei. Juriul va premia cea mai frumoasă creaţie, dar şi cea mai interesantă idee de confecţionare.

Concursul din această iarnă se adresează preşcolarilor şi şcolarilor mici, care, cu atenţie şi îndemânare, vor realiza o decoraţiune pentru vârful pomului de iarnă. Concursul se va desfăşura în luna decembrie 2012.

Programul concursului:

  • 1 decembrie 2012: se afişează pe această pagină creaţiile participante şi poate începe votul pe pagina dedicată fiecăreia. Creaţiile care intră în concurs după această dată nu vor beneficia de perioadă de graţie pentru strângerea voturilor.
  • 15 decembrie 2012, ora 24:00: se încheie votul publicului.
  • 22 decembrie 2012: anunţarea câştigătorilor.

Creaţiile pot fi înscrise în concurs până la data de 13 decembrie 2012, ora 24:00, inclusiv.

Poate participa la acest concurs orice copil, la grădiniţă sau la şcoală, cu vârsta între 4 şi 12 ani, cu o singură creaţie individuală. În cazul grupurilor care participă sub coordonarea unui cadru didactic, numărul maxim de copii care pot fi înscrişi este de 3, fiecare participând cu o creaţie proprie. Nu se acceptă creaţii cu mai mulţi autori. Premiile vor fi expediate numai la adrese de pe teritoriul României, iar participanţii din străinătate sunt rugaţi să aibă în vedere acest aspect.

Condiţiile de realizare:

– tema creaţiei: ornament pentru vârful bradului.
– dimensiune: creaţia nu va fi mai mare de 30x30x30cm. Va fi fotografiată, şi vor fi trimise cel mult trei fotografii care să pună în evidenţă realizarea, sau, opţional, un filmuleţ (folosiţi www.transfer.ro pentru a trimite fişierul, şi menţionaţi linkul de transfer în mailul de înscriere, mail care conţine obligatoriu şi o poză). Nu vor fi acceptate în concurs imagini neclare, mişcate, întunecate, care să nu ofere o imagine corectă a ansamblului. De asemenea, dimensiunea minimă a imaginii este 800×600 pixeli. 
– materialele: nu vor fi folosite materiale finisate din comerţ, cu aceeaşi destinaţie. Nu folosiţi un vârf de brad, pe care să-l modificaţi mai mult sau mai puţin. Toate elementele trebuie confecţionate manual. Puteţi folosi hârtie, plastic, creioane, acuarele, orice material ce poate fi prelucrat pentru a obţine o creaţie originală. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu accepta în concurs o creatie, mai ales în cazul în care nu respectă regulile de confecţionare. Dacă aveţi nelămuriri asupra unui element, cel mai bine întrebaţi, folosind formularul de contact de la finalul acestei pagini.

Ţin să menţionez că este un concurs pentru copii, iar câştigul fiecăruia dintre participanţi va consta în deprinderile dobândite pe parcursul realizării temei, şi nu din observarea la lucru a părinţilor, educatorilor sau învăţătorilor.

Pentru înscrierea în concurs trimiteţi un mail la admin@talentedenazdravani.eu care să conţină numele complet, vârsta copilului, localitatea de domiciliu, imaginea sau imaginile creaţiei, precum şi o scurtă descriere a acesteia şi a modului de realizare (sau un link, dacă a fost prezentată pe blogul personal). Mailul este obligatoriu, chiar daca folosiţi pentru transfer alte modalităţi.

Premiile acestui concurs sunt oferite de Editura Humanitas şi constau în cărţi din colecţiile pentru copii ale editurii:

Cartea de CraciunDarul lui Mos CraciunGeorge si Big Bangul
Habarnam in Orasul SoareluiUn cadou de la papusa singuratica

Premiul "Cel mai frumos ornament":

  • cuprinde: Cartea de Craciun – Selma Lagerlof, Darul lui Mos Craciun – T.O.Bobe.
  • se acordă participantului a cărui creaţie acumulează cel mai mare punctaj în urma centralizării votului juriului la categoria "cea mai frumoasă creaţie".

Premiul "Cea mai interesanta idee de confectionare" 

  • cuprinde: Cartea de Craciun – Selma Lagerlof, Habarnam in Orasul Soarelui – Nikolai Nosov.
  • se acordă participantului a cărui creaţie acumulează cel mai mare punctaj în urma centralizării votului juriului la categoria "cea mai interesantă idee de confecţionare". Se va ţine cont de origininalitatea ideii şi materialele folosite.

Premiul de popularitate:

  • cuprinde: George si Big Bangul, Stephen Hawking, Lucy Hawking
  • se acordă participantului care acumulează în perioada 1- 15 decembrie 2012 cele mai multe puncte pe pagina dedicată creaţiei sale din timpul concursului.
  • nu pot participa la această categorie câştigătorii premiilor de popularitate din ediţiile precedente ale concursurilor "Talente de Năzdrăvani".

Cinci premii oferite prin tragere la sorţi.

  • cuprinde: Un cadou de la papusa singuratică, Dare Wrigh.
  • se acordă participanţilor la concurs, extraşi la tombolă, cinci la număr, alţii decât cei care au obţinut deja un premiu.

Premiile beneficiază de livrare gratuită.

În cazul în care câştigătorul unui premiu nu va putea fi contactat în termen de trei zile de la anunţarea rezultatului, premiul va fi atribuit următorului clasat. În caz de egalitate la puncte între concurenţi, se va hotărî prin tragere la sorţi ordinea acestora.

Votul publicului va fi cel care va hotărî către cine va pleca premiul de popularitate
Va fi declarată câştigătoare creaţia care va strânge, pe pagina dedicată, cele mai multe comentarii. Pentru a fi validat ca punct, un comentariu trebuie să îndeplinească simultan următoarele două condiţii:

  1. Foloseşte un IP unic pentru a adăuga un comentariu (se poate vota o singură dată de pe un calculator sau dintr-o reţea care foloseşte acelaşi IP). Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).
  2. StropiComentariul este însoţit de un click  pe contorul de vot (cel cu picături de culoare, de la finalul fiecărui articol.) Dacă IP-ul nu este înregistrat de contor, înainte sau imediat după adăugarea mesajului, comentariul nu este aprobat. Voturile doar pe contor, fără a fi însoţite de comentariu, nu vor fi numărate.

Nu vor fi aprobate pe paginile dedicate fiecărui participant decât mesajele la obiect, şi care îndeplinesc simultan cele două condiţii de mai sus. Pentru orice alte comentarii sau întrebări, vă rog folosiţi această pagină şi formularul de contact de mai jos.

Juriul care va hotărî acordarea celor două premii ( "Cel mai frumos ornament" şi "Cea mai interesantă idee de confecţionare") va fi alcătuit din copiii care au participat la probele săptămânale ale concursurilor "Talente de Năzdrăvani" sau la evenimentele speciale organizate de-a lungul timpului. Un "jurat" va alege pentru fiecare categorie 10 creaţii şi va adăuga pe acest subiect un mesaj între 13-21 decembrie 2012. Lucrările alese vor primi puncte de la 1 la 10, unde 10 este maxim. O lucrare poate fi punctată la ambele categorii. În cazul în care un jurat este şi participant la concurs, nu-şi va putea puncta propria lucrare. Membrii juriului vor fi anunţaţi prin intermediul unui email, iar mesajul va trebui adăugat cu adresa de mail la care au primit instrucţiunile, altfel punctele nu vor fi luate în considerare.

Efortul copiilor de a juriza creaţiile în concurs  va fi răsplătit cu un premiu, acordat prin tragere la sorţi, la care vor participa toţi copiii invitaţi să jurizeze şi care şi-au exprimat votul în această pagină. Premiul constă în: Un cadou de la papusa singuratică, Dare Wrigh.

Mult succes tuturor participanţilor!

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, în două variante: prima se poarte printa, de aici, iar a doua poate fi afişată pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Concursuri precedente: Primul clopotel, Jocurile Copilăriei, Rilă-Iepurilă, Primul fulg de nea, Toamna la noi acasăVine Iepuraşul!,  Brăduţul meu specialToamna prin ochi de copilLumea mea cea mică.


1. Razvan Viorel U., Satu Mare, 9 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


2. Mihai B., Amarastii de Jos, Dolj
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


3. Paula Maia M., Becicherecu-Mic, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


4. Alexandru Constantin U., Patarlagele, 4 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


5. Kaliana Diana B., Cugir, 7 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


6. David N., Oradea, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


7. Alesia S., Oradea, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


8. Stefan T., Oradea, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


9. Gabriel C., Becicherecu-Mic, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


10. Adela-Nicoleta P., Ploiesti, 7 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


11. Iuliana B., Muncelu de Sus, 11 ani

Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


12. Iris C., Timisoara, 4 ani

Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


13. Ioana G., Timisoara, 4 ani

Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


14. Sara N., Timisoara, 4 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


15. Robert L., Nasaud, 8 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


16. Denis L., Nasaud, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


17. Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


18. Gabrie T., Zlatarei, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


19. Denissa S., Iasi, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


20. Eduard S., Iasi, 4 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


21. Anisia T., Resita, 4 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


22. Maria Patricia S., Bucuresti, 4 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


23. Iustina I., Bucuresti 7 ani.
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


24. Antonia Teodora T., Iasi, 8 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


25. Teodora Maria F., Cluj, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


26. Alexandru T., Pascani, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


27. Denisa Maria H., Iasi, 4 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


28. David P., Bistrita-Bargaului, 6 ani

Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


29. Gabriel L., Costeiu, 9 ani

Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


30. Maria Cristina B., Zemes, 11 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


31. Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


32. Dante O., Braila, 4 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


33. Miruna Gabriela S., Pitesti, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


34. Patricia S., Satu Mare, 10 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


35. Andrei R., Craiova, clasa a IVa
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


36. Marina Andreea B., Catane, 8 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


37. Elena Bianca O., Ramnicu-Valcea, 11 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


38. Priscila Ivona M., Bod, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


39. Darius O., Ramnicu Valcea, 8 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


40. Roxana Maria V., Slobozia, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


41. Iasmina C., Oradea, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


42. Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa
Concursul Steluta calatoareVezi detalii pentru aceasta creatie


43. Riccardo T., Becicherecu-Mic, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


44. Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii si/sau voteaza aceasta creatie


45. Maria Cristina U., Bucuresti, clasa I
Concursul Steluta calatoareVezi detalii pentru aceasta creatie


46. Lavinia J., Ceptura de Jos, 5 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii pentru aceasta creatie


47. Alexandra Madalina B., Sendreni, 7 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii pentru aceasta creatie


48. Madalin Ionut U., Sendreni, 7 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii pentru aceasta creatie


49. Tudor George D., Sanmartin, 7 ani.
Concursul Steluta calatoareVezi detalii pentru aceasta creatie


50. Gabriel V., Timisoara, 5 ani.
Concursul Steluta calatoareVezi detalii pentru aceasta creatie


51. Andrei Horia H., Iasi, 6 ani
Concursul Steluta calatoareVezi detalii pentru aceasta creatie


Atelierul Năzdrăvanilor – ediția a XIIIa, epilog

Astăzi am avut parte de o zi frumoasă de toamnă, în care noi ne-am pregătit cu zel pentru iarnă, la Grădiniţa Cuibuşorul Zânelor. Ne-am pictat săniuţele, şi am confecţionat o figurină. A fost suficient să vină Anais cu ideea unui om de zăpadă, şi copiii au început să improvizeze oameni coloraţi din pompoane. Au avut la dispoziţie o mulţime de materiale. Capul l-au realizat toţi din bile presate de hârtie, iar pentru corp, eventual membre au preferat pompoane cu canal median şi sârme pluşate.

Bineînţeles că i-am lăsat să facă exact ceea ce doresc, şi creaţiile sunt deosebite. La final, au fost premiaţi cu cărţi din colecţia „Idei creative” de la Editura Casa. Sper să le fie utile, mai ales că zilele friguroase încep să fie din ce în ce mai multe…

Pentru ziua minunată de astăzi le mulţumim Editurii Casa, pentru premiile oferite, şi grădiniţei Cuibuşorul Zânelor pentru găzduire.

Gradinita Cuibusorul Zanelor