Prima zi de scoala

„Prezent!”

Azi pot scrie, căci emoţiile au mai trecut. Am început din nou clasa I. De data aceasta, cu Irisuca. Am avut emoţii, căci prima zi de şcoală a lui Andrei nu a fost chiar aşa cum mi-aş fi dorit-o, el din păcate nu prea a avut atunci cu ce să compare ca să surprindă dezamăgirea. A văzut ieri "cum ar fi trebuit să fie".

La Iris a fost aproape perfect. Careu, frumos, cadru festiv, stricat pe ici colo de părinţii care ieşeau din rând şi stăteau în mijlocul careului, de parcă ei erau personajele principale, nu copiii. Noua directoare s-a străduit cu discursul, deşi cam lung, şi citit, dar a ajuns în cele din urmă la final. Apoi momentul mult aşteptat… pod de flori pentru intrarea la clasă. Au trecut întâi piticii de la grupa pregătitoare, apoi Irisuca un pic derutată de ce se întâmplă. I-aş fi spus de-acasă, dar mi-a fost teamă că iar nu se face nimic, şi să nu fie dezamăgită.

Am urcat în clasă. Eu cu plutonul, mai în spate, Iris de mână cu o colegă, în faţă. Când am intrat, îşi găsise deja locul. Băncuţele pline de cărţi… şi… surpriza mea, la fereastră, zânele mele! Habar nu am cum au ajuns acolo, dar Iris era încântată. Le-a avut şi la grădi, acum erau un pic altfel, dar le avea din nou. Se simţea "acasă".

De emoţie rămăsese cu ghiozdanul în spate. Nu era singura. Şi-au făcut încet loc în bănci, şi am aşteptat să fie strigat pentru prima dată catalogul. Mi-era teamă că nu mai ştie cum o cheamă, căci de dimineaţă în drum spre şcoală nu mai ştia nici data naşterii, nici lunile anului…

A venit acasă veselă. Colegii sunt ok, îmi povestea că au un coleg fără palma stângă, şi că ea o să-l ajute dacă are nevoie, că trebuie să-i fie tare greu… era ea necăjită ca unii colegi au râs. Mami, ei nu se gândesc cum e să fii în locul lui? Sper din tot sufletul să înveţe repede să fie toleranţi şi înţelegători.

Şi-a făcut şi o prietenă, Andreea. Mami, avem atâţia sărbătoriţi Andrei!! Mda, păcat că de anul asta de sf. Andrei suntem liberi, deci adio şoc diabetic cu bomboane de la jumătate de clasă.

A doua zi s-a scurs repede. E pe acelaşi coridor cu Andrei. Se vizitează în pauză, deşi i-am tot spus că fiecare copil trebuie să stea cu colegii lui… mai ales că cei de la "a treia", având ceva experienţă în şcoală, i-au umplut capul cu poveşti care mai de care mai înfricoşătoare despre cât de rea este doamna ei. Aşa că Irisuca se aştepta să fie probabil înghiţită de cine ştie ce balaur când i se adresează o întrebare. Mami, doamna e totuşi drăguţă… şi îmi place că nu ridică tonul când ne pedepseşte! Aşteptăm să vedem următoarele impresii…