Am tot amânat să scriu acest articol, pentru că am sperat din tot sufletul să aibă un final fericit.

Sâmbătă noapte mergeam încet… cu maşina, pe un drum de ţară. La un moment dat, în mijlocul drumului, o bufniţa. Se sperie şi zboară… apăs din nou acceleraţia… şi… dintr-o dată mă trezesc cu ea pe parbriz. Am frânat şi m-am dat jos. Poate e doar ameţită. Am pus-o într-un prosop, apoi am oprit în siguranţă să văd ce-a păţit. După cum s-a înfipt în mâna mea când am tras de aripă, mi-am dat seama repede că nu e doar ameţită. Avea osul rupt, se simţea uşor. Am pus-o în coş, şi am venit cu ea acasă.

Am căutat o soluţie… şi am sperat că nu va fi un pronostic sumbru. Humerus, rupt în 3 bucăţi, fără şanse să mai zboare. Soluţia: amputare sau eutanasiere. Şi am continuat să sperăm. Am hrănit-o cu mâna. Nu m-a mai ciupit, nu m-a mai zgâriat. Iris i-a spus Buf. Şi e atât de frumoasă… să mai spună cineva că nu are bufniţa cei mai frumoşi pui din pădure. Mi s-a părut minunată, şi extrem de interesantă. Ne-am privit în ochi de la 5cm… şi ce ochi frumoşi are!

Întrebările au curs… cum de am lovit taman o bufniţa. Cum de am oprit… şi cum de am luat-o. Ei bine… cred că am citit de prea multe ori "Puiul" lui Brătescu-Voieşti. Şi am vrut mereu să schimb finalul. Şi am reuşit.

Acum e la Alex. Un doctor cu suflet, care o operează, şi speră să nu fie nevoie de amputare. Abia aştept rezultatul. Şi prima vizită, căci Irisuca nici nu a vrut să audă că o dăm "de tot". I-am promis că îi spunem doar la revedere, şi acolo unde o ducem va fi fericită. Şi sperăm şi sănătoasă.

Vă invit să o cunoaşteţi pe Buf…

Sper ca în curând să adaug o poză cu ea sănătoasă.

Aveţi grijă la drum!

Edit, de noapte…
Vestile rele circula repede… au operat-o in seara asta… aripa se infectase… si au amputat-o. Se pare ca pana la urma nu e chiar atat de norocoasa cum credeam.