Suport de ou in forma de floare

Suport de ou in forma de floareSăptămâna trecută am decorat ouă De Paste. Acum încerc să găsesc soluţii cât mai interesante pentru a le putea "prezenta" onorabil. Iată un model de suport de ou, simplu de confecţionat.

Materiale necesare:

  • hârtie eva (buretată), în două culori
  • carton colorat pentru suportul central
  • foarfecă, lipici
  • imprimantă, pentru a printa modelul.

Înainte de toate, nu ştiu dacă modelul se poate confecţiona şi din carton, pentru că nu am încercat. Am pregătit modelul astfel încât, dacă există această dorinţă, să poată fi folosit. Voi prezenta doar varianta cu hârtie eva.

Se printează prima pagină a modelui şi se decupează petalele şi sepalele. Se folosesc apoi ca şablon pentru a le redesena pe hârtie eva. Se decupează apoi încă odată. Se taie o bandă de carton subţire (de preferat verde), că lăţimea de 3-4 cm, şi se rulează, realizând un cilindru cu diametrul de 3cm (probaţi pe mijlocul decupat). În partea de sus a cilindrului puteţi adăuga o pangligă galbenă. Introduceţi apoi cele două piese, astfel încât să fie puţin tensionate cercurile de mijloc. Petalele nu vor sta perfect drepte, vor avea tendinţa de a se ridica sau lăsa. Aranjaţi petalele în sus şi sepalele în jos, şi suportul de ou este gata.

Pe dimensiunile date se poate aranja şi un ou de dimensiuni normale, eu am preferat unul mai mic, pentru a se vedea cât mai mult din suport.

Suport de ou in forma de floare

Spor la lucru!

PS: dacă cineva realizează modelul din carton, rog feedback :).

Atelierul de creaţie

Laurentiu Marian D., Voluntari, 10 ani. Concursul „Vine Iepurasul!”

Am taiat un pet 5l, am folosit o plansa de desen taiata la dimensiunea cosului pictata cu tempera de culoare maro, iar ouale le-am modelat din polistiren modeling (identic cu plastelina)


Puteti vota aceasta creatie apasând pe contorul de vot de mai jos (cinci picaturi de culoare). Voturile publicului vor hotari catre cine va pleca premiul de popularitate oferit in acest concurs.