Ma joc si invat CULORI cu magneti, Editura RAO

Ma joc si invat CULORI cu magneti, Editura RAO

Făcând ordine prin cărticelele copiilor, am dat şi de Mă joc şi învăt CULORI cu magneţi, Editura RAO. Am zâmbit, amintindu-mi cum a ajuns pe raft. Este un cadou, de la o prietena dragă. Dar zâmbetul s-a întins până spre urechi imediat, căci, cam în aceeaşi perioadă, am primit cadou o a doua carte, tot amuzantă, tot educativă… Colours, Magnet Magic. Oare hazardul se juca cu noi? Întotdeauna am apreciat cadourile lângă care este strecurată şi o carte. Şi mai ales una amuzantă, cu magneţi.

Căci, după cărţile cu autocolante, cele cu magneţi au mare priză la copii. Pe lângă jocul în sine, dintre coperţi, magneţii se pot muta pe frigider, în cele mai bizare combinaţii. Ar trebui să fotografiez frigiderul… pe care stau lipiţi magneţii din vreo 4 jocuri, la care se adauga cei de la Danonino, inclusiv trenuleţul, vreo două serii de cifre magnetice şi forme geometrice, plus magneţi promoţionali de la diverse articole. Şi se pare că frigiderul e atracţia principală pentru orice copil venit în vizită.

Dar să revin. Întâi varianta în limba română a cărţii. Cele 18 piese magnetice pot fi combinate pe cele 12 pagini cu imagini. Filele sunt normal, cartonate, pentru a susţine magneţii. Dar la final cartea are şi un exerciţiu practic, recapitulativ, care foloseşte aceiaşi magneţi. În plus, un detaliu care mi-a scăpat iniţial, la culorile intermediare sunt date şi culorile de bază din care se obţin. Lecţia este foarte utilă acum, când am început să lucrăm cu tempera şi trebuie să amestecăm culorile. Dacă nu vă mai amintiţi, albastru+galben =verde, roşu + galben =portocaliu, roşu + albastru = mov, roşu + alb =roz, roşu + galben + albastru = mov.

Cartea este utilă la vârste mici, când copiii încep a învăţa culorile, dar exersează în acelaşi timp şi asocierea după formă. Nu este recomandată sub 3 ani, din cauza magneţilor. Fără caseta pentru magneţi, cartea are 20x18cm.

Ma joc si invat CULORI cu magneti, Editura RAO

Ma joc si invat CULORI cu magneti, Editura RAO

Ma joc si invat CULORI cu magneti, Editura RAO

Versiunea în limba engleză este, din cât îmi dau seama, una din primele versiuni originale, nu cea tradusă de Editura RAO. În schimb au două lucruri în comun: primul, coperta. Al doilea, ambele sunt tipărite în China…

Versiunea în engleză dedică câte una din cele 10 pagini unei culori. Doi sau trei magneţi cu imagini, şi un magnet cu numele culorii. Se adaugă un magnet "My Very Best", în total 32 de magneţi. Şi, dacă cu varianta în română s-au jucat până acum, au început cu cea în engleză… Nu ştiu prin ce minune, încă avem toţi magneţii.

Ma joc si invat CULORI cu magneti, Editura RAO

Info preţ: elefant.ro, libris.ro, eMAG.roBiblioteca Năzdrăvanilor

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii and tagged , , , , .

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente