Încercând noi, cei mari, să cooptăm piticania în treburile casnice, îi dăm ca sarcină ca, din rufele proaspăt scoase din maşină, pe-ale ei să le scuture singură.

Scuturând cu zel, la cei patru anişori şi jumătate, aud deodată un protest din tot sufletul:

Gata, mi-a ajuns! Când o să fiu mare şi-o să am bani, o să mă mut singură!

Taaare aş vrea să stiu ce-i trecea prin căpşor înainte de exclamaţie… am apucat să întreb doar unde?

La castel, normal!

Ce frumoasă e lumea la 4 ani jumate…